În săptămînalul „Literatura şi Arta” din 20 aprilie 1989 găsim un articol al Ninei Josu legată de evenimentele din Chişinăul acelor vremi. Mijloacele folosite de conducere împotriva mişcării naţionale cuprindeau „mustrări pe linie de partid lui D. Matcovschi, N. Dabija, I. Hadîrcă, A. Blanovschi”. Procuratura republicii începuse şi anchete pentru participare la mitinguri neaprobate, dar asemenea anchete puteau avea ca rezultat maxim o amendă ori închisoare pe termen scurt. Dar fără gloanţe şi trimiteri în Siberia, mişcarea naţională nu a putut fi oprită.
Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat explicații ale mele.
Cîteva gînduri pe marginea unei citaţii
sau care e adevăratul motiv că un poet e invitat pentru a depune mărturii?
Faptul că Uniunea Scriitorilor din republică este liderul recunoscut al restructurării [politica inițiată de Gorbaciov, cunoscută şi sub denumirea rusească de perestroica] din Moldova, n-are nevoie să mai fie dovedit. E destul, probabil, să fie citită gazeta „Literatura şi Arta”, revistele „Nistru” şi „Codrî”, cît şi noua apariţie „Glasul”, fondat de Ion Druţă, care apar sub egida Uniunii şi în care au apărut o serie de materiale semnate de scriitorii: Ion Druţă, I. C. Ciobanu, G. Vieru, G. Malarciuc, V. Beşleagă, D. Matcovschi, N. Dabija, M. Cimpoi, L. Istrati, I. Ciocanu, S. Saca, E. Condratov, I Hadîrcă, N. Savostin, L. Lari, V. Romanciuc, A. Brodschi, A. Marinat, Iu. Grecov, A. Codru, H. Moraru, V. Mîndîcanu, L. Botnaru, I Caţaveică ş.a., materiale din care transpare limpede poziţia cetăţenească a autorilor. Tot aici putem înscrie şi adresările către popor, apelurile, hotărîrile, cît şi proectul de lege al Uniunii Scriitorilor privind statutul limbii de stat a RSS Moldoveneşti, – toate acestea fiind semnate atît de secretariatul, comitetul de conducere, biroul de partid, cît şi de întregul detaşament de scriitori. Nici nu e de mirare că forţele stagnării, care în republica noastră au rădăcini adînci (fapt care l-a incitat chiar pe fostul „prim” – I. I. Bodiul [fost prim-secretar de partid în RSS Moldovenească, cu faimă de a fi dus o politică de rusificare a republicii] să ne atragă atenţia în interviul acordat revistei „Nistru” în 1988 – că sîntem cam „conservativi faţă de cadrele promovate cîndva de el” – gura păcătosului adevăr grăieşte!) – s-au grăbit prin diferite măsuri administrative (mustrări pe linie de partid lui D. Matcovschi, N. Dabija, I. Hadîrcă, A. Blanovschi) – de altfel, metode vechi şi verificate ale birocraţiei de la putere, – s-au grăbit, deci, să încerce a închide gura adevărului, care-şi face drum prin cuvîntul plin de vervă publicistică al colegilor întru ideal. Astfel, în loc să rezolve problemele stringente, la zi, la care se refereau scriitorii, ea, această birocraţie s-a consumat în eforturi zadarnice şi fără sorţi de izbîndă să-i pună la punct pe „gălăgioşii” maeştri ai cuvîntului scris, care nu vroiau cu nici un preţ să-i lase să dormiteze în scaune mai departe, ci le solicitau la orice pas minte trează şi hotărîri eficiente. Am zis mai sus că aparatul birocratic s-a consumat, dar n-aş spune adevărul întreg, dacă n-aş adăuga şi faptul că a încercat (şi nu fără un anumit succes) să-i consume şi pe scriitori, mai mult decît atît, au încercat (şi mai încearcă încă!) să consume un întreg popor într-o luptă, pe care tot ei au inventat-o. Pentru că acest popor blînd prin însăşi esenţa sa, atunci cînd, după atîţia ani de umilinţă spirituală, efectuată din plin de cohorta stalinist-brejnevist-bodiulistă, mai continuată încă de învăţăceii acestora şi în ziua de azi, înaripat de vîntul nou al restructurării, s-a ridicat să-şi ceară drepturile sale sfinte: dreptul la istoria adevărată, la limbă şi la grafia proprie, a fost oprit, bruscat, intimidat şi provocat prin promisiuni întinse la nesfîrşit, prin aţîţarea vrajbei între poporul băştinaş şi între reprezentanţii altor naţionalităţi, care locuiesc pe teritoriul republicii noastre (citiţi ziarele „Sovetscaia Moldavia”, „Moldova Socialistă” de acum două-trei luni, informaţiile anumitor corespondenţi de la „Chişinău. Gazeta de seară” cît şi informaţiile ATEM-ului [Agenţia Telegrafică Moldovenească, agenţia de presă oficială a guvernului RSS Moldoveneşti], care în cele din urmă au ajuns de proastă faimă; pe alte căi (mai ales în centrele raionale). Şi atunci cînd poporul – zeci de mii de oameni – sătul de promisiuni şi lipsit de drepturile elementare la limbă şi scris propriu, muncă şi casă (dreptul la muncă şi la apartament e pus sub semnul întrebării prin necontenitul import al forţelor de muncă, imigraţiei cît şi migraţiei organizate nepunîndu-li-se nici un obstacol), a ieşit în piaţă, s-a procedat la căutarea unor „organizatori” himerici ale acestor mitinguri nesancţionate [neaprobate], la arestări.
Ieşirea femeilor noastre în stradă a fost, cel puţin pentru mine, una dintre puţinele revelaţii pe care le-am avut în ultimul timp. La eczamenul vieţii şi al timpului nou consîngenele mele au venit mature şi demne, hotărînd să însemne ziua lor internaţională [8 martie] printr-o demonstraţie paşnică în sprijinul restructurării, demonstrîndu-şi şi maturitatea politică prin lozincile în sprijinul limbii şi a grafiei, împotriva mancurţilor [persoanelor lipsite de conştiinţă naţională] de toată mîna. Cu atît mai mult, că şi în chemările C.C. al PCUS [comitetul central al partidului comunist al Uniunii Sovietice] cu prilejul Zilei de 1 mai sună îndemnul: „Femei sovietice! Purtînd o grijă permanentă pentru bunăstarea familiei, participaţi activ la muncă şi la treburile obşteşti, la lupta pentru pace!”.
Nu voi să mai amintesc de gafa ATEM-ului, care mi-a atribuit rolul de organizatoare a acestei demonstraţii în timp ce mă aflam la 120 de chilometri de capitală (de altfel, organele competente şi-au cerut scuzele de rigoare), dar mă întreb, să fi fost oare întîmplătoare această dezinformaţie? Pentru că, fiţi atenţi, s-au confundat nu doar două nume de familie identice, dar şi… o poetă cu un critic literar, o scriitoare dintr-o generaţie cu altă scriitoare din altă generaţie, ba mai mult chiar, – şi aici e aici! – s-a confundat o persoană care, chipurile, a fost printre „organizatorii cei mai activi ai mitingului” (de altfel, de ce „miting nesancţionat”, şi nu pur şi simplu demonstraţie a femeilor cu ocazia sărbătorii de 8 martie?) cu o altă persoană, care doar „a asistat la miting”? Deci, să fi fost întîmplătoare această greşeală?
Ba bine că nu. Vedeţi, că pe lîngă faptul c-am luat cuvîntul de cîteva ori la cenaclul „A. Mateevici”, citind versuri împotriva „mascaţilor” şi pronunţîndu-mă pentru limbă de stat şi grafie latină, pe lîngă faptul că am citit versuri la zi la radio şi televiziune, publicîndu-le apoi în reviste şi ziare, – la una din plenarele Uniunii Scriitorilor, care a avut loc la sfîrşitul anului trecut, am avut inspiraţia de a-i cere reprezentantului ATEM-ului, care se afla în încăpere, să părăsească sala, pentru că informaţiile în ce priveşte activitatea Uniunii Scriitorilor sînt departe de a fi oglindite veridic în materialele purtînd semnătura ATEM-ului. Deci, după cum se vede, ATEM-ul şi organele competente au avut „motive serioase” să comită o greşeală atît de gravă.
Fără îndoială că nu m-aş mai fi întors la acest fapt consumat demult şi pe care, în tumultul noilor evenimente, aproape că am uitat, dacă una din colegile mele – Leonida Lari [poetă basarabeană, stabilită apoi în România unde a fost deputată din partea PNȚCD și apoi PRM – linc; răposată în 2011], n-ar fi primit nu demult o citaţie de la organele de anchetă, prin care a fost invitată la organele de anchetă pentru a depune mărturii.
Deci, de ce L. Lari a fost invitată la procuratură? Deaceea că a participat la cea mai paşnică demonstraţie – la demonstraţia femeilor? Nu. În primul rînd, propun totuşi să se facă o delimitare între o demonstraţie paşnică cu prilejul unei sărbători atît de mari – Ziua internaţională a femeii, chiar dacă în cadrul acestei demonstraţii n-au lipsit lozincile în sprijinul restructurării, pentru limba de stat şi grafia latină ş.a., de un miting nesancţionat. Vreau să-i amintesc tov. Demidenco [pe atunci, procurorul general al RSS Moldoveneşti] că ziua de 8 martie este ziua internaţională a femeilor din toată lumea, şi cînd, dacă nu în această zi, femeile din toată lumea, din ţară, ba chiar şi din republica noastră (fac această precizare ecsclusiv pentru procuratură) [prin „ţară” se făcea referire la Uniunea Sovietică, iar RSS Moldovenească era mereu numită „republică”; nici azi în presa chişinăuană nu e obiceiul să se numească Republica Moldova „ţară”, ci tot „republică”, cuvîntul „ţară” fiind folosit doar în medii unioniste pentru România], au dreptul şi obligaţia chiar de a-şi spune cuvîntul, de a-şi revărsa durerea, de a se pronunţa în duhul noilor timpuri [noile timpuri aduse de Gorbaciov] – cînd, dacă nu în această zi femeile au acest drept mai mult ca oricînd?
Aşadar, cred că toţi oamenii de bună credinţă vor fi de acord, că L. Lari n-a încălcat niciuna dintre legile ecsistente, ba mai mult decît atît, sper ca demonstraţiile paşnice ale femeilor din republica noastră să devină o tradiţie frumoasă, – de ce n-am iniţia-o noi, de ce am aştepta ca iniţiatoare să fie femeile din alte republici?
Şi dacă am ajuns la concluzia că poeta noastră n-a participat la un miting nesancţionat, pentru că demonstraţia paşnică a femeilor în cadrul celei mai mari sărbători, care le aparţine, nu poate fi numită nici de cum „miting nesancţionat”, care e motivul pentru care colega mea este chemată cu cea mai mare insistenţă să depună mărturii?
Din acelaş motiv am fost consemnată şi eu drept unul dintre „cei mai activi organizatori” ai acestei mişcări de stradă. Dar activitatea publicistică şi literară în presa periodică, cît şi în cea unională a L. Lari e bine cunoscută şi apreciată atît de masele largi de cititori, cît şi de critica literară, poziţia civică, fermă şi cinstită, deschisă, fiind apreciată de oamenii de bună credinţă şi punîndu-i în gardă pe cei care, într-un fel sau altul, s-au simţit vizaţi, poeta nesinchisindu-se chiar a le spune pe nume unor demnitari de tristă faimă, unii dintre care (după cum se vede) abia au aşteptat momentul potrivit (fiind siguri, că anume ziua internaţională a femeii le-a prilejuit clipa jinduită!), pentru a o invita la interogatoriu. Consider, că e nelegitim şi nedemn acest act al organelor în cauză, act, prin care se încearcă atingerea de însăşi conştiinţa unui popor. Căci un scriitor adevărat, se ştie demult, este însăşi conştiinţa neamului în forma ei pură.
În ce mă priveşte, datorită aceluiaş ATEM, (tot rău-i spre bine!) scriu de acum al doilea material publicistic, şi nu mă îndoiesc nici pentru o clipă că în cel mai apropiat viitor voi avea încă destule motive de a mă angaja într-un duel publicistic, – să nu uităm că zorii restructurării abia-abia mijesc în Moldova.
Nina Josu
Mai citește:
– A murit Leonida Lari. „Nimeni şi noi” – un articol din 1988
– Chişinău, martie 1989: Literatura şi Arta împotriva agenţiei guvernamentale de presă ATEM (un alt articol al Ninei Josu)
– alte articole din presa moldovenească a anilor 1988-1990 la pagina RSS Moldovenească 1988-1990 (linc).
Blogul lui Marius Mioc 