Generalii Mihai Chiţac şi Victor Stănculescu – cîte 15 ani de închisoare

Azi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat verdictul final în procesul generalilor Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu. Fiecare a primit cîte 15 ani închisoare.

Amîndoi au fost membri în guvernul revoluţionar înfiinţat de Ion Iliescu în decembrie 1989. Mihai Chiţac a fost numit ministru de interne iar Victor Atanasie Stănculescu ministru al economiei. În februarie 1990 Victor Stănculescu a fost numit ministru al apărării naţionale (în locul lui Nicolae Militaru).

În 1990, o Comisie Guvernamentală de Anchetă înfiinţată în urma protestelor de stradă din TImişoara a făcut propunerea de trimitere în judecată a generalilor Ştefan Guşă, Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Această propunere va fi luată în seamă abia în 1997, cînd la putere ajunsese Convenţia Democratică. În cazul lui Ştefan Guşă, s-a dispus încetarea urmăririi penale fiindcă intervenise moartea acestuia.

În 1999 cei doi generali au fost osîndiţi la cîte 15 ani închisoare şi degradare militară, sentinţă menţinută în 2000 după recurs.

Revenirea la putere a lui Ion Iliescu a dus la declararea recursului în anulare, în anul 2000, de către fostul procuror general Tănase Joiţa. Recursul a fost admis în 2004 şi cauza trimisă la rejudecare.

În 2007, în urma rejudecării, condamnarea iniţială a fost menţinută, iar acum s-a isprăvit şi recursul faţă de menţinerea condamnării iniţiale.

Evoluţia procesului şi argumentele folosite în acesta, pînă la momentul recursului în anulare inclusiv, am prezentat-o în cartea „Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara (1989)”, tipărită în 2004 şi disponibilă şi pe internet.

Spre amintire, nişte reacţii din 1999, cînd generalii Mihai Chiţac şi Victor Stănculescu au fost osîndiţi prima dată:„Partidul Democraţiei Sociale din România ia act cu îngrijorare de sentinţa CSJ, cît şi de consecinţele periculoase ale precedentului creat de această sentinţă. În opinia PDSR, sentinţa CSJ nu îşi găseşte justificarea în desfăşurarea evenimentelor de la Timişoara, din decembrie 1989, ci în dorinţa unor partide din actuala coaliţie – în special a PNŢCD – de a rescrie istoria, inclusiv cu ajutorul Justiţiei, şi de a confirma tezele, pe care le vehiculează de ani, dar care nu au nici un suport în realitate (…) PDSR consideră înjositor gestul unor oameni politici ai puterii, care au transformat Justiţia într-o servitoare a intereselor lor, aducînd o gravă jignire Armatei în ansamblul său şi corpului ofiţeresc” (Jurnalul Naţional din 17 iulie 1999). Adrian Năstase declara şi el, cu o subtilă ameninţare în final: „Am ajuns să trăim într-o societate ale cărei valori morale şi politice sînt complet răsturnate: în timp ce generalul Stănculescu este condamnat la 15 ani închisoare pentru „culpa” de a fi contribuit la victoria Revoluţiei române, aceeaşi putere îl transformă în erou şi-l reabilitează pe Mihai Pacepa, cel ce fusese condamnat la moarte pentru înaltă trădare [ce-are sula cu prefectura? – n.n.]. (…) Prin această condamnare, actuala Putere distruge mecanismele alternanţei politice. Actualii guvernanţi au avut grijă să-şi ofere case pentru viitor, neînţelegînd faptul că acest tip de sentinţe nu fac altceva decît să invite viitoarele puteri să dorească să ofere ‘un alt tip de case’„ (Jurnalul Naţional din 17 iulie 1999).

Acuzaţiile aduse puterii politice existente atunci neglijează faptul că cel puţin doi membri ai guvernului au reacţionat vehement împotriva hotărîrii Curţii Supreme. Ministrul apărării naţionale Victor Babiuc (pe atunci membru PD, dar apoi devenit membru PNL, ceea ce arată că nici acest partid nu era deranjat de atitudinea dînsului; apoi a revenit la PD) declara: „Hotărîrea de condamnare a celor doi generali nu este o simplă eroare judiciară, ci o gafă judiciară, cu pronunţat caracter politic, în care intenţia lăudabilă de aflare a adevărului este înlocuită cu un proces al Armatei Române” („Ziua” din 20 iulie 1999). Asemănătoare erau şi gîndurile ministrului de interne Constantin Dudu Ionescu, membru PNŢCD: „Întrucît a fost plecat pentru cîteva zile prin ţară, ministrul Dudu Ionescu n-a mai urmărit ştirile şi, fiind contactat de ‘Jurnalul Naţional’, n-a putut să declare decît că este ‘total surprins’ de sentinţă: ‘Daţi-mi voie să mă liniştesc. Bine că sînt pe scaun în maşină. Bineînţeles că îmi menţin afirmaţiile făcute în trecut. Cei care au îndeplinit ordinele legale nu au pentru ce să plătească. Că victimele trebuie să fie despăgubite nici nu mai încape îndoială, dar pentru ca un minister, MApN, să răspundă pentru ce s-a întîmplat atunci este ridicol. Poate statul să plătească, asta dacă-şi recunoaşte vina din trecut’„ („Jurnalul Naţional” din 17 iulie 1999). Singurul politician important pe care-l cunoaştem că a luat atitudine publică de aprobare a sentinţei este PNŢCD-istul Remus Opriş („instituţiile abilitate îşi fac datoria” – vezi Jurnalul Naţional din 17 iulie 1999).

• cărţi
• revoluţia română din 1989