Date oficiale: Efectele vaccinurilor antic0vid în România

Două aspecte diferite trebuie urmărite cînd e vorba de vaccinurile antic0vid: Unul este eficacitatea lor (dacă te feresc cu adevărat de boală) și altul e legat de efectele adverse (adică dacă nu provoacă înseși vaccinurile vreo boală).

Institutul Național de Sănătate Publică (linc) a publicat un document oficial – Situație persoane confirmate cu infecție SARS-CoV-2 după vaccinare la 11 aprilie 2021 (linc) cu privire la vaccinarea antic0vid în România. Citesc acolo: „9.2% din totalul persoanelor testate în intervalul 27 decembrie 2020 – 11 aprilie 2021, au fost persoane vaccinate. Dintre acestea, doar 47.3% au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2”.

DOAR 47,3% dintre vaccinații antic0vid care au fost testați erau infectați cu c0vid? Asta e ceva bine? Printre cei nevaccinați procentajul e mai mic sau mai mare?
Cînd sînt de zece ori mai mulți nevaccinați decît vaccinați care sînt testați pentru c0vid, prin legea probabilității pot fi de zece ori mai mulți depistați cu infecție c0vid printre nevaccinați decît printre vaccinați. Asta nu arată vreo eficacitate a vaccinului – e doar legea probabilității. Vorba lui Twain: „Există minciuni, minciuni sfruntate și statistici”. Autoritățile ne servesc statistici de peste un an.

„În perioada 27 decembrie 2020 – 11 aprilie 2021, la un număr de 245 persoane (1.3% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 216 (88.2%) erau vaccinate cu Pfizer, 13 (5.3%) cu Moderna și 16 (6.5%) cu Astra Zeneca. Niciunul din decese nu s-a datorat vaccinării (…) În perioada 27 decembrie 2020 – 11 aprilie 2021, la un număr de 34 persoane (1.1% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 32 (94.1%) erau vaccinate cu Pfizer, iar 2 (5.9%) cu Astra Zeneca. Niciunul din decese nu s-a datorat vaccinării”, se mai precizează în document.

După ce primministrul Cîțu i-a numit „teroriști” pe cei care sînt sceptici față de vaccinare și a spus că trebuie „eliminate” glasurile sceptice, credibilitatea afirmației „niciunul din decese nu s-a datorat vaccinării” din rapoartele oficiale este la nivelul credibilității rapoartelor oficiale din vremea lui Ceaușescu. Actualul guvern nu va face o evaluare obiectivă a vaccinării, care ar fi totuși necesară pentru niște vaccinuri experimentale. În comisiile care evaluează efectele vaccinurilor antic0vid sînt aleși pe sprînceană doar specialiști care susțin vaccinarea, iar scepticii au fost eliminați. După cît s-a implicat guvernul pentru vaccinare, e de neconceput să recunoască o eventuală greșeală (situație asemănătoare și cu alte guverne).

Printre variantele lansate în public legat de vaccinurile antic0vid a fost și aceea că, chiar dacă nu te feresc de boală, vei face o formă mai ușoară. Pornind de la datele oficiale mă întreb dacă mortalitate de 1,1-1,3% la vaccinați covidați e mai mică sau mai mare decît la nevaccinați covidați. O statistică corectă nu mă aștept să fie făcută de la guvernul nostru ori de alte guverne implicate agresiv în campania de vaccinare. Nu stă în firea politicienilor să-și recunoască eventualele greșeli.

Este de menționat că documentul respectiv vorbește de persoane moarte după vaccinarea antic0vid (cu una sau amîndouă dozele) „care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2”. Nu ni se spune nimic despre cei morți la scurt timp după vaccinare fără să fi fost depistați cu infecție cu SARS-CoV-2. Or, printre efectele adverse ale vaccinurilor nu e neapărat infecția cu SARS-CoV-2. Oamenii pot muri și datorită altor efecte adverse. Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că după vaccinul Astra Zeneca se pot forma cheaguri de sînge (linc). Moartea datorată unui cheag de sînge se poate întîmpla și fără vreo infecție cu c0vid, deci asemenea morți nu apar în documentul prezentat. Dar sînt convins că și în asemenea cazuri autoritățile vor pretinde că vaccinul n-are legătură. „N-a murit de la vaccin ci a murit dintr-un infarct”, se poate spune, dar în unele cazuri infarctul n-ar fi apărut dacă n-ar fi fost un cheag de sînge provocat de vaccin.

Remarc totodată că majoritatea morților despre care pomenește Institutul Național de Sănătate Publică sînt după vaccinul Pfizer, dar anume acest vaccin are încrederea cea mai mare a publicului, în timp ce asupra vaccinului Astra Zeneca, care e cel mai ieftin, sînt cele mai multe critici. Toate vaccinurile antic0vid sînt experimentale, toate au, după părerea mea, o eficacitate îndoielnică și efecte adverse nestudiate îndeajuns, fiind aprobate de urgență. Dar ce anume se vehiculează în spațiul public despre aceste vaccinuri ține mai mult de campaniile de marketing ale producătorilor decît de adevărul științific. Pfizer, care vinde cel mai scump, are și cei mai mulți bani disponibili să cumpere experți medicali și demnitari ai guvernelor, inclusiv ca să-și ponegrească concurența. În medicina modernă, mai ales de cînd s-au generalizat asigurările medicale și pacienții nu mai plătesc personal tratamentele, produsele scumpe se vînd mai bine decît cele ieftine, independent de eficacitatea lor. Dispariția produselor medicale ieftine de pe piață e un proces care durează deja de ani de zile, printr-o combinație de cointeresare a medicilor care prescriu rețete (linc) la vînzarea produselor scumpe și de acțiuni ale birocrației guvernamentale (cu experți mituiți) de a interzice sau limita folosirea produselor ieftine (vezi, de pildă, 21 miliarde de motive de a discredita hidroxiclorochina ca tratament pentru c0vid – linc).

Mai citește alte articole despre problema coronavirusului la pagina c0vid-19.

6 gânduri despre „Date oficiale: Efectele vaccinurilor antic0vid în România

  1. -macar dvs va puteti abtine de la reproducerea propagandei?!
    (sau mai bine publicati rezultatele pariurilor sportive, sunt la fel de trishate).
    -de exemplu,saxxiv l-a bagat pe maxtor la cenzura aspra cand a comentat ca fb.
    are deja 600 de datacenter.uri in toata lumea……6-0-0,corect!
    -tocmai aflasem ca v.babes facuse vaccin anti-holeric in 1913;tot p-atunci au murit 6’000 de soldatzi romani la invadarea Bulgariei in al 2lea razboi balcanic,cica de dizenterie…..(au si cei de la BLM niste idei pertinente,avem si noi negri nostri…)
    -efectiv in momentul asta efortul trebuie sa se indrepte impotriva obligatiei de a purta masca-oriune!

  2. Evident ca cei de la Pfizer au stiut cum sa faca lobby pe langa guverne si sa isi promoveze cel mai bine produsul minune, un produs totusi experimental ale carui efecte adverse nu pot fi decat intuite. In schimb AstraZeneca si alti producatori mai mici, care nu au avut banii suficienti pentru a face lobby si a-si promova si ei acelasi tip de produs experimental, a ajuns sa fie pusa pe lista neagra de catre consumatorii de vaccinuri. Manipularea is propaganda a functionat ca la carte. A fost suficient ca un specialist si un studiu asa zis stiintific, sau o statistica cat se poate de relativa, (specialist platit probabil de Pfizer) sa spuna despre vaccinul AstraZeneca ca provoaca cheaguri de sange (o afirmatie cat se poate de generala, cu bataie lunga si cat se poate de probabila atunci cand vorbim de vaccinuri) si peste noapte nimeni nu ma voia sa se vaccineze cu AstraZeneca. Asocierea dintre adminstrarea vaccinului AstraZeneca si dezvoltarea cheagurilor de sange a fost facuta printr-o campanie de marketing, la care marile companii farmaceutice sunt exeprte, in speta Pfizer. La fel de bine acele cheaguri de sange pot fi scoase si dintr-o statistica privind adminstrarea vaccinului Pfizer. Este absolut realtiva aceasta informatie, pentru ca ea poate fi foarte usor manipulata in functie de persoanele asupra carora a fost adminstrat vaccinul. De exemplu, daca eu administrez vaccinul Pfizer doar unor persoane varstnice, care prezinta oricum anumite afectiuni asociate varstei, este foarte probabil ca acele persoane sa moara dupa administrarea vaccinului, si una dintre cauze poate fi formarea unor cheaguri de sange, pentru ca niciun vaccin nu este lipsit de efect adverse. Atat Pfizer cat si AstraZeneca si oricare vaccin impotirva covid, prezinta, printre altele chiar si riscul de deces prin formarea de cheaguri de sange, soc anafilactic, stop cardiac, si asa mai departe. Astfel eu pot sa scot o statistica dramatica cu privire la administrarea vaccinului Pfizer, atat timp cat esantionul pe care am folosit vaccinul este unul de risc. Prospectele vaccinurilor din cat situ sunt publice. Deci iata cat de usor se pot manipula efectele vaccinurilor atunci cand vrei sa discreditezi o companie in dauna alteia.

  3. adica sa inghit argumentatia bazata pe PRESUPUNEREA dvs. ca d-aia „nu se mai vaccineaza nimeni” -esti cam slab domnule esco.
    de ce nu scrieti de geniul lui mihai viteazu-„asta-i pohta ce-am pohtit!”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.