31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

„Renaşterea Bănăţeană” din 5 aprilie 1994 despre conferinţa de presă a Comisiei Senatoriale Decembrie 1989

Am mai pomenit pe acest sait despre activitatea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”, condusă iniţial (legislatura 1990-1992) de Sergiu Nicolaescu, iar în legislatura 1992-1996 de Valentin Gabrielescu (o scurtă perioadă şi Constantin Ticu Dumitrescu a fost în fruntea comisiei). Vezi:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale “Decembrie 1989″ pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei “17 Decembrie” către Comisia Senatorială “Decembrie 1989″ condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale “Decembrie 1989″ de către Asociaţia “17 Decembrie”
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale “Decembrie 1989″ (1994)
– Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)

Cînd unii membri ai Comisiei Senatoriale s-au deplasat la Timişoara, m-am prezentat la un dialog cu aceştia, fără însă să accept depunerea de mărturii. După respectivul dialog, în 1 aprilie 1994 am organizat o conferinţă de presă (pomenită în articolul de mai sus din „Renaşterea Bănăţeană” din 5 aprilie 1994) în care am reiterat poziţia asociaţiei „17 Decembrie” Timişoara, a cărei „Comisie pentru adevăr şi dreptate” o reprezentam. Adică: refuzul depunerii de mărturii în faţa comisiei senatoriale pînă nu se vor dezminţi informaţiile false din raportul lui Sergiu Nicolaescu şi pînă cînd Comisia Senatorială nu-şi va propune ca scop tragerea la răspundere a criminalilor din decembrie 1989. În aceeaşi zi a ţinut o conferinţă de presă şi senatorul Valentin Gabrielescu, secretar general al PNŢCD şi preşedintele Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. A fost întrebat de ziarişti şi despre boicotul revoluţionarilor timişoreni anunţat de mine. „Renaşterea Bănăţeană” a consemnat: „dl. Valentin Gabrielescu a motivat imposibilitatea formulării unui răspuns clar prin faptul că, din punctul de vedere al comisiei pe care o conduce, raportul este ‘pur personal şi nu are nici o legătură cu comisia care nu şi-l însuşeşte’. În rest argumentaţia s-a bazat şi pe ineleganţa unei polemici în presă cu un coleg de senat. Cu o notă de umor, însă, dl. Gabrielescu a precizat: ‘Reprezentantul celor de la 17 Decembrie, Marius Mioc, deşi n-a vrut să declare nimic, a vorbit totuşi vreo trei ore; şi a spus destule lucruri care ne interesau’.”.

Într-un fel, domnul Gabrielescu a sugerat că boicotul anunţat de mine nu era o chestie serioasă. Cei care au citit relatarea din presă au putut rămîne cu convingerea că eu însumi am încălcat boicotul la care am îndemnat pe alţii.

Recent am cerut Senatului, în temeiul legii 544/2001, să îmi trimită transcrierea convorbirii avută de mine în 31 martie 1994 cu respectiva Comisie Senatorială. Am primit transcrierea pe care o prezint mai jos. Convorbirea se păstrează la Senat, înregistrată pe bandă audio. Am cerut să mi se dea şi o copie a înregistrării audio, într-un format ascultabil pe computer, dar mi s-a răspuns că nu au mijloace tehnice să convertească înregistrarea de pe bandă de casetofon în format electronic.

În transcrierea făcută de funcţionarii Senatului nu sînt precizate numele interlocutorilor mei. Principalul meu partener de discuţie a fost Valentin Gabrielescu, care era preşedintele Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Dacă-mi amintesc bine, iniţial era un alt senator care voia să mă audieze dar după ce am făcut scandal am fost audiat de şeful Gabrielescu personal. Nu ştiu însă dacă acea parte pînă a obţine să fiu audiat de Gabrielescu personal a fost înregistrată audio şi apare în această transcriere. Alături de Gabrielescu a asistat la discuţii şi senatorul Hoszu Zoltan de la UDMR, care însă a intervenit foarte rar. Cel de-al treilea senator membru al comisiei care se deplasase la Timişoara şi care fusese primul care voise să mă audieze se ocupa de audierea altor doritori, într-o altă încăpere din sediul prefecturii. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat scurte comentarii ale mele actuale.

COMISIA DE ANCHETĂ A EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989

Transcrierea după casete audio a audierii din 31 martie 1994, la Timişoara

Domnul:
Vă rog să vă spuneţi numele dumneavoastră.

Domnul Marius Mioc:
Sunt Marius Mioc. Reprezint Comisia pentru adevăr şi dreptate a Asociaţiei „17 Decembrie”.

Domnul:
Domnul care a fost înainte tot Mioc era.

Domnul:
Negruţiu…

Domnul:
Deci dumneavoastră sunteţi Marius Mioc.

Domnul Marius Mioc:
Da.

Domnul:
Adresa…

Domnul Marius Mioc:
[spun adresa de domiciliu]

Domnul:
Şi profesiunea?

Domnul Marius Mioc:
Inginer.

Domnul:
Unde lucraţi?

Domnul Marius Mioc:
„Prompt” S.A.
Mă iertaţi, o să vă pun o întrebare. Când a fost, de exemplu, audiat Nicu Ceauşescu, tot aşa a fost, numai în faţa unui singur membru al comisiei a fost audiat?

Domnul:
Nu, au fost 10 atunci.

Domnul Marius Mioc:
Deci noi suntem un fel de martori de categoria a doua. Nicu Ceauşescu, de categoria întâi şi noi, de categoria a doua?

Domnul:
Auziţi, ce vreţi, să ne faceţi critica Senatului? Sunt 80 de localităţi în ţară în care s-au întâmplat asemenea evenimente. Cât timp şi cine poate să meargă în 80 de localităţi?

Domnul Marius Mioc:
Dar pentru Nicu Ceauşescu este timp.

Domnul:
Pe Nicu Ceauşescu l-am chemat la Bucureşti. Dar aici mergem în toată ţara, nu? Aşa că asta este explicaţia.

Domnul Marius Mioc:
Da.
Eu cred că v-am trimis vreo 20 de scrisori, din care vreo trei recomandate.

Domnul:
20?

Domnul Marius Mioc:
Da, vreo 20, din care trei recomandate.

Domnul:
Domnule, eu am primit nişte scrisori semnate de Mioc – ţin bine minte –, dar nu 20.

Domnul Marius Mioc:
Nu chiar numărul…

Domnul:
Am primit vreo 2, 3, 4, cam aşa ceva.

Domnul Marius Mioc:
Nu toate sunt de… mă rog. Chiar ultima, şi pe care vrem s-o lămurim, este un comunicat semnat de patru asociaţii revoluţionare. Am trimis recomandat şi avem şi confirmarea de primire. Acest comunicat v-aş ruga să-mi spuneţi dacă-l cunoaşteţi.

Domnul:
Ia… (Discuţii neinteligibile)

Domnul Marius Mioc:
Ar trebui să existe la Senatul României, fiindcă după aceasta am primit ultima din decembrie, din 22 decembrie, confirmarea de primire este exact de la asta.

Domnul:
Şi răspuns nu aţi primit?

Domnul Marius Mioc:
Nu am primit. Chiar aşteptăm răspunsul.

Domnul:
Acum, să vă spun drept, poate că nu-mi amintesc eu, dar am citit acum şi aici sunt nişte lucruri foarte … pe care nu prea le înţeleg.

Domnul Marius Mioc:
Chiar vi le explic. Dacă nu le înţelegeţi, vi le explic.

Domnul:
Tocmai de asta.

Domnul Marius Mioc:
Deci despre ce este…

Domnul:
Spune aşa: „Asociaţiile de revoluţionari din Timişoara, către comisie, cer exprimarea publică a respingerii oricărei teorii prin care se încearcă legitimizarea încercărilor de reprimare a Revoluţiei”. Adică, mai explicit, cum ar veni asta?

Domnul Marius Mioc:
Cum ar veni? După decembrie 1989, anumite instituţii ale statului încearcă să justifice reprimarea Revoluţiei. Să spună că s-a tras şi nu trebuie traşi la răspundere cei care… fiindcă au executat nişte ordine sau că nici măcar nu este adevărat sau, mă rog, tot felul de justificări.
De exemplu, vedem că o situaţie juridică destul de ciudată s-a creat la Cluj, unde a fost un prim-procuror, Domşa. Acesta a dat o hotărâre de urmărire penală pentru generalul Topliceanu şi pentru alţii care erau implicaţi, care au dat ordin să se tragă în Cluj. A fost schimbat procurorul, a venit al doilea procuror. După aceea, a venit un al treilea procuror, Ghenuş, şi acest al treilea procuror a dat o hotărâre de neîncepere a urmăririi penale, pe motiv că Topliceanu şi ceilalţi nu sunt vinovaţi pentru faptul că au dat ordin să se tragă, deoarece ei nu au făcut decât să execute nişte ordine primite, la rândul lor, de la generalul Milea şi de la alţii.
Deci această hotărâre a procurorului Ghenuş noi o categorisim drept infracţiune de favorizare a infractorului…

Domnul:
Am înţeles, acum am înţeles.
Textul aici era puţin cam aşa…

Domnul Marius Mioc:
Şi părerea noastră este că se impune tragerea la răspundere penală a domnului procuror Ghenuş pentru favorizarea infractorului. Dacă Procuratura Militară, domnul Vasile Manea Drăgulin, nu-şi face datoria, atunci este datoria dumneavoastră, a comisiei senatoriale, să întreprindeţi – cum spuneam şi în comunicat –  demersurile necesare pentru tragerea la răspundere penală a tribunalului, cât şi a persoanelor care i-au ajutat până acum să scape de răspunderea cuvenită. De exemplu, în acest caz, procurorul Ghenuş.
În plus, şi în Ministerul Apărării Naţionale există, încă din 1990…

Domnul:
Şi Topliceanu e bine mersi.

Domnul Marius Mioc:
Topliceanu este bine mersi. Deci se ştie că a dat ordin, se recunoaşte, oficial, că el a dat ordin să se tragă. Se ştie că acolo au murit 20 de oameni, dar nu e vinovat, fiindcă existau nişte ordine. Adică, se încalcă chiar … Deci este o soluţie neconformă juridic, pentru că chiar legislaţia Republicii Socialiste România, regulamentele militare în vigoare atunci, interziceau folosirea armelor împotriva civililor neînarmaţi, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război. Deci chiar în caz de război, chiar dacă armata română ar fi pe un teritoriu inamic, conform regulamentelor militare valabile în Republica Socialistă România, nu ar fi avut dreptul să folosească armamentul împotriva civililor neînarmaţi.
Noi observăm că nu se respectă principiile statului de drept, că se dau nişte soluţii neconforme cu… [cu multă întîrziere faţă de această discuţie, generalul Topliceanu avea să fie osîndit la 10 ani închisoare pentru reprimarea revoluţiei din Cluj, din care a ispăşit efectiv 2 ani şi 3 luni, fiind eliberat în 2008 – linc]

(Discuţii în sală)

Domnul:
Asta am înţeles-o.
Acum, la punctul 2.
Deci asta cu legalitatea sau nelegalitatea deschiderii focului am înţeles.

Domnul Marius Mioc:
Nu nelegalitatea. Deci, pe de o parte. Pe de altă parte, acesta este – nu ştiu dacă l-am dat la cineva – un manifest tipărit în 22 decembrie 1989…

Domnul:
Îl avem.

Domnul Marius Mioc:
Şi ce spune aici? Punctul III alin. (1): „Cerem, cu fermitate, să fie traşi la răspundere cei care au dat ordin să se tragă în popor”.
Deci, în conformitate cu această cerinţă, pe care noi o susţinem şi acum – nu ne-am schimbat opiniile –,  chiar presupunând prin absurd – nu este cazul –, a existat o incompatibilitate între legislaţia Republicii Socialiste România şi cererile noastre. Odată cu victoria Revoluţiei, este cazul să fie schimbată legislaţia, în aşa fel încât persoanele … încât să se aplice acest punct. Dacă există totuşi – părerea noastră şi a juriştilor, care am constatat că nu există, că e chiar după legislaţia Republicii Socialiste România, cei care au dat ordin să se tragă în popor sunt vinovaţi şi trebuie traşi la răspundere –, trebuie schimbată legislaţia, în aşa fel încât… Şi este treaba dumneavoastră să propuneţi, dacă cumva există…
În alt caz, apropo de încercări de legitimizare a reprimării Revoluţiei, se încearcă… A existat, de pildă, din partea Ministerului Apărării Naţionale, la început, imediat după Revoluţie, a fost o primă poziţie: nu s-a tras, este o mare minciună. Oricine spune, este un mincinos, nu ştiu ce.
După aceea, a apărut acel Comitet de democratizare a armatei, care a cerut lămurirea problemelor şi, la cererea acestui Comitet de democratizare a armatei, s-a înfiinţat o primă comisie de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989.

Domnul:
Aveţi dosarul.

Domnul Marius Mioc:
Aveţi dosarul. Această primă comisie s-a înfiinţat la cererea lor. Am făcut cercetări, am stabilit nişte vinovăţii. Aceste dosare au fost îngropate. Deci, mai mult, persoanele care au avut iniţiativa …

Domnul:
Vorbiţi de CADA?

Domnul Marius Mioc:
Nu de CADA, de o comisie guvernamentală, numită la cererea CADA. Guvernul, probabil era o atmosferă, nu ştiu, sub presiune, dar se pare că nu a fost sinceră dorinţa lor. Ei au cedat sub presiune, dar, ulterior, când nu a mai existat presiunea…
Deci Guvernul Petre Roman a numit o comisie guvernamentală. Aceasta a tras nişte concluzii. Comisia guvernamentală s-a desfiinţat fără nicio explicaţie de către domnul Petre Roman.
Noi apreciem acest lucru ca o complicitate cu criminalii din decembrie 1989 şi, mai mult, persoanele care au cerut tragerea la răspundere a vinovaţilor au fost eliminate din armată. De exemplu, maiorul Nicolae Durac, care, în 18 decembrie 1989, a refuzat să iasă pe stradă. I s-a dat ordin să iasă, să participe la reprimarea Revoluţiei şi el a refuzat. După aceea, după victoria Revoluţiei – deci în 18 decembrie încă nu începuse în niciun alt oraş – după reprimarea Revoluţiei – sau, mă rog, se zice victoria, nu? – a participat la CADA şi a ajuns să fie dat afară din armată.
În schimb, Barbu Vasile…

Domnul:
Staţi puţin. Este aviator?

Domnul Marius Mioc:
Maiorul Nicolae Durac nu este aviator, este tanchist.

Domnul:
În cunosc şi eu pe unul. Cred că este aviator.

Domnul Marius Mioc:
Eu îl cunosc mai bine decât dumneavoastră.
În CADA au fost şi aviatori, dar nu… Deci este un caz care a fost de partea revoluţionarilor încă din 18 decembrie, când era mare pericol şi nu se ştia dacă este dat afară, iar, de pildă, Paul Vasile, a condus reprimarea din Calea Girocului – lucru cunoscut de altfel – este şef de stat major la Garnizoana Timişoara.
Şi cum a condus – eu ştiu că se spune că ba a fost în legitimă apărare, ba că nu ştiu ce a fost, inclusiv… De exemplu, trăgeau militarii, lumea fugea, se ascundea… După aceea, a intrat militarul în bloc şi a împuşcat omul în casa scărilor. Deci fugea după el să-l prindă în casa scărilor. Este cazul Mişcov, aşa le găsiţi la procuratură.
Şi acum mai vedem teorii că a fost în legitimă apărare. Ce legitimă apărare, când a fugit în casă după om să-l împuşte?!
Deci această comisie guvernamentală să lămurească şi problema CADA. În ce măsură eliminarea mişcării a fost un lucru corect, în ce măsură este un lucru corect avansarea unor persoane care au fost implicate în reprimarea Revoluţiei? Am dat numai ca titlu de exemplu cazul Paul Vasile.
Şi trebuie să vă spun, apropo de chestia aceasta că, acum vreo două zile, în Senatul României, s-a ţinut un moment de reculegere, la propunerea domnului Sergiu Nicolaescu, pentru memoria lui Guşă, generalul Guşă, care se ştie că a dat ordin…

Domnul:
La Camera Deputaţilor.

Domnul Marius Mioc:
Am auzit, la radio, despre Senat.

Domnul:
Nu am fost acolo.

Domnul Marius Mioc:
Dumneavoastră aveţi un alibi, că nu aţi fost acolo.

Domnul:
A fost la Camera Deputaţilor.

Domnul Marius Mioc:
Da, ştiu. Deşi este Camera…
Şi la Senat se pare că au acceptat…
Deci asemenea fapte, când un criminal este omagiat în Senatul României ca un erou al neamului, pe noi ne fac să avem sentimente de dispreţ faţă de acest Senat al României.

Domnul:
Păi, nu l-aţi ales dumneavoastră?

Domnul Marius Mioc:
Se pare că nu ne reprezintă. Dacă ei acceptă să-l omagieze pe generalul Guşă…

Domnul:
Senatul acesta a fost votat de popor.

Domnul Marius Mioc:
Poporul român, dar dacă ei acceptă să omagieze un criminal ca pe un erou, atunci…

Domnul:
De ce i-aţi votat?

Domnul Marius Mioc:
Dumneavoastră nu aveţi de unde să ştiţi cum am votat eu, mă rog.

(Râsete)

Domnul:
Cred asta, că nu ai votat dumneata, sunt convins. Dumneata nu eşti poporul român.

Domnul Marius Mioc:
Dacă, cumva, o parte din poporul român consideră un erou naţional pe generalul Guşă, asta e numai din cauza dezinformării şi inclusiv pentru faptul că… mă rog, să nu mai continuăm subiectul acesta.
Deci, de exemplu, am tot cerut… Deci ce cerem? Noi am cerut eliminarea din cadrul Armatei, Poliţiei…

Domnul:
Staţi puţin, să le luăm, aşa, sistematic.
Aici, la dumneavoastră, la punctul 2, spune aşa: „Precizarea faptului că amintita comisie senatorială…”. Aceasta sau cea dinainte?

Domnul Marius Mioc:
Aceasta.

Domnul:
Aceasta. „…Nu se va mulţumi să-i descopere pe criminalii din decembrie şi va întreprinde şi demersurile necesare tragerii la răspundere a acestora, cât şi a persoanelor care au ajutat până acum să scape de răspunderea cuvenită”.
Da, asta am înţeles.
„Restabilirea adevărului privind unele afirmaţii false cuprinse în raportul comisiei senatoriale de către Sergiu Nicolaescu”.

Domnul Marius Mioc:
Despre ce este vorba? Aici am raportul lui Sergiu Nicolaescu despre Secţiunea I. A apărut în presă. Eu numai din presă pot. Imediat, să găsesc.

Citiţi cu glas tare, ca să-mi amintesc şi eu.

Domnul:
Aici este …

Domnul Marius Mioc:
Raportul lui Sergiu Nicolaescu. „În noaptea de 22, din datele deţinute de Procuratură Militară…”

Domnul:
„…a rezultat că au decedat 400 de persoane: 27 de civili şi 16 militari, din care 33 prin împuşcare. Au fost rănite 101 persoane, civili, militari, dintre care 22 prin împuşcare…”

Domnul:
El face trimitere la Procuratura Militară.

Domnul Marius Mioc:
Da? Eu l-am întrebat. Iau din ziar ce l-am întrebat.

Domnul:
Ce vi se pare că nu este adevărat în asta?

Domnul Marius Mioc:
Exact informaţia aceea este neadevărată.
Îşi menţine Sergiu Nicolaescu afirmaţia că au existat 16 militari morţi în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 la Bucureşti? Dacă da, îl rugăm să prezinte lista cu numele şi adresa acestor militari. Dacă nu, să prezinte scopul dezinformării întreprinse.
A răspuns. Vă citesc exact, primim din partea domnului senator Sergiu Nicolaescu, cu „domnul Mioc dezinformează”: Punctul 5 – că l-am întrebat multe –: „Din materialele avute la dispoziţie, respectiv documentul statistic al SMC – ce e SMC, nu ştiu – rezultă că, în ziua de 22 decembrie 1989, au fost internaţi 16 militari”. Reţineţi, 16 militari internaţi. Documentar MApN, Inspectoratul General Medical 454 din 21.08.91.
„În documentar nu este precizată cu exactitate ora incidentului, ci numai data de 22 decembrie, urmând ca, pe măsura rezolvării cazului de către procuratură, să revenim cu precizări”. Adică, în raportul acela spune „16 militari decedaţi”. Aici spune „16 militari internaţi”.
În raport spune „Din datele deţinute de Procuratura Militară”. Aici spune „Documentar MApN, Inspectoratul General Medical”.
În raport spune „În noaptea de 21 spre 22”. Aici spune: „Ziua de 22”.
Deci, cum să spun, este ca în bancul acela cu Iţic, care primeşte o maşină. Şi nu-i maşină, e bicicletă, nu o primeşte…

(Discuţii neinteligibile)

Domnul:
Când a fost asta, în 14 martie, acum?

Domnul Marius Mioc:
În 1993.
Eu mă refer la… Nu este numai chestia asta. Asta este prima afirmaţie, da?

Domnul:
Adică, acum, să spun drept, eu nu ştiu să spun acum dacă au fost 16.

Domnul Marius Mioc:
Vă interesaţi.

Domnul:
Asta o să vedem.
Sigur că părerile domnului Sergiu Nicolaescu sunt părerile dumnealui, personale.

Domnul Marius Mioc:
Da, dar s-au prezentat în calitate de raport al Senatului României. Este vorba aici de seriozitatea instituţiei numită Senatul României. Dacă în numele Senatului României s-au răspândit nişte informaţii false, tot Senatul României este obligat să dea dezminţire la aceste informaţii false. Deci nu acceptăm să rămână nişte chestii, aşa. Înseamnă că Senatul României…

Domnul:
Raportul acesta nu a apărut…

Domnul Marius Mioc:
Scrie „Raportul comisiei senatoriale”. Aşa scrie şi s-a difuzat în presă, în toate ziarele, la data respectivă. Aşa a fost prezentat în faţa opiniei publice. Păi, trebuie lămurită chestia aceasta.
Eu ştiu că se zice…

Domnul:
Procedura parlamentară spune aşa: „Orice raport, până ce nu este discutat, votat şi aprobat printr-o hotărâre a Parlamentului, rămâne o opinie personală a celui care îl prezintă”.

(bandă neinteligibilă)

Acesta s-a dat – câte o broşură din raportul acesta – fiecărui senator, dar el a spus că nu e gata. Nu ar mai fi fost circul acesta … Şi nu s-a luat nicio hotărâre prin care Parlamentul…

Domnul:
Adevărul este acesta, că Nicolaescu a publicat asta, nu numai…

Domnul Marius Mioc:
Şi toată opinia publică… Este un raport prin care comisia Senatului a cercetat …

Domnul:
Toată lumea ştie că este raportul lui Sergiu Nicolaescu.

Domnul Marius Mioc:
Nu toată lumea ştie.
S-a difuzat în toată mass-media ca un raport al comisiei senatoriale. Deci în numele Senatului României s-a declarat.
Vă explic de ce e nevoie. Noi am cerut dezminţire şi în presă.
De pildă, la ziarul „Adevărul” au publicat raportul. Le-am cerut dezminţire. Nu au publicat. Deci eu mă gândesc că, probabil, 99%, ăştia de la ziarul „Adevărul” sunt nişte mincinoşi. Dar există 1% şanse ca domnii de la ziarul „Adevărul”, oameni de bună-credinţă, să spună „Sergiu Nicolaescu are dreptate, Asociaţia „17 Decembrie” minte”.
Şi eu, când mă gândesc că există 1% şanse ca oameni de bună-credinţă de la ziarul „Adevărul” să ne considere nişte mincinoşi, eu îmi pierd pofta de mâncare, domnilor!

Domnul:
Domnule dragă, domnule Mioc, domnul Sergiu Nicolaescu a fost, la început, preşedintele acestei comisiei. După aceea, comisia aceea s-a desfiinţat şi s-a înfiinţat alta, asta. Şi domnul Nicolaescu – acum să vă lămuresc şi pe dumneavoastră – contrar unei deontologii, să zicem aşa, clasice, deşi sunt membru al acestei comisii, îşi permite să trimită la ziare, cum a făcut şi aici, nişte păreri ale dânsului, personale, dar presa zice „Din raportul comisiei senatoriale”, ceea ce nu este din raportul comisiei senatoriale, este din raportul domnului Nicolaescu.

Domnul Marius Mioc:
Aici scrie: „Raportul comisiei senatoriale”.

Domnul:
Da, da, aveţi dreptate, aşa este.
Deşi sunteţi tânăr şi încă nu sunteţi senator, trebuie să vă spun că noi, comisia, am avut un conflict foarte grav cu domnul Nicolaescu pentru această treabă. „Cum îţi permiţi să publici dumneata?” „Nu, domnule, că este părerea mea personală”. „Cum publici, domnule? Dacă nu eşti membru în această comisie, ai voie să publici păreri personale?”

Domnul Marius Mioc:
Deci, dacă cumva domnul Sergiu Nicolaescu, nu ştiu, a făcut un fals în acte publice sau cum se numeşte chestia aceasta, că dă nişte păreri personale drept raport al unei comisii senatoriale, atunci este cazul ca comisia senatorială să dea un comunicat oficial în acest sens.
Al doilea lucru. Zice aşa: „General locotenent Ilie Ceauşescu a informat conducerea Ministerului Apărării Naţionale asupra situaţiei din Timişoara, comunicând, totodată, că, între persoanele reţinute de către organele de ordine ale municipiului, peste o sută erau cetăţeni veniţi din oraşul Târgu Mureş”. Documentar MApN S2029.

Domnul:
Asta e o minciună mare.

Domnul Marius Mioc:
Şi la Procuratura Militară… Dar ştiţi care este culmea? Culmea este că am întrebat dacă există. Îmi dă un răspuns în care dă citatul acesta şi din citat lipsesc două cuvinte: „peste o sută”. Deci omul falsifică citate din propriul său raport. Nu mai recunoaşte după aceea.
Se publică în o sută de mii de exemplare raportul lui, unde cu cifra aia de o sută de arestări din Târgu Mureş… Pe urmă, când îmi dă răspunsul în revista „Românul”, dă citatul incomplet, fără cifra aia de o sută. Deci ce încredere pot?…

Domnul:
Domnule, sunt două chestiuni aici. Asta este din anul 1992…

Domnul Marius Mioc:
Este Secţiunea a III-a.

Domnul:
Acum am avut ultima dată în… ziarul „Libertatea”.
Asta este din 1992. (Intervenţie neinteligibilă din sală)
Domnule Mioc, domnul Sergiu Nicolaescu a publicat atunci, în 1992, asta. El a fost atunci preşedintele comisiei.

Domnul Marius Mioc:
Am aici lista cu toţi arestaţii.

Domnul:
Staţi să vă explic, domnule. El, fiind preşedintele comisiei, a publicat un aşa-zis raport preliminar, pe care l-a prezentat şi în Senat, în care a spus şi el, acolo, ce a spus.
Comisia s-a desfiinţat, pentru că toţi membrii comisiei nu au mai fost senatori, în afară de el. El a mai rămas din comisia aceea. Şi noua comisie, care suntem noi – nu suntem numai noi, sunt 10, 11 senatori –, îl cuprinde şi pe domnul Nicolaescu. Am zis să mai rămână şi el, pentru că, oricum, ştie nişte lucruri şi vedem cum colaborăm.

Domnul Marius Mioc:
Este un fenomen care trebuie să fie în atenţia dumneavoastră: fenomenul de falsificare a istoriei Revoluţiei. Pentru că, să ştiţi…

Domnul:
Domnule, dacă cineva falsifică… Până acum, falsifica domnul Nicolaescu. Dacă cu bună-ştiinţă sau…

Domnul Marius Mioc:
Asta trebuie să cercetaţi.
Noi chiar nu punem accent…

Domnul:
Domnule Mioc, să ştiţi că raportul nostru, care va fi când va fi, în vară, nu va fi acesta. Acestea sunt nişte probleme ale domnului Nicolaescu, care – în mod, să zicem noi, nu ilegal, că nu poţi să zici că este ilegal, dar neelegant – publică, fiind membru al acestei comisii, pe cont propriu, nişte…

Domnul Marius Mioc:
Deci este vorba… Revin la ….

Domnul:
Domnule Mioc, asta este cu rapoartele acestea. Deci astea nu sunt rapoartele comisiei, să fie clar.

Domnul Marius Mioc:
Este treaba comisiei să le dezmintă. Este…

Domnul:
Nu putem dezminţi, până nu încheiem…

Domnul Marius Mioc:
Este vorba de seriozitatea Senatului României. Dacă în numele Senatului s-au spus nişte lucruri false…

Domnul:
Nu, este vorba de seriozitatea domnului senator Nicolaescu.

Domnul Marius Mioc:
Nu, fiindcă s-a dat în numele Senatului României.

(Discuţii neinteligibile)

Până nu se dă o dezminţire…

Domnul:
Aşa este corect.
… Nu ştiu ce caută în Senatul României.

Domnul Marius Mioc:
Ce caută? Pentru că este lăsat şi nu există oameni care să dea dezminţire.

Domnul:
(Neinteligibil)

Domnul Marius Mioc:
Nu are rost să continuăm subiectul acesta, cum a fost arestat.
Indiferent câtă lume l-a votat pe Sergiu Nicolaescu, dacă el a minţit, este treaba dumneavoastră să daţi dezminţire. Chiar dacă 99% l-au votat, în momentul când el a spus o minciună în legătură cu tematica care preocupă această comisie senatorială, trebuie să daţi dezminţire.
Noi cerem să restabiliţi toate chestiile acestea, toate dezminţirile şi cu pagube la 5 miliarde de lei. Găsiţi la procuratură. S-au făcut aprecieri cu pagubele acestea.
De pildă, domnul general Bădoiu, care a judecat procesul „Timişoara”, spunea, apropo de cazurile că s-au mai spart câteva vitrine, într-un interviu – am aici interviul lui – că „Nu avem nicio victimă care să ajungă în această stare, ca urmare a faptului că a fost surprinsă furând, spărgând sau distrugând”. Deci nu este părerea mea, este părerea domnului general Bădoiu, care a judecat procesul „Timişoara”. Şi, cu toate acestea, se încearcă să se facă o legătură de tip cauză-efect între unele cazuri relativ izolate – de spargere a unor vitrine sau, mă rog, au existat câteva cazuri de militari care au luat câte un şpiţ în fund de la revoluţionari – şi deschiderea focului împotriva revoluţionarilor, care…

Domnul:
Domnilor, hai să lămurim aici mai bine, că acesta este chiar…
Să-l lăsăm pe Nicolaescu şi cu minciunile lui…

Domnul Marius Mioc:
Dumneavoastră nu trebuie să-l lăsaţi, trebuie să daţi dezminţire.

Domnul:
Cu asta ne judecăm noi cu el, acolo, şi vedem noi ce facem. Sigur că acolo sunt nişte lucruri neadevărate.

Domnul Marius Mioc:
Şi care trebuie dezminţite în toate mijloacele de informare în masă care au difuzat raportul lui Sergiu Nicolaescu.

Domnul:
Dar noi nu putem să dezminţim, până când nu ajungem la concluziile acestei comisii.

Domnul Marius Mioc:
Exact aşa cum Sergiu Nicolaescu dă raport, şi dumneavoastră puteţi.

Domnul:
Nu putem să ne jucăm aşa. Nu ne jucăm de-a comunicatele. Adică, noi am vrea ca această comisie să fie serioasă. Adică să nu facem un război…

Domnul Marius Mioc:
Şi dovada seriozităţii este că dă dezminţiri la lucrurile acestea.
Nu există, să ştiţi…

Domnul:
Să ne pronunţăm anterior…

Domnul Marius Mioc:
Nu anterior. Cercetaţi! Mergeţi acum la procuratură, luaţi lista cu toţi arestaţii din Timişoara şi vedeţi dacă există sau nu există…

Domnul:
Domnul meu, noi nu vrem să facem un război de presă cu domnul Nicolaescu, că nu ne stă bine. Şi nici ne nu putem pronunţa înainte de a încheia concluziile acestui raport, care sigur că va contrazice punctele de acolo. Poate că unele să fie adevărate. Nu putem să…

Domnul Marius Mioc:
Păi, tocmai asta, cercetaţi…

Domnul:
Nu am terminat cercetarea. Cercetarea este în curs.

Domnul Marius Mioc:
Cercetarea se face în două zile. Mergeţi la Procuratura Militară!

Domnul:
Lăsaţi-mă cu două zile, că sunt sute de dosare! Ce două zile?! Avem aproape un an. Dar nu este numai Timişoara, domnule Mioc. Vă daţi seama că a fost şi în altă parte.
Haideţi să revenim puţin, domnule Mioc, ca să lămurim noi nişte lucruri pentru raportul nostru. Deci această problemă pe care aţi spus-o dumneavoastră acum, cu spargerea de vitrine, pentru mine, pentru noi, este un lucru nelămurit. Şi am căutat şi în documentele procuraturii, şi în dotarea armatei, şi în documente ale Securităţii, şi în fel de fel de declaraţii, să lămurim treaba aceasta.
Vă întrebăm pe dumneavoastră. Înainte de a întreba, să ne spuneţi dumneavoastră unde aţi fost în zilele acelea.

Domnul Marius Mioc:
Probabil că nu aţi citit comunicatul pe care vi l-am dat. În comunicatul respectiv scrie aşa: „Până când nu vom obţine un răspuns favorabil la cererile noastre, membrii acestei asociaţii nu vor depune mărturie în faţa comisiei senatoriale”.

Domnul:
Dacă nu doriţi să depuneţi, nu depuneţi, nu vă obligăm.

Domnul Marius Mioc:
Eu nu am venit să depun mărturie, ci să vă explic poziţia asociaţiei noastre. Aşteptăm răspunsul dumneavoastră şi, după ce ne veţi da un răspuns pozitiv, după aceea, noi vom depune mărturie.
Deci eu nu o să încerc să povestesc ce am făcut eu la Revoluţie. Este un aspect nesemnificativ, câtă vreme noi nu avem siguranţă că Senatul României este o instituţie serioasă.

Domnul:
Domnul meu, câţi ani aveţi?

Domnul Marius Mioc:
Destui.

Domnul:
Cam câţi?

Domnul Marius Mioc:
26 de ani.

Domnul:
Auziţi, domnule Mioc, hai să nu fim copii! Noi vrem să aflăm adevărul. Dumneavoastră aţi spus că nu declarăm adevărul. Atunci ce înseamnă?

Domnul Marius Mioc:
Păi, vedeţi? Noi punem problema… Problema care preocupă Asociaţia „17 Decembrie” se numeşte tragerea la răspundere a vinovaţilor din decembrie 1989. Adevărul, în linii mari, noi îl considerăm cunoscut. S-au făcut cercetări, s-au publicat o mulţime de cărţi. Chiar imediat după 1989, istoricii din Timişoara, la Muzeul Banatului, au dat un anunţ în presă: cine ştie ceva să se prezinte. S-a prezentat lumea atunci, imediat după decembrie 1989, când memoria oamenilor era proaspătă, nici nu era influenţată de tot felul de scenarii şi de interese politice, şi scenarii care au fost în presă ulterior. S-a strâns o sumă enormă de documente, de mărturii, care s-au şi publicat. Au apărut cărţi.
Noi zicem: adevărul despre ce s-a întâmplat în Timişoara, în linii mari este cunoscut. Ceea ce ne preocupă pe noi este tragerea la răspundere a vinovaţilor. Ceea ce dorim noi este să vedem dacă, prin intermediul comisiei senatoriale pe care o conduceţi, se poate realiza obiectivul urmărit de Asociaţia „17 Decembrie”: tragerea la răspundere a vinovaţilor.

Domnul:
Domnule, toate lucrările acelea şi dosarele acelea noi deja le ştim, comisia aceasta vorbesc. Noi deja le ştim, dar nu putem să punem pe hârtie, să tragem nişte concluzii, până nu cercetăm în continuare, pentru că sunt nişte lucruri care nu reies clar nici din cărţile acelea, nici din ziare. Tocmai de aceea apelăm la dumneavoastră, la revoluţionarii de aici, din Timişoara, ca să lămurim acele puncte. Şi vi le spun de la început care sunt. Ce am vrea, dacă vreţi să ne spuneţi. Dacă nu vreţi, nu sunteţi obligat.
Ce mi se pare mie nelămurit în Timişoara – şi unele sunt în Timişoara, unele sunt şi în alte părţi – aceleaşi puncte, să zicem aşa, zone nelămurite. De exemplu, s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu Tökes, un lucru foarte precis, cu evacuarea şi cu oamenii care au fost acolo. Cum s-a ajuns – aici vă rog să explicaţi, dacă vreţi să ne explicaţi, pentru că noi nu putem să ne explicăm – de la acest conflict în legătură cu Tökes şi cu organele de ordine, la spargerea vitrinelor în seara aceea şi în dimineaţa următoare sau în ziua de 17?
Adică, ştiu că s-au spart – ştii şi dumneata –, dar nu s-au spart două, trei, cum zici, s-au spart mai multe şi nu numai acolo, la „Maria”, ci şi în alte străzi, care nu mai aveau nicio legătură cu Tökes.
Fenomenul acesta social, psihologic, explicaţi-ne treaba aceasta. Cum s-a întâmplat treaba aceasta? Aceasta numai dacă ştiţi. Dacă nu ştiţi, spuneţi că nu ştiţi.

Domnul Marius Mioc:
Urmăriţi evenimente similare petrecute în alte ţări. Când există o mulţime nemulţumită de ceva – şi la Los Angeles s-a întâmplat, şi, într-o vreme, la Belgrad a fost acum câţiva ani asemănător, şi în multe alte părţi… Deci există o mulţime nemulţumită de ceva şi se întâmplă asemenea fenomene. Nu văd care este…

Domnul:
Domnule, să vă spun ceva. Eu am fost la Paris acum două-trei săptămâni, la Parlamentul acesta al Europei, unde sunt. S-a întâmplat să fiu chiar în ziua de vineri nu ştiu cât, când era manifestaţia aceea în Paris. Hotelul unde stăteam eu era în apropiere de una din zonele cele mai importante din Paris. M-am dus şi eu, aşa, ca un senator român, fără să mă ştie nimeni, şi m-am băgat şi eu pe acolo, mai ferit aşa, să nu-mi dea cu sticle în cap, dar era să-mi dea. Şi am văzut foarte clar. Nu înseamnă că ce a fost acolo trebuie să fie şi la noi sau invers. Altfel.
Domnule, am văzut coloane mari – de zeci de mii de oameni, în special studenţi şi elevi – care protestau pentru legea pe care a făcut-o prim-ministrul cu salariile lor, nu ştiu ce. Ştiţi despre ce e vorba.

Domnul Marius Mioc:
Da.

Domnul:
Aceştia erau cu placardele lor, încolonaţi, strigau: „Jos Balladur!”, „Jos cutare!”, Jos Guvernul!”, aşa cum este frumos şi cum nu se mai întâmplă la noi. Dar, separat de aceştia – asta am văzut clar –, erau grupuri mai mici, dar destul de numeroase, adică sute, ăia erau zeci de mii – erau nişte sute, care nu erau nici încolonaţi, nici brasarde, nici nimic, doar fularul pus peste, cu nişte ciomăgele frumuşele, care, pe marginea coloanei, spărgeau vitrine.

Domnul Marius Mioc:
Da. Şi dumneavoastră vreţi să ştiţi …

Domnul:
Staţi puţin. Bineînţeles, poliţia i-a căutat să-i prindă pe ăia şi să-i imobilizeze, să-i aresteze, în măsura în care a putut, dar nu spun la ce bătaie am asistat! Bătaie ca la …, dar nu între coloana de studenţi, între ăştia. Că or mai fi ieşit şi din ăia câte unii…
Deci, acolo, a fost clar pentru mine că erau două grupuri distincte: unii care protestau – studenţi şi sindicalişti – pentru salarii şi ce-i doare pe ei acolo şi unii care se manifestau în felul acesta.
Ei, la Timişoara nu a fost aşa. La Timişoara, după câte ştim noi, în 16 seara şi în 17, când s-a mai continuat, aceste grupuri de spărgători de vitrine au acţionat singuri. Abia pe urmă au început să acţioneze coloanele de manifestanţi.
Aici să ne explicaţi nouă, cum este fenomenul acesta?

Domnul Marius Mioc:
Domnule senator, ce vreţi? De exemplu, dacă acolo, în manifestaţia aia din Franţa, grupurile alea violente erau agenţi KGB sau CIA?

Domnul:
Ei, pe dracu! Erau tot francezi de acolo.

Domnul Marius Mioc:
Păi, atunci, cred că v-aţi dat singur răspunsul.
Şi nici nu sunt deloc convins că erau neapărat izolat de manifestanţi. Eu nu ştiu dacă nu erau chiar în coloană.

Domnul:
E greu de spus.

Domnul Marius Mioc:
Eu aş fi… Deci cred că, ca şi în Franţa, nu?

Domnul:
Domnule, e greu de spus dacă erau în coloana aia. În coloana poţi să intri, poţi să ieşi, nu te opreşte nimeni.

Domnul Marius Mioc:
Deci nu ştiu. Deci aţi văzut în Franţa ceva asemănător. Nu ştiu dacă v-aţi pus problema dacă grupurile acelea erau agenţi KGB, CIA.

Domnul:
Ei, KGB, erau francezi!

Domnul Marius Mioc:
Păi, cam aşa, probabil, şi în Timişoara. Aşa se întâmplă la manifestaţii din acestea.
Ştiţi că la o revoluţie se mai sparge câte o vitrină, mai nu ştiu ce. De altfel, însuşi accentul pe care încearcă să-l pună unii de la problema reală: tragerea la răspundere a vinovaţilor la o problemă secundară: spargerea vitrinelor, este o tentativă de contestare a legitimităţii Revoluţiei.

Domnul:
Nu, scumpul meu. Hai să ne lămurim bine. Nimeni nu contestă Revoluţia şi din ce cauză a izbucnit Revoluţia. Sigur că revoluţia trebuia să izbucnească. La Timişoara sau la Iaşi, sau la Bucureşti, cândva, în ziua aia sau mai târziu, trebuia să izbucnească, pentru că nu se mai putea. Asta este clar, dar cum au apărut bandele acestea care au precedat Revoluţia?

Domnul Marius Mioc:
Nu ştiu dacă au precedat, au continuat. După ce s-a întâmplat la Tökes, lumea s-a răspândit în tot oraşul şi au apărut printre ei şi…
Deci unii, cum să spun… Aici sunt lucruri care se întâmplă.

Domnul:
De exemplu, scumpule, la Bucureşti. La Bucureşti am luat şi eu parte. Am fost pe stradă, am fost la Intercontinental, m-am trântit pe burtă…

Domnul Marius Mioc:
Nu s-au spart geamurile pe la CC, unele geamuri nu s-au spart pe acolo?

Domnul:
Poate incidental. Dar nu numai acolo. A fost cu toate străzile, pe Calea Victoriei, pe bulevardul cutare, lume multă. Nu s-au spart geamuri. Am văzut şi vitrine sparte şi am văzut chiar când le spărgea unul. Chiar lângă mine a dat unul, dar nu l-am întrebat de ce o sparge. A spart-o, a spart-o! Aşa a vrut el. Dar de ce la Timişoara… Hai să lămurim amândoi!

Domnul Marius Mioc:
Păi, sunt unii care aşa vor ei, cum spuneţi şi la Bucureşti.

Domnul:
Păi, numai la Timişoara?

Domnul Marius Mioc:
Aţi zis că şi la Bucureşti a mai existat câte unul…

Domnul:
Mai era câte unul, aşa…

Domnul:
Adică, ce vrea să întrebe domnul preşedinte? Nu cumva era o provocare … (neinteligibil)

Domnul Marius Mioc:
Păi, părerea mea este că forţele, să zic, guvernamentale au încercat, ca de obicei, ca totdeauna, să muşamalizeze lucrurile. Au încercat să repare vitrinele, după prima noapte.

Domnul:
Bine, asta e ceva normal. Deşi, scumpul meu, doamna Ceauşescu, informată de vitrinele sparte, a spus că aşa trebuie lăsat, să nu…

Domnul Marius Mioc:
Nu ştiu că este aşa. Nu ştiu de unde aveţi dumneavoastră informaţia.

Domnul:
Păi, de acolo, de la ei.

Domnul Marius Mioc:
Nu ştiu cine v-a dat-o şi, mă rog, dar ideea a fost… Şi întotdeauna, şi după Braşov s-a încercat muşamalizare. Nu s-a încercat să… Şi acum au încercat să repare vitrinele.

Domnul:
A spus Ceauşescu că la Timişoara sunt huligani şi derbedei.

Domnul Marius Mioc:
Păi, asta era tema de casă a Securităţii.

Domnul:
Şi atunci, cine a spart geamuri, ca să-i facă pe timişoreni derbedei şi huligani?

Domnul Marius Mioc:
Nu văd nicio legătură.

Domnul:
Domnule, hai să vorbim mai concret!
Domnule Mioc, ajutaţi-ne în treaba asta, că aţi fost de faţă. Noi nu am fost. Noi am fost de faţă la Bucureşti şi ştim cum a fost aici, dar nu a fost la fel.

Domnul Marius Mioc:
Da, chiar voiam să… Asta vreau să vă sesizez, că legătura cauză-efect, care se face între spargerea vitrinelor şi deschiderea focului împotriva manifestanţilor, nu se justifică. Chiar generalul Bădoiu – este interviul lui – spune că nu există niciun caz în care o victimă să ajungă în această stare ca urmare a faptului că a fost surprinsă furând, spărgând sau distrugând. Vă dau interviul, numai să vedeţi că sunt nişte lucruri pe care procuratura poate deja le-a lămurit.
Deci legătură cauză-efect este între manifestaţia anticeauşistă şi …

Domnul:
Unde e asta, unde e asta?

Domnul Marius Mioc:
E subliniat. E subliniat în mai multe locuri şi acolo…

Domnul:
Da.

Domnul Marius Mioc:
Legătură cauză-efect este între manifestaţia anticeauşistă şi deschiderea focului. Deschiderea focului a fost cu scopul intimidării populaţiei.

(Intervenţie neinteligibilă din sală)

Tot despre… Vedeţi, nu ştiu…

Domnul:
Da. O să-l … E bine că a venit vorba asta despre Bădoiu, pentru că pe Bădoiu nu l-am chemat până acum la audiere.

Domnul Marius Mioc:
Deci ce vreau să spun, încă o chestie: în procesul Timişoara, au dat o mulţime de oameni mărturii sub stare de jurământ şi acum schimbă mărturiile oficial.

(Întrerupere înregistrare)

Domnul:
Am înţeles. A fost o furie a unora dintre mulţii nemulţumiţi şi s-au descărcat în felul acesta. Neputând să dea în Ceauşescu, au dat în vitrine. Sau cum să zicem noi, aşa, un fel de descărcare nervoasă, nu? Hai să explicăm aşa, da?

Domnul Marius Mioc:
Da.

Domnul:
Dar cum se explică faptul că acest fenomen s-a întâmplat în toată Timişoara, nu numai la „Maria”, nu numai pe centru? A mai fost şi pe alte străzi, unde erau oameni care nu fuseseră nici la Tökes, nici nu fuseseră îmbrânciţi, nici udaţi cu apă, nici nimic. Aceia cum, şi cum s-a întâmplat?

Domnul Marius Mioc:
De unde ştiţi dumneavoastră că oamenii care au spart vitrine nu fuseseră îmbrânciţi sau udaţi cu apă? De unde ştiţi dumneavoastră, i-aţi întrebat?

(Râsete)

Domnul:
Nu putem să ştim, că nu ştim cine erau. Nu putem să-i chemăm pe toţi care au fost udaţi, care nu au fost udaţi. Ne-ar trebui o sută de ani ca să-i întrebăm pe toţi, dar, vedeţi dumneavoastră, au apărut grupuri – din declaraţii – din alte părţi, Dâmboviţa sau Ialomiţa. Şi acolo au început să spargă la rând vitrinele. Cum se explică faptul că aceşti oameni aveau nişte scule, că nu spărgeau cu mâna?

Domnul Marius Mioc:
Ce înseamnă scule? O bâtă, un băţ sunt greu de procurat?
Ca în Franţa. În Franţa cum aveau scule?

Domnul:
În Franţa nu aveau ciomege.

Domnul:
Unii spun că revoluţionarii au spart pentru a trezi timişorenii la realitate.

Domnul:
Hai să vorbim mai concret. Domnul meu, hai să lămurim mai concret. Dragul meu, lămureşte-ne aici. Această primă parte a spargerilor, care a fost în 16 seara, noaptea, a doua zi dimineaţă, în sfârşit… domnule, au fost organizate sau au fost spontane? Asta aş vrea să ştiu de la matale, părerea dumitale, că ai fost membru activ, îmi închipui.

Domnul Marius Mioc:
Da. În momentul în care se adună o mulţime furioasă sau nemulţumită, pot apărea în rândul acestei mulţimi inclusiv organizatori. Este un fenomen normal. Când se adună 2000 de oameni într-un loc, poate să apară unul căruia să-i vină câte o idee şi să mai organizeze lumea.

Domnul:
Bun. Asta e normal, dar…

Domnul Marius Mioc:
În foarte multe domenii pot să apară mai mulţi şi fiecare cu câte o idee a lui. Asta e…

Domnul:
Sigur, aşa este, cum spui, sunt convins. Într-un grup mai mare, iese unul în faţă şi spune: „Hai să facem cutare, ascultaţi-mă, hai să spargem, hai să mergem la bancă, hai să mergem la armată…” Sigur că se găseşte unul. Asta am văzut şi eu şi ştiu, dar ce aş vrea să ştiu de la dumneata, pentru că a fost aşa de simultană această operaţiune… Nu a fost un singur şef, într-un singur loc. Să zicem, acolo, la „Maria”, a ieşit unul în faţă – Mioc sau Popescu, sau Ionescu – şi a zis: „Hai, măi, să spargem aici librăria cu operele lui Ceauşescu!” E normal, dar s-a întâmplat simultan, şi pe centru, şi pe Dâmboviţa. Au avut toţi aceeaşi idee sau a fost o…?

Domnul Marius Mioc:
Dar ce înseamnă „simultan”? Poate…

Domnul:
Stai, să termin eu întrebarea. A fost o idee dinainte gândită? „Hai mă, într-o zi, să facem… să-i spargem pe ăştia…” A fost o asemenea idee sau nu a fost?

Domnul Marius Mioc:
Nu ştiu ce înseamnă simultan pentru dumneavoastră. Deci eu… Poate unul care a fost în „Maria”, după o oră, era pe altă stradă.

Domnul:
Tot ăla?

Domnul Marius Mioc:
Şi nu e neapărat simultan. O diferenţă de o oră… Dumneavoastră puteţi, aşa de exact, să ştiţi la ce oră s-au întâmplat diferite lucruri, ca să spuneţi că a fost chiar simultan? Într-o oră, eu ajung dintr-un capăt al oraşului în altul.

Domnul:
Da.

Domnul Marius Mioc:
Ce vreau să vă spun? Încă un lucru. Deci, în faţa instanţei de judecată, se vorbeşte şi de agenturile străine. Tot începutul anului 1990, până la alegerile din 20 mai, nimeni dintre inculpaţi, absolut nimeni, nici din Timişoara, nici din Bucureşti, nimeni nu a vorbit nimic despre agenturi străine. Ăştia din Timişoara aveau refrenul, în faţa instanţei de judecată „Ticăloşii ăia de generali Nuţă şi Mihalea”, pentru că ăia sunt morţi. „Nuţă şi Mihalea sunt vinovaţi.” Asta era placa lor. Nu le-a trecut prin minte, la începutul anului 1990, niciunuia dintre ei, să spună de agenturi străine.
Prima oară când s-a vorbit de agenturi străine este un articol al lui Ion Cristoiu, în revista „Zig-Zag” nr. 18, „Un nou an 1940”. Este prima oară când a apărut în presă teoria asta a lui Ceauşescu cu „agenturili străine”. După aceea, au preluat-o de aici şi alte ziare şi, după aceea, au început inculpaţii din procese să ia această teorie.
De exemplu, domnul Filip Teodorescu, în martie 1990, când a fost audiat la proces – s-a dat şi la radio –, a spus clar: „A căutat şi nu a găsit”. Luaţi ziarele de atunci să vedeţi ce a spus, că ziarele au consemnat. De exemplu, ce a consemnat ziarul „Adevărul” din 9 martie 1990, ce a consemnat Dragomir Horomnea despre procesul de la Timişoara: „Nimeni n-ar putea crede că inculpaţii de astăzi n-ar folosi în sprijinul lor tocmai rezultatele pozitive ale unor astfel de investigaţii convergente despre amestecul străin în revoluţie. Cu atât mai încărcată în semnificaţii şi nuanţe este deci revelaţia asupra acestei activităţi susţinute, ultraspecializate, exprimate în instanţă: nu au fost depistaţi niciun fel de agenţi veniţi de peste hotare şi niciun fel de instigatori autohtoni în rândul populaţiei.”
Instigatori autohtoni au cam fost depistaţi, dar mă rog…
„Reproducem o întrebare a preşedintelui completului de judecată: Dar de ce n-au fost depistaţi? Pentru că n-aţi fost dumneavoastră competenţi? Răspunsul a fost clar: „Cred că n-au existat nici agenţi şi nici instigatori”.

Domnul:
Cine răspundea? Al cui e răspunsul?

Domnul Marius Mioc:
Este un articol al lui Dragomir Horomnea, „Procesul de la Timişoara”, în „Adevărul” din 9 martie 1990. Nu spune nominal cine a dat acest răspuns. După părerea mea, este Filip Teodorescu. Filip Teodorescu a spus deci, în martie 1990, că a căutat agenţi străini, dar nu a găsit. În ultimul cuvânt la proces, după ce deja începuse contraofensiva propagandistică, începând cu Ion Cristoiu şi, după aceea, cu ceilalţi, contraofensiva propagandistică a forţelor ceauşiste, a spus aşa… Ultimul cuvânt la proces îl găsiţi la procuratură, dacă îl cereţi. El a căutat, nu a găsit, dar este meritul gazetarilor iscoditori, care au găsit dovezi indubitabile ale amestecului străin în ţara noastră şi, ca dovadă… Deci dovada zdrobitoare, pe care o consideră Filip Teodorescu şi o spune el la ultimul cuvânt din proces, că au fost agenţi străini, că în revista „Lumea” a apărut un articol în care se spune că în America, când s-a vorbit despre Revoluţie, televiziunea americană spunea să toate oraşele româneşti erau trecute cu varianta ungurească. Deci asta este considerată de Filip Teodorescu dovada zdrobitoare, ceea ce nici măcar nu este adevărat, că eu m-am interesat. Eu m-am interesat special dacă este adevărat şi nu e adevărat că s-a spus aşa în America.

Domnul:
Da. Deci părerea dumitale…

Domnul Marius Mioc:
Şi, după aceea, acum… Dacă vine Filip Teodorescu la comisia dumneavoastră, poate o să vă spună că a găsit o mulţime de agenţi străini. Deci există un fenomen de care nu ştiu dacă dumneavoastră sunteţi conştienţi…

Domnul:
Au apărut şi cărţile lui Pavel Coruţ…

Domnul Marius Mioc:
Da, am auzit că şi eu sunt citat în cartea asta. Mă rog… Nu am citit chiar tot. Eu am şi scris despre ….
Deci un fenomen, nişte oameni care au declarat un lucru la proces. După aceea, după ce presa a început… o anumită parte a presei a început o campanie de reabilitare a teoriilor lui Ceauşescu, au început să-şi schimbe poziţia. Şi acum vin în faţa dumneavoastră şi pot să vă dea mărturii total diferite. Şi cum scrieţi dumneavoastră istoria Revoluţiei? Pe baza cui? Deci, dacă Filip Teodorescu, de exemplu, are trei mărturii, una din martie 1990, una, ultimul cuvânt din proces, iar acum vine şi vă dă o altă mărturie, dumneavoastră pe care o consideraţi corectă? Deci e vorba aici de discernământul dumneavoastră, care trebuie să intervină.

Domnul:
Bineînţeles. Bineînţeles.

Domnul Marius Mioc:
Trebuie să ştiţi… Şi poate dumneavoastră nici nu ştiţi. Deci trebuie totdeauna să vedeţi… Mă întreb… Chiar vă întreb: de ce atâta atenţie la toţi membrii C.P.Ex, care văd că toţi sunt convocaţi la comisia dumneavoastră? Ba îl cereţi pe Nicu Ceauşescu, ba pe membrii C.P.Ex. Dar n-au declarat la proces de o sută de ori, nu există stenogramele cu toate şedinţele C.P.Ex.? Dacă chiar vreţi aspectul respectiv, de ce îi mai chemaţi la comisie? De ce nu vă luaţi după stenogramele acelea, care sunt clare, de ce nu vă luaţi după ce au declarat deja, de o sută de ori, la procese? De ce le daţi posibilitatea, acum, să-şi rescrie declaraţiile în conformitate cu interesele lor momentane? Şi în ce măsură aceste declaraţii pe care le dau acum şi contravin altor declaraţii pe care le-au dat pot fi considerate valabile?

Domnul:
Domnul meu, noi ştim şi declaraţiile pe care le-au dat la proces. Le ştim. Noi avem dosarul şi le-am studiat. Sunt teancuri de dosare şi de declaraţii, şi de rechizitorii…, dar am vrut să-i vedem la ochi. Adică nu puteam noi să trecem aceste lucruri, să zicem: „Dă-i în mă-sa pe gheaţă, au declarat acolo, să fie sănătoşi.” I-am chemat pe cei pe care i-am găsit – şi am chemat mulţi – şi am aflat o mulţime de lucruri care nu figurează în dosare. De exemplu, în dosarul în care a fost el judecat, nu l-a întrebat procurorul: „Ce s-a întâmplat în şedinţa C.P.Ex., când v-aţi adunat toţi acolo? Ce a zis Ceauşescu? Ce ai zis dumneata? Ce ai făcut? Cine a zis? Cum a zis? Că l-a chemat pe Milea, te împuşc, îţi fac, îţi dreg, te dau afară.”
Deci sunt lucruri care fac parte dintr-un lanţ de evenimente. Nu? Cum să spun eu? Cred că m-ai înţeles. Ce să spun…

Domnul Marius Mioc:
Da. Ar trebui totuşi să manifestaţi un oarecare scepticism faţă de sinceritatea şi corectitudinea…

Domnul:
Dragul meu, este evident… evident…

Domnul Marius Mioc:
… unor persoane care au participat la reprimarea Revoluţiei şi care, evident, au interesul să scape de puşcărie…

Domnul:
Domnule, oricine apare apără o cauză. A lui. Fiecare îşi apără cauza lui. Caută să arate ori că a fost un mare erou – mai rar –, ori că n-a făcut nimic, ori că el n-a fost acolo, ori că nu ştie, ori că… Noi nu putem să lăsăm aşa. Pe cât stă în putinţa noastră, trebuie să aflăm cât mai mult posibil, ca să le punem cap la cap, să facem o vedere generală asupra acestui fenomen, nu numai în Timişoara, pentru că nu s-a întâmplat numai în Timişoara. Şi… Cum să spun eu? De acolo, de la Ceauşescu, au plecat lucrurile, pentru că el i-a chemat la teleconferinţă, de exemplu, lucruri pe care dumneata nu ai de unde să le ştii, ce a zis Ceauşescu la teleconferinţă cu secretarii generali.

Domnul Marius Mioc:
S-au publicat şi teleconferinţe prin presă. Deci am avut de unde să le văd.

Domnul:
Da, s-a publicat, dar nu tot. S-a publicat, dar nu tot, şi obligaţia noastră este să nu lăsăm nimic. De aceea îi chemăm pe toţi, nu că, neapărat, ne place nouă să le vedem mutrele lor. Nu ne place…

Domnul Marius Mioc:
Există un fenomen de care noi am atras atenţia încă din 1990. Este fenomenul acoperirii adevărului despre Revoluţie cu un potop de minciuni.

Domnul:
Sigur că da. Sigur că da. Fără discuţie.

Domnul Marius Mioc:
Revoluţia este un lucru la care sunt foarte mulţi martori şi se minte în chestii în care sunt o mie de martori.

Domnul:
Categoric. Categoric asta.

Domnul Marius Mioc:
Şi dumneavoastră puteţi să vă transformaţi într-un receptor de colectare a tuturor minciunilor care, în mod intenţionat, vi se…

Domnul:
Nu suntem chiar aşa copii. Să fim sinceri, nu suntem chiar nişte copii.

Domnul Marius Mioc:
Dar eu am citit rapoartele lui Sergiu Nicolaescu şi…

Domnul:
Lasă-l în pace…

Domnul Marius Mioc:
Am motive să am nişte dubii, nu?

Domnul:
Domnule, ăla e unul. Sergiu Nicolaescu este unul. Dacă el are o părere…

Domnul Marius Mioc:
Nu este chiar un oarecare Silviu. A fost … (neinteligibil) Degeaba spuneţi.

Domnul:
Domnule, a fost… Aşa este, este şi acum… Sunt mulţi, dar nu putem să luăm neapărat părerea lui Nicolaescu. N-o luăm.

Domnul Marius Mioc:
Nu s-o luaţi pe ea. Să spuneţi clar dacă… Deşi… mă rog, am mai spus eu.

Domnul:
Domnule, hai să încheiem capitolul ăsta. Deci părerea dumitale este, în legătură cu prima fază, asta, a devastărilor, că a fost un gest spontan al unor… să zicem, al unei minorităţi, că n-au fost zeci de mii care au spart geamuri. O fi fost o sută sau două, sau câţi or fi fost, nu pot să-mi dau seama, din care niciunul n-a fost prins…

Domnul Marius Mioc:
Ba au fost prinşi.

Domnul:
Au fost prinşi cei care au furat. I-a găsit cu blana sau ce a luat din magazin, dar aici se pune problema… Şi aici e o întrebare: cei care au spart geamurile sunt aceiaşi cu cei care au furat? Că una e să furi…

Domnul Marius Mioc:
În unele cazuri, da, în unele cazuri, nu.

Domnul:
Vezi? Deci cei care au furat, în niciun caz, nu erau revoluţionari. Ăia erau hoţi.

Domnul Marius Mioc:
Da.

Domnul:
E o altă categorie umană. Că erau copii, că erau ţigani, o fi fost, sigur, s-au amestecat. N-a stat nimeni să-i selecţioneze.
Asta e una. Al doilea. Asupra intervenţiei serviciilor străine, noi ne-am făcut o idee, dar dumneata ne-ai confirmat-o că… am înţeles aşa, dacă am înţeles bine, că dumneata nu crezi sau nu ai niciun fel de dată să crezi că au fost implicate…

Domnul Marius Mioc:
Nu că nu cred, dar nimeni nu a pomenit despre acest lucru înaintea lui Ion Cristoriu, care a apărut în… Ca să spun aşa, prin Ion Cristoiu şi articolul lui din revista „Zig-Zag”, se începe campania de reabilitare a forţelor ceauşiste.

Domnul:
Se poate. Se poate. Poate e o campanie de reabilitare, poate este dorinţa de a fi extraordinar domnul Cristoiu…

Domnul Marius Mioc:
Dar nu… Domnul Cristoiu este foarte consecvent şi ulterior, este permanent pentru amnistierea membrilor C.P.Ex. I-a numit chiar „remarcabili oameni politici” pe membrii C.P.Ex. Deci domnul Cristoiu este foarte consecvent în acest lucru. Noi… De ce nu a insistat Comisia de adevăr şi dreptate din perioada 17 decembrie? Domnul Cristoiu a fost una din ţintele principale ale criticilor noastre, ceea ce, bineînţeles, nu ne-a împiedicat să publicăm… Eu personal am publicat în revista „Expres Magazin” a domnului Cristoiu foarte multe articole. Noi suntem toleranţi, acceptăm dialogul chiar şi cu persoanele care ne provoacă scârbă.

Domnul:
Da. Să mergem mai departe. Domnule, pe Cristoiu îl cunoaştem şi noi…

Domnul Marius Mioc:
Da, dar este un lucru care ar trebui să fie în atenţia dumneavoastră şi să-l prindeţi în raportul pe care îl faceţi: dezinformarea opiniei publice. Dezinformare în timpul evenimentelor şi dezinformare după evenimente, cu scopul precis de salvare a criminalilor din decembrie 1989.

Domnul:
Da, aşa este, fără discuţie.

Domnul Marius Mioc:
Şi e un subiect care ar trebui să…

Domnul:
Domnule dragă, am înţeles.

Domnul Marius Mioc:
Campania de falsificare a Revoluţiei.

Domnul:
Da, sigur, asta o ştim. Şi merge în continuare.
Domnule Mioc, acum spune dumneata unde, în ce puncte ai fost dumneata în zilele astea, începând de la … (neinteligibil)

Domnul Marius Mioc:
Domnule, dacă doriţi informare despre asta, puteţi să vă adresaţi la Procuratura Militară. Acolo sunt declaraţiile mele, dar eu nu vă dau până nu-mi daţi răspunsurile la ce v-am cerut.

Domnul:
Acest răspuns nu putem să vi-l dăm.

Domnul Marius Mioc:
Păi, trebuie… Mărturii nu depunem. Noi ne exprimăm poziţia, dar să vin să spun „eu am fost acolo, eu am fost dincolo”, acesta este un aspect pe care îl vom face numai după ce ne veţi dovedi buna dumneavoastră credinţă prin dezminţirile respective şi prin acceptarea, ca un scop al comisiei dumneavoastră, a tragerii la răspundere a vinovaţilor.
Deci v-am explicat că sunt instituţii ale statului care nu-şi fac datoria, dumneavoastră trebuie să luaţi măsuri împotriva acestor instituţii, …. (neinteligibil)… deci să daţi întâi o declaraţie că aveţi acest scop, ca să ştim noi că aveţi acest scop, că nu doriţi numai să scrieţi încă o istorie romanţată a Revoluţiei, ci aveţi un scop precis – tragerea la răspundere a vinovaţilor – şi să daţi şi dezminţire. După aceea, voi veni cu mărturii.

Domnul:
Un moment. Revenim.
Vasile, ai dat telefon să vină ofiţerii aceia?

Domnul:
Nu am dat telefon.

Domnul:
De ce?

Domnul:
Pentru că nu am telefoanele. Eu trebuie să intru la …. (neinteligibil) să vorbesc cu comandantul armatei de aici, să-mi de-a numărul de telefon.

Domnul:
Şi nu ai intrat până acum?

(Răspuns neinteligibil, fără microfon)

Domnul:
Deci trece toată ziua.

(Intervenţie neinteligibilă, fără microfon)

Domnul Marius Mioc:
Tot în problema lipsei statului de drept în România, vreau să vă sesizez un lucru. După ce, la proces, domnul general Stănculescu a dat mărturie că Armata, Miliţia, Securitatea au acţionat în Timişoara numai în legitimă apărare, noi am depus la Direcţia procuraturilor militare din Procuratura Generală o plângere împotriva domnului Victor Stănculescu pentru mărturie mincinoasă. Plângerea a fost înregistrată la nr. 19 din 16 martie 1992. În 1993, când s-a împlinit un an, am dat o scrisoare…. Deci am dat o scrisoare către Procuratura Militară să ne dea totuşi un răspuns la plângerea noastră. Aici este confirmarea de primire.
Am dori ca comisia senatorială să se intereseze la Procuratura Militară de ce asociaţia „17 Decembrie”  nu primeşte un răspuns la plângerile pe care le-a adresat. Nu au dat niciun fel de răspuns, nici da, nici nu, nici dacă plângerea este bună sau plângerea este greşită. Niciun fel de răspuns. Şi vrem un răspuns.

Domnul:
Da. Nu v-a răspuns la asta?

Domnul Marius Mioc:
Nu.

Domnul:
Asta era contra lui Stănculescu?

Domnul Marius Mioc:
Da, pentru mărturie mincinoasă. Aşa l-am acuzat noi.

Domnul:
Da.
Domnule, hai să lămurim chestia asta cu ce spuseşi acum, ultima dată. Vreau să te lămuresc un lucru. Această comisie nu este o comisie de cercetare penală, adică noi nu întocmim dosare să judecăm pe cutare sau pe cutare sau să absolvim pe unul sau pe altul. Pe noi ne interesează adevărul. Problema penală aparţine Parchetului şi instanţelor. Noi nu judecăm oamenii. Dacă anumite instituţii nu-şi fac datoria şi noi constatăm acest lucru… Şi poate l-am şi constatat pe propria noastră piele, adică am constatat o rezistenţă a acestor instituţii de a ne informa pe noi şi este evident că toate aceste instituţii, armată, procuratură etc. caută ori să amâne, ori să prezinte lucrurile aşa, într-un fel încât anumite lucruri să nu iasă la suprafaţă. Noi ştim lucrul ăsta şi în raportul nostru, dacă vom ajunge la această concluzie, că, în mod deliberat, aceste instituţii ascund adevărul, acest lucru va fi spus. Va fi spus şi cu propuneri de a se trage la răspundere cei care nu-şi fac datoria. Vorbesc de instituţii, cum ar fi Procuratura, de exemplu.

Domnul Marius Mioc:
Instituţii, dar şi oameni, concret, pentru că, dacă spuneţi, la modul general, instituţia cutare, nu se face nimic. Trebuie…

Domnul:
Bineînţeles. Bineînţeles, cu precizările astea. Deci nu suntem comisie de anchetă penală. Vom trece în raportul nostru şi constatări referitoare la instituţiile care nu şi-au făcut şi nu-şi fac nici acum datoria – dacă constatăm acest lucru. Nu ne putem pronunţa de acum, dar, dacă va fi cazul, vom face aşa şi vom cere şi sancţionarea celor care nu-şi fac datoria. Dacă va fi cazul. Eu nu pot să spun lucru ăsta, pentru că n-am voie să trag nişte concluzii până nu am încheiat toate…

Domnul Marius Mioc:
Nu. Nu trebuie să spuneţi lucrul ăsta. Dumneavoastră trebuie să spuneţi că… Exact ce mi-aţi spus mie. Că, dacă, cumva, comisia va constata că anumite persoane împiedică tragerea la răspundere a vinovaţilor, va lua măsuri… Deci asta aştept eu, dar nu să-mi spuneţi mie personal, ci să spuneţi o declaraţie publică, că ăsta este un scop al comisiei.

Domnul:
Asta se va scrie în raport.

Domnul Marius Mioc:
Nu în raport. Să daţi declaraţie nu în faţa mea, ci în faţa mass-mediei, în faţa…

Domnul:
Domnule… Domnule… Acum eşti de 26 de ani, dar eşti om în toată firea, nu? Comisia nu poate să dea comunicate. Noi nu suntem…

Domnul Marius Mioc:
Cum nu poate să dea comunicate?

Domnul:
Păi, nu poate…

Domnul Marius Mioc:
Dar cum a făcut Sergiu Nicolaescu…

Domnul:
Aia e treaba lui. Pentru aia să răspundă el. A făcut rău, domnule… Dacă vrei să ţi-o spun aşa, a făcut un act incorect.

Domnul Marius Mioc:
Este incorect nu e faptul că nu a dat comunicatul, ci faptul că şi acel comunicat era fals. Faptul în sine, de a da comunicate, nu este un lucru incorect.

Domnul:
… incorect…

Domnul Marius Mioc:
Incorecte sunt minciunile din acel comunicat.

Domnul:
Incorect, în primul rând, pentru că a spus în numele comisiei. El nu era comisie. El este Sergiu Nicolaescu.

Domnul Marius Mioc:
Daaa?! Atunci, acest lucru trebuie să-l daţi în mod oficial. Să spuneţi că ceea ce… Nu aşa…, într-o discuţie particulară, cu mine.

Domnul:
Da. Da. Ei, noi am făcut lucrul acesta şi se vor lua nişte măsuri. O să vedem. O să vedem.

Domnul Marius Mioc:
Da? Aţi sesizat Comisia de disciplină a Senatului?

Domnul:
Bineînţeles că da, dar asta nu e treaba dumitale. Asta e treaba noastră.

Domnul Marius Mioc:
Ba e şi treaba mea.

Domnul:
Nu. Nu. Dumneata nu anchetezi comisia senatorială.

Domnul Marius Mioc:
Ba da, eu, ca cetăţean, e treaba mea să mă ocup ca orice lucru… (voci suprapuse)

Domnul:
Mă rog, ai voie să vorbeşti, ai voie să scrii, ai voie să te duci la televiziuni, ai voie orice.

Domnul Marius Mioc:
La televiziune degeaba mă duc, că nu mă prezint…

Domnul:
Dar nu poţi dumneata să impui comisiei senatoriale ce trebuie să facă. Acum, să păstrăm…

Domnul Marius Mioc:
Nu. Sigur că nu.

Domnul:
Că Senatul e prost, că Senatul e deştept, că nu trebuia să fie acesta, că trebuia… Eu sunt de acord cu dumneata. Înţelegi? Că nu trebuia să fie nici Senatul ăsta, nici senatorii ăştia, sunt de acord cu dumneata. Poate nici eu nu trebuia să fiu. Mă rog… dar ăştia suntem. Adică dacă vrem totuşi să încercăm să construim statul de drept, trebuie să recunoaştem nişte instituţii; mai bune, mai rele, le mai îmbunătăţim, mai votăm o dată… Nu putem numai dumneata şi cu mine să facem treaba asta. Adică… trebuie să păstrăm nişte…

Domnul Marius Mioc:
Nici nu se pune problema, fiindcă nici nu am metodele de a vă impune ceva. Singurul lucru, cum spuneam şi referitor la comunicatul acela, că dacă nu îl faceţi, că nu depunem mărturie, deci nu spun ce am făcut.

Domnul:
Dacă nu vreţi, nu vă obligă nimeni.

Domnul Marius Mioc:
Încă o chestie. Deci noi am cerut şi cerem eliminarea din cadrul armatei, poliţiei, SRI-ului, a două categorii de persoane: persoane implicate în reprimarea revoluţiei şi elemente cu atitudine duşmănoasă faţă de tragerea la răspundere a vinovaţilor din decembrie 1989.

Domnul:
Da. Asta vom face noi în raport.

Domnul Marius Mioc:
Ca exemplu…, deci ca să înţelegeţi acest concept de „element cu atitudine duşmănoasă”, ce înţelegem noi prin acest lucru. De pildă, fostul ministru al apărării naţionale, domnul general Nicolae Spiroiu, a dat un interviu mai de mult în revista „Naţiunea” în care spunea aşa: „Este o mare minciună că armata a ieşit să reprime revoluţia.”
Dacă domnul general Nicolae Spiroiu a spus acest lucru, noi îl categorisim pe domnul general Spiroiu ca „element cu atitudine duşmănoasă” faţă de problema tragerii la răspundere a vinovaţilor din decembrie 1989 şi dorim ca şi prin activitatea acestei comisii senatoriale să se propună trecerea în rezervă a generalului Spiroiu. Este numai un exemplu. Eu l-am dat numai ca titlu de exemplu. Dumneavoastră puteţi găsi încă 10-20 sau câte exemple doriţi de persoane care au manifestat acţiune duşmănoasă faţă de tragerea la răspundere a vinovaţilor.
Şi, dacă-mi permiteţi, nu ştiu dacă sunteţi atent acum…

Domnul:
Nu. Nu. Numai o clipă. Da, mă rog, de-ale lui Spiroiu. Dar nu e numai el care spune lucrurile astea.

Domnul Marius Mioc:
Nu numai el. Toţi cei care spun asemenea lucruri trebuie scoşi în rezervă.

Domnul:
Dragul meu… scumpul meu, ce spune ăsta…

Domnul Marius Mioc:
Să cereţi dumneavoastră … (neinteligibil)

Domnul:
Scumpul meu, ce spune Spiroiu aici este poziţia oficială a armatei. Armata, e normal că trebuie să-şi apere… mă rog…

Domnul Marius Mioc:
Nu e normal.

Domnul:
Ei, nu e normal! Vreţi să se acuze singuri?

Domnul Marius Mioc:
Nu. Să elimine din cadrul lor persoanele care…

Domnul:
Cine e comandantul armatei? Suprem.

Domnul Marius Mioc:
Mă rog… Deci dacă dumneavoastră constataţi, prin activitatea dumneavoastră, că comandantul suprem al armatei se opune tragerii la răspundere a celor vinovaţi din decembrie 1989, aveţi dreptul, ca senatori, să propuneţi, în… măsură de recomandare…

Domnul:
Avem dreptul. Da.

Domnul Marius Mioc:
…o destituire a comandantului suprem al armatei.

Domnul:
Poate că o să o facem, dar nu am terminat. De unde ştiţi ce o să facem noi?

Domnul Marius Mioc:
Nu. Dar eu vă explic…

Domnul:
Mă rog.

Domnul Marius Mioc:
…că poate nu ştiţi ce drepturi aveţi.

Domnul:
Oare? (râde) De ce mă faceţi… Sunt documente oficiale. Trebuie să vorbesc eu acum ce… Eu, în momentul de faţă, sunt preşedintele comisiei, trebuie să fiu neutru, să ascult pe toată lumea, să le pun cap la cap şi să trag nişte concluzii. Nu eu singur, ci toţi.
Suntem senatori din toate culorile. O să fie păreri împărţite, cu siguranţă. Unii o să zică aşa, unii aşa… şi o să facem un raport poate unic, poate separat, nu ştim încă, nu am ajuns la sfârşit. Aşa că nu ne acuza dinainte de a şti…

Domnul Marius Mioc:
Dar nu vă acuz.

Domnul:
Sau ne bănuieşti.

Domnul Marius Mioc:
Eu numai vă spun numai ce aşteptăm noi.

Domnul:
Sau ne bănuieşti. Ştiu.

Domnul Marius Mioc:
Eu reprezint Asociaţia „17 Decembrie”…

Domnul:
Dumneavoastră aşteptaţi… Dragul meu… Domnul meu…

Domnul Marius Mioc:
…şi ce aşteaptă Asociaţia „17 Decembrie” de la această comisie.

Domnul:
Dumneavoastră aşteptaţi adevărul. Nu numai dumneata, toată lumea. Dacă noi om fi nişte oameni, într-adevăr, conştienţi şi capabili, o să căutăm să spunem adevărul. O să se supere multă lume, o să ne înjure şi partea aia, şi partea ailaltă, unii o să ne înjure că de ce am spus prea mult, alţii că de ce nu am spus ailaltă. E foarte dificil, dar noi avem această hotărâre – şi suntem 10… 11 – să spunem adevărul.

Domnul Marius Mioc:
Da.

Domnul:
Şi o să vedem la concluziile finale cum o să ne înţelegem atunci, fiindcă sunt şi între noi păreri împărţite. Da.

Domnul Marius Mioc:
Da. Eu v-am spus numai că noi considerăm adevărul din revoluţie, în mare parte cunoscut, şi ceea ce ne interesează este tragerea la răspundere a vinovaţilor. Este subiectul care ne interesează pe noi.

Domnul:
Da, dragă, prin raportul final, nu în fiecare zi să dăm câte un comunicat. Azi am vorbit cu Mioc şi mi-a spus cutare. Mâine am vorbit cu Popescu şi mi-a spus pe dos. E! Dăm comunicate şi aşa, şi aşa, şi atunci chiar înnebunim lumea. Deci noi…, noi nu avem voie să ne exprimăm parţial.
Domnule, am fost la Timişoara şi mi-a spus Mioc aşa. Şi mâine spunem: „stai domnule, că nu era aşa”.

Domnul Marius Mioc:
Nu că v-a spus Mioc. Dacă eu v-am spus nişte lucruri, dumneavoastră le verificaţi şi după ce le verificaţi…

Domnul:
Şi la urmă spunem. Nu acum.

Domnul Marius Mioc:
Dar  puteţi…  După ce aţi verificat fapta cutare, deja puteţi să spuneţi.

Domnul:
Nu se ştie. Că mai apare altul care spune: „Stai, domnule, că mai era şi cutare”.
De exemplu, din cei pe care i-am interogat ieri, mi-au apărut aici nişte nume pe care noi nu le ştiam, care au avut nişte acţiuni şi care nu apar nici prin dosare, nici pe nicăieri. Îi vom chema astăzi, îi vom chema mâine, îi chem la Bucureşti, mai vin odată. Adică… lasă-ne să ne facem meseria.
Nu sunt magistrat, nu sunt procuror, am calitatea de senator – aşa s-a întâmplat, puteam să nu o am şi nu o să o mai am probabil pe viaţă –, dar în această poziţie, acum, eu unul şi majoritatea dintre noi dorim să spunem adevărul. Şi trebuie să-l aflăm. Dar nu putem să intrăm într-o polemică nici cu Sergiu Nicolaescu, nici cu primarul, nici cu Mioc, nici cu nimeni pe timpul… că atunci dăm naştere la un fel de zăpăceală.

Domnul Marius Mioc:
Vreau să vă sesizez… Deci ştiţi cum este cu adevărul ăsta? Dacă nu se face separarea dintre adevăr şi minciună, niciodată nu se mai află adevărul.

Domnul:
… (râde)

Domnul Marius Mioc:
Dumneavoastră… Sunt, sigur, convins că apar… vin aici o mulţime de oameni care au interese divergente şi vă dau informaţii false.

Domnul:
Da.

Domnul Marius Mioc:
Dacă dumneavoastră nu aveţi această hotărâre de a separa adevărul de minciună, nu veţi afla niciodată… nu va ieşi decât ceva confuz, din care nu se va vedea nicio concluzie, ceva… amestecat.

Domnul:
Domnule, uite, eu îţi promit, ca să încheiem discuţia asta aici, că eu personal am această dorinţă şi cred că o să am puterea să impun colegilor mei, în discuţii nesfârşite, bineînţeles – când va fi la redactare, la fiecare rând şi la fiecare cuvânt o să fie în discuţie: „Stai că nu e chiar aşa” – dar vom găsi formula cea mai apropiată de adevăr sau, dacă unii nu vor, s-ar putea întâmpla să fie două rapoarte. S-ar putea şi asta. Nu aş dori lucrul ăsta, că atunci rămâne tot în coadă de peşte: păi, dar unii spun aşa, unii spun aşa, dă-i dracului pe toţi! Cam aşa o să fie treaba. Dar eu nu doresc lucrul ăsta. Doresc ca toţi cei care suntem aici să ne convingem de adevăr şi să-l spunem pe hârtie.

Domnul Marius Mioc:
Daaa…

Domnul:
Că s-o supăra cine s-o supăra… că se supără armata, că se supără procuratura, noi avem imunitate, ne-a ales poporul, nu are ce să ne facă nouă.

Domnul Marius Mioc:
Şi o problemă este inclusiv valul acesta de eliberări ale celor implicaţi în reprimarea revoluţiei.

Domnul:
Eu?

Domnul Marius Mioc:
Nu dumneavoastră. Dumneavoastră… Sunt, după opinia noastră – noi vă spunem opinia –, nişte certificate medicale false acolo.

Domnul:
Bineînţeles. Ce vrei să…?

Domnul Marius Mioc:
Vă rugăm să cercetaţi cazuri cu aceste certificate medicale şi, în cazul în care sunt, într-adevăr, false să întreprindeţi demersuri pentru tragerea la răspundere penală a medicilor care au făcut aceste certificate.

Domnul:
Care poate sunt miniştri acum sau…

Domnul Marius Mioc:
Cereţi destituirea ministrului. Este dreptul dumneavoastră de senator.

Domnul:
(râde) Cerem… Cel puţin partidul meu cere în fiecare zi destituirea Guvernului. (râde)

Domnul Marius Mioc:
Da, dar nu a cerut-o pe motivul acesta, cu deţinuţii… (neinteligibil)

Domnul:
Dar noi numai asta facem.

Domnul Marius Mioc:
Acum este cazul să cereţi şi pe motivul ăsta.

Domnul:
Scumpul meu, dar nu e numai motivul ăsta. Sunt motive multe, pe care noi tot cerem, dar nu avem majoritate, aşa că trebuie să respectăm nişte reguli ale jocului. Nu?

Domnul Marius Mioc:
Păi, nu aţi cerut pe motivul acesta, aţi cerut pe alte motive şi – motivele, probabil, neîntemeiate – nu aţi obţinut câştigul majorităţii.

Domnul:
Nuu…Hai… nu mai… Nu eşti chiar copil.

Domnul Marius Mioc:
Dar când veţi avea un motiv întemeiat…

Domnul:
Domnule, nu eşti chiar copil. Ştii că sunt nişte interese de a menţine puterea, de a… ce să mai… Aş fi vrut să te văd deputat acolo – şi puteai să fii, mă mir că nu eşti! – şi să te văd acolo, unul contra 400, cerând…

(Întrerupere înregistrare la sfârşit de casetă)

(…)

Eu aş fi vrut să ştiu de la mata lucruri ce le-ai văzut cu ochii matale, nu comentarii: ce a fost în ziare şi cum a fost, fiindcă le ştim. Nu are rost să mi le repeţi. În general, le ştim. Dar m-ar fi interesat un martor ocular.

Domnul Marius Mioc:
Da. Dar cum este cu mărturia asta oculară? Deci, nu ştiu, trebuie să mă repet? Adică dumneavoastră porniţi cu o prejudecată, că problema este să se afle adevărul despre revoluţie. Noi vă spunem…

Domnul:
Ce să facă?!?

Domnul Marius Mioc:
Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie. Noi v-am spus că adevărul se ştie, problema este tragerea la răspundere a vinovaţilor. Asta este problema. Şi aştept să conştientizaţi… (voci suprapuse)

Domnul:
Adică… Stai puţin, domnule! Eşti inginer. Dă-o în…

Domnul Marius Mioc:
Da.

Domnul:
Cum adică să-i trag la răspundere înainte de a şti adevărul?

Domnul Marius Mioc:
Dar se ştie. Asta e problema.

Domnul:
Păi, ştii dumneata, dar nu ştiu eu.

Domnul Marius Mioc:
Se ştie, că v-am spus şi cum e cazul ăla că s-a dat soluţie juridică. Deci se ştie că a dat ordin să tragă, se ştie că a tras, dar nu sunt traşi la răspundere. Nu este vorba că nu se ştie cine a tras. Este vorba că se ştie şi nu sunt traşi la răspundere…

Domnul:
Păi, de asta îl chem eu… Dragul meu… Domnule inginer…

Domnul Marius Mioc:
…că procuratura ştie şi zice tot felul de pretexte.

Domnul:
Scumpul meu, de asta îl chem pe domnul Gheorghe Agârbiceanu, … (neinteligibil) că sunt din cei care au făcut nişte fapte şi nu au fost judecaţi. Pentru asta îi chem, dar nu îi condamn eu.

Domnul Marius Mioc:
Domnul Gheorghe a fost arestat o perioadă, pe urmă a fost eliberat… [e vorba de căpitanul Constantin Gheorghe care fusese arestat pentru măcelul din Calea Lipovei, nu de Gheorghe Agârbiceanu, care e altă persoană; în 2002 s-a obţinut şi condamnarea vinovaţilor din Calea Lipovei, inclusiv căpitanul Gheorghe, dar imediat a urmat un decret de graţiere semnat de Ion Iliescu]

Domnul:
Ştiu, domnule, de asta îl chem. De asta îl chem. Deci nu…
Dragă domnule inginer, ţi-o spun sincer, mie mi se pare ciudată poziţia dumitale.

Domnul Marius Mioc:
Nu văd de ce.

Domnul:
Adică tinereţea nu e o scuză. Poţi să fii foarte tânăr la 70 de ani sau poţi să fii prea tânăr la 26. Nu este o poziţie bună, zic eu. Adică de ce? Nu vrei să ne ajuţi să aflăm adevărul?

Domnul Marius Mioc:
Vreau să vă precizaţi poziţia şi după ce vă precizaţi poziţia să…

Domnul:
Adică după ce vom da raportul.

Domnul Marius Mioc:
Nu. După ce daţi dezminţire la ce a spus Sergiu Nicolaescu. După ce…

Domnul:
Lasă-mă, domnule, că nu… Cine e Sergiu Nicolaescu? Nu e nimeni. Ce-i?

Domnul Marius Mioc:
Deci v-am spus că este vorba de seriozitatea instituţiei numite Senatul României.

Domnul:
Nu e instituţie, este un om. A dat în numele lui personal…

Domnul Marius Mioc:
Nu în numele lui personal, ci în numele Senatului.

Domnul:
Dragă, poţi să scrii şi dumneata articol, ce vrei, nu trebuie să … (neinteligibil, voci suprapuse)

Domnul Marius Mioc:
Nu mi le publică. V-am spus. Eu trimit la ziar şi ăia ne consideră pe noi mincinoşi. Eu nu pot să accept … (neinteligibil, voci suprapuse))

Domnul:
Dumneata îl consideri pe el mincinos şi eu de aia spun…

Domnul Marius Mioc:
Şi atunci dumneavoastră trebuie să luaţi hotărârea să spuneţi cine a minţit şi cine nu. Dacă nu se separă adevărul de minciună…

Domnul:
După ce vom termina, vom spune. Nu putem spune înainte de a termina.

Domnul Marius Mioc:
După ce aţi făcut cercetările în Timişoara…

Domnul:
Nu ştiu dacă cei 200 de unguri au fost sau nu au fost.

Domnul Marius Mioc:
Mergeţi la procuratură, luaţi lista completă…

Domnul:
Păi, asta fac. Asta fac, mă…

Domnul Marius Mioc:
Astăzi luaţi lista completă şi mâine daţi dezminţire.

Domnul:
Măi, frăţioare, nu vezi că asta fac?

Domnul Marius Mioc:
Da. Mâine daţi dezminţire şi… (neinteligibil, voci suprapuse)

Domnul:
Nu. Asta este o copilărie. Scumpul meu, comisia senatorială nu polemizează nici cu dumneata, nici cu… ăla minte, ăla cutare. Vom scrie în raport.

Domnul Marius Mioc:
Nu cu mine. E vorba de nişte lucruri care s-au dat în numele Senatului României.

Domnul:
Nicicum. E o minciună.

Domnul Marius Mioc:
Nu e un oarecare.

Domnul:
Nu e în numele Senatului. E în numele lui personal. Trebuie să înţelegi lucrul ăsta.

Domnul Marius Mioc:
Nu înţeleg.

Domnul:
Şi pentru acest lucru ne judecăm noi cu el acolo, nu aici. El a comis un lucru nepermis. Asta este adevărat.

Domnul Marius Mioc:
Acest lucru trebuie spus în mod oficial.

Domnul:
Păi, o să…

Domnul Marius Mioc:
Nu aşa, să spuneţi la o bere.

Domnul:
Auzi? Nu e destul că ne facem porci unii pe alţii, acolo, în Senat? Mai vrei…

Domnul Marius Mioc:
Nu. Nu. Oficial.

Domnul:
Trebuie şi în presă. (râde)

Domnul Marius Mioc:
Nu e destul.

Domnul:
Nu se poate. Adică hai să păstrăm… Trebuie să înţelegi. Trebuie să păstrăm o… – cum să spunem? – un minimum de decenţă, aşa…

Domnul Marius Mioc:
Nu. Faţă de persoanele care dezinformează nu trebuie manifestat niciun fel de respect şi niciun fel de – cum să spun? –eufemisme.

Domnul:
Bun. Deci nu vrei să colaborezi? Domnule inginer, nu vrei să colaborezi?

Domnul Marius Mioc:
Nu. Deci nu vreau să dau… Dacă vă interesează, puteţi să vă interesaţi la procuratura militară, că există…

Domnul: 
Audierea dumneavoastră a luat sfârşit.

Domnul Marius Mioc:
Da.

Domnul:
Nu vrei, nu vrei. Ce vrei?

Domnul Marius Mioc:
Da, bineînţeles.

Domnul:
Vrei să rămână în negru, aşa. Nu te obligăm. Nu vrei, nu vrei.

Domnul Marius Mioc:
Nădăjduiesc că aţi înţeles poziţia asociaţiei noastre şi…

Domnul:
Opoziţia… Îţi dai seama? Mata eşti organizaţia…

Domnul Marius Mioc:
„17 decembrie”.

Domnul:
„17 decembrie”. Dar de ce nu… Lasă asta…  De ce nu vine domnul Drăgoi?

Domnul Marius Mioc:
Drăgoi? Păi, de ce să vină? Dar noi… Nu aţi citit comunicatul ăsta? Şi am înţeles că a şi fost la dumneavoastră.

Domnul:
Păi, a fost, dar a zis că mai vine.

Domnul Marius Mioc:
Nu ştiu exact ce a zis. Mie nu mi-a spus.

Domnul:
Cine este preşedintele vostru? Drăgoi?

Domnul Marius Mioc:
Drăgoi.

Domnul:
Şi Lungu cine e?

Domnul Marius Mioc:
Vicepreşedintele. Deci eu reprezint… În problemele acestea, eu sunt… eu…

Domnul:
Aripa tânără.

Domnul Marius Mioc:
Nu aripa tânără, ci aripa care se ocupă de istoria revoluţiei.

Domnul:
Auzi, măi? Altă chestiune. S-a închis.

Domnul Marius Mioc:
A! Da. Să vă dau… Sigur că am dat, că totdeauna vă trimit o chestie de prezentare a comisiei acesteia, în care vedeţi exact scopurile ei. Deci nu cred că mai trebuie să vă mai dau încă o dată.

Domnul:
Auzi? Să te întreb aşa, în… (neinteligibil)
De ce nu vă uniţi, domnule, toţi aşa…? Şase… Şase. La Bucureşti sunt douăzeci. Am stat de vorbă…

Domnul Marius Mioc:
De ce nu vă uniţi toate partidele? Să faceţi un singur partid.

Domnul:
Şi aşa crezi că putem să dărâmăm comunismul, cu paisprezece partide? Facem un rahat. Nu vezi?

Domnul Marius Mioc:
Să fie iar un singur…

Domnul:
Păi… păi, cum? Măi, cum vrei? Dragul meu, pentru a doborî acest regim – pe care eu nu-l sufăr şi nu l-am suferit niciodată – nu pot să fac eu singur, dragul meu. Nici Partidul Naţional Ţărănesc, la care aparţin, dacă am 10%, nu pot să fac nimic. Şi tu, dacă…

Domnul Marius Mioc:
Pentru că, dacă aţi avea o acţiune curajoasă, dacă aţi arăta în Parlament …. (neinteligibil) … cum minte Sergiu Nicolaescu, lumea ar începe să voteze cu dumneavoastră. Aşa, îl votează pe Sergiu Nicolaescu, fiindcă … (neinteligibil)

Domnul:
Votează-l în continuare. (Râde.)
Sunt două soluţii de a dărâma un regim. Aşa cum aţi făcut dumneavoastră şi cu mine, acolo unde am fost şi eu, prin revoluţie, şi, să zicem că un sfert am reuşit.

Domnul Marius Mioc:
Şi a doua opţiune este prin alegeri libere. (voci suprapuse)

Domnul:
Bineînţeles. Şi ca oamenii să voteze bine, nu prost, cum au votat de două ori.

Domnul Marius Mioc:
(Intervenţie neinteligibilă  fără microfon)
Deci numai cu problema caselor naţionalizate ştiţi să fiţi fermi, dar cu alte probleme nu ştiţi să fiţi fermi. …. (neinteligibil)

Domnul:
Măi, sunt atâtea probleme. Cu casele, cu impozitul pe pământ… Ne opunem, părăsim Parlamentul, votăm contra…

Domnul Marius Mioc:
Da, dar când se face, în Senat, moment de reculegere pentru generalul Guşe, nu părăsiţi… În Camera Deputaţilor, numai deputaţii PNŢCD de Timiş au făcut scandal. Ceilalţi deputaţi PNŢCD au păstrat moment de reculegere pentru generalul Guşe. Atunci?

Domnul:
Nu ştiu.

Domnul Marius Mioc:
Păi, vă spun eu, că eu sunt informat.

Domnul:
N-am fost acolo.

Domnul Marius Mioc:
N-aţi fost. Pe dumneavoastră nu vă acuz. Îi acuz de chestia asta pe toţi deputaţii PNŢCD, exceptându-i pe cei de Timiş.

Domnul:
Pe cine? Pe Dugulescu şi pe…

Domnul Marius Mioc:
Nu. Exceptând pe cei de Timiş, care, într-adevăr, au…

Domnul:
Cine? Stănescu a ieşit? Dugulescu?

Domnul Marius Mioc:
Eu am citit numai în „Tineretul Liber” că deputaţii PNŢCD de Timiş şi PNL ’93 şi cu UDMR au protestat la chestia asta. Deci din PNŢCD, numai din Timiş… (neinteligibil)

Domnul:
Nu ştiu. Aşa, dacă ştii… Eu n-am auzit.

Domnul Marius Mioc:
Păi, vă spun eu sigur, din presă am aflat.

Domnul:
O să mă interesez.

Domnul Marius Mioc:
Atunci, la revedere! Nu vă mai reţin.

Domnul:
La revedere, domnule Mioc! Şi mai ţine minte treaba asta. Fără unire, nu facem nimic.

• revoluţia română din 1989