Etichetă: Vasile Cozma

Duba cu arestaţi din 22 decembrie 1989

IMG_0320_ordinNuta_dubaÎn cărţile în care mi-am povestit propria implicare în revoluţie („Falsificatorii istoriei”, „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei”, iar mai recent în Revoluţia română explicată pentru to(n)ţi – linc şi „Libertate te iubim, ori învingem ori murim!” – linc) am arătat că în 22 decembrie 1989 am evadat dintr-o dubă de miliţie care se îndrepta spre marginea oraşului. În revista „Expres”, domnul lt-col. Petre Izdrescu, şeful Procuraturii Militare Timiş, explica: „În 22 decembrie 1989 Macri a transmis prin brigada de grăniceri ordinul ca unitatea din Foeni, localitate aflată la graniţa cu Iugoslavia, să fie prevenită despre sosirea unei dube cu 16 persoane, care trebuie lăsate să treacă granţia. Cine erau aceste 16 persoane? În data de 20 decembrie, sub presiunea maselor, fuseseră eliberaţi arestaţii, cu excepţia acestora şaisprezece, pe care generalul Macri, conform planului elaborat anterior împreună cu dictatoarea, îi destinase aruncării peste graniţă, pentru ca ulterior dispariţiile de persoană (să ne amintim de cadavrele incinerate despre care lumea nu ştia încă nimic) să poată fi trecute pe lista celor fugiţi (…) Contrar ordinului primit, grănicerii au întărit paza, decişi să nu permită nimănui, în acele zile tulburi, să treacă. Duba nici n-a mai ajuns la Foeni, subofiţerii susţin că ei au eliberat pe drum arestaţii, iar aceştia spun că ei au sărit din autodubă” (Brînduşa Armanca – „Schimbarea măştilor a fost meseria lor de o viaţă”, interviu cu procurorul şef al procuraturii Militare Timiş, în revista „Expres” din 13 aprilie 1990). Citește în continuare „Duba cu arestaţi din 22 decembrie 1989”