Sorin Oprea: Cînd era cu Solidarnoşt în Polonia, am ascultat un comentariu la Constantin Nicolae Munteanu, spunea el despre un individ de la o întreprindere, care a zis: „domnule preşedinte, eu pot să vă aduc zece mii de oameni”. Eu în noaptea de 16/17 am vrut să strîng zece mii de oameni.

Dacă se pune întrebarea cine este principalul lider al revoluţiei de la Timişoara, cel mai probabil răspuns este Sorin Oprea. Dacă un Lorin Fortuna sau un Ioan Savu s-au afirmat în ziua de 20 decembrie, Sorin Oprea s-a afirmat ca revoluţionar activ atît în 16 decembrie, cînd a condus coloana principală de demonstranţi printr-o bună parte a oraşului, în 17 decembrie cînd a fost rănit superficial de un glonţ la picior (ceea ce nu l-a împiedicat să-şi continue activitatea revoluţionară), cît şi în ziua de 20, cînd a devenit şeful pazei Frontului Democratic Român, avînd şi un pistol mitralieră (în ciclul „Revoluţia din Timişoara în înregistrări audio-video” puteţi regăsi unele intervenţii ale lui Sorin Oprea). Numele său e relativ puţin cunoscut în afara Timişorii, în primul rînd datorită neglijării de către presa bucureşteană a evenimentelor din Timişoara imediat după revoluţie (după cum se remarca în punctul 13 al Proclamaţiei de la Timişoara: „Cu excepţia ziarului România Liberă, în presa, radioul şi televiziunea din Bucureşti, evenimentele comentate ca revoluţionare sînt numai cele din 21-22 decembrie”), dar şi fiindcă nu s-a implicat politic după revoluţie. Acum, cînd e la modă pentru presa bucureşteană să caute scenarii şi agenturi străine care au acţionat la Timişoara, relatările participanţilor direcţi precum Oprea nu pot decît să deranjeze, de aceea sînt neglijate. Neglijarea lui Oprea e şi rezultatul faptului că acesta era în 1989 un simplu muncitor, care avea şi cazier. După cum îi explica lui Titus Suciu („Lumea bună a balconului”, editura Almanahul Banatului 1995, pag. 120): „La Banatul era o lege nescrisă: în funcţie de posibilităţi ţi se permitea să-ţi confecţionezi, utilizînd deşeurile, o pereche de pantofi Otter (…) mi-au ieşit puţin cam mari (…) m-am decis să-i vînd”. A fost prins de miliţie cînd a vrut să vîndă pantofii şi condamnat cu executare la locul de muncă. Apoi a mai fost condamnat pentru încercarea de a trece graniţa nelegal, executînd 3 luni de puşcărie şi scăpînd printr-o graţiere colectivă.

Înregistrarea de mai jos face parte din cea a mesei rotunde desfăşurate în 16 decembrie 2006 la sediul ALTAR (asociaţia luptătorilor timişoreni arestaţi în revoluţie), care am prezentat-o deja pe acest blog. Am observat însă că puţină lume face clic pe lincurile pe care le pun în articole (WordPressul îmi dă informaţii de acest fel) – este o comoditate sau o superficialitate a multora din cititorii acestui blog. De aceea, pe ideea că eu trebuie să mă pliez după cerinţele cititorilor şi nu cititorii după cerinţele mele, am extras din înregistrarea acelei mese rotunde partea în care Sorin Oprea povesteşte despre isprăvile sale din 16 decembrie 1989. Ofer mai jos şi o transcriere a înregistrării.

Fă clic pentru a asculta înregistrarea audio (14 minute 28 secunde)

Transcrierea înregistrării:
00:00 Daniel Vighi: Sorin Oprea, hai.
00:03 Sorin Oprea: Repede, o să punctez doar cîteva secunde la lucrul care l-ai spus tu înainte referitor la intelectualii de la Iaşi. Că de ce la noi şi de ce nu în Iaşi sau în altă parte? Gîndiţi-vă la un singur lucru: nu intelectualii au pornit revoluţia. Intelectualii sînt mai pacifişti, ei fac o dezidenţă, dar o fac în alt mod. Dizidenţii erau izolaţi. Eu chiar am convingerea că Doina Cornea, Dinescu, toţi, nu zic că au dus-o bine în perioada în care au fost dizidenţi, dar aveau un sentiment de reconfortare, faptul că sînt cunoscuţi în lumea întreagă, că ei luptă pentru o cauză, ceea ce le dădea un sentiment de linişte.
00:54 Daniel Vighi: Iartă-mă puţin, o singură observaţie: Solidarnoşt în Polonia a pornit datorită faptului că muncitorii s-au alăturat intelectualilor, pentru că muncitorii aveau un grad de conştiinţă puţin mai ridicat decît ai noştri. Şi aicea muncitorii timişoreni au fost mai ridicaţi puţin, mai culţi. La Braşov la fel.
01:09 Sorin Oprea: Apropo de Solidarnoşt, şi o să spun un lucru pe care nu l-am spus niciodată în viaţa mea. Cred că numai la domnul profesor Milin Miodrag i-am spus. În fine, repede să spun. Deci, aveai nevoie de o doză de sălbăticie, de golănism, de, nu zic în sensul rău al cuvîntului, adică să fii, nu ştiu cum să vă spun. Trebuia să ai o furie enormă în tine. Trebuia să zici: nu mai am nimic de pierdut. Ori mă-mpuşcă, ori facem ceva. Exact. De aceea a început la Timişoara, Asta este opinia mea. Referitor la punctul care este acuma, cu evenimentele.
01:47 Mirko Atanackovici [fostul consul iugoslav la Timişoara în decembrie 1989; acum, cetăţean de onoare al Timişorii]: Sînt de acord cu dumneavoastră, cu acest coeficient de informare, despre care aţi vorbit. Eu cred că asta a fost de importanţă majoră.
01:57 Bărbat: Şi rolul Europei Libere, domnule!
01:59 Miodrag Milin: Şi televiziunile, pentru că impactul vizual e mare.
02:06 Sorin Oprea: Acuma, referitor la chestia. Sigur că eu nu pot să stau şi să povestesc ore întregi despre evenimentele alea. Am să punctez doar cîteva lucruri. Vreau să înţelegeţi, adică trebuie s-o spun, puţin lipsit de modestie. Am zis-o şi astăzi şi la consiliul primăriei, am s-o spun de fiecare dată cînd o să am ocazia, pînă cînd probabil am să reuşesc. Trebuie să înţelegeţi un lucru: revolta populaţiei din Timişoara nu a plecat din cauza motivului Tokes. Uitaţi-vă că 17 ani la rînd mă uit la televizor, tot ce începe, începe cu Tokes. Dar începe ca un lait-motiv, adică în sensul că: din cauza lui Tokes lumea s-a strîns şi a început să facă o demonstraţie. Nu e adevărat, e total eronat. Eronat complet, pentru că Tokes a zis „plecaţi acasă, nu mi se întîmplă nimic, sînt în regulă”. În plus de asta a mai ieşit o dată la balcon [la fereastră, nu are balcon locuinţa aceea] şi a mai spus o dată „plecaţi, pentru că-mi faceţi numai rău”. Deci în momentul cînd afirmi cuvintele astea… Dacă Tokes ar fi zis repede, chiar dacă stătea ăla după perdea cu pistolul la capul lui, şi ar fi zis, o singură dată să fi zis, „oameni buni, demonstraţi!”. Atît, după aia, oricum de măcelărit l-au măcelărit sau de bătut l-au bătut. Nimeni nu contestă faptul că a devenit dizident, că a luptat pentru drepturile oraşului. Cinste lui, n-am nimic împotrivă. Dar nu are nici o legătură cu începutul revoltei. Şi am să, cît am să trăiesc am să încerc să dovedesc lucrul acesta. Repede, am să vă spun acuma. Revolta populară principală, nu contest faptul că în oraş, noaptea de sîmbătă, au fost grupuri izolate în alte colţuri ale oraşului care, încet-încet s-au reunit cu grupul majoritar care a pornit de pe pod de la [Piaţa] Maria. Încă o dată, sînt nevoit să spun lucrurile astea, nu le vreau pentru că asta ar însemna să mă ridic în slăvi, nu doresc să mă ridic în slăvi, sînt lucruri, poate să zicem puţin cunoscute, anumite lucruri. Pe pod la Maria, cînd lumea era dezorientată, şi era speriată de o parte şi de alta a podului. Mi-aduc şi acum aminte, împreună cu Călin Eugen m-am urcat pe bicicletă şi le-am strigat oamenilor să vină la catedrală. Vreau să menţionez că dacă acea mare manifestaţie, adică manifestaţie, oamenii care am reuşit, şi acuma să vă spun ce-am dorit să vă spun, n-am spus-o niciodată după 17 ani. Eu am avut, cu cîteva zile, nu, cu o săptămînă jumate înainte, sau două săptămîni, pe vremea cînd era cu Solidanoşt în Polonia, am ascultat un comentariu la Constantin Mihai Munteanu, Nicolae Munteanu [Neculai Constantin Munteanu, reporter la radio Europa Liberă], pe care spunea, spunea el despre un individ la o întreprindere, care a zis: „domnule preşedinte, eu pot să vă aduc zece mii de oameni”. Eu în noaptea de sîmbătă, 16/17, am vrut să strîng zece mii de oameni! Nu pentru că să strîng zece mii de oameni. Pentru că în memoria mea funcţiona o chestie, că dacă strîng zece mii de oameni parcă sînt puternic. Parcă fac ceva, parcă ridic, nu ştiu, dau un semnal. Asta a fost chestia. De aceea, întotdeauna, cînd am făcut traseele şi am zis „s-o luăm prin cartierele muncitoreşti, s-o luăm prin cartierul studenţesc”. Mai specific o chestie: în noaptea aceea nu s-a spart absolut nimica. A fost o demonstraţie, doar urletele. S-au scos din pămînt, din buloane, la viaduct s-au scos pancardele cu „Trăiască..”, s-a spart, un singur lucru s-a spart.
05:35 Daniel Vighi: Iartă-mă un moment, că uite am o nelămurire şi vreau să intre aicea [neînţelegibil]. În seara, în noaptea, de 12, de sîmbătă în 16 pe 17, în faţa catedralei, după ce ne-am întors pe acolo, cînd s-a mers spre Piaţa Dacia, eu cu Costinaş am încercat să oprim lumea.
05:53 Sorin Oprea: Cînd ne-am întors înapoi din Circumvalaţiunii.
05:54 Daniel Vighi: Stăteam în faţa catedralei şi au fost alţii, dacă aveţi informaţii, care au spus, „trebuie să mergem în Piaţa Dacia”. Ăia erau oamenii securităţii. Părerea mea. Pentru că ei au dus într-un loc unde era pregătită ambuscada. Eu am încercat cu Costinaş, şi după aia cînd am văzut
06:09 Sorin Oprea: Ascultaţi-mă puţin.
06:10 Bărbat: Asta a fost şi părerea lui Bebe Costinaş [Iosif Costinaş, ziarist şi regizor timişorean, animator al mitingurilor antifeseniste din 1990, mort în condiţii nelămurite]
06:11 Daniel Vighi: Am plecat, eu am plecat.
06:13 Sorin Oprea: Păi înseamnă că eu am fost omul securităţii. Ascultaţi-mă, nu, numai un pic. Vreau să spun ceva. Deci după ce m-am urcat pe platforma trafo, în complexul studenţesc.
06:22 Daniel Vighi: Eu o ştiu. Păi da’ eu o ştiu.
06:24 Sorin Oprea: A! Înseamnă că, păi dacă ai fost acolo.
06:26 Daniel Vighi: Eu am fost acolo.
06:27 Sorin Oprea: Atunci clar.
06:28 Daniel Vighi: Dar nu ştiu la catedrală.
06:29 Sorin Oprea: Păi eu m-am întors la catedrală înapoi. La catedrală, vă spun exact, n-am să uit, eu n-am cum să uit, face parte din viaţa mea. Eu m-am pus în fund, m-am sprijinit cu spatele de porţile catedralei. Erau cîţiva tineri în jurul meu, între care şi Călin Eugen iară, şi am zis „hai să deschidem porţile să tragem clopotele. Mergeţi în spate, vedeţi dacă puteţi”, că erau porţile închise. Şi în momentul ăla le-am zis la tinerii de acolo „ce să mai facem?”. Eram obosiţi. Eram vlăguit de vlagă. Şi lumea nu ştia, nu ştia ce să facă. Şi am stat şi am zis: „haideţi” [alţii vor să intervină] Eu termin. Termin.
07:06 Tudorin Burlacu: Sînteţi gazde. Stai numa’ un pic! Sînteţi gazde. Deci folosim o metodă ca metoda canadiană, cele trei minute şi o oră?
07:12 Daniel Vighi: Exact. Da, bine, bine, în regulă.
07:18 Tudorin Burlacu: Eu-l ascult pe Sorin, chiar îmi fac mea culpa că l-am întrerupt. Eu-l ascult cu plăcere două nopţi. Eu ştiu că este cel mai autorizat să vorbească despre ziua de 16. Dar, nu doresc, nu dorim, că eşti un revoluţionar adevărat, să fim plictisitori şi să
07:32 Sorin Oprea: Nu devenim, nu, nu. Am terminat.
07:34 Tudorin Burlacu: Chitesenţa, chintesenţa, ca să fim invitaţi de fiecare dată.
07:40 Sorin Oprea: Am terminat. Deci în noaptea aceea aşa, şi atunci în ideea mea am zis nu mai avem decît să demonstrăm, şi am zis în felul următor: o luăm pe strada Gării, Circumvalaţiunii, eu am spus-o cu gura mea, o luăm Circumvalaţiunii, cum să spun, Calea Lipovei, UMT, şi dimneaţă la ora şase ne vedem din nou la catedrală! Sînt cuvintele mele. Dacă după mine a apărut altcineva şi a mai zis haideţi… [suprapuneri glasuri]
08:09 Viorel Sasca: Daniel, dă-mi voie, sînt Viorel Sasca. Am fost în coloana aceea, am intrat în coloană la FAEM. Şi am venit prin complexul studenţesc, cunosc traseul, şi este exact cum a spus. Şi exact s-au confruntat cele două opinii. Să rămînem la catedrală sau să mergem prin cartier.
08:25 Daniel Vighi: Eu am plecat după aia acasă.
08:26 Viorel Sasca: Şi s-a întîmplat următorul lucru: stînd la catedrală, au început să plece oameni. Am început să ne împuţinăm. Şi atuncea şi eu am susţinut acest punct de vedere: să plecăm de acolo, să mai strîngem oameni, să afle toată Timişoara, să afle toate cartierele.
08:40 Sorin Oprea: Exact. Ca a doua zi să vină.
08:44 Viorel Sasca: Am susţinut acest punct de vedere cînd am văzut că încep să plece oameni de acolo.
08:48 Sorin Oprea: Şi chiar cîţiva dintre revoluţionari se legau, au început să se lege de cordonul de armată de lîngă primărie.
08:53 Viorel Sasca: Vreau să spun, legat de o părere exprimată anterior de Dorin, Tudorin Burlacu, care spunea că a avut un puternic caracter social. Eu n-aş marşa foarte mult pe ideea asta, pentru că în Timişoara era, faţă de alte oraşe din ţară, un nivel de trai mai ridicat. Mai aveam ce mînca aicea, mai aveam şi carne, era Comtimul [combinat de industrializare a cărnii], şi tocmai aicea a izbucnit. Deci nu cred că…
09:21 Daniel Vighi: Cultural o fost, cultural-politic.
09:23 Viorel Sasca: Politic a fost. Nemulţumirea şi dorinţa de libertate şi informaţie.
09:31 Miodrag Milin: Şi neoprotestanţii, nu numai.
09:33 Tudorin Burlacu: Sînt Tudorin Burlacu şi vreau să spun că sînt de acord întru totul cu ce-a spus domnul Sasca, dar: Eu, ca inginer de formaţie, aşteptam o retehnologizare a industriei, după ce ne-am plătit datoriile. Aşteptam o deschidere, un fel de perestroică, care n-a venit. Deci eu, ce am învăţat în facultate şi am aplicat în ELBA, era zero. Lucram cu tehnologii, cu toleranţe inadmisibile pentru acea perioadă. Aşteptam să se investească banii, după plătirea datoriilor pentru retehnologizarea industriei. Ceea ce nu s-a făcut. Asta pe noi, aşa semiintelectualii, că inginerii nu sînt nici intelectuali nici muncitori, semiintelectualii inginerii, ne-a revoltat. Pentru că nu s-a marjat pe integrarea noastră…
10:25 Călin Vasi (?): Te-a revoltat pe tine. Pe mulţi ingineri nu i-a revoltat.
10:29 Tudorin Burlacu: Aici am vrut. Iar social oamenii nu aveau. Iar acuma, scurt două minute, de fapt o secundă, vreau să spun doar o paralelă, pentru că în data de 16 vă spun că am fost liber şi am fost la o zi onomastică, n-o să mă bat pentru ziua de 16, dar ceea ce s-a întîmplat cînd dumneavoastră aţi fost în 16 şi aţi spus să mergeţi în Piaţa Dacia, cum aţi spus, ni s-a întîmplat nouă, cînd am venit din Giroc [Calea Girocului, azi Calea Martirilor], de la tancuri, şi ne-am alipit coloanei care era împinsă la Piaţa Sinaia. Acelaşi lucru, cred că erau nişte securişti care au spus „haideţi să mergem să îi eliberăm pe arestaţii noştri”. Eu, făcînd armata la 1197, la o unitate militară de lîngă penitenciar, m-am urcat atuncea pe, acum vă spun în premieră, pe două mese de fier de la Sinaia, erau la terasă, şi le-am spus „nu mergem acolo că ne împing direct în penitenciar. Să ne întîlnim în fiecare seară în cimitirul de la Calea Şagului, să continuăm exact pe principiul polonez”. Astea au fost cuvintele noastre şi sînt şi înregistrat de ei.
11:44 Marius Mioc: Ce cred eu, că e multă scenarită aicea. Domnul Daniel Vighi i se părea că sînt securişti cei care au o altă părere, că vor să meargă în piaţa Dacia, domnul Burlacu i se părea că sînt securişti cei care aveau o altă idee. Cred că într-o mulţime de cîteva sute sau cîteva mii de oameni e firesc cumva să apară opinii diferite şi nu-i neapărat urmarea unor securişti. Era suspiciunea generală că sînt securişti. Deci eu n-aş merge pe ideea că cei care au vrut să elibereze arestaţii la penitenciar sînt securişti sau… Cred că este mai degrabă o suspiciune. Că am mai şi discutat şi cu alţi participanţi, am luat mărturii, ştiu că de multe ori apare chestia asta „mi se părea că cutare e securist”, dar de multe ori este o impresie subiectivă şi nedovedită.
12:42 Tudorin Burlacu: Dar este o impresie de luat în considerare.
12:44 Marius Mioc: E posibilă, dar nu s-a dovedit.
12:48 Tudorin Burlacu: Eu n-am gîndit-o pînă nu mi-a deschis ochii domnul Vighi acuma. Deci eu am crezut tot aşa, în naivitatea unuia.
12:51 Marius Mioc: Păi da’ domnul Vighi a fost contrazis de domnul Oprea chiar acuma.
12:58 Tudorin Burlacu: Domnul Vighi a spus că erau probabil securişti. Eu pînă acuma credeam că în naivitatea lor, nişte oameni de bună credinţă au zis „hai să-i eliberăm”.
13:04 Daniel Vighi: Se poate. Eu am făcut legătura asta în decembrie, că era armata acolo. De aia am văzut legătura.
13:11 Sorin Oprea: Eu cred că în momentul cînd am afirmat acelaşi
13:14 Daniel Vighi: Coloana s-a dus direct în gura armatei.
13:15 Sorin Oprea: Cînd am afirmat acele lucruri, cînd am afirmat traseul pe treptele catedralei, a mai durat ceva timp. Şi probabil că ne-au auzit, şi probabil că era foarte simplu să comunice şi ştiau traseul.
13:28 Viorel Sasca: Dar coloana era urmărită, domnilor! Coloana era urmărită. Atenţie! Şi o coloană se deplasează cu o viteză destul de mică. Ei urmărind coloana n-aveau nevoie neapărat ca să o îndrume într-o anumită direcţie. Pur şi simplu urmăreau coloana şi puteau să organizeze o ambuscadă.
13:50 Sorin Oprea: Cu atît mai mult că am afirmat-o public.
13:52 Viorel Sasca: Dar, faptul că ne-am dus şi am străbătut nişte trasee şi au auzit atîtea mii de oameni, clar că a avut…
14:01 Sorin Oprea: Şi eu n-aveam cum să fiu securist pentru că eram şi frontierist, şi un lucru care iară îl spun în premieră
14:10 Daniel Vighi: Cu bicicleta aia, cu tot.
14:12 Sorin Oprea: Şi un alt lucru care-l spun iar în premieră, unde am şi document semnat de toţi directorii întreprinderii unde am lucrat, eu în data de 10 decembrie am intrat în greva foamei oficial la fabrica Electrometal, şi am stat 2 zile în greva foamei. Deci mă îndoiesc.

• revoluţia română din 1989