Astăzi este o lună de cînd Teodor Mărieş a declarat greva foamei. O lună de tăcere asurzitoare a majorităţii ziarelor româneşti, care par că n-au aflat încă de acest lucru, deşi Mărieş este zilnic lîngă palatul Cotroceni.
Motivele pentru care Mărieş a intrat în greva foamei au fost prezentate în conferinţa de presă din 13 august, prezentată şi pe acest blog. Vezi înregistrările de mai jos:
– Mărieş: Cînd echipa lui Voinea a predat dosarul mineriada, au plîns acei copii după munca lor
– Mărieş: Am căzut de acord cu parchetul să ne dea opisurile dosarului revoluţiei şi azi primim răspuns “nu se poate”
– Mărieş: Mă interesează decizia CEDO. Nu mă interesează nici un cod din România!
– Voinea: Polonezii au trimis în judecată peste o sută de procurori şi judecători care au făcut arestări ilegale în vremea lui Jaruzelsky
– Voinea: În Braşov, doar 4 victime au rămas nerezolvate. Procentul de identificare al autorilor la victimele de la revoluţie este de 80%
– Voinea: Nu 800 au fost identificaţi ca autori ai crimelor. Cel care a condus operaţiunile militare în Bucureşti şi în ţară este unul singur, nu sînt 800
– Voinea: Am făcut rezoluţia care a întrerupt cursul prescripţiei. S-a reluat ancheta în dosarele deja arhivate, soluţionate
– Mărieş: Băsescu să spună cine e de vină. Cel care a instrumentat pînă acum dosarul sau cei care vor să le ardă?
– Mărieş: Nu mă interesează soluţia pe care Curtea Europeană trebuie s-o dea. Nu mă interesează banii. Mă interesează istoria României aflată în aceste documente
Cîteva păreri personale despre greva lui Mărieş:
– O ţintă falsă: Traian Băsescu
Pichetarea Palatului Cotroceni lasă impresia unei acţiuni politice, în an electoral. Chiar dacă asta nu corespunde realităţii, impresia rămîne, şi cred că dăunează atingerii scopurilor propuse. Mărieş cere „desecretizarea dosarelor revoluţiei”, dar nu a prezentat vreo dovadă că preşedintele Traian Băsescu le-ar fi secretizat. Din documentele prezentate pe saitul Asociaţiei „21 Decembrie” rezultă că hotărîrea de a refuza copierea dosarului 97/P/1990 aparţine procuraturii. Au fost pomeniţi în conferinţa de presă a asociaţiei „21 Decembrie” procurorii Marius Iacob, Liviu Sutima şi Ion Vasilache, care au legătură cu acel dosar. Teodor Mărieş pare să creadă că în spatele acestor procurori stă de fapt preşedintele Traian Băsescu, dar acest lucru nu e dovedit. Justiţia este independentă iar preşedintele, chiar dacă ar vrea, nu are mijloace legale de a-i sili pe procurori să îndeplinească cererile lui Mărieş. La ora actuală, relaţiile dintre Traian Băsescu şi breasla magistraţilor sînt mai degrabă încordate, ca urmare a legilor de salarizare propuse de actuala guvernare, prin care veniturile magistraţilor ar scădea.
– Au fost vreodată dosarele secretizate?
Premiza de la care pare să pornească Mărieş este că dosarele revoluţiei au fost secretizate şi e nevoie de o decizie de „desecretizare” a lor. „CEDO nu îi interesează de Iliescu, şi cu Constantinescu, şi cu Băsescu, cu toată suita lor din CSAT, nu desecretizează documentele la ordinele generalilor”, a spus Mărieş. Adică, lasă să se înţeleagă că în CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării) s-ar fi luat o hotărîre de secretizare a documentelor din dosarul revoluţiei, şi ar trebui anulată acea hotărîre. Eu nu sînt deloc convins de existenţa unei asemenea hotărîri. Există mitul că dosarele revoluţiei ar ascunde cine ştie ce taine statale, şi s-ar fi luat, la nivel înalt, hotărîrea de secretizare a lor. Acest mit ar putea fi greşit. Dosarele revoluţiei, după părerea mea, nu ascund decît nişte vinovăţii penale, despre care există interese puternice ca să nu iasă la iveală, dar tactica adoptată de cei interesaţi nu a fost emiterea unor hotărîri oficiale de secretizare, ci neanchetarea evenimentelor, lăsarea dosarelor nelucrate (după cum rezultă şi din declaraţiile lui Dan Voinea), falsificarea unor declaraţii şi documente. „Secretizarea” – adică faptul că nu se eliberează copii după conţinutul dosarului, este doar rezultatul regulii generale, valabilă în toate dosarele penale, nu doar în cel al revoluţiei, care spune că pînă la trimiterea dosarului în instanţă nu se dau copii după filele din dosar. Nu este însă o secretizare totală, fiindcă se dă posibilitatea părţilor să consulte dosarul la sediul procuraturii. Am înţeles că s-a dat această posibilitate şi reprezentanţilor asociaţiei „21 Decembrie”. Poate Mărieş nu-şi dă seama, dar din punctul de vedere al autorităţilor această problemă a desecretizării dosarelor ar putea să fie pur şi simplu fără obiect. Remarc că nici generalul Dan Voinea, în conferinţa de presă a asociaţiei „21 Decembrie”, nu a pomenit nimic despre vreo hotărîre a CSAT de secretizare, despre faptul că ar exista vreo parte a dosarului care ar fi considerată mai secretă decît alta.
– A fost încălcată hotărîrea CEDO?
„Mă interesează decizia CEDO. Nu mă interesează nici un cod din România!”, spunea Mărieş. Totuşi, în acest caz nu există vreo decizie definitivă a CEDO, procesul fiind încă în curs, ci doar o dispoziţie privind asigurarea unor drepturi procesuale. Textul exact al dispoziţiei CEDO nu a fost prezentat de asociaţia „21 Decembrie”. Scriam în 18 august: Se pare că există o deosebire de păreri între Teodor Mărieş şi autorităţile române cu privire la ce înseamnă „punerea la dispoziţie” a dosarului. Autorităţile consideră că prin punere la dispoziţie se înţelege a-i da dreptul lui Mărieş să consulte dosarul la sediul parchetului, fără însă să facă nici o copie după el. Mărieş cere să i se dea copii, dacă nu după tot dosarul măcar după opisul actelor din dosar, ca să ştie ce să caute. Formal juridic vorbind, autorităţile pot pretinde că n-au încălcat dispoziţia CEDO refuzînd să elibereze copii şi punînd la dispoziţie dosarul doar pentru consultare la sediul parchetului. Avocatul Ionuţ Matei îşi asumă o mare răspundere dacă încearcă să-l facă pe Mărieş să creadă că „punerea la dispoziţie” a dosarului dispusă de CEDO este acelaşi lucru cu copierea acestuia.
– Adevărata miză: conservarea documentelor
„Nu mă interesează soluţia pe care curtea europeană trebuie s-o dea. Nu mă interesează banii (…) de despăgubiri. (…) Ne interesează istoria României aflată în aceste documente. Vrem documentele la asociaţia 21 Decembrie, după care istoricii să-şi facă treaba (…) Vrem actele pentru a le putea conserva. (…) Mă interesează dosarul ca să-mi obţin istoria acasă”, spunea Mărieş. Istoria României este o miză într-adevăr importantă, şi aici Mărieş merită sprijinit fără rezerve. Sîntem după 20 de ani de acoperire a adevărului despre revoluţie printr-un potop de minciuni, iar primejdia dispariţiei documentelor care lămuresc „cine a tras în noi” (în 80% din cazuri, după cum spune procurorul Voinea) este reală. În cartea mea „Revoluţia fără mistere” am relatat ce am păţit în 2001 cînd am cerut la judecătoria Timişoara dosarul procesului lui Laszlo Tokes, în urma căruia s-a dat sentinţa de evacuare care a constituit scînteia revoluţiei. Una din replicile primite la arhiva judecătoriei a fost „în procesele de evacuare termenul de păstrare al dosarelor este de 10 ani” (adică deja depăşit). Din fericire, respectivul dosar nu fusese încă distrus, nu avuseseră timp cei de la arhivă să sorteze dosarele (operaţiune care se făcea cu puşcăriaşii, am aflat atunci, probabil fiindcă aceştia sînt mînă de lucru ieftină). După mai multe stăruinţe, inclusiv audienţă la conducerea judecătoriei, am putut să fac copie după dosar, plătind taxă de timbru pentru fiecare filă copiată (era dosar relativ subţire, nu ca ăsta a lui Voinea). Există o lege a arhivelor care stabileşte termene de păstrare a dosarelor penale, în funcţie de felul infracţiunii despre care e vorba. La expirarea termenelor, dosarele pot fi distruse perfect legal, şi astfel dispare munca procurorilor care au făcut expertize balistice, criminologice, au strîns mărturii (imediat după revoluţie, cînd memoria martorilor era proaspătă, deci incomparabil mai valoroase decît mărturiile pe care le vedem prin ziare luate la 15-20 de ani de la revoluţie), documente originale, au făcut reconstituiri, confruntări de martori atunci cînd declaraţiile se contraziceau etc. Nu e vorba aici doar de dosarul 97/P/1990, ci şi de alte dosare, inclusiv dosarele proceselor revoluţiei care deja au fost judecate. Este istoria recentă a României. Se minte mult despre revoluţie, unii criminali din 1989 sînt declaraţi eroi în mass-media. În lipsa acestor documente originale se va putea minţi şi mai mult.
Cum anume să salvăm această istorie a României, pe care mulţi vor s-o falsifice şi ar fi foarte bucuroşi de dispariţia dovezilor, este o temă de gîndire. Predarea acestor dosare la Arhivele Naţionale, atunci cînd expiră termenul legal de păstrare la parchet sau judecătorii, cred că e soluţia optimă. Ce e nevoie pentru asta – o lege, o ordonanţă de guvern, o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii, o decizie a parchetului respectiv a instanţelor care au asemenea dosare – trebuie lămurit.
Nădăjduiesc că domnul Mărieş va renunţa la actuala grevă a foamei, care nu pare să impresioneze factorii de răspundere ai statului. Obiectivul pe care şi l-a propus este corect şi legitim, calea de realizare nu este însă cea mai potrivită. Pe 7 septembrie este termen la CEDO pentru procesul asociaţiei „21 Decembrie”, vom vedea atunci hotărîrea Curţii Europene şi apoi, independent de ea, vom putea găsi soluţii pentru salvarea dosarelor revoluţiei. Nu de jertfe avem nevoie, ci de acţiuni eficiente şi inteligente.
Blogul lui Marius Mioc 
2 gânduri despre „Doru Mărieş – o lună de grevă a foamei (video)”