TVR, decembrie 1997. Știri despre anchetarea revoluției din 1989 (video)

Buletin de știri al TVR din decembrie 1997, în care se vorbește despre anchetele legate de revoluția din 1989. Apare procurorul Dan Voinea.

Transcriere înregistrare:

Rechizitoriul în procesul revoluției (6). Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în dimineața de 22 decembrie 1989, sinuciderea fostului ministru al apărării Vasile Milea, numirea lui Stănculescu în funcția de ministru, ședința C.P.Ex. din dimineața de 22 decembrie și fuga Ceaușeștilor din clădirea CC. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada

În ceea ce privește moartea generalului Vasile Milea, Parchetul concluzionează că a fost o sinucidere. „S-a realizat chiar şi o reconstituire a stării de fapt existente şi s-a conchis că scenariul asasinării ministrului apărării s-a dovedit imposibil, singura concluzie viabilă fiind aceea a sinuciderii”. Se citează din nou din raportul Comisiei Senatoriale (care, reamintesc, a fost boicotată la Timișoara): „Dacă gl. Milea ar fi executat întocmai ordinul lui Ceauşescu şi ar fi deschis focul cu tot armamentul asupra revoluţionarilor, am fi avut mii de victime şi poate întreaga acţiune ar fi fost înecată în sînge”. Se susține astfel că regimul comunist ar fi fost capabil în 22 decembrie 1989 să oprească revoluția. Pentru mine, care în 16 decembrie 1989 m-am alăturat revoluției lîngă casa preotului Laszlo Tokes cînd erau acolo sub 200 de persoane, cu gîndul că e foarte posibil să răsturnăm regimul (nu știam sigur că vom izbuti să-l răsturnăm, dar consideram asta ca o variantă deplin posibilă), ideea că regimul ar mai fi putut să oprească revoluția în 22 decembrie 1989, după ce deja se revoltaseră mai multe orașe din țară și ieșiseră în stradă zeci de mii de bucureșteni, mi se pare aberantă. De altfel, însăși declarația lui Stănculescu, citată de Parchet, spune că la acel moment rezistența era inutilă și că printre cei din C.C. era o „panică pe care nu o vezi decît poate o singură dată în viaţă”.

Dar pe lîngă ce scrie Comisia Senatorială sînt amintite și cercetări proprii făcute de Parchet. Se lansează ipoteza: „Este foarte probabil ca încă înaintea sinuciderii ministrului apărării, pe fondul nemulţumirilor privind eficienţa represiunii, comandantul suprem să fi luat decizia numirii gl.lt. Stănculescu în funcţia de ministru al apărării”. Se sugerează astfel, fără să se spună explicit, că Milea s-ar fi sinucis după ce și-a dat seama că a căzut în dizgrația lui Ceaușescu. Martorul Silviu Curticeanu enumeră astfel ipotezele motivului sinuciderii lui Milea: „Ori s-a speriat de faptul că Ceauşescu l-a ameninţat că îl pune în faţa plutonului de execuţie, ori a văzut că armata nu-i mai răspunde şi nu mai poate face nimic, sau pentru că ştia că şi armata poartă o vină în legătură cu cele întîmplate”.

Rechizitoriul în dosarul revoluției (4). Timișoara – autoritate de lucru judecat

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din Timișoara. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu

În acest fragment de rechizitoriu se preia, cu autoritate de lucru judecat, constatările din 2 procese legate de revoluția din Timișoara: „Procesul celor 25” (inculpat principal Ion Coman) – început în 1990, ș procesul Chițac-Stănculescu, început în 1997, după ce Ion Iliescu pierduse puterea politică. Există și alte procese ale revoluției din Timișoara care cred că ar fi trebuit amintite ca autoritate de lucru judecat: procesul Calea Lipovei, în care au fost condamnați generalul Constantin Rotariu. locotenent-colonelul Ion Păun și căpitanul Constantin Gheorghe pentru morții și răniții din 17 decembrie 1989 din zona Calea Lipovei din Timișoara – proces care întărește faptul că Ministerul Apărării Naționale s-a implicat în reprimare (Decizia 359/2002 a Curții Supreme de Justiție), dar și alte procese mai mici, cum ar fi cel al milițianului Vasile Bandula, condamnat pentru rănirea prin împușcare a lui Vasile Moldovan, în 18 decembrie 1989, în Piața Badea Cîrțan din Timișoara (Sentinţa nr. 1 din 28 septembrie 1990 a Tribunalului Militar Extraordinar Timişoara şi Decizia nr. 16 din 14 decembrie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti) – care întărește ideea că Ministerul de Interne s-a implicat în reprimare, fiindcă mai nou și implicarea Minsiterului de Interne e pusă la îndoială.

Parchetul observă corect că în prima fază nimeni din M.Ap.N. nu a fost inculpat. A fost tactica regimului Iliescu, în conducerea căruia făceau parte Victor Stănculescu (membru CFSN, ministru și membru în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”), Mihai Chițac (ministru) și Ștefan Gușă (membru CFSN și, conform lui Ion Iliescu – vezi „Ion Iliescu explică componența nominală a Comandamentului Militar Unic al FSN” (linc) și „Precizări suplimentare ale domnului Iliescu cu privire la componența nominală a Consiliului Militar Superior” (linc), membru și în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”, afirmație care se coroborează cu filmări din CC care-l arată pe Gușă dînd ordine legate de această luptă și cu declarații de martori), să ascundă implicarea M.Ap.N. în represiune. Declararea generalului Milea ca erou a fost parte din strategia FSN de falsificare a istoriei.

Ceea ce Parchetul nu spune este că FSN a încercat să evite tragerea la răspundere nu numai a celor din M.Ap.N. ci și a celor din securitate. În contextul anului 1990, cînd lumea era furioasă datorită morților de la revoluție, a fost imposibil pentru FSN să nu accepte deschiderea unor procese și prezentarea în fața publicului a unor inculpați. Au fost aleși mai ales inculpați din miliție, securitate și partid și doar ca excepție s-a acceptat deschiderea unui proces împotriva cuiva din M.Ap.N. (plutonierul Pavel Dumitru din Lugoj – linc, care a ajuns inculpat poate și datorită gradului mic pe care-l avea și faptului că în cazul său s-a putut susține că a tras din proprie inițiativă, fără ordin direct; dar chiar și în acest caz s-au făcut eforturi pentru a se obține o pedeapsă cît mai mică, promovîndu-se inclusiv un recurs în anulare). Dar FSN a ocrotit pe toți cei implicați în reprimarea revoluției. Am arătat acest aspect în articolul Cum a fost achitat colonelul Filip Teodorescu în procesul revoluției de la Timișoara (linc), dar el reiese și din numeroasele grațieri făcute de inculpatul Ion Iliescu (procesul Calea Lipovei, procesul C.P.Ex.). Aceste grațieri nici măcar nu sînt amintite în rechizitoriul Parchetului. Probabil fiindcă grațierea este o prerogativă legală a președintelui și nu poate fi încadrată la „crime împotriva umanității”, dar aceste grațieri snt o dovadă, fie și indirectă, în favoarea uneia din tezele rechizitoriului, anume existența unei înțelegeri între vărfuri decizionale ale M.Ap.N. și noua conducere politică a țării.

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu.

III. Timişoara – autoritate de lucru judecat

A murit Constantin Olteanu, fost membru C.P.Ex. și ministru al apărării comunist

Constantin Olteanu, fost ministru al apărării naționale (1980-1985), fost primar al Bucureștiului, iar în 1989 membru al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. (motiv pentru care a fost acuzat de reprimarea revoluției și arestat după căderea lui Ceaușescu), a murit azi.

A murit Ştefan Andrei, ministrul de externe a lui Ceauşescu

Ştefan Andrei, ministrul de externe a lui Ceauşescu, şi unul dintre cei care a aprobat, în şedinţa C.P.Ex. din 17 decembrie 1989, reprimarea cu foc a revoluţiei din Timişoara, a murit duminică 31 august, la vîrsta de 83 de ani.

Întreaga presă românească, inclusiv ziarul timişorean „Renaşterea Bănăţeană” (linc) afirmă: „Pentru că a făcut parte dintre demnitarii regimului comunist, Ștefan Andrei a fost arestat în 1990; a stat în închisoare timp de doi ani și cinci luni”, ca și cînd arestarea a fost pentru funcția deținută, nu pentru aprobarea reprimării cu sînge a revoluției. Nici măcar în presa timișoreană nu se mai pomenește de reprimarea cu sînge a revoluției din Timișoara.

A murit Emil Bobu, fost membru al Biroului Permanent al C.P.Ex.

Demnitarul comunist Emil Bobu a murit la vîrsta de 87 de ani, în urma unui atac cerebral, scrie „Evenimentul Zilei” (linc).

În decembrie 1989 Bobu era membru al biroului permanent al C.P.Ex. A fost printre cei care au aprobat reprimarea revoluţiei, în şedinţa C.P.Ex. din 17 decembrie 1989 (linc). În 20 decembrie 1989 s-a deplasat la Timişoara, alături de primministrul Constantin Dăscălescu, pentru a dialoga cu reprezentanţii manifestanţilor. Presa timişoreană a relatat în 1990 despre venirea şi plecarea lui Bobu la Timişoara:

Recursul extraordinar în cazul Postelnicu-Bobu-Dincă-Mănescu. Ion Dincă: „Pentru viaţa a 2000 – 3000 de demonstranţi nu trebuie pusă în pericol societatea socialistă”

Foştii demnitari comunişti Tudor Postelnicu (fost ministru de interne), Emil Bobu, Ion Dincă şi Manea Mănescu (membri ai biroului permanent al C.P.Ex.) au fost judecaţi după revoluţie pentru participare la încercarea de reprimare a acesteia.

Sînt de remarcat constatările din cadrul acestui proces cu privire la afirmaţia făcută de Ion Dincă – „pentru viaţa a 2000 – 3000 de demonstranţi nu trebuie pusă în pericol societatea socialistă” – cît şi implicarea lui Tudor Postelnicu în trimiterea unor trupe speciale la Sibiu pentru reprimarea manifestanţilor, la cererea lui Nicu Ceauşescu. Procurorul Valer Marian făcea la ani de zile întîrziere supoziţii aberante despre cei care urcaseră în avionul Rombac Bucureşti-Sibiu (linc), deşi Postelnicu dăduse declaraţii despre aceştia la scurt timp de la revoluţie.

Pe celălalt sait al meu, documente1989, am prezentat sentinţa de primă instanţă (linc) din acest proces. Procesul s-a finalizat însă abia în 1993, după un recurs extraordinar. Prezint acum hotărîrea Curţii Supreme de justiţie luată în urma acestui recurs extraordinar.

ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
În compunerea prevăzută de art. 39 alin. 2 şi 3 din Legea pentru organizarea judecătorească

Decizia nr. 64           Dosar nr. 169/1992

Şedinţa publică de la 26 aprilie 1993

Preşedinte: Emil Gherguţ – judecător
Mircea Aron – judecător
Gheorghe Bucur – judecător
Gabriel Ionescu – judecător
Nicolae Ionescu – judecător
Ştefan Mateescu – judecător
Gheorghe Toader – judecător
Alexandru Grigorie – procuror
Vasile Gheorghiescu – consultant juridic şef

S-a luat în examinare recursul extraordinar declarat de procurorul general împotriva sentinţei nr. 2 din 2 februarie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi deciziei nr. 14 din 21 mai 1990 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia militară.

Dezbaterile au avut loc la data de 29 martie 1993, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, iar pronunţarea deciziei s-a amînat pentru astăzi 26 aprilie 1993.

CURTEA

Asupra recursului extraordinar de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2 din 2 februarie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, au fost condamnaţi inculpaţii:

– Postelnicu Tudor (născut la 13 noiembrie 1931, în comuna Praviţa de Sus, judeţul Prahova, fiul lui Constantin şi Elena, absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti (…) în prezent arestat în cauza de faţă);

Habarnistul Traian Băsescu vorbeşte despre revoluţie: „Cine a luat decizia politică şi a cerut ministrului Apărării să fie scoasă armata împotriva poporului?”. Nicolae Ceauşescu (17.12.1989): „Ce-au făcut ofiţerii tăi Milea, de ce nu au intervenit imediat, de ce nu au tras?”

Preşedintele Traian Băsescu a confirmat prin decret numirile procurorilor şefi propuşi de Ministerul Justiţiei (linc). Procuror general va fi Tiberiu Mihail Niţu, cel pe care cu nu multă vreme în urmă acelaşi Băsescu îl considera nepotrivit pentru funcţie (linc), punct de vedere împărtăşit şi de CSM (linc). Se spunea atunci că Tiberiu Niţu nu s-a remarcat prin nici un dosar serios pe care l-ar fi instrumentat, prin nici un fel de infractori deosebiţi a căror vinovăţie ar fi fost dovedită de domnia sa. Între timp însă, atît Consiliul Superior al Magistraturii cît şi preşedintele Băsescu şi-au schimbat părerea şi au ajuns la concluzia că Tiberiu Niţu este cel mai vrednic procuror român, care merită deci să fie şeful tuturor procurorilor. Probabil că în cele cîteva luni care au trecut de la respingerea candidaturii sale, domnul Niţu a avut nişte rezultate deosebite în muncă, care au contribuit la schimbarea atitudinii factorilor de decizie cu privire la domnia sa.

Cu prilejul numirii domnului Niţu, preşedintele Băsescu a arătat o preocupare surprinzătoare pentru domnia sa: revoluţia din 1989. Anume legat de acest subiect şi de nimic altceva a avut domnul Băsescu nişte pretenţii faţă de Tiberiu Niţu. „Pentru domnul Niţu am avut o solicitare specială care este o restanţă din vremea doamnei Kovesi. Clarificarea a măcar a două aspecte din Revoluţie: cine a luat decizia politică şi a cerut ministrului Apărării să fie scoasă armata împotriva poporului, cu muniţie de război. Sînt de acord că e dificil să stabileşti care e militarul care a tras, dar istoria are dreptul să consemneze în ce cadru s-a luat decizia ca armata să fie scoasă împotriva manifestanţilor. E un răspuns pe care dl. Niţu trebuia să mi-l dea până anul viitor. A doua: care este cadrul în care s-a luat decizia înarmării gărzilor patriotice cu muniţie de război. Sînt decizii esenţiale care au generat peste 1.000 de victime. Pentru ce s-a întîmplat la Bucureşti nu ştim mare lucru”, a declarat Băsescu.

Paul Niculescu-Mizil: „Nu vreau să invoc motivele procesului marginalizării mele … Sînt la dispoziţia Frontului Salvării Naţionale, la dispoziţia Revoluţiei”

După apariţia, în „România Liberă” din 12 ianuarie 1990 a articolului lui Petre Mihai Băcanu „Cine eşti dumneata, domnule Paul Niculescu-Mizil?” (linc), ziarul „România Liberă” din 16 ianuarie 1990 publică răspunsul domnului Mizil la acel articol. Îl reproduc şi eu. De remarcat cum domnul Mizil, după modelul Ion Iliescu, vorbeşte de „marginalizarea” sa de către regimul ceauşist, deşi fusese membru al C.P.Ex. pînă în ultimile momente ale acelui regim, iar fiica sa fusese la un moment dat ibovnica lui Nicu Ceauşescu (linc). „Nu vreau să invoc motivele procesului marginalizării mele”, scrie cu modestie domnul Niculescu-Mizil. Probabil fiindcă nu are ce să invoce, procesul respectiv neexistînd niciodată. În aceeaşi scrisoare este prezentată şi interpretarea „corectă politic” a şedinţei C.P.Ex. din 17 decembrie 1989. Prin publicarea în ziar, toţi participanţii la şedinţa respectivă a C.P.Ex. au luat cunoştiinţă de linia pe care trebuie s-o adopte la anchetă, iar în procesul C.P.Ex. regăsim cam la toţi inculpaţii interpretarea lui Paul Niculescu-Mizil. Cu toate acestea, instanţa i-a considerat pe membrii C.P.Ex. coresponsabili de ordinul de deschidere a focului şi i-a condamnat la închisoare, de unde vor scăpa ca urmare a graţierii făcute de Ion Iliescu.

Scrisoarea domnului Paul Niculescu-Mizil

Petre Mihai Băcanu: Nu se poate admite ca un apropiat cu cei care au timorat, umilit, sfidat şi chiar batjocorit poporul nostru să vină acum în postura de persecutaţi şi vajnici luptători din “opoziţie”

Petre Mihai Băcanu, în „România Liberă” din 12 ianuarie 1990, dă glas unei nemulţumiri care se simţea în unele cercuri ale opiniei publice în acea perioadă: faptul că persoane sus-puse în epoca Ceauşescu se aflau în funcţii înalte şi după revoluţia din decembrie 1989, în guvernul „revoluţionar” al FSN. „Cine eşti dumneata, domnule Paul Niculescu-Mizil?” este titlul unui articol care se referă la bunicul actualei deputate Oana Niculescu Mizil. Reproduc articolul pentru cititorii acestui blog. Voi reproduce ulterior şi răspunsul dat „României Libere” de Paul Niculescu Mizil.

Cine eşti dumneata, domnule Paul Niculescu-Mizil?

Precizăm, dacă nu s-a înţeles pînă acum, că această rubrică se adresează în primul rînd caracterului oamenilor, aşteptîndu-ne ca măcar în acest ceas al adevărului, cei ce au fost în prim-planul vechiului regim şi caută să se ţină acum cu amîndouă mîinile de aceleaşi (sau alte) scaune, să-şi impună o doză de decenţă în această etapă de mare şi dorită istorie. „Cînd aţi fost sinceri?” nu este în nici un caz o vînătoare de capete (ministeriale sau nu), nu este o vendetă. Este doar datoria noastră de conştiinţă de a-i prezenta în această rubrică pe cei care au avut legături apropiate cu clanul Ceauşescu. Pentru că nu se poate admite ca un apropiat cu cei care au timorat, umilit, sfidat şi chiar batjocorit poporul nostru să vină acum în postura de persecutaţi şi vajnici luptători din „opoziţie”.

Această rubrică poate să sucombe repede, dacă cei care s-au împopoţonat cu titluri ştiinţifice, cu doctorate, cu funcţii importante în vechiul regim, acceptînd compromisurile pe care le presupune apartenenţa la nomenclatură, vor ieşi de bună voie din organismele noastre revoluţionare, dacă vor găsi tăria de a face asta acum, ca să-i putem stima şi preţui mai tîrziu pentru munca lor cinstită, de acum încolo.