Un articol al meu din 2005, pe care-l public iar acum fiindcă cred că-şi păstrează importanţa. Forţele interesate în eliminarea procurorului Dan Voinea din ancheta despre revoluţie au avut cîştig de cauză.
Ziaristul Ion Cristoiu, pe care din 1994 l-am numit “vîrful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revolutiei” (vezi “Falsificatorii istoriei”, Editura Almanahul Banatului 1994, pag. 25-28 sau http://timisoara.com), publicã, în “Jurnalul Naţional” din 28 martie 2005 articolul “Actuala putere îl dã pe Ion Iliescu pe mîinile sinistrului Dan Voinea”.
Revoltat de actuala anchetã a Parchetului Militar referitoare la teroriştii din 1989, în care se zice cã şi fostul preşedinte Ion Iliescu ar putea fi inculpat, Ion Cristoiu izbuteşte performanţa de a fi primul ziarist de dupã revoluţie care cere, în mod public, moartea unui magistrat. “Trebuia de mult sã aibã soarta lui Gicã Popa, altfel spus sã se sinucidã pentru rolul mizer abject jucat la Tîrgovişte”, scrie Ion Cristoiu despre Dan Voinea, omul care coordoneazã anchetele Parchetului Militar, şi care a fost şi procurorul din procesul Ceauşescu de la Tîrgovişte. Amintesc cã Gicã Popa, judecãtorul care a pronunţat condamnarea la moarte a lui Nicolae Ceauşescu, s-a sinucis în 1990. Circulã şi zvonul cã moartea lui Gicã Popa n-a fost tocmai sinucidere, adicã cã “a fost sinucis”, caz în care cele scrise de Ion Cristoiu (”trebuia sã aibã soarta lui Gicã Popa”) pot fi interpretate ca un îndemn la asasinarea magistratului.
Înţeleg punctul de vedere al lui Cristoiu, cum cã Dan Voinea a jucat un “rol mizer abject” în procesul lui Nicolae Ceauşescu. Dar de ce nu zice Ion Cristoiu nimic despre rolul jucat de Ion Iliescu în acelaşi proces? Şeful care a comandat acest proces este Ion Iliescu, Dan Voinea şi Gicã Popa au fost simpli executanţi. Dacã vorbim despre vinovãţii legate de acest proces, Ion Iliescu este mult mai vinovat decît Dan Voinea.
Executanţii Gicã Popa şi Dan Voinea au înţeles cã au fost manipulaţi, cã “teroriştii” care ameninţau sã-l readucã pe Ceauşescu la putere, şi datoritã cãrora, li s-a spus, Ceauşescu trebuie omorît cît mai repede, n-au existat. Avînd temperamente diferite, au reacţionat diferit: unul s-a sinucis (cel puţin asta-i versiunea oficialã), altul încearcã sã dezvãluie manipularea la care a fost supus nu numai el, ci întreaga naţiune românã. Cristoiu e trist cã nu s-au sinucis amîndoi. Ce sã faci, Cristoiule, asta-i viaţa: nu mor caii cînd vor cîinii!
“E o ruşine pentru regimul Bãsescu sã-l scoatã în lume pe cel trecut în toate enciclopediile lumii drept întruchiparea magistratului abject”, scrie Cristoiu. Aici sînt 2 greşeli. Pe de o parte, Dan Voinea nu e atît de vestit încît sã figureze în “toate enciclopediile lumii”. Pe de altã parte, Traian Bãsescu n-are nici o legãturã cu procesele lui Dan Voinea. Sã ne referim doar la procesul Chiţac-Stãnculescu, care s-a bizuit pe rechizitoriul lui Dan Voinea (şi de la care i se trage lui Dan Voinea ura de care e înconjurat). În iulie 1999 judecãtorii Curţii Supreme consideraserã corect rechizitoriul lui Voinea (reamintesc cã nu procurorii ci judecãtorii sînt cei care condamnã; deci, orice manipulare politicã ar face procurorii, dacã dovezile de la dosar sînt subţiri inculpaţii au şansa sã scape).
Generalii Mihai Chiţac şi Victor Stãnculescu primiserã cîte 15 ani închisoare. Ministrul PD al apãrãrii Victor Babiuc a declarat atunci cã sentinţa e “o gafã judiciarã cu un pronunţat caracter politic”. Traian Bãsescu, pe atunci ministru al transporturilor şi vicepreşedinte PD, şi-a declarat întreaga susţinere faţã de poziţia lui Victor Babiuc. În ciuda afirmaţiilor lui Cristoiu, activitatea lui Dan Voinea a avut duşmani importanţi în fostul regim CDR. Iatã doar miniştrii care s-au manifestat public în acest sens: Babiuc, ministrul apãrãrii; Dudu Ionescu, ministrul de interne; Bãsescu, ministrul transporturilor; primul ministru Radu Vasile n-a spus direct cã sentinţa respectivã e greşitã dar a deplîns “starea de nelinişte din armatã” creatã de aceasta (vezi “Adevãrul” din 21 iulie 1999; “Jurnalul Naţional” din 17-18 iulie 1999).
În actualul regim politic acesti duşmani n-au dispãrut. Sã nu uitãm cã actualul consilier al preşedintelui Bãsescu, generalul Constantin Degeratu (anchetat acum pentru matrapazlîcurile cu locuinte din fondul M.Ap.N. – vezi “Jurnalul Naţional” din 25 martie 2005), cînd era şef al Marelui Stat Major, prin ordinul 522/1997, a interzis militarilor sã colaboreze la anchetele despre revoluţie ale Parchetului fãrã aprobarea ministerului apãrãrii, iar în 1999 a criticat public condamnarea generalilor Chiţac şi Stãnculescu (”Adevãrul” din 21 iulie 1999). Pentru încercãrile de a descoperi vinovaţii de crimele din 1989, Dan Voinea nu trebuie sã se aştepte la mulţumiri, ci doar la urã şi campanii de satanizare în presã. Aşa a fost între 1997-2000, aşa va fi şi acum. Asta-i meseria de procuror.
Cristoiu este nesincer cînd scrie cã ar fi de acord cu anchetarea problemei teroriştilor din 1989 de cãtre Parchet, dar nu de cãtre Dan Voinea. Nu Cristoiule, nu eşti de acord cu asta, vrei doar sã fraiereşti cititorii Jurnalului Naţional şi sã-ţi pãstrezi credibilitatea cînd se discutã aceastã problemã. Noi n-am uitat cã încã din 1991 ai cerut curmarea tuturor proceselor legate de revoluţie şi eliberarea tuturor criminalilor din 1989 (”Un moment ratat: Tribunalele revoluţionare”, articol în “Expres Magazin nr. 26/1991). N-am uitat nici editorialul tãu “Putem judeca penal istoria?” din “Naţional” din 7 noiembrie 1997, în care trãgeai concluzia cã evenimentele din 1989 nu trebuie judecate penal, ci doar din punct de vedere istoric. Nu Dan Voinea te deranjeazã pe tine, ci însãşi ideea cã se face o anchetã judiciarã despre crimele din 1989. Mari sînt interesele ca acest episod al istoriei României sã nu se lãmureascã niciodatã.
Blogul lui Marius Mioc 
Domnule Marius Mioc,
Dupa cum am aratat aici, pe blog, dl. Ion Iliescu nu poate fi judecat potrivit Codului penal pentru actiunile si inactiuile sale savarsite pe perioada cat a detinut functia de Presedinte al CFSN, CPUN, al Romaniei. Nu are vreo importanta daca astazi nu mai este in mandat.
Dl Ion Iliescu nu poate fi judecat decat pentru inalta tradare, potrivit procedurii instituite de Constitutie.
Al dvs., Lector
Este punctul dv. de vedere, pe care v-am spus că nu-l împărtăşesc. V-am explicat că de la Ştefan cel Mare încoace lucrurile au mai evoluat privitor la responsabilităţile şefului statului. Iar ca preşedinte al CFSN şi CPUN, Ion Iliescu nici n-a avut legitimitate populară ca şef de stat.
Domnule Marius Mioc,
Nu este punctel meu de vedere, ci o astfel de solutie se degaja din logica Legii fundamentale, dar si din logica exercitarii puterii, in general.
Unul din principiile fundamentale ale exercitarii puterii – ori, si mai general, privitor la savarsirea de actiuni si inactiuni – este cel al protectiei. Adica: orice actiune si inactiune a mea se prezuma ca este legala. Iar in cazul Presedintelui Romaniei, ca orice actiune sau inactiune a sa este legitima. Daca n-am avea in fata mereu acest principiu, am fi paralizati.
De exemplu, suprimarea vietii unui om este pedepsita de Codul penal. Dar – si, repet, dar – faptuitorul este aparat, tot de Codul penal, daca este in LEGITIMA aparare. Instanta este cea chemata sa hotarasca daca fapta a fost sau nu savarsita in legitima aparare. In cazul Presedintelui Romaniei, orice actiune si inactiune a sa se prezuma a fi legitima, protectia neputand fi ridicata decat de popor, printr-un reprezentant al sau – fie de catre Parlament, ca organ reprezentativ suprem, fie prin referendum.
Imunitatea confera protectie nu atat omului care indeplineste functia de Presedinte al Romaniei, cat actului de putere pe care il savarseste.
Pe vremea lui Stefan cel Mare, puterea acestuia era absoluuta – in fond, Stefan cel Mare era un monarh. Presedintele Romaniei nu este un monarh, ci un executant al dispozitiilor constitutionale, iar in sens originar, al fiecaruia dintre noi. In orice caz, asa ar trebui sa fie.
Actiunile de organizare a nasterii suveranitatii nationale se prezuma a fi intotdeauna legitime, dupa cum, de pilda, se prezuma a fi legitime anumite actiuni ale Presedintelui Romaniei in stare exceptionala – aprobarea Parlamentului poate sa vina dupa savarsirea lor. Repet: doar poporul, prin organele sale reprezentative de varf, il poate judeca si, respectiv, condamna pe Presedintele Romaniei, nu, de exemplu, Judecatoria din Buhusi.
Al dvs., Lector
Domnule Marius Mioc,
Am uitat sa spun: dl. Dan Voinea stie lucrurile pe care vi le-am infatisat mai sus. Faptul ca ne-a dus cu presul atatia ani – dar nu numai domnia sa, ci si ceilalti procurori – are o explicatie: lumea nu trebuie sa cunoasca principiile exercitarii puterii, caci daca le-ar cunoaste, si-ar da imediat seama de excrocheria pe care o reprezinta asa-zisa democratie de azi, in care diverse grupuri confisca, prin alternanta, statul.
Al dvs., Lector
Opiniile dv. sînt contrazise nu nu mai de mine, ci şi de practica judecătorească. Daţi vina pe Dan Voinea, dar rechizitoriile sale au fost confirmate de instanţele judecătoreşti.
Susţineţi teoria legitimităţii acţiunii unui preşedinte (inclusiv a lui Nicolae Ceauşescu în 1989) numai pentru faptul că este preşedinte, chiar atunci cînd porunceşte omorîrea adversarilor săi politici. Fals. Poporul a cerut în 1989 pedepsirea celor care au reprimat revoluţia (vezi manifestul timişorean „A căzut tirania” prezentat şi pe acest blog), inclusiv a lui Nicolae Ceauşescu (se scanda „să fie judecat, aicea în Banat!”). Diversiunea începută în 22 decembrie 1989 a avut ca scop tocmai evitarea transpunerii în practică a acestei voinţe explicit exprimată a poporului.
Domnule Marius Mioc,
Si rechizitoriul Inchizitiei impotriva lui Giodano Bruno a fost confirmat de justitia vremii…
De-ati sti dvs. cate asasinate au dispus diversii sefi de stat din diverse epoci in numele natiunii, poporului, statului! In mai toate cazurile nici nu s-a auzit despre ele. Aceste asasinate au fost „acoperite” de interesul national etc.
O multime de oameni, oricat de numeroasa ar fi, nu constituie poporul decat intr-o singura situatie: cand reuseste sa rastoarne o putere nelegitima se prezuma ca reprezinta poporul. Dar si in acest caz nu se poate vorbi decat despre reprezentare. O masa de oameni este popor daca este inzestrata cu Constitutia legitima si daca dispune de organe reprezentative care sa transpuna dispozitiile Constitutiei in fapte.
O multime de oameni, oricat de numeroasa ar fi, care striga la portile Palatului Cotroceni „Jos Basescu!” ori care chiar ataca Palatul nu este poporul. Si nici o asociatie care difuzeaza manifeste. Poporul este o categorie noua care ia nastere numai prin inzestrarea ei cu o ordine constitutionala. Dupa cum un corp mort nu este om, tot asa si o masa de oameni nu este popor – mai trebuie ceva, anume PUTEREA.
Diversiunea din 22 decembrie 1989 a avut drept scop legitimizarea grupului Ion Iliescu, dar si stapanirea haosului ce se prefigura, poate si preintampinarea unui atac din exterior.
Al dvs., Lector
domnule lector cred ca aceste cuvinte leati citit undeva dar e bine ca ati citit si conpara nui nimic dar frontul democrat romin pe care lati bagat in anonimat credeti ca moare nu domnule lector pentru adevar lupt si am luptat descult flamind pe strada sami cresc copii cinstit si drept ,nu cum se face acum sint multi care stie de propaganda pecare o faceam in adevar si dreptate uni sint ministri alti primari sau vice primari stie de mine dar tac cu toti acum de ce nu spune ai avut drep