Timişoara 20 decembrie 1989: Comitetul FDR; Zvonuri: întreaga ţară s-a ridicat; s-ar putea ca mişcarea să fie controlată de Securitate; ordinele generalului Stănculescu

Un nou fragment de înregistrări din centrul Timişorii din perioada revoluţiei. Înregistrările s-au făcut în mai multe reprize, pentru economie la baterii. În unele părţi sunetul e distorsionat. Problema principală a acestor înregistrări este datarea lor exactă. Domnul Ardelean m-a asigurat că sînt din 20 decembrie 1989. Aprecierile cu privire la datarea evenimentelor făcute la 18 ani de la revoluţie nu le consider foarte de încredere. Domnul Ardelean m-a asigurat însă că toate înregistrările sînt în ordine cronologică (am păstrat această ordine în serialul nostru), iar spre sfîrşitul acestui fragment se face referire la prezenţa în Timişoara a prim-ministrului Constantin Dăscălescu, ceea ce ar confirma data de 20. La începutul înregistrării se afirmă însă “sîntem anunţaţi că întreaga ţară s-a ridicat în picioare”, ceea ce nu era adevărat în data de 20. La acea dată ţara dormea, o mare parte dintre români habar n-avea că se întîmplase ceva la Timişoara. Este poate o dezinformare voită a manifestanţilor din piaţă, cu scopul de a le da curaj să continue lupta. Interesant în aceste înregistrări este şi momentul în care Lorin Fortuna dă citire listei cu membrii comitetului Frontului Democratic Român, listă care are anumite diferenţe faţă de ceea ce s-a publicat în unele cărţi de după revoluţie. Pe 20 decembrie 1989 comandant unic al trupelor din Timişoara fusese numit generalul Stănculescu. O persoană, pe care n-am izbutit să o identific (poate ne ajută cititorii) afirmă că acest general a ordonat retragerea armatei.

Înregistrare audio (30 minute 43 secunde)

00:00 Scandări: „Laşii!”
00:03 Bărbat: Linişte, linişte vă rugăm. Sîntem anunţaţi că întreaga ţară s-a ridicat în picioare şi vrea dreptate! (urale) Dar tot Banatul este fruntea noastră! (urale) În continuare las pe colegul meu că n-a mai spus nimic, Stroescu (?) se numeşte, care nu l-am văzut aici pînă acuma.
00:29 Acelaşi Bărbat: Sînt sigur că, sînt sigur că vom învinge! Chiar dacă vine peste noi, vom învinge! Victorie! Victorie! (Scandări: „Nu-i lăsăm!”)
00:43 Femeie: Fraţi români. Sînt cetăţeană română fără domiciliu. Aşa ceva nu există! Nu cred că există în vreo ţară în ţara asta, nu poţi să trăieşti unde vrei. Dar nimeni nu-mi dă voie. Ştiu că în Catedrală este Securitatea care filmează. Au plecat oameni să tragă clopotele şi au fost arestaţi. Nu ne este frică! Huliganii! (huiduieli) Ce am cerut noi? Ca copiii noştri vor trăi mai bine! Oare nu există nici un medic, n-are nimeni curajul să spună cîţi morţi sînt? Le este frică. De ce le este frică? Oare la copiii ăia care au murit, de cîţiva anişori, nu le-a fost frică? Nu le-a fost frică? Ei de ce le e teamă, de ce sînt laşi şi n-au curajul să spună adevărul? Să vină un medic să spună (neînţelegibil) căci nu le-a dat voie la salvări să ridice răniţii de pe străzi! Fraţilor, azi murim noi, dar copiii noştri vor trăi mai bine! (urale)

01:49 [Se cîntă „Trei culori”, varianta originală a cîntecului compusă de Ciprian Porumbescu, nu imnul de stat al RSR, dar uneori nu se cunosc cuvintele] (glasul Mihaelei Munteanu falsînd în plan apropiat): „Trei culori cunosc pe lume / Amintind de-un sfînt [sic] popor / Sînt culori de-un vechi renume / Amintind de-un brav popor / Sînt culori de-un vechi renume / Amintind de-un brav popor / Roşu-i focul vitejiei / (neînţelegibil) / Galben aurul cîmpiei / Şi albastru mîndru steag / Galben aurul cîmpiei / Şi albastru mîndru steag
02:30 Glas: Deşteaptă-te române!
02:36 Femeie: Vă rugăm să ne lăsaţi o scurtă pauză să deliberăm, sînt nişte secvenţe dincolo, să vedem despre ce e vorba. Aşteptaţi un moment, aşteptaţi, aşteptaţi.

02:46 Strigăt: Vine! Vine!
02:52 Mihaela Munteanu: M-auziţi? (Da!) Se pare că vin de la spitalul judeţean. Au fost declaraţi 2000 de morţi (huiduieli). Se pare (?) în continuare, se pare în continuare că oameni din armată au silit medicii să acorde asistenţă securiştilor şi aşa mai departe (huiduieli) Se pare în continuare (neînţelegibil) securişti dacă nu mă lăsaţi să vorbesc. (rumoare) Se fac anunţuri că oamenii răniţi au fost interogaţi şi sînt securişti în civil şi în halate, ridicaţi şi scuipaţi-i (?)! (huiduieli, fluierături) (neînţelegibil) şi împuşcaţi. Ridicaţi răniţii şi împuşcaţi. Nu se spune nimica? Vreau să vă spun, să vă cer, aşa mi se spune, să vă cer să fiţi liniştiţi (huiduieli) (bărbat: face panică doamna. Dar ea e disperată, e o disperare care (neînţelegibil) sub ochii ei s-a întîmplat asta).
04:19 Bărbat: Oameni buni! (huiduieli). Astăzi (bărbat: ce face armata, în p… mă-sii), astăzi trebuie să hotărîm! (glas: cine eşti?) Dacă astăzi nu hotărîm, pierdem tot! (rumoare, se aude „cine eşti, bă?”, „huo”, „morţii mă-tii”, „cine eşti, băi”, „femeia disperată e asistentă la spitalul de ochi (?)”, scandări: „las-o să vorbească!”, „gîndeşte-te că vine şi doctorul (?) (neînţelegibil)”)
05:06 Bărbat: V-aş ruga puţină linişte! (bărbat: nu pot astăzi (neînţelegibil)) Vă rugăm puţină linişte! Am venit de la Comitetul Judeţean de partid (rumoare, Mihaela Munteanu strigă: Numele! Numele!, se scandează: „Lasă-l să vorbească!”). S-a făcut un plan de acţiune! (rumoare, fluierături)
06:04 Bărbat: Sub presiunea opiniei publice din oraşul nostru, cred că asta este mult mai important acuma, Comitetul judeţean de partid a acceptat (huiduieli), a acceptat un comitet care a intrat înăuntru şi a prezentat nişte revendicări, care au fost discutate telefonic cu tovarăşul prim-ministru Dăscălescu. (urale, huiduieli, fluierături). Aceste revendicări au fost următoarele: Demisia preşedintelui Ceauşescu şi (urale)
06:55 Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”
07:10 Femeie: Popularizarea acestor acţiuni în presă, radio şi televiziune! (urale) Deschiderea graniţelor şi permiterea (urale) Deschiderea graniţelor şi permiterea accesului mediilor de informare străine! (urale) Pedepsirea persoanelor vinovate pentru deschiderea focului! (urale) S-a cerut precizări asupra numărului de răniţi şi morţi, eliberarea deţinuţilor politici (urale), întocmirea unei liste cu cei dispăruţi. În aceste momente istorice avem nevoie de un lucru: organizare. S-a cerut următorul lucru: Constituirea unui comitet a Frontului Democratic Român (urale) cu biroul în sediul comitetului municipal păzit de gărzile patriotice (urale). Continuarea grevei generale în următoarele zile! (urale) Pînă la căderea lui Ceauşescu! (urale)
08:35 Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”
08:52 Femeie: Acest comitet va trebui ales acum! Şi impus autorităţilor şi organelor de partid şi recunoscut de către popor! (scandări: „Noi sîntem poporul!”)

09:15 Mihaela Munteanu: Comitetul (neînţelegibil)
09:17 Altă femeie: Daţi-vă la o parte! Daţi-vă la o parte!
09:21 Femeie: S-ar putea.
09:24 Huiduieli.
09:30 Femeie: Se aude? (Da) S-ar putea ca cu toate forţele aici, mişcarea să fie controlată de Securitate. Vă rog frumos! Alegeţi fiecare fabrică un om (neînţelegibil) care să vină cu el! Ca să garanteze că-l cunoaşte pe acest om! Este un om al nostru! A ieşit cu noi! A pierdut pe cineva! În primul rînd. În al doilea rînd propun ca piaţa Timişorii, centrul, pînă la judeţ, să se numească de azi înainte Piaţa Roşie (strigăt: aşa!, urale) să nu uităm niciodată asta! Colegii noştri de aici au fost loviţi cu tancuri, clasa muncitoare în Giroc [Calea Girocului (azi Calea Martirilor), stradă a Timişorii unde în 17 decembrie au fost lupte între demonstranţi şi trupe, au fost blocate cîteva tancuri de către demonstranţi, iar apoi, în operaţia de recuperare a acestora, s-a deschis focul, înregistrîndu-se multe victime] a fost lovită cu tancuri! (urale) Piaţa Roşie! Noi n-am atacat pe nimeni. Vom cere să se prezinte în faţa noastră, cînd vom lua puterea, dacă vom lua puterea. Dacă ne liniştim (Scandări: „Trebuie s-o luăm!”) Mă lăsaţi să termin? (glas: e în Sibiu; trebuie să vină aici!) Fiindcă dacă ne liniştim, mîine din partea securităţii o să vină la fiecare în parte acasă şi-i bagă în puşcării, o să moară în accidente de maşină suspecte ca de obicei, (neînţelegibil) la Solventul, e cazul inginerului Munteanu şi de alte cazuri! Să nu uitaţi, (strigăt din mulţime: Valea Jiului!) Valea Jiului! (Braşovul!) Braşovul! Am învăţat mult, vom lupta alături, pentru că vom cîştiga, (neînţelegibil) am pierdut totul, (neînţelegibil) după ce-am trecut prin ce-am trecut! Vreau deasemeni să vă spun, că doresc ca într-o zi cînd va fi linişte, aceste pietre să fie scoase şi înlocuite cu marmură roşie, pe care să fie scrise numele victimelor, fiecare să ştie sau mamă să vie (femeie din mulţime: lasă viitorul!) Pentru totdeauna (neînţelegibil) în acest moment (bărbat din mulţime: atît, ajunge). Noi care ne-am desfăşurat (?) în faţa dumneavoastră (neînţelegibil) (strigăte: ajunge, televiziunea aicea). Vreau să vă spun (strigăte: televiziunea, ajunge, domnule) (neînţelegibil) Nu spargem nimic, nu atacăm nimic, noi sîntem puterea, vreau să opriţi pe cei care forţează uşa la biserică. S-a pătruns în spate. Vreau de asemeni să vă spun că nu se pune problema ca poporul nostru (strigăte: gata, huiduieli, fluierături)
12:12 LF?: Este ceva foarte important! Este ceva foarte important! Vă rugăm frumos! Sînt probleme şi probleme! În primul rînd trebuie rezolvate problemele principale! S-a anunţat că în cinci minute va veni o delegaţie de acolo încoace! (neînţelegibil) (Bătrînă: să vină!)

12:34 Bărbat: A copiilor, a soţiilor, a fiicelor celor căzuţi în zilele trecute, le vom aduna şi vom merge unde vom merge în doliu, să fie un doliu pentru toată Timişoara! (urale; strigăt de femeie: pentru toată ţara, toată ţara”). Vom încerca să organizăm o slujbă religioasă, căci există şi religie (femeie: Aşa!) aicea în Piaţa Operei. Încercăm să contactăm un reprezentant al clerului să ne vorbească, un preot, un popă, oricine. Imediat va vorbi dînsa din nou (strigăte: Nu! Bine! Nu!Să vină odată televiziunea! Mai tare)
13:17 Bărbat: Vă rog puţină linişte! Vă rog puţină linişte! Cei care azi dimineaţă am început o acţiune care aici s-a finalizat, ştiu prin ce-am trecut! Cînd am luat colţul la ortopedie (?) spre stînga era să intrăm într-o ambuscadă pe străzi înguste. Vreo trei inşi îmbrăcaţi în negru, bănuiţi cine sînt, i-am evacuat! După aceea am trecut prin faţa Consulatului Iugoslav, apoi am ieşit la Kuttl [Piaţa Ştefan Furtună], prin faţa maternităţii şi cunoaşteţi mai departe. Ce vreau să vă rog doar. Aceste zile care au trecut, să o recunoaşteţi, fac parte din istoria contemporană. Rugămintea mea este să nu cedăm. Pe cei care-i vedeţi la această tribună, vorbind, să nu-i uitaţi! Care exprimă panică că mîine-poimîine dacă Doamne fereşte li se întîmplă ceva, să fie (neînţelegibil). Eu vă rog frumos, vă mulţumesc (urale).

14:01 Femeie: Mîine la ora 9!
14:02 Cel care înregistrează: Jos cu dictatorul! Vrem alegeri libere! Lumină, luptă, libertate! Şi totuşi plopul face pere! Vrem pîine, nu gloanţe! Unde ne sînt morţii?

14:14 Bărbat: Prim-ministru. Prim-ministru. Nu pot să-i spun tovarăş, dar ştim despre cine-i vorba. Şeful dictaturii! A părăsit ţara cu două avioane! (huiduieli)
14:32 Scandări: „Laşii!”, apoi „Laşul!”
14:50 Bărbat: Daţi-mi voie puţin. (strigăt: mai tare!) Vă rog puţină linişte. În urmă cu puţin timp. Vă rog puţină linişte. (mai tare!) Vă rog puţină linişte! Colegul m-a rugat în ordine şi cu mare, mare discernămînt să facem acest lucru. Să nu ne deviem! Putem să greşim şi o să ne pară rău! Pentru că au fost morţi, părerea mea personală este orice se putea face. Dar să nu tragi cu gloanţe? (femeie: în fratele tău!) Vă rog frumos în ordine cum spune colegul, atenţie mare.
15:21 Savu?: Situaţia ţării este de asemenea natură încît avem această situaţie în mînă! Nu rămîne decît să profităm acuma! Trebuie s-o rezolvăm noi, numai noi! Vă rog să continuăm cu organizarea pe întreprinderi! (rumoare, strigăte: „Televiziunea!”) Încercăm să recapitulăm. A sosit de la UMT cineva?

16:00 Scandări: „Televiziunea!” (televiziunea aicea!)
16:08 Femeie: Alo. Alo.
16:11 Ioan Savu: Puţină răbdare vă rugăm. Tovarăşul Moţ [primarul comunist al Timişorii în 1989] este aicea, lîngă clădire (neînţelegibil)
16:17 Glas isteric: Nu credeţi pe nimeni! Alcineva: Linişte!
16:21 Bărbat: Nu putem să fim vandali. (Isteric: Halo! Televiziunea să dea ştiri în toată ţara! Femeie: Stai domnule! Mai multe glasuri: Televiziunea!) Vom cere (neînţelegibil) din partea noastră! (isteric: aici să vină televiziunea!) Să apelăm pe cineva de la postul de radio local.

16:49 Bărbat: Spuneţi dorinţele noastre! (strigăt: să vină la noi!)
16:55 Scandări: „Timişoara!”
17:01 Scandări: „Libertate!”

17:12 Scandări: „Jurăm să nu cedăm!”, „Jurăm, jurăm, jurăm să nu cedăm!”

17:28 Femeie: Să fie judecat! Să fie judecat!
17:31 Cel care înregistrează: Ceauşescu, cine eşti? Un tiran din Scorniceşti!
17:33 Bărbat: Să păstraţi calmul şi să nu cedaţi! Aici veţi primi mîncare şi apă de la restul familiei care are posibilitate, pînă se rezolvă!
17:44 Scandări: „Mănescu!”
17:50 Scandări: „Ceauşescu cine eşti? Un tiran din Scorniceşti!”

18:08 Lorin Fortuna: Oameni buni. Ni s-a spus aşa: că conducerea judeţului a primit revendicările şi le analizează. (huiduieli; bărbat: să vină aici!) Am cerut şi am (neînţelegibil) un răspuns! (rumoare, strigăte: astăzi!, discuţii suprapuse) Pe de altă parte însă trebuie să înţelegeţi că aceasta este o problemă nu numai a Timişorii. A ţării întregi. Nu se poate hotărî numai cum o vrem noi de-aicea. Dacă este (strigăt: noi sîntem poporul!) nevoie, trebuie să avem răbdare. Să stăm luni aici dacă va fi nevoie! (aplauze) Nu putem impune nişte schimbări aşa de importante peste noapte! Nu putem! Nicăieri nu s-au produs, să ştiţi! Trebuie însă să rezistăm aici! Deasemenea, rog, rog pe cei din serviciile cheie, care lucrează în alimentaţie, la pîine, la lapte, să-şi facă datoria. La tren, trenurile trebuie să meargă, laptele trebuie să se facă, pîinea trebuie să ajungă, trebuie lumea să aibă ce mînca! (urale; strigăt: „România Liberă!”) Deasemenea vă mai rog, din suflet vă rog, n-aţi văzut pe aici (neînţelegibil) femeia aceea care avea pe undeva dreptate, dar nu mai trebuie să răscolim sentimentele în momentele astea. Nu mai trebe! Trebuie să fim calmi, calmi. Numai cu calmul se poate face ceva! Pentru a face trebuie să ştim ce se face! Calmi. Calmi trebuie acuma, şi fără violenţă! (aplauze slabe; bărbat: hotărît!)

20:09 Lorin Fortuna: …. urmărească, să ne distrugă ţara!
20:18 Bărbat: Vrem ca morţii să fie înmormîntaţi conform tradiţiei poporului român! (urale)
20:30 Bărbat: Permiteţi să vă comunic! Tovarăşul Bălan este dus la comunita…, comitetul. Vă rugăm să vă păstraţi calmul, să nu părăsiţi piaţa Operei (scandări „Bălănel!(?)”)
21:06 Bărbat: Dacă Bălan este aici în două minute să fie la microfon!
21:14 Discuţii particulare: Ce-i cu voi? Jos cu tiranul, jos cu dictatorul!
21:19 Acelaşi bărbat: În două minute Bălan dacă este sus se prezintă şi va vorbi!

21:25 Femeie: … dar noi pentru (neînţelegibil) într-adevăr.
21:28 Bărbat strigă: O clipă, opreşte! Cine-o fost la microfon înainte? (glasuri: Cine-o fost la microfon?)
21:34 Femeie: Sînt studentă şi în anul şase (glasuri: înaintea ta! Cine-a fost înainte? Înaintea ta!)
21:45 Scandări: „Cine-a fost?”
21:55 Bărbat strigă: Numele! Numele! La cela care-a fost!
21:57 Femeie: Dar ei nu cu numele
22:00 Lorin Fortuna: Vreau să vă rog puţină atenţie! În acest moment s-a constituit comitetul de acţiune, exact pe nume, pe întreprinderi, pe reprezentanţi ai întreprinderilor. O să vă spunem numele fiecăruia, întreprinderea de unde este (urale) şi-o să vă cerem să-i votaţi voi! Foarte important! (urale) Cînd nu aveţi încredere în unul din ei spuneţi nu, şi nu va fi! Dar Frontul va fi al vostru!

22:40 Strigăt: Numele!
22:42 Lorin Fortuna: Lăsaţi-mă să vorbesc! M-am mai prezentat odată, dacă nu mă cunoaşteţi. Dau citire listei comitetului, vă rog frumos. Ascultaţi (glasuri: mai tare! Cine-a fost? Lasă, mă, cine-a fost!). Preşedinte: Fortuna Lorin, Institutul Politehnic Timişoara (strigăte: să-l vedem!). Vicepreşedinte: Eustaţiu Cornel, de la O.G.A. Timişoara (strigăte: să-l vedem!). Secretar: Claudiu Iordache (strigăte: cine-i?). Membri: Ciura Alexandru, regionala CFR (rumoare a mulţimii), Chiş Ioan, Electrotimiş, Vrăneanţu Traian, Dinamo [e vorba de cooperativa meşteşugărească Dinamo] (strigăte: unde e? Să-l vedem!) Florescu Viorel, U.C. Timiş (urale), Bădilescu Nicolae, scriitor (urale), Munteanu Mihaela, ICSAP (glasuri: s-o vedem!), Săsăran Gruia, I.J.T.M. (bărbat: te susţinem!”), Simioana Gheorghe, Simioana Gheorghe, „1 Iunie” (urale), Buhăianu Dinu, Comtim (urale), Predonean (?) Adriana (femeie: studentă), Kandia [Fabrică de ciocolată din Timişoara, cu veche tradiţie. După revoluţie, cumpărată de firma „Excelent” din Bucureşti şi desfiinţată. Ciocolata marca „Kandia” mai există pe piaţă, dar nu mai e produsă la Timişoara] (urale, strigăt: ciocolata!), Dunca Romeo , IMA Timiş. Aceştia sînt cei care s-au prezentat să-şi reprezinte întreprinderile. Dacă mai sînt reprezentanţi din întreprinderi mari, să vină.

24:56 Bărbat: Tovarăşul căpitan Agîrbiceanu (?) care (neînţelegibil) consiliul popular. A reuşit să scoată din consiliu şi a condus (neînţelegibil) unitatea militară din Chişoda (urale). Vă rog frumos nu creaţi panică. Vă rog frumos nu creaţi panică. Tovarăşul căpitan Agîrbiceanu (?) care este venit cu forţele militare pentru noi (urale). Toţi deţinuţii vor fi eliberaţi! Vă rog frumos nu creaţi (Scandări: „Armata e cu noi!”) Domnul general Stănculescu a ordonat, domnul general Stănculescu a ordonat retragerea armatei! (urale, Scandări: „Armata e cu noi!”). Tovarăşul prim-ministru Dăscălescu. Tovarăşul prim-ministru Dăscălescu. (rumoarea mulţimii, strigăt: să iasă afară!). Nu vă aşezaţi, vă rog frumos. Nu creaţi panică! Nu creaţi panică! Nu creaţi panică! Mă numesc (neînţelegibil) Daniel, sînt proiectant (?) la Electromotor!
26:36 Glas din mulţime: Ăla-i securist. Ăla-i securist (neînţelegibil) care termină.

26:48 Petre Boroşoiu: (neînţelegibil) Dacă nu, nu pleacă nimeni! (neînţelegibil) şi ne cerem drepturile!
27:01 Mihaela Munteanu: Vă rog numai un pic. (rumoare, cineva huiduie)
27:08 Dobre: Dragi tovarăşi. Eu sînt un simplu muncitor necalificat, nebun, ieşit de la Spitalul Gătaia [Spital de nebuni lîngă Timişoara], sînt în şomaj de doi ani de zile, luni am început serviciul, în 4 ore nu reuşesc (neînţelegibil) am crescut la casa de copii. (neînţelegibil) Drepturile mie nu mi s-a[u] dat, drepturile oamenilor nu se văd, pentru ce? (neînţelegibil)
27:40 Rumoare, huiduieli, fluierături, se aude „du-te dracului!”
28:03 Bărbat: Păstraţi-vă calmul! (fluierături, rumoare) Am formulat programul (neînţelegibil) Comitetului Democratic. Avem prim-ministrul, avem guvernul cu noi. Toată lumea va cunoaşte programul de acţiune.

28:31 Bărbat: O verificare, prinde-l!
28:52 Ioan Savu: Vă rog să mă ascultaţi un moment! Vă rog să mă ascultaţi! Un moment, vă rog. Preşedintele statului (?), într-adevăr e depăşit de situaţie şi nu cunoaşte momentele adevărate care sînt (huiduieli). Un moment (huiduieli) Să facem linişte! Un moment! (huiduieli) Un moment!
29:36 Femeie: Jos cu Ceauşescu!

29:39 Huo!
29:41 Femeie: Cine ne apără-n două ore?
29:43 Bărbat: Ne moaie-n două ore, vine toată armata aici.
29:45 Bărbat (Savu?): Vă rog totodată. Un moment, vă rog. Vă rog în numele Comitetului să vă spuneţi ce probleme sînt competente. Ce se poate rezolva (neînţelegibil)
30:00 Scandări: „Jos Ceauşescu!”
30:25 Discuţii particulare: – Peste două ore? – În două ore e toată armata aici. – Să mai stăm două ore sau ce? – Ce două ore, ce-i cu două ore, ce se întîmplă în două ore? – Să mai aşteptăm două ore.

Note biografice ale unor membri din comitetul FDR (care n-au fost încă prezentaţi):
Cornel Eustaţiu, născut la 8 iulie 1946 în Timişoara, inginer constructor. După revoluţie a fost primul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie din Timişoara, apoi a devenit patron al unei firme private. Nu ştiu cu ce se ocupă în prezent.
Mihaela Munteanu, născută în 25 iulie 1959 la Jiana, jud. Mehedinţi, ospătară la Crama 700 din cadrul ICSAP (Întreprinderea Comercială de Stat pentru Alimentaţie Publică) în 1989, pensionată de boală (2007). Secretară a FDR în timpul revoluţiei, acum secretară a Asociaţiei de revoluţionari “Victoria” din Timişoara.
Alexandru Ciura, născut în 13 ianuarie 1938 la Buzău, inginer principal la atelierul de proiectare de la Regionala CFR Timişoara (1989), pensionar (2007).
Romeo Dunca, în prezent patron al firmei de transport „Dunca”.

(va urma)

13 gânduri despre „Timişoara 20 decembrie 1989: Comitetul FDR; Zvonuri: întreaga ţară s-a ridicat; s-ar putea ca mişcarea să fie controlată de Securitate; ordinele generalului Stănculescu

  1. minutul 07:10 …Frontului Democratic Roman(urale)(neinteligibil=”cu birouri in sediul”)comitetului municipal…
    minutul 08:52…Si impus autoritatilor si organelor de partid(neinteligibil=si recunoscut)de catre popor!
    minutul 15:21…(rumoare,strigate:”Televiziunea!”)(neinteligibil=incercam sa recapitulam”).A sosit de la..

  2. Marius,de ce nu modifici acolo unde dupa multe incercari am reusit sa descifrez acel „neinteligibil”?
    Eu am vrut doar sa fiu de ajutor..

  3. Alina, mulţumesc pentru ajutor, apreciez efortul tău. Am făcut schimbările respective. Am fost ocupat zilele astea, inclusiv cu scrierea de articole pentru blog şi probabil n-am observat la timp comentariul tău, peste care au apărut alte comentarii.

  4. eu am comunicat nu puteam safiu in mai multe locuri deodata dar frontul democrat romin a fost facut in timp prin urmare verifica si vezi de unde este si unde a auzit de frontul democrat romin intrucit nu figuram nicaieri iar recunoasterea o faceam sub F.D.R. SI INCA CEVA SECRET DIRECT nu stiu ce vei crede despre mine dar adevarul va iesi la iveala dupa cum am mai comentat dumitru mazilu a si uitat de F.D. R. SI INPREUNA CU DOINA CORNEA A SCHIMBAT DENUMIREA IN F. U .M NU STIU CIT DE ADEVARAT ESTE PENTRU CA NU AM FOST ACOLO daca este adevarat si dumitru mazilu trebuie cercetat CERTIFICATE CONTESTATE DE MAZILU IN ERATA AU FOST ELIBERATE PRIN URMARE SE STIE CEVA CAUTA SI AFLA MIRICA LA REVEDERE F.D.R. .R .R

  5. frontul democrat romin bagat in anonimat find inproscat cu noroi a urmat frontul democratic romin din care ca o structura arborescenta sa crea F.S.N. SI CELELANTE PARTIDE FIND EXCLUSE CELELANTE ISTORICE SI CA UN ADEVAR ISTORIC STRUCTURA ARBOLESCENTA CARE SA CONSTRUIT NU E BUNA FARA RADACINI I FRONTUL DEMOCRAT ROMIN ESTE RADACINA SI CA URMARE STRUCTURA ARBOLESCENTA ESTE ERONATA SI ISTORIA SE POATE REPETA CIT DE CURIND SAU LASAT AMAGITII…!! FRONTUL DEMOCRAT ROMIN ACUM IN AMONIMAT ESTE IN MASURA SA SCOATA ROMINIA DIN CRIZA CADE IN ALTA CRIZA SI ASA NU SE POATE VENITI ALATURI DE FRONTUL DEMOCRAT ROMIN SI ROMINIA VA CISTIGA. MIRICA VA ROG IERTATIMI EVENTUALE GRESELI DE SCRIERE MULTUMESC MIRICA F.DEMOCRAT .R TEF.0244480655.

    1. SINT INITIATORUL FRONTUL DEMOCRAT ROMIN CEI CE ATI FACUT ACEST FRONT OMUL DE LEGATURA SE PARE CA A FOST TRAIAN VRANEANTU DATIMI UN TELEFON SA DEZGROPAM MANIFESTUL TRAIAN STIA DE MANIFEST NU NE CUNOSTEAM PE NUME DOAR STIAM CA ESTE ELECTRONIST SI ARE UN ATELIER DE REPARATI TELEVIZOARE SI RADIOURI IN TIMISOARA DATIMI TELEFON 0720175140 VA ASTEPT .

Lasă un răspuns către mariusmioc Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.