Grigore Cartianu e supărat

Actualizare 11 iulie 2017: Schimbare legătură youtube, căci legătura veche nu mai funcționa.

„Există un fost cetăţean sovietic, actualmente cetăţean rus, dotat cu un tupeu fantastic, pe care şi-l exersează perfect în limba română. Se numeşte Viaceslav Samoşkin, iar de un an încoace – asemeni Mioriţei – nici iarba nu-i mai place, nici gura nu-i mai tace. Mai exact, de cînd în România, pe baza unor dovezi implacabile, răsturnarea lui Ceauşescu este explicată tot mai convingător prin lovitura de stat instrumentată de serviciile secrete străine, în frunte cu cele sovietice”, scrie Grigore Cartianu în articolul „Paşol na turbinca, Vidma!” (linc) din ziarul „Adevărul” din 26 decembrie 1989.

Deci, de abia un an încoace, de cînd s-a apucat Cartianu să scrie despre revoluţie, „răsturnarea lui Ceauşescu este explicată tot mai convingător prin lovitura de stat instrumentată de serviciile secrete străine, în frunte cu cele sovietice”. Mă-nţelegeţi, pînă la Cartianu nimeni n-a mai vorbit de implicare sovietică în evenimentele din decembrie 1989. El, Cartianu, e primul care a lansat această ipoteză în istoriografia românească. Mîine-poimîine o să citim în „Adevărul” că Grigore Cartianu a inventat mersul pe jos şi apa caldă.

Supărarea domnului Cartianu e pricinuită de faptul că „profitînd de ospitalitatea oferită de ziarul lui Marius Tucă”, Viaceslav Samoşchin a acordat un interviu ziaristului Toma Roman Jr. de la „Jurnalul Naţional” (linc).

Eu de multă vreme am criticat susţinerile lui Cartianu, inclusiv prezentînd afirmaţiile lui Samoşchin (vezi, în 18 martie 2010 pe acest blog: Samoşchin: „Cartianu minte de îngheaţă apele”. Evacuarea sovieticilor din Bucureşti în decembrie 1989 – linc), dar abia acum, cînd aceste afirmaţii au apărut şi în „Jurnalul Naţional”, a reacţionat şi Cartianu.

„În  decembrie 1989, Viaceslav Samoşkin era şeful biroului agenţiei sovietice de presă Novosti la Bucureşti. Fusese corespondent al aceleiaşi agenţii, în capitala ţării noastre, între 1976 şi 1982, apoi a revenit în 1989, cu cîteva luni înaintea răsturnării lui Ceauşescu. Desigur, momentul e o simplă coincidenţă… Sau poate că flerul de ziarist i-a spus că în România se va întîmpla ceva…”, scrie Grigore.

Într-adevăr, foarte ciudat că agenţia Novosti, care avea un birou de presă la Bucureşti cel puţin din anii ’70, a menţinut biroul deschis şi în 1989. Culmea ciudăţeniei, Novosti a avut şi o persoană angajată pentru postul de şef al acestui birou! Păi de ce n-au desfiinţat în 1989 acel birou de presă cu vechime de vreo 20 de ani, ca să nu mai intre Cartianu la bănuieli? Vor să ne fraierească cu „simplă coincidenţă” şi „fler de ziarist”? Nu le merge!

Vă daţi seama, cînd ziarul „Adevărul” va afla că şi agenţia TASS avea corespondent de presă la Bucureşti, ce dovadă clară a plănuirii revoluţiei de către sovietici va fi? Dar să nu spuneţi la nimeni treaba asta, să-l lăsăm pe Cartianu să descopere singur. Cu spiritul lui de observaţie şi capacitatea sa de investigaţie, nu cred că va dura mai mult de 2-3 ani ca să facă descoperirea.

Raportul SRI despre revoluţie e neserios, spune Samoşchin în „Jurnalul Naţional”, iar Cartianu dă replica: „Ăsta-i omul: tot ce nu-i convine e „neserios”. Vorbim, totuşi, despre un raport al SRI-ului lui Iliescu, nu al Securităţii lui Ceauşescu!”. Marele antiiliescianist Grigore Cartianu consideră că tot ce a scris „SRI-ul lui Iliescu” este adevărul curat. Mărturisesc că şi eu fac parte dintre cei care au contestat raportul SRI-ului lui Iliescu despre revoluţie, şi nu acum ci chiar atunci cînd a fost publicat, în 1994 (linc). Nu numai că am contestat acel raport, dar am şi cerut demisia lui Virgil Măgureanu, anticaghebistul feroce. Mă simt nedreptăţit: de ce nu-mi spune Cartianu şi mie „paşol na turbinca!”, de ce numai Samoşchin se învredniceşte de acest îndemn?

Fac o digresiune: acelaşi simţămînt de nedreptăţire l-am avut cînd Laszlo Tokes a anunţat că nu se va prezenta să depună mărturie la comisia senatorială „Decembrie 1989” şi presa bucureşteană s-a apucat să-l înjure. Dar înainte de Laszlo Tokes, eu fusesem cel care iniţiasem ideea de a se refuza depunerea de mărturii în faţa Comisiei Senatoriale, convinsesem întîi asociaţia „17 Decembrie” din care fac parte (linc) şi apoi şi alte asociaţii de revoluţionari timişorene (linc) să nu depunem mărturii la Comisia Senatorială, iar Laszlo Tokes anunţase că aderă la punctul de vedere al revoluţionarilor timişoreni. Văzînd cum presa bucureşteană, care neglijase poziţia asociaţiilor de revoluţionari din Timişoara, îl înjură pe Laszlo Tokes pentru neprezentare la Comisia Senatorială, simţeam că mi s-a luat ceva care mi se cuvine: înjurăturile alea mi se cuveneau mie, eu fusesem capul răutăţilor.

„Am mai citit că au stat aici, pînă prin iarna lui 1990, vreo 30.000 de agenţi KGB şi GRU. E o aberaţie”, a mai declarat Viaceslav Samoşchin, iar Cartianu aminteşte declaraţia lui Petre Roman, prim-ministrul lui Iliescu, că ar fi negociat cu ambasadorul sovietic retragerea acestor agenţi în toamna lui ’90. Deci, după SRI-ul lui Iliescu şi primministrul lui Iliescu este sursă credibilă pentru antiiliescianul feroce Grigore Cartianu. Parcă nu Petre Roman, ca de altfel şi Virgil Măgureanu, a fost membru în echipa care a preluat conducerea României în decembrie 1989, sub care conducere teroriştii apăruţi în 22 decembrie au dispărut, deci are tot interesul să lanseze ţinte false pentru opinia publică cu privire la identitatea acestor terorişti. Parcă Iliescu a acţionat în 1989 fără Petre Roman şi Virgil Măgureanu.

Mai observ ideea că deplasarea în România a 30000 de agenţi KGB şi GRU, presupus înarmaţi, se poate face fără ca în 21 de ani să apară vreo dovadă clară despre asta, alta decît o declaraţie ambiguă a lui Petre Roman. 30000 de agenţi trebuie hrăniţi, cazaţi, trebuie să li se asigure resurse financiare, iar dacă se plimbă cu armament asupra lor riscă, măcar unii din ei, din întîmplare, să fie şi arestaţi. Mai ales dacă se şi foloseşte armamentul. Puterea care ar fi trimis aceşti agenţi – URSS – s-a destrămat între timp, dar documente despre trimiterea acestor agenţi n-au ieşit la iveală. Nici măcar Vladimir Bukovski, care a avut acces la arhivele KGB şi mereu vorbeşte de implicarea sovietică în schimbările politice din estul Europei din 1989, n-a găsit un asemenea document (linc).

Cartianu aduce şi argumente inedite în sprijinul raportului SRI: Afirmaţia din acel raport că Vidraşcu (linc), corespondent „Pravda” la Bucureşti în 1989 (acum redactor la secţia rusească a postului de radio Europa Liberă / Libertatea) este „cadru de spionaj” (SRI nu specifică KGB sau GRU, astea-s adăugiri „Jurnalul Naţional” şi „Adevărul”) este dovedită prin activităţi ale lui Stanislav Petuhov. Şi tot pe baza activităţii lui Stanislav Petuhov trebuie să tragem concluzii şi despre Viaceslav Samoşchin.

Publicarea interviului cu Viaceslav Samoşchin de către „Jurnalul Naţional” poate fi începutul unei schimbări de atitudine a acestui ziar referitor la revoluţia din 1989. Redacţia îşi cere scuze faţă de cititori („Nu ştim unde se află adevărul dar e un punct de vedere care merită studiat, mai ales fiindcă sînt la modă diverse teorii ale conspiraţiilor despre finalul regimului Ceauşescu” – asemenea scuze nu apăreau cînd se publicau puncte de vedere ale lui Victor Stănculescu, Ion Coman sau Ion Iliescu), dar faptul în sine că au acceptat să publice un asemenea interviu e remarcabil.

„Jurnalul Naţional” este publicaţia care în 2004 a lansat campania publicistică despre revoluţia din 1989 care m-a făcut să scriu cartea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” (linc). În cadrul acelei campanii s-au vehiculat exact aceleaşi teorii pe care le susţine azi Cartianu şi ziarul „Adevărul”. Nu e de mirare – mentorul campaniei de presă atît la „Jurnalul Naţional” de acum cîţiva ani cît şi la „Adevărul” mai recent este acelaşi – Alex Mihai Stoenescu (linc). Adică omul numit de Ion Cristoiu (şi acesta, fost la „Jurnalul Naţional”, acum la „Adevărul”) „cel mai bun specialist al nostru despre evenimentele din decembrie 1989″ (“Jurnalul Naţional”, 23 octombrie 2009 – linc) şi omul care, după spusele CNSAS, înainte de 1989 era informator plătit al securităţii, îndeletnicindu-se printre altele cu ajutarea organelor de ordine la identificarea şi arestarea unei persoane care fotografiase cozile la magazine caracteristice epocii Ceauşescu (linc).

Mai citeşte, în pagina Analize despre revoluţia din 1989 (linc), alte comentarii ale mele la articolele apărute în „Adevărul” despre revoluţia din 1989.

• revoluţia română din 1989