Richard Andrew Hall: Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România (IV). Întrebări despre tratarea cazului Tokes de către regim

În 2009 am publicat pe acest blog traducerea unor fragmente din teza de doctorat a profesorului american Richard Andrew Hall – „Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”. Respectiva teză de doctorat a fost susţinută în decembrie 1996 la Universitatea Indiana. Voi prezenta în perioada următoare noi fragmente din această teză de doctorat. În textul lucrării domnului Hall, fragmentele pe care le voi prezenta sînt anterioare celor deja traduse, care au fost numerotate 1-8, şi le voi numerota cu cifre romane. Cu litere cursive între paranteze drepte am introdus în text unele comentarii ale mele.

Pentru republicarea în altă parte a acestei teze este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net

Fragmentele deja traduse din teza de doctorat a profesorului Hall:
– Începutul sfîrşitului: Timişoara 15-17 decembrie 1989
– O privire de ansamblu asupra revoltei din Timişoara
– „Ialta-Malta” şi teoria intervenţiei străine în revoluţia de la Timişoara
– Întrebări despre tratarea cazului Tokes de către regim – fragmentul prezentat acum
– Ceauşescu pleacă în Iran
– 18-19 decembrie. Evenimentele din Timişoara în absenţa lui Ceauşescu
– 20 decembrie 1989: Protestatarii cuceresc Timişoara
– Greşeala fatală a lui Ceauşescu: mitingul din 21 decembrie
– Cine a aruncat “petarda”?
– Rolul USLA în reprimarea din 21-22 decembrie 1989 la Bucureşti
– Ce l-a făcut pe Ceauşescu să fugă?
– Ceauşeştii în timpul fugii
– Concluzii

Întrebări despre tratarea cazului Tokes de către regim

Previziune din 1994: Dacă anumite condiţii sînt îndeplinite, calea spre reabilitarea ceauşismului e deschisă în România. Ion Cristoiu şi raportul SRI despre revoluţie

La conferinţa de presă a asociaţiei „17 Decembrie” din 25 august 1994, pe lîngă criticarea raportului SRI despre revoluţie întocmit sub conducerea lui Virgil Măgureanu, pe care am prezentat-o pe acest blog (linc) (şi pe care vă recomand s-o citiţi înainte de a citi acest articol), am prezentat şi nişte critici la adresa felului cum ziaristul Ion Cristoiu a analizat raportul SRI. Respectivele comentarii, cu titlul „Ion Cristoiu şi raportul SRI”, le-am publicat în ediţia a 2-a, din 1995, a cărţii mele „Falsificatorii istoriei”. Nu apar în ediţia întîi a respectivei cărţi (unde apar însă comentariile legate direct de raportul SRI prezentate la acea conferinţă de presă) şi nici în cartea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” publicată în 1999. Problema posibilei reabilitări a lui Ceauşescu, pe care o întrezăream în 1994, se arată actuală şi acum, ba chiar observ că din 1994 pînă azi propaganda ceauşistă a înregistrat însemnate succese. Readuc în atenţia cititorilor textul meu din 1994, care nu a mai apărut pe internet pînă acum. Am adăugat unele lincuri relevante.

Ion Cristoiu şi raportul SRI

Culisele revoluţiei (9). În 1994 am cerut destituirea domnului Măgureanu datorită lipsei de profesionalism a raportului SRI despre revoluţie (video)

A 9-a parte a emisiunii „Culisele revoluţiei” difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara. Invitaţi: Virgil Măgureanu (fost director SRI), Radu Tinu (fost adjunct al şefului Securităţii Timiş), Remus Avramescu (reporter la TV Belgrad, printre primii ziarişti străini care au transmis despre revoluţia din Timişoara), Miodrag Milin (istoric timişorean, autor al mai multor cărţi despre revoluţie), Constantin Chiticaru (maior în rezervă, fost membru al mişcării CADA), Florin Kovacs (avocat, cîştigător al unui proces de daune legat de revoluţie), Adrian Sanda (fost membru al Frontului Democratic Român, avea să devină apoi secretar de stat la SSPR din partea PSD), Tudorin Burlacu (deasemeni fost membru al Frontului Democratic Român), Sorin Oprea (lider al mulţimii în 16 decembrie 1989, şef al gărzii Frontului Democratic Român), Marius Mioc, Costel Bursuc (pe atunci preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie). Emisiunea era transmisă în direct în Piaţa Operei. Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele opt părţi ale emisiunii:
– Noi am mers cu gîndul „acum ori niciodată”.
– Revoluţia n-a început de la Tokes. Enoriaşii au fost una, revoluţionarii au fost alţii
– Acel scenariu cu aprilie ’90 care s-a vehiculat nu e atît de important
– Să ne spună domnul Radu Tinu dacă şi-a realizat visul de a-l lovi peste coaie pe cheferist
– În 18 decembrie Timişoara părea înfrîntă
– Măgureanu: „Terorişti externi n-au putut fi probaţi şi există suficiente amănunte pentru a demonstra imposibilitatea existenţei unor asemenea terorişti”
– În noaptea de 22 în Operă s-a făcut o pană de curent. A fost momentul în care colonelul Zeca a reuşit pentru prima dată să-şi introducă soldaţii printre noi
– Măgureanu: „Nu exista nici o persoană din România care să facă parte din vreo înţelegere cu cineva din afară. O spun cu toată certitudinea”

Transcriere înregistrare:

Ion Cristoiu, vîrful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluţiei

În continuarea analizei rolului pe care Ion Cristoiu l-a jucat în felul cum opinia publică înţelege revoluţia din 1989, analiză pe care am făcut-o în cartea „Falsificatorii istoriei” din 1994, reproduc articolul „Ion Cristoiu, vîrful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluţiei”. Cu unele scurtări, acest articol a apărut prima oară în „Almanahul Banatului” 1994. La acea vreme activam în cadrul asociaţiei „17 Decembrie” a răniţilor şi familiilor îndoliate din revoluţie, unde înfiinţasem „Comisia pentru Adevăr şi Dreptate”. Ca majoritatea textelor din cartea „Falsificatorii istoriei”, şi acest text l-am prezentat în numele respectivei asociaţii.

Revista „Zig-Zag”, iniţiatoarea campaniei de falsificare a istoriei revoluţiei

Printre numele vehiculate recent ca posibili directori ai Televiziunii Române se numără şi Ion Cristoiu (linc). În 1994, în cartea mea „Falsificatorii istoriei” îl numeam pe Cristoiu „vîrful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revoluţiei”, ca urmare a activităţii sale desfăşurate la începutul anilor ’90 în calitate de director al revistei „Zig-Zag”, iar mai apoi în „Expres Magazin”. În contextul actualei propuneri a lui Cristoiu ca şef al TVR (deşi acesta pare că se codeşte – linc), cred folositor să reproduc articolul meu mai vechi, din cartea „Falsificatorii istoriei”, intitulat „Revista Zig-Zag – iniţiatoarea campaniei de falsificare a istoriei revoluţiei”. Comentariile mele actuale sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

5 ianuarie 1990: Maiorul Mihai Floca începe reabilitarea USLA

Domnul Richard Andrew Hall, pe blogul dînsului, semnalează articolul „Crimă?” publicat în „Armata poporului” din 6 iunie 1990 (linc), articol semnat de maiorul Mihai Floca şi în care se pune la îndoială comportamentul USLA în timpul incidentului de la Ministerul Apărării Naţionale, în care au fost ucişi mai mulţi uslaşi, printre care Gheorghe Trosca, presupus implicat în dovedirea ca spion a generalului Militaru (această presupunere nu a fost dovedită, este doar repetată stăruitor în presă, mai recent în ziarul „Adevărul”; acum, după desecretizarea tuturor documentelor legate de revoluţie ar fi cazul să se dea publicităţii dosarele „Corbu” care l-ar fi privit pe fostul ministru Militaru). Uslaşii morţi au fost apoi declaraţi terorişti, leşurile acestora fiind lăsate în stradă pentru a fi batjocorite de trecători. Articolul este o replică la un alt articol, al Angelei Băcescu din revista „Zig-Zag”, unde se lansase ipoteza că uslaşii au fost nevinovaţi, victime ale unui fals război antiterorist. Găsim în articolul lui Mihai Floca unele declaraţii care lasă să se înţeleagă că uslaşii aceia nu era nevinovaţi ci realmente atacaseră sediul M.Ap.N., deci împuşcarea acestora era justificată:

Richard Andrew Hall: Brandstatter (17). Îngrijorare în România asupra urmărilor nedorite ale primului val de revizionism francez

A 17-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele şaisprezece părţi ale acestei lucrări:
– Mişcări de deschidere
– El complotează, ei complotează, tu complotezi
– Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
– Zvonuri despre un documentar revoluţionar
– Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, “Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană
– Şah-mat: “Un documentar palpitant care poate să-ţi distrugă încrederea în mass-media”
– Reacţii interne şi externe la documentarul “Şah-mat”
– Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române
– Stai o clipă! Nu căzuserăm de acord că KGB-ul a făcut-o?
– O enigmă securistă: “Turiştii” sovietici şi răsturnarea regimului Ceauşescu
– Amintirile fostei securităţi şi miliţii despre turiştii sovietici
– Ciudaţi “turişti” dar încă mai ciudate, reacţiile autorităţilor
– Dar stai! Asta nu-i tot! “Turişti” sovietici şi în 1990
– Cine ar fi putut ei fi?
– Cronica părerilor despre decembrie 1989 ale unui fost spion şef comunist
– Primul val de revizionism franco-german, din 1990

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Îngrijorare în România asupra urmărilor nedorite ale primului val de revizionism francez

Unele persoane importante din România nu au fost amuzate de revizionismul francez. În urma unei demonstraţii din leagănul revoluţiei care marca nouă luni de la evenimentele din decembrie, Vasile Popovici de la Societatea „Timişoara” comenta:

Richard Andrew Hall: Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (14). Cine ar fi putut ei fi?

A 14-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele treisprezece părţi ale acestei lucrări:
– Mişcări de deschidere
– El complotează, ei complotează, tu complotezi
– Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
– Zvonuri despre un documentar revoluţionar
– Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, “Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană
– Şah-mat: “Un documentar palpitant care poate să-ţi distrugă încrederea în mass-media”
– Reacţii interne şi externe la documentarul “Şah-mat”
– Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române
– Stai o clipă! Nu căzuserăm de acord că KGB-ul a făcut-o?
– O enigmă securistă: “Turiştii” sovietici şi răsturnarea regimului Ceauşescu
– Amintirile fostei securităţi şi miliţii despre turiştii sovietici
– Ciudaţi “turişti” dar încă mai ciudate, reacţiile autorităţilor
– Dar stai! Asta nu-i tot! „Turişti” sovietici şi în 1990

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Cine ar fi putut ei fi?

New York Times din 21 decembrie 1989 despre revoluţia română

Falsificatorii istoriei revoluţiei din 1989, în frunte cu Ion Iliescu, au răspîndit în opinia publică românească ideea că de exagerarea numărului morţilor anunţat în revoluţia din 1989 ar fi responsabilitatea presei străine. „Cifra victimelor pe care, într-un prim moment, am luat-o drept bună, 60000 de morţi, nu exista decît în imaginaţia corespondenţilor de presă”, scria Ion Iliescu în cartea sa „Revoluţie şi reformă”, dezvinovăţindu-se astfel pentru afirmaţia din procesul Ceauşescu, organizat la porunca sa, cu privire la existenţa a 60000 de morţi în timpul revoluţiei. Aruncarea vinii pe presa străină, prin selectare tendenţioasă a informaţiilor, a fost făcută şi de alţii, de pildă în revista „Zig-Zag” nr. 12/1990 condusă de Ion Cristoiu, care numai aparent era ostilă lui Ion Iliescu.

„Misterul” celor 40 de cadavre

Capitol din cartea mea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (Editura Sedona, Timişoara 1999). Tema am tratat-o şi în cartea „Falsificatorii istoriei” (Editura Almanahul Banatului 1994; Editura Marineasa 1995).

Pe la sfîrşitul anului 1990 şi începutul anului 1991 devenise aproape o axiomă în presa dimboviţeană existenţa unei mari enigme a revoluţiei: faptul că, chipurile, nimeni nu-i revendică pe cei 40 de morţi din Timişoara incineraţi la Bucureşti.

Această aşa-zisă enigmă a fost popularizată iniţial prin articolul „Morţii din TIR-ul frigorific – ofiteri D.I.A.?” iscălit de Gheorghe Olbojan în revista „Zig-Zag” nr. 9/aprilie 1990. Pentru ca dezinformarea să aibe succes, articolul este scris într-un stil antiiliescian şi anticomunist. Domnul Gheorghe Olbojan, întîmplător, de meserie securist, este şi autor al cărţii „Good bye, domnule Pacepa”.

Să urmărim mai departe dezvoltarea acestui aşa-zis mister.

Francezul de origine română Radu Portocală scrie, într-o carte apărută iniţial în Franţa, în 1990: „trupele USLA ale Securităţii erau bine reprezentate la Timişoara. Membrii lor erau educaţi într-un spirit sinucigaş. Este foarte posibil ca provocatorii – ucişi cu toţii de armată – să fie din rîndul lor (…) S-ar putea astfel explica un alt mister: dacă membrii USLA au facut provocările cu preţul vieţii lor, este foarte posibil ca ale lor să fie şi cadavrele furate de Securitate în ziua de 18 din morga oraşului, pentru ca apoi să fie incinerate la Bucureşti” („România. Autopsia unei lovituri de stat”, Agora Timişoreană în colaborare cu Editura Continent 1991, pag. 35-36).

În articolul „Procesul lui Filip Teodorescu şi neorevizionismul maghiar” din ziarul „Azi” (30 august 1990), I. Baicu afirmă categoric: „Nici pînă astăzi morţii transportaţi de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti n-au fost revendicaţi de către cineva (din România)”. Dl. Baicu e convins că aceştia ar proveni din rîndul celor „cîteva mii de agenţi infiltraţi de Budapesta (şi de Moscova)”.

Nici Corneliu Vadim Tudor nu se lasă mai prejos: „cei 40 de morţi transportaţi cu autoduba frigorifică, n-au fost nici revoluţionari, nici ofiţeri români ai D.I.A., cum s-a tot spus pînă acum, au fost pur şi simplu agenţi maghiari pe care oamenii lui Vlad, Stamatoiu şi Teodorescu i-au dibuit şi i-au lichidat (…) pe teritoriul Ungariei a fost dezvelit recent un monument consacrat victimelor maghiare ale Revoluţiei din România !” („România Mare” 31 august 1990).

În ziarul „Azi” din 9 decembrie 1990, Petre Meldin se arată convins că Laszló Tökes deţine cheia misterului: „Oare de ce procuratura militară nu l-a citat ca martor pentru a declara ce ştia despre cele 40 de cadavre incinerate ?” („Pastorul necurat”)

Generalul Emil Macri, inculpat în procesul Timişoara, aminteşte şi el, în „Adevărul” din 26 februarie 1991, faptul că nimeni nu revendică cadavrele incinerate.

Aurel Perva şi Carol Roman, ziarişti la „Tineretul Liber”, în cartea „Misterele revoluţiei române” (Casa de editare „Răscruci de milenii” SRL, pag. 15-18 ) prezintă problema celor 40 de cadavre într-un mod pretins obiectiv, punînd faţă în faţă varianta „România Mare” (agenţi maghiari) şi varianta „Zig-Zag” (ofiţeri D.I.A.). Un singur lucru nu le trece prin minte domnilor Aurel Perva şi Carol Roman: atît „România Mare” a lui Corneliu Vadim Tudor, cît şi „Zig-Zag”-ul lui Ion Cristoiu, mint cu egală neruşinare.

Iată lista martirilor a căror trupuri au fost arse la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti:

1. Andrei Maria, 25 ani, Timişoara, str. Ion Ionescu de la Brad bl. A 107 ap. 12
2. Apro Mihai, 31 ani, Timişoara, str. Naturii 4 sc. B ap. 20
3. Balmuş Vasile, 26 ani, Timişoara, str. Luminii 35 sc. A ap. 4
4. Balogh Pavel, 69 ani, Timişoara, str. Mangalia nr. 18
5. Bărbat Lepa, 43 ani, Timişoara, str. Ion Raţiu 6A
6. Belehuz Ioan, 41 ani, Timişoara, str. Gr. Alexandrescu 40
7. Belici Radian, 25 ani, Timişoara, str. 16 Februarie bl. 17 sc. B ap. 58
8. Bînciu Leontina, 39 ani, Timişoara, str. Elevului 3 sc. A ap. 12
9. Caceu Margareta, 40 ani, Timişoara, str. Dîmboviţa 6A
10. Carpîn Dănuţ, 25 ani, Timişoara, str. Textiliştilor 20 ap. 6
11. Chörösi Alexandru, 24 ani, Timişoara, str. Reşiţa 19
12. Ciobanu Constantin, 43 ani, Timişoara, str. Transilvaniei 9 sc. D ap. 10
13. Cruceru Gheorghe, 25 ani, Timişoara, str. Hebe 47
14. Csizmarik Ladislau, 55 ani, Timişoara, str. Cosminului 11
15. Ewinger Slobodanca, 20 ani, Variaş, sat Gelu nr. 68, jud. Timiş
16. Ferkel-Şuteu Ştefan Alexandru, 43 ani, Timişoara, str. Cheia 3 sc. A ap. 8
17. Florian Antoniu Tiberiu, 20 ani, Timişoara, complex studenţesc cămin 2
18. Gîrjoabă Constantin Dumitru, 30 ani, Timişoara, str. Bicaz 11 ap. 4
19. Haţegan Petru, 47 ani, Timişoara, str. Chişodei 89
20. Ianoş Paris, 18 ani, Timişoara, str. Cozia 57 ap. 7
21. Iosub Constantin, 18 ani, Chişoda, str. Bucegi 32, jud. Timiş
22. Ioţcovici Gh. Nuţu, 25 ani, Timişoara, bd. Gheorghe Lazar 40 sc. E ap. 2
23. Lăcătuş Nicolae, 27 ani, Timişoara, str. Mediaş 2A
24. Luca Rodica, 30 ani, Timişoara, str. Muzicescu 26 ap. 3
25. Mardare Adrian, 20 ani, Timişoara, str. Dorobanţilor bl. D 14
26. Miron Ion, 50 ani, Timişoara, str. Haga 10
27. Motohon Silviu, 35 ani, Timişoara, str. Liniştei 3 ap. 7
28. Munteanu Nicolae Ovidiu, 25 ani, Orăştie, str. Unirii 61B, jud. Hunedoara
29. Nagy Eugen Francisc, 17 ani, Turda, str. Zambilelor 10 ap. 10, jud. Cluj
30. Opre Gogu, 40 ani, Cerneteaz nr. 275, jud. Timiş
31. Osman Dumitru, 24 ani, Sadova nr. 183, jud. Dolj
32. Oteliţă Aurel, 34 ani, Timişoara, Calea Lipovei cămin 8, ap. 88
33. Radu Constantin, 33 ani, Timişoara, str. Luţa Ioviţă 6
34. Sava Angela Elena, 25 ani, Timişoara, str. Ştefan Stîncă bl. 119
35. Sporer Rudolf Herman, 33 ani, Timişoara, str. Musorgschi 24
36. Stanciu Ion, 42 ani, Timişoara, str. Naturii 1 sc. B ap. 14
37. Wittman Petru, Timişoara, str. Ungureanu 11
38. Zăbulică Constantin, 30 ani, Timişoara, str. Constantin cel Mare 13

La iniţiativa noastră, această listă (cu cîteva nume lipsă, care nu erau cunoscute în 1991) a fost publicată în „Renaşterea Bănăţeană” din 2 martie 1991, „Adevărul” din 13 martie 1991, „Naţiunea” nr. 12/1991, „Timişoara” 29 noiembrie 1991. Revista „România Mare” a refuzat să publice lista.

În ciuda dezminţirilor, teoria misterului celor 40 de cadavre este deosebit de persistentă. De pildă, Ilie Stoian, în cartea „Decembrie 89 criminala capodoperă” (Editura Evex, Bucureşti 1998 ) scrie: „în mod curios, cele 40 de cadavre neidentificate nu au fost revendicate de nimeni. Nici un locuitor al Timişoarei nu a reclamat, ulterior revoluţiei, dispariţia fără urmă a vreunui membru al familiei (…) credem că respectivele 40 de cadavre aparţin unora dintre agenţii străini care au fost trimişi la Timişoara pentru a incita populaţia la revoltă” (pag. 40-41). Ilie Stoian, fost redactor la săptămînalul „Expres” condus de Cornel Nistorescu, a mai scris şi volumul „Decembrie 89 – Arta diversiunii” (Editura Colaj 1993), este deci un individ cu pretenţii de specialist în istoria revoluţiei.

Identificarea răposaţilor s-a făcut de către rudele acestora, pe baza certificatelor medico-legale de constatare a decesului. Aceste certificate conţin doar o descriere sumară a victimelor, care nu întotdeauna a fost suficientă pentru identificare. Există cîteva cazuri în care s-a stabilit apartenenţa victimelor la grupul celor incineraţi prin mărturii, eliberîndu-se certificate de deces ulterioare, prin hotărîre judecătorească. Există totodată 7 certificate medico-legale de deces care n-au fost revendicate de nimeni, dar la 5 dintre persoanele de pe listă nu s-a stabilit certificatul medical corespunzător (s-a recunoscut decesul în timpul revoluţiei pe bază de martori şi hotărîre judecătorească). E posibil ca şi în viitor să se mai identifice morţi din acest grup, dintre persoanele dispărute în acea perioadă (există două cazuri de dispăruţi suspectaţi că au fost în grupul incineraţilor: Zornek Otto şi Pisek Zoltan). O piedică în calea identificării o prezintă felul sumar în care au fost alcătuite certificatele de deces.