Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

În 1983 Nicolae Militaru îi scrie lui Nicolae Ceauşescu: „În ultimii 25 ani viaţa mea a fost permanent legată de Dumneavoastră” martie 24, 2010


Revista „Europa” nr. 22 din aprilie 1991, o revistă apropiată de fosta securitate (avea o rubrică despre revoluţie cu titlul „Securitatea raportează judecătorului suprem: Poporul român”), condusă de Ilie Neacşu (devenit mai apoi parlamentar PRM, dar ulterior exclus din partid de Vadim Tudor) şi avînd ca reporter special pe Angela Băcescu, publică un memoriu scris în 17 aprilie 1983 de generalul Nicolae Militaru şi adresat lui Nicolae Ceauşescu. Spre deosebire de actualele comentarii din presă, făcute de ziarişti viteji care-l atacă pe Nicolae Militaru postmortem, la vremea apariţiei articolului din „Europa” Militaru încă trăia şi ar fi putut da o replică. N-am cunoştiinţă ca acesta să fi contestat autenticitatea memoriului prezentat de revista „Europa”.

Cred că e folositoare republicarea acestui memoriu, care poate ajuta la înţelegerea adevăratelor relaţii dintre Ceauşescu şi Militaru. Este cert că, oricare ar fi fost motivele trecerii în rezervă a lui Militaru, acestuia nu i-au fost aduse la cunoştiinţă, şi în 1983 el nădăjduia la reabilitarea sa de către Ceauşescu, pe care-l asigură de profundul său respect şi nemărginita consideraţie. Ion Mihai Pacepa scrie în cartea „Orizonturi roşii” că Militaru a fost înregistrat de securitate acceptînd ideea de a da ataşatului militar sovietic la Bucureşti, fost coleg de şcoală militară sovietică, cartea cu numerele de telefon ale Marelui Stat Major, document cu caracter secret („Red Horizons”, Regnery Gateway, Washington D.C. 1987, pag. 192-195).

În contrast cu propaganda fesenistă a epocii, dar şi cu propaganda actuală care îi atribuie lui Militaru prezenţa într-un complot anticeauşist încă de la începutul anilor ’70 (deci de dinainte de trecerea sa în rezervă), Angela Băcescu concluzionează despre Militaru: „aţi fost orice, dar persecutat nu!”.

Mai jos, textul integral al memoriului lui Nicolae Militaru, reprodus conform revistei „Europa”. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Memoriu
Mult stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu
Secretar general al PCR
Preşedintele RSR
Comandant suprem al Forţelor Armate

Sînt conştient de faptul că îndrăzneala de a vă înainta acest MEMORIU poate fi interpretată în defavoarea mea. Vă rog să fiţi înţelegător cu mine, deoarece nu am o altă posibilitate de a vă raporta problemele pe care le am pe suflet.
În ziua de 24.03.a.c. V-am rugat, prin raport scris, să mă primiţi la raportul Dumneavoastră pentru a Vă cere sprijinul într-o problemă de mare importanţă pentru mine şi familia mea. Ulterior au intervenit evenimente noi care m-au pus în situaţia şi mai dificilă: în ziua de 04.04 a.c. mi s-a comunicat că sînt trecut în rezervă. Din acel moment am intrat într-o totală derută: nu ştiu ce să mai înţeleg şi sînt total dezorientat.
La sosirea mea în funcţia de adjunct al ministrului construcţiilor industriale am raportat că nu am pregătirea necesară pentru o asemenea funcţie, nici din punct de vedere tehnic-ingineresc şi nici economic. Mi s-a comunicat că este dorinţa Dumneavoastră personală de a merge să lucrez în acest sector.
Fiind de trei luni şi jumătate am căutat să informez asupra problemelor pe care trebuia să le rezolv iar pe ziua de 25.09.1970 [se pare greşeală de tipar în textul revistei „Europa”, din restul scrisorii rezultă că ar fi anul 1978]. V-am solicitat permisiunea la raport. Spre marea mea bucurie am fost primit de către Dumneavoastră după trei zile de la înaintarea raportului, în ziua de 28.09.1978
În faţa Dumenavoastră, tovarăşe secretar general, mi-am exprimat regretul profund că nu mai prezint încrederea necesară pentru a-mi continua munca în armată, instituţie pe care o îndrăgesc atît de mult şi pentru care partidul şi poporul au investit sume mari de bani pentru pregătirea mea (două şcoli militare, două academii, doctorantura etc.). V-am mai raportat că nu înţeleg de unde porneşte această lipsă de încredere, deoarece am pornit de jos, dintr-o familie de ţărani săraci care au suferit toată viaţa din cauza nedreptăţilor sociale, am început munca la vîrsta copilăriei iar în PCR am fost primit în fragedă tinereţe (3 martie 1945, cînd abia împlinisem 19 ani). Toată viaţa am închinat-o partidului şi armatei, în care am intrat ca voluntar în toamna anului 1945. V-am asigurat, tovarăşe secretar general, că nu am alte scopuri în viaţă decît să fiu cît mai util partidului şi poporului din care fac parte.
M-aţi ascultat cu foarte mare atenţie, iar cînd aţi început să-mi vorbiţi, cuvintele Dumneavoastră s-au întipărit în memoria mea pentru tot restul vieţii. În esenţă mi-aţi spus că nu e vorba de lipsă de încredere, este absolută nevoie să lucrez în acest domeniu o anumită perioadă, dar mi-aţi atras atenţia totodată că „Nu trebuie să mă rup de armată deoarece voi reveni la armată”.
Mai mult, mi-aţi ordonat să vă prezint lucrarea mea de doctorat, iar în ziua de 19.10.1978, cînd m-aţi primit cu această lucrare, după ce aţi analizat cu foarte mare atenţie toate hărţile, mi-aţi adresat cuvintele: „aceste probleme le vom mai discuta în viitor”.
Îmi este greu să exprim în cuvinte, mult stimate tovarăşe secretar general, bucuria şi satisfacţia deosebită pe care am simţit-o în urma acelor două audienţe la Dumneavoastră şi în urma cuvintelor de încurajare pe care mi le-aţi adresat. M-am avîntat cu toate forţele în noua muncă, m-am străduit să învăţ ceva din tainele acestei meserii, să-mi aduc contribuţia la punerea în funcţiune a unor obiective de mare importanţă pentru economia noastră naţională. Sînt convins că foştii mei şefi şi primii secretari ai Comitetelor judeţene de partid pe teritoriul cărora mi-am desfăşurat activitatea sînt în măsură şi acum să confirme sau să infirme, eventual, cele raportate mai sus. Din păcate, aceste eforturi depuse în condiţii speciale, să învăţ problemele din mers, fără o pregătire în specialitate şi cu preocuparea permanentă de a nu mă compromite în faţa inginerilor şi tehnicienilor subordonaţi, nu puteau să nu lase urmări neplăcute. Astfel, în ziua de 26.03.1981, după aproape trei ani de muncă în noul domeniu de activitate, am fost internat de urgenţă în spital, iar în ziua de 28.03.1981 am fost operat, găsindu-mi-se vezica biliară în stare de putrefacţie iar pancreasul cu pete necrozate. Medicii care au efectuat operaţia au afirmat că dacă o lăsam pentru a doua zi (duminică 29.03) ar fi fost prea tîrziu iar dacă o efectuam a treia zi (luni 30.03) ar fi fost în zadar că nu mai puteam fi salvat.
După convalescenţă mi s-a recomandat să solicit schimbarea locului de muncă, pentru că în construcţii nu voi putea să respect regimul alimentar strict ce mi s-a impus şi nici regimul de viaţă.
Mi s-a atras atenţia de cîţiva medici specialişti că pancreatita, ce mi-a fost descoperită pe timpul operaţiei, poate să recidiveze dacă nu voi respecta toate indicaţiile medicale.
Nu am dat curs acestei recomandări, am continuat să muncesc la fel ca înainte, în speranţa că situaţia mea se cunoaşte de către Dumneavoastră, că aţi fost informat de starea sănătăţii mele şi că mai devreme sau mai tîrziu Veţi hotărî să revin în armată.
De la operaţie au trecut doi ani, timp în care am continuat să-mi îndeplinesc atribuţiile funcţionale şi să contribui la punerea în funcţiune a noi obiective pe care le-am avut de urmărit. Cu eforturi mari, în condiţii grele pentru mine, am îndrumat trusturile de construcţii ce le am în subordine să-şi îndeplinească sarcinile, fiind totodată conştient că nu întotdeauna am reuşit să realizez cu aceasta totuşi tot ce am intenţionat să facem. Nu peste tot obiectivele industriale şi agrozootehice au fost puse în funcţiune la termen. Cauza a fost multă, inclusiv lipsa de organizare corespunzătoare a muncii. Fiecare caz în parte a fost, însă, analizat în detaliu, luîndu-se măsurile ce se impuneau.
Speranţa mea de a se realiza acest lucru era legată, în primul rînd, de dorinţa ca ultimii ani de viaţă activă să-i consacru instituţiei în care mi-am desfăşurat activitatea o viaţă întreagă, fără întrerupere, de la funcţia de comandant de pluton şi pînă la cea de armată şi pentru care am fost pregătit timp de mulţi ani.
Am fost trecut în rezervă, mult stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, la vîrsta de 57 ani şi 5 luni. În armată doream să lucrez pînă la vîrsta de 65 ani şi puteam să realizez acest lucru. oriunde în armată aveam condiţii de muncă şi viaţă mai bune pentru a-mi îngriji sănătatea.
Nu sînt carierist şi n-am urmărit niciodată să acaparez funcţii înalte. Cum mi s-a încredinţat însă, înalta cinste de a comanda cele două armate timp de 13 ani, aşi fi putut de această dată să comand Academia Militară şi Vă asigur că împreună cu colectivul din academie aşi fi dat multe promoţii de ofiţeri bine pregătiţi. De asemenea, speranţa că voi reveni la armată era legată şi de faptul că eu sînt nevoit să-mi prelungesc viaţa activă şi din necesităţi familiare.
Am trei fiice, din care ultimele două încă studente, ultima va termina facultatea, dacă totul va fi bine, în anul 1986. Una din fiice are o boală grea (diabet de la vîrsta de 8 ani, cu mari oscilaţii între hipoglicemie şi hiperglicemie), de multe ori intră în comă pe timpul nopţii, comă din care cu foarte mare greutate se poate scoate. Pentru îngrijirea sănătăţii acestei fiice făceam mari eforturi financiare.
În armată am avut un mare sprijin din partea Spitalului Militar Central în procurarea medicamentelor, sprijin pe care în prezent nu-l mai pot avea.
La toate acestea se adaugă o bătrînă (mama soţiei) de întreţinut în oraşul Turnu Măgurele unde locuieşte, în timp ce soţia a devenit cardiacă în urma eforturilor depuse toată viaţa cu creşterea celor trei copii, fără nici un ajutor, concomitent cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, fiind permanent încadrată în muncă, ca inginer, prin garnizoanele în care am fost mutat în tot cursul vieţii de militar.
Vă raportez toate acestea, aşa stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, pentru că în munca actuală nu am garanţia zilei de mîine. Fie starea sănătăţii să se înrăutăţească şi din această cauză să nu mai pot munci, fie din anumite motive, independente de voinţa mea, să fiu schimbat din actuala funcţie. Este suficient ca unul sau două obiective pe care le urmăresc personal să nu fie puse în funcţiune la timp, indiferent de cauze, să se ia măsuri radicale. Nefiind inginer nu voi putea ocupa o altă funcţie în construcţii.
În această situaţie, ce voi face eu şi familia mea, mult stimate tovarăşe Secretar general?
Vă rog să-mi iertaţi îndrăzneala de a vă pune această întrebare. Nu am, însă, cui s-o pun. Nu am avut şi nu am pe nimeni care să mă susţină. Toată viaţa mi-am dedicat-o partidului. Nu am făcut nimic pentru acumularea unor bunuri materiale pentru mine şi familia mea ca să avem din ce trăi la bătrîneţe. Sărac m-am născut, sărac voi muri. Singura mea bucurie în viaţă au fost cei trei copii dîndu-ne toate posibilităţile pentru creşterea şi educarea lor în spiritul muncii, al cinstei şi corectitudinii, al dragostei faţă de partid şi ţară.
Am plecat din fragedă tinereţe din familia tatălui meu, ţăran sărac din com. Băleşti, jud. Gorj, la indicaţia organelor de partid judeţene. Cînd era necesar ca şi în armată să intre membri de partid, tineri ridicaţi de jos.
La fel a plecat şi soţia mea, dintr-o familie de oameni săraci din Turnu Măgurele, familie cu şase copii, pentru a-şi căuta rostul în viaţă.
Amîndoi am cunoscut gustul amar al necazului şi umilinţei.
Prin grija partidului soţia a devenit ingineră iar eu ofiţer. Ne-am legat viaţa unul de altul pentru a forma o familie trainică, să ne creştem copiii aşa cum ne-o cere partidul.
În ultimii 25 ani viaţa mea a fost permanent legată de Dumneavoastră, mult stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu.
Dumneavoastră personal mi-aţi încredinţat funcţiile pe care le-am avut în armată. Gradele militare cu care am fost onorat tot Dumneavoastră mi le-aţi acordat. Alegerea mea, la Congresul al X-lea al PCR, ca membru supleant al CC al PCR şi realegerea la Congresul al XI-lea şi al XII-lea tot Dumneavoastră o datorez [Congresul al 12-lea este cel la care Constantin Pîrvulescu l-a înfruntat pe Ceauşescu (linc). Militaru era deci în acea sală. Este şi el unul dintre cei la care se referă punctul 7 al Proclamaţiei de la Timişoara (linc), cînd sesizează refuzul celor care au preluat puterea în 1989 să se alăture lui Pîrvulescu în acel moment].
Tocmai datorită umanismului care vă caracterizează, înţelegerea pe care o manifestaţi faţă de oameni m-a determinat să Vă înaintez acest MEMORIU.
Sînt sigur că atunci cînd timpul Vă va îngădui, Veţi arunca privirea peste aceste rînduri şi Veţi înţelege suferinţa sufletească care chinuie de cîtva timp o întreagă familie.
Am convingerea că aşa cum aţi avut încredere deplină în mine în trecut, Veţi manifesta aceiaşi încredere şi în viitor.
De la data anunţării mele că sînt trecut în rezervă mi-am făcut tot felul de gînduri, cu ce aşi fi putut greşi faţă de partid, faţă de popor şi faţă de Dumneavoastră?
Nu am găsit nimic pentru ceiace ar trebui să mă ruşinez, nu am nimic pe conştiinţă.
Nu mă simt cu nimic vinovat.
De aceea, respectuos Vă rog, mult stimate tovarăşe secretar general, să reveniţi asupra hotărîrii de trecerea mea în rezervă şi să-mi încredinţaţi un loc de muncă în armată, unde să-mi aduc aportul la întărirea capacităţii de apărare a ţării, în raport cu pregătirea pe care o am şi experienţa pe care am acumulat-o pînă în prezent.
Vă asigur, mult stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, de tot devotamentul meu faţă de partidul din rîndurile căruia fac parte de peste 38 ani şi care m-a crescut şi educat, faţă de pămîntul acestei ţări, ROMÂNIA, în care sînt puternic şi adînc înfipte rădăcinile arborelui genealogic din care fac parte.
Cu profund respect şi nemărginită consideraţie
General-colonel Nicolae Militaru
Bucureşti
17.04.1983

 

One Response to “În 1983 Nicolae Militaru îi scrie lui Nicolae Ceauşescu: „În ultimii 25 ani viaţa mea a fost permanent legată de Dumneavoastră””

  1. […] citeşte: – În 1983 Nicolae Militaru îi scrie lui Ceauşescu: “În ultimii 25 de ani viaţa mea a fost p… – Minciuni neruşinate (şi plagiat) la ziarul “Adevărul” – Cu întîrziere, ziarul […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

WordPress.com Logo

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

Comentezi folosind contul tău Twitter. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

Comentezi folosind contul tău Facebook. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

Comentezi folosind contul tău Google+. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s