Domnul profesor universitar doctor Ioan Munteanu, coautor al lucrării „Revoluţia română în Banat”, mi-a trimis un răspuns la recenzia respectivei lucrări făcute de domnul Miodrag Milin şi publicată pe acest blog (linc). În conformitate cu dreptul la replică, dau publicităţii respectivul text.
Cartea Revoluţia Română în Banat a apărut sub coordonarea lui Alexandru Oşca. Cuvînt înainte de Claudiu Iordache. Autori: Alexandru Oşca, Ioan Munteanu, Dumitru Tomoni, Emil Şimăndan. Documentarişti: Gino Rado, Adrian Kali, Editura „Sitech”, Craiova, 2009, 498 pagini.
Textul de mai jos, cu litere cursive, reprezintă punctul de vedere al domnului Ioan Munteanu. Am adăugat apoi nişte date despre protagoniştii acestei polemici.
Cuprinsă în planul editorial al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, lucrarea menţionată a fost publicată în octombrie 2009. Are ca autori profesori apreciaţi pentru cercetările efectuate în domeniul istoriei şi pentru cărţile realizate. Doi documentarişti au asigurat o selecţie riguroasă a informaţiei utilizate în redactarea volumului. Publicarea acestei lucrări este rezultatul unei munci cinstite, stăruitoare, desfăşurată cu onestitate şi responsabilitate ştiinţifică. Este un prim elaborat colectiv, înfăptuit printr-o consultare atentă a unor fonduri arhivistice, a volumelor de documente edite, a peste 70 de lucrări bibliografice despre Revoluţia din Decembrie 1989 şi a informaţiei din bogatul fond documentar al Memorialului Revoluţiei. O activitate migăloasă şi competentă s-a materializat într-o lucrare temeinic documentată, în care evenimentele revoluţionare din Banat şi judeţul Arad sunt analizate cu obiectivitate, cu respect pentru adevăr şi fără intenţie de partizanat în favoarea unor grupuri de oameni. Este pentru prima dată când într-o carte despre Revoluţia din Banat se aduc argumente şi dovezi edificatoare care explică, printr-o informaţie în mare parte inedită, motivele declanşării la Timişoara a luptei pentru înlăturarea regimului comunist. În cele 498 de pagini ale volumului s-a inclus o prezentare analitică, detaliată şi documentată, a evenimentelor petrecute în acele zile dramatice la Timişoara, Lugoj, Arad, Reşiţa, Caransebeş, Jimbolia, Sânnicolaul Mare, Buziaş, Nădrag, Lipova, Curtici, Lovrin, Ineu, Sebiş, Becicherecul Mic. Am fost conştienţi de faptul că opreliştele puse la cercetarea unor fonduri documentare împiedică cunoaşterea şi lămurirea tuturor detaliilor legate de Revoluţie. Cu toate acestea, strădania autorilor şi documentariştilor a îngăduit oferirea unei imagini cuprinzătoare asupra realităţilor revoluţionare din Banat. În plus, valoarea volumului este sporită de includerea a 23 de Anexe importante, a datelor şi fotografiilor persoanelor ucise, a listelor cu numele celor răniţi şi arestaţi în acele zile însângerate.
Adevărurile menţionate, uşor sesizabile de un om onest, sunt negate cu aroganţă şi brutalitate de Milin Miodrag. Din lunga înşiruire de cuvinte, grupate în frazele întortocheate din Recenzie, nu se poate desprinde decât lipsa de respect pentru munca şi eforturile autorilor şi documentariştilor, preocuparea de a contesta un conţinut al lucrării bogat în informaţie şi de reală însemnătate ştiinţifică. Nu conţine o minimă preocupare de a analiza, cu profesionalism şi responsabilitate, conţinutul lucrării recenzate. Doar acuzaţii! Unele, cu clară tentă jignitoare. În viziunea acestuia, volumul respectiv este alcătuit din „texte deşertate din rucsacul tern, al obligaţiilor de serviciu la I.R.R.D. al diverşilor contributori, cu statistici, date, fapte şi destine revoluţionare, de la oraş şi sat, de la câmpie şi din munţii Banatului”. În afara negării lucrării, nu ştim ce se mai poate înţelege din această frază confuză.
Grav este faptul că autorul Recenziei amintite îşi îngăduie afirmaţii cu totul străine de conţinutul lucrării. Susţine că în aceasta sunt incluse „largi şi inutile divagaţii despre lupta naţională şi de clasă în alte secole şi din repertoriul de sertar care încearcă să scuture de colbul timpului paragrafe şi texte întregi, parcă dintr-o altă lume”. Afirmaţiile respective sunt condamnabile din două motive. În primul rând, în volumul recenzat de Milin Miodrag nu există nici cea mai mică referire la lupta naţională şi de clasă. Un întreg capitol documentează năzuinţa spre libertate a populaţiei bănăţene şi nu lupta de clasă. Sunt realităţi istorice deosebite, pe care Milin Miodrag le asociază cu rea credinţă. În al doilea rând, autorul Recenziei a coordonat volumul „Reziatenţa anticomunistă din Munţii Banatului”. În „Cuvânt către cititori” apreciază că „idealul naţional al libertăţii”, existent în lumea românească bănăţeană, justifică „de ce a fost necesar ca mai întâi în Banat, la Timişoara, să se prăbuşească comunismul românesc”. Inexplicabil acest mod de abordare a faptului istoric. Idealul libertăţii este important când scrie Milin Miodrag, dar este condamnabilă tradiţia luptei pentru libertate, argumentată temeinic de altcineva. O întrebare totuşi se impune. De ce îl supără pe Milin Miodrag cercetarea luptei naţionale?
Modul tendenţios în care este recenzată lucrarea rezultă şi din faptul că nu s-a luat în considerare nici măcar capitolul referitor la starea de spirit a populaţiei din Banat, elaborat aproape în întregime pe bază de informaţie inedită, din fonduri arhivistice. Menţionăm că documentarea acestei probleme este fundamentată pe relatările din Rapoartele secrete întocmite de Serviciul de Securitate, care supraveghea populaţia. Erau înaintate primilor secretari P.C.R. de municipii şi judeţ. Cuprind precizări clare cu privire la manifestările anticomuniste ale locuitorilor, cu mult timp înainte de declanşarea Revoluţiei sau despre exprimarea voinţei de libertate. Muncitorii timişoreni – se consemna într-un Raport din anul 1981 – considerau că neajunsurile din aprovizionarea populaţiei „se trag de la lipsa de libertate în România”. Muncitorii – se specifică în alt Raport – nu se vor limita doar la grevă pentru a-şi dobândi drepturile. Toate aceste argumente sunt desconsiderate de autorul Recenziei şi apreciate ca dovezi scoase din colbul timpului. Incorectă această modalitate de interpretare, din care rezultă doar grave limite într-o pretinsă gândire istorică.
Recenzentul volumului menţionat ar trebui să ţină seama de adevărul cel mai important scos în evidenţă de Revoluţia de la Timişoara. Izbucnirea ei în acest oraş nu a fost o întâmplare, un act conjunctural sau un rezultat al acţiunii agenţilor străini. A fost consecinţa unei stări de spirit anticomuniste, antidictatoriale, care nu s-a conturat peste noapte, ci s-a cristalizat în anii îndelungaţi de lipsuri, abuzuri şi suferinţe provocate de regimul totalitar. Gravele dificultăţi din aprovizionarea populaţiei cu bunuri de consum, restricţiile în furnizarea energiei termice şi electrice au adâncit această stare de spirit anticomunistă şi au dus în prim-plan voinţa de libertate.
Lipsurile materiale au existat în toată România. Probabil că în unele zone au fost mai mari ca în Banat! Şi, totuşi, Revoluţia se declanşează la Timişoara! Explicaţia logică o aflăm în existenţa aici a unei stări de spirit speciale, a acelui, mereu apreciat, spirit al Timişoarei, născut dintr-o remarcabilă solidaritate umană, din înţelegerea dintre oameni şi, nu în ultimul rând, din tradiţia năzuinţei de a trăi în libertate. Cuvântul Libertate a răsunat de sute de ori pe străzile oraşului şi în Piaţa Operei (Victoriei). A fost liantul din care a rezultat acea pilduitoare solidaritate umană a timişorenilor şi hotărârea lor de a înfrunta tancurile, gloanţele şi moartea. Miile de oameni revărsaţi pe străzile oraşului, cei aproape 200 de mii de locuitori adunaţi în Piaţa Operei, nu au revendicat doar mai multe alimente, mai multă căldură în case. Au cerut înlăturarea dictaturii, a regimului totalitar, au pretins, deci, libertate. Miodrag Milin nu are cum să cunoască această realitate. În timp ce mii de oameni îi căutau pe cei dispăruţi, morţi sau răniţi, la spitale sau pe străzile oraşului, în timp ce sute de oameni se aflau la poarta închisorii de pe strada Popa Şapcă, pentru a afla veşti despre cei arestaţi, Milin Miodrag se găsea la Cluj-Napoca şi, liniştit, îşi consuma porţia zilnică de cafea. Nu a trăit nici măcar un singur minut drama abătută asupra Timişoarei. Acest adevăr trebuie cunoscut! Şi, totuşi, scrie despre Revoluţia din Timişoara şi are pretenţia de a direcţiona interpretarea evenimentelor. În anul 1997 a publicat cartea intitulată „Timişoara în Revoluţie şi după”. De la prima la ultima pagină nu conţine decât declaraţii şi interviuri luate unor persoane participante la Revoluţia din Timişoara. Nu include nici măcar o singură frază din care să rezulte o minimă precupare pentru desluşirea cauzelor Revoluţiei şi prezentarea analitică a evenimentelor. Nu contestăm corectitudinea afirmaţiilor din declaraţiile respective, dar considerăm mai mult decât rudimentară o asemenea abordare a unui moment istoric atât de important ca Revoluţia de la Timişoara.
Surprinde menţionarea în Recenzie a existenţei unei legături dintre „faptele din Timişoara şi din Banat de pretinsa activitate revoluţionară la nivelul Armatei Române”. Este o acuzaţie gratuită, străină de conţinutul volumului amintit. În paginile referitoare la desfăşurarea evenimentelor revoluţionare, nu este remarcată activitatea revoluţionară la nivelul Armatei Române, ci, dimpotrivă, sunt incluse date edificatoare privind poziţia şi misiunea acesteia în încercările de represiune. Dacă Milin Miodrag lectura cu atenţie conţinutul lucrării ar fi constatat cu uşurinţă lipsa legăturii menţionate, cât şi prezentarea cu obiectivitate a rolului Armatei.
Nu intrăm în alte detalieri care indică, cu prisosinţă, modul tendenţios în care Milin Miodrag a judecat conţinutul lucrării „Revoluţia Română în Banat”. În finalul Recenziei apreciază că „istoricii profesionişti îşi riscă prea uşor girul de competenţă” căzând în compromisuri. Am vrea ca Milin Miodrag să ştie că autorii lucrării amintite nu au făcut compromisuri nimănui. Au muncit cinstit, au depus stăruinţă pentru a scrie adevărul despre cauzele şi desfăşurarea Revoluţiei în Banat. Acuzaţiile, cu totul lipsite de obiectivitate, incluse în Recenzie, pretenţia de superioritate, gratuit afişată, dovedesc doar lipsă de respect pentru activitatea onestă a celor implicaţi în elaborarea volumului, recenzat cu patimă şi neprofesionalism de Milin Miodrag.
Notă Marius Mioc: Domnul Miodrag Milin, doctor în istorie, este profesor la Universitatea Tibiscus din Timişoara. În perioada 2004-2006 a fost membru al Consiliului Ştiinţific al Institutului Revoluţiei Române. A demisionat de acolo protestînd împotriva cenzurii practicate la IRR. A publicat mai multe lucrări legate de revoluţia din 1989, şi anume:
– Timişoara 15 – 21 decembrie 1989, Editura „Facla”, Timişoara, 1990
– Timişoara în Arhivele ”Europei libere”, 17 -20 decembrie 1989, Editura „Fundaţia Academia Civică”, Bucureşti, 1999
– Timişoara în revoluţie şi după, Editura „Marineasa”, Timişoara, 1997
– coordonator al volumelor Procesul de la Timişoara care cuprinde declaraţiile date în „procesul celor 25”, primul mare proces legat de revoluţia din Timişoara, început în 1990.
A mai publicat deasemeni o serie de cărţi despre rezistenţa anticomunistă în munţii Banatului, deportările în Bărăgan, relaţiile româno-sîrbe. Sîrb de obîrşie, are şi lucrări publicate în limba sîrbă.
Domnul Ioan Munteanu, doctor în istorie, fost profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, acum pensionar, este autor al unor lucrări precum:
– Mişcarea naţională din Banat, Editura Antib, Timişoara, 1994
– Ghidul municipiului Timişoara, Editura Helicon, Timişoara 1994
– Timişoara. Monografie, Editura Mirton, Timişoara, 2002 (împreună cu soţia, Rodica Munteanu)
– Timiş. Monografie, Editura Marineasa, Timişoara 1998 (împreună cu soţia, Rodica Munteanu)
– Banatul şi Marea Unire 1918, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara 1992 (coordonator)
Blogul lui Marius Mioc 