Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în procesul mineriadei din 1990 (11). Consecințele interne și internaționale ale evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Situația persoanelor vătămate. Mijloacele de probă iulie 18, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 10 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei
– Manifestația din Piața Universității
– Starea de fapt (8-12 iunie 1990)
– Starea de fapt. Intervenția din dimineața de 13 iunie, Atacul asupra Institutului de Arhitectură și atacul muncitorilor de la IMGB
– Starea de fapt. Evenimentele petrecute în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 la Poliţia Capitalei, sediul Serviciului Român de Informaţii, sediul Ministerului de Interne, Televiziunea Română, Romarta Copiilor
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale (județele Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Călărași, Dîmbovița, Galați, Giurgiu)
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale, precum şi a minerilor din bazinele carbonifere (jud. Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Teleorman)
– Starea de fapt. Sosirea muncitorilor și minerilor în Capitală și acțiunile desfășurate de aceștia în zilele de 14-15 iunie 1990
Unităţile în care au fost reţinute persoanele ridicate de mineri alături de forţele de ordine, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990

Rechizitoriul pe care l-am avut la dispoziție are unele părți anonimizate, inclusiv în ceea ce privește persoanele vătămate și părțile civile. De aceea pun capitolul „Situația fiecărei persoane vătămate” (1392 persoane) doar simbolic, pentru a arăta că există în rechizitoriu, dar prin anonimizare s-au eliminat informațiile relevante despre acestea cît și despre eventualele despăgubiri pe care le-au pretins.

Deasemeni, la capitolul „Mijloace de probă” a fost anonimizat numele martorilor și ale suspecților ale căror declarații sînt folosite, cît și înscrisurile folosite. Prezint cititorilor ce am primit. Mi-ar fi plăcut să pot prezenta mai mult dar nu am posibilitatea.

Remarc folosirea în rechizitoriu a cărții lui Adrian Năstase „România după Malta”, pentru ilustrarea consecințelor internaționale ale mineriadei.

V. CONSECINŢELE INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE ALE EVENIMENTELOR DIN 13-15 IUNIE 1990 DIN BUCUREŞTI

          Pe plan intern (more…)

 

Fostul șef al SSPR, Emilian Cutean, achitat la rejudecare în procesul pentru abuz în serviciu februarie 15, 2018


Domnul Emilian Cutean, de 2 ori șef al SSPR (în 2004, sub guvernarea Năstase, şi în 2009 sub guvernarea Boc) și fost deputat PSD, care a ocupat o vreme și postul de președinte al CPRD și fusese osîndit la 5 ani închisoare (linc), a fost achitat la rejudecare, scrie ziare.com (linc). Deasemeni a fost achitată angajata SSPR Mihaela Daniela Sbârcea, care primise 3 ani de închisoare cu suspendare. Hotărîrea este de primă instanță după rejudecare, putînd fi atacată cu apel. (more…)

 

Octavian Paler – După patru ani (1993). „Ce legătură mai are cu revoluția regimul Iliescu?” octombrie 4, 2017


În ziarul „România Liberă” din 17 decembrie 1993 Octavian Paler a publicat articolul „După patru ani” în care analizează cei 4 ani care se scurseseră de la revoluția română. Redau articolul pentru cititorii acestui blog. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat explicații ale mele.

După patru ani

Într-una din serile dramatice petrecute lîngă un aparat de radio hîrbuit, la care mă chinuiam să ascult „Europa Liberă”, în decembrie 1989, am auzit un țipăt pe care nu-l voi putea uita, cred, toată viața. O femeie le striga, în stradă, la Timișoara, celor ce îndreptaseră mitralierele spre mulțimea răsculată: „Trageți, măăă! Și voi sînteți români!”. Clănțănitul mitralierei a acoperit apoi țipătul. Sau l-a retezat.

După patru ani, prin vocea lui Solcanu [Ion Solcanu, la acel moment senator PDSR], PDSR pune la îndoială legitimitatea „parlamentului conștiinței naționale”, de la Timișoara, cu argumentul: cine i-a ales? Și ce se poate explica, oare, cuiva care crede că, în alegeri, se împart nu mandate, ci „conștiințe”? că unii, între care mă număr, ne regăsim onoarea în acel țipăt de la Timișoara, acoperit sau retezat de gloanțe, mai degrabă decît în tot ce a urmat, ca spectacol, cu brasarde tricolore sau fără? că un vot valorează mai puțin decît o pată de sînge? Mă tem că e inutil. Trec de aceea la ceea ce mi-a adus aminte de serile de-acum patru ani. Întîmplător, mi-a căzut în mînă un ziar din decembrie 1989, de după fuga lui Ceaușescu, unde a fost publicată lista primului Consiliu al Frontului Salvării Naționale. Și am recitit-o. Am făcut, cu acest prilej, patru constatări care m-au dus, în final, la o întrebare. (more…)

 

Deputatul Cătălin Marian Rădulescu și întrebările legate de faptele sale din revoluție martie 24, 2017


Cătălin Marian Rădulescu, deputat de Argeș, a fost pînă în 14 martie 2017 vicepreședinte al Comisiei parlamentare a Revoluționarilor, iar acum a rămas simplu membru al acesteia. A stîrnit oarecare scandal cu niște declarații date ziarului „Adevărul” în care spunea că a păstrat arma de la revoluție cu care a tras nu știe în cine și e gata să mai tragă cu ea la nevoie (linc), dar declarația s-a dovedit mincinoasă, pistolul-mitralieră deținut de Rădulescu, ca armă de panoplie, fiind de fapt fabricat la 10 ani după revoluție (linc). Rădulescu, care spune că după revoluție a devenit vicepreședinte CFSN Argeș (CV-ul său de pe saitul Camerei Deputaților spune că a fost secretar al acestui organism), a mai declarat că a participat la revoluție în Timișoara, din prima zi, fiind prezent la casa pastorului Tokes și unul din prietenii săi fiind împușcat lîngă el. Iată declarația lui Rădulescu despre faptele sale din 1989 (al doilea fișier video – linc): (more…)

 

Propunere de curățire etnică a Transnistriei în folosul Rusiei dar pe cheltuiala României, prezentată propagandistic ca slujind ideea națională românească aprilie 6, 2016


Harta etnică a Republicii Moldova conform recensămintelor din 2004 făcute de conducerile de la Chişinău respectiv Tiraspol

Harta etnică a Republicii Moldova conform recensămintelor din 2004 făcute de conducerile de la Chişinău respectiv Tiraspol. Sursă: Wikimedia

Domnul Petrișor Peiu, doctor al Politehnicii din București, fost consilier al prim-miniștrilor Radu Vasile și Adrian Năstase, propune pe saitul ziare.com o foaie de parcurs a reunificării României cu Republica Moldova (linc). Articolul a fost preluat și în alte locuri ale internetului, cum ar fi saiturile Romanian Global News (linc), Infoprut (linc), În linie dreaptă (linc).

Articolul domnului Peiu conține observații corecte și propuneri interesante. Republica Moldova se află într-adevăr în criză, dar a mai avut astfel de crize (inclusiv cu demonstrații de stradă) de nenumărate ori în ultimul sfert de veac. Ideea de foaie de parcurs pentru eventuala unire a Moldovei cu România nu e de lepădat. Foaia de parcurs propusă de domnul Peiu conține însă un paragraf care îmi stîrnește revolta:

În procesul de negociere nu trebuie exclus niciun instrument de soluționare, putînd fi luat în calcul inclusiv schimbul de populații, pentru România reîntregită fiind vorba (în acest caz) de finanțarea preluării responsabilității pentru aproximativ 100.000 – 120.000 persoane, care ar putea fi relocate din Transnistria în Basarabia, unde în prezent pretul proprietăților, cel puțin în mediul rural, este rezonabil, daca nu chiar derizoriu, pe alocuri, cu costuri induse de aproximativ 500 milioane USD.

Cu alte cuvinte, domnul Peiu propune curățirea etnică a Transnistriei de elementul românesc (existent pe acele meleaguri de sute de ani), pe cheltuiala statului român. (more…)

 

Corectitudinea politică se impune cu puşcăria august 4, 2015


copertalpDomnul Klaus Iohanis a promulgat legea 217/2015 (linc) prin care se impun pedepse, inclusiv cu închisoarea, pentru cei care manifestă anumite opinii „extremiste”. Legea completează de fapt o ordonanță de urgență din 2002, de pe vremea guvernului Năstase (OUG 31/2002) care avea același obiect. Inițiatorii legii sînt liberalii Crin Antonescu, George Scutaru și Andrei Gerea.

Încă în 2002, cînd a apărut ordonanța lui Adrian Năstase, eu mi-am exprimat public dezacordul asupra ei printr-un articol din presa timișoreană. Am reluat apoi articolul în cartea mea „Libertatea și politrucii” din 2003.

Îmi întrerup acum pauza anunțată legată de articolele de pe blog pentru a reproduce articolul meu din 2002. Părerile mele de atunci au rămas neschimbate. Mi se pare mai importantă libertatea de exprimare decît combaterea extremismului, și faptul că anumite idei prezente în spațiul public sînt greșite nu-l consider motiv pentru interzicerea acelor idei. După cum spunea Noam Chomsky „dacă nu credem în libertatea de exprimare a oamenilor pe care îi disprețuim, nu credem deloc în libertatea de exprimare”.

În ciuda opoziției mele la adresa limitărilor libertății de exprimare, nu exclud să încerc folosirea legii 217/2015 pentru a obține anularea denumirilor de stradă date în cinstea criminalului comunist Vasile Milea (linc) în diferite orașe. Deși normal ar fi ca acele denumiri să fie anulate nu ca efect al legii ci al voinței consilierilor locali.

Iată articolul meu din 2002:

Corectitudinea politică se impune cu puşcăria (more…)