Etichetă: ceauşism

După rebranduirea lui Ceauşescu urmează rebranduirea lui Iliescu

Rebranding (linc), în limbajul specialiştilor în publicitate, este o operaţiune prin care se realizează modificarea percepţiei consumatorului faţă de un anumit produs. După 1989, specialiştii în publicitate politică, adică propagandiştii, au desfăşurat o activitate susţinută de rebranduire a lui Nicolae Ceauşescu. Dînsul avea o imagine extrem de proastă în rîndul „consumatorilor”, adică a românilor, care simţiseră pe proprie piele felul cum acesta a condus România. A transforma percepţia negativă aproape unanimă a opiniei publice într-o percepţie pozitivă nu era un lucru uşor. S-a muncit însă serios în această direcţie şi, după aproape 25 de ani, putem zice că s-a realizat un progres însemnat.

Principala direcţie propagandistică a acţiunii de rebranduire a lui Nicolae Ceauşescu este schimbarea etichetei de comunist cu cea de naţionalist. Ceauşescu însuşi în întreaga sa viaţă adultă s-a declarat comunist, iar Partidul Comunist la care Ceauşescu aderase încă din tinereţe era un adversar hotărît al naţionalismului. După venirea la putere, comuniştii (în conducerea cărora se afla şi Ceauşescu) au trimis mulţi naţionalişti în închisori pentru convingerile lor politice. Dar, după moartea lui Ceauşescu propagandiştii încearcă să-l transforme în reprezentant al naţionalismului românesc. Pentru propagandişti adevărul istoric nu va fi niciodată o piedică. Citește în continuare „După rebranduirea lui Ceauşescu urmează rebranduirea lui Iliescu”

Previziune din 1994: Dacă anumite condiţii sînt îndeplinite, calea spre reabilitarea ceauşismului e deschisă în România. Ion Cristoiu şi raportul SRI despre revoluţie

La conferinţa de presă a asociaţiei „17 Decembrie” din 25 august 1994, pe lîngă criticarea raportului SRI despre revoluţie întocmit sub conducerea lui Virgil Măgureanu, pe care am prezentat-o pe acest blog (linc) (şi pe care vă recomand s-o citiţi înainte de a citi acest articol), am prezentat şi nişte critici la adresa felului cum ziaristul Ion Cristoiu a analizat raportul SRI. Respectivele comentarii, cu titlul „Ion Cristoiu şi raportul SRI”, le-am publicat în ediţia a 2-a, din 1995, a cărţii mele „Falsificatorii istoriei”. Nu apar în ediţia întîi a respectivei cărţi (unde apar însă comentariile legate direct de raportul SRI prezentate la acea conferinţă de presă) şi nici în cartea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” publicată în 1999. Problema posibilei reabilitări a lui Ceauşescu, pe care o întrezăream în 1994, se arată actuală şi acum, ba chiar observ că din 1994 pînă azi propaganda ceauşistă a înregistrat însemnate succese. Readuc în atenţia cititorilor textul meu din 1994, care nu a mai apărut pe internet pînă acum. Am adăugat unele lincuri relevante.

Ion Cristoiu şi raportul SRI Citește în continuare „Previziune din 1994: Dacă anumite condiţii sînt îndeplinite, calea spre reabilitarea ceauşismului e deschisă în România. Ion Cristoiu şi raportul SRI despre revoluţie”