În acest capitol Parchetul descrie preluarea puterii de către CFSN. Se face referire și la niște înregistrări video, pe care le-am prezentat și eu pe blog – de pildă la Pregătirile CFSN de preluare a puterii (video) – linc și la Ion Iliescu citeşte la TVR programul CFSN şi componenţa acestuia (linc). Se arată că la ora 16 din ziua de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu însoțit de alte cîteva persoane (printre care generalul în rezervă Nicolae Militaru) s-a dus la sediul M.Ap.N. unde a fost recunoscut ca „noul comandant suprem al Forțelor Armate Române” de către cei aflați acolo, generali și ofițeri superiori din armată, dar și din Ministerul de Interne și din securitate, căci, zice Parchetul, se aflau atunci la M.Ap.N. și persoane din conducerea miliției și securității. Ion Iliescu a înființat atunci un „comandament unic militar și civil care avea să coordoneze inclusiv operațiunile militare, pe întregul teritoriu al țării”. Din capitolul precedent al rechizitoriului rezultă că la acea oră era liniște în țară din punct de vedere militar, poate cu excepția Sibiului. Citește în continuare „Rechizitoriul în procesul revoluției (9). Preluarea puterii de către CFSN”→
Interviul îl găsiți la lincul indicat. În principiu, ni se povestește despre Moscova atotștiutoare. Nu degeaba l-am numit acum vreo 10 ani pe domnul Măgureanu „anticaghebistul feroce” (linc). Amintesc doar că de multă vreme am atras atenția că Virgil Măgureanu este printre cei care dezinformează cu privire la revoluția din 1989. În 1994, cînd dumnealui conducea SRI-ul și se publicase raportul SRI cu privire la revoluția din 1989, am făcut o conferință de presă, în numele asociației „17 Decembrie” Timișoara a răniților și familiilor îndoliate din revoluție (în cadrul căreia înființasem „Comisia pentru Adevăr și Dreptate”), în care am arătat minciunile din acel raport și am cerut destituirea lui Virgil Măgureanu (linc). Textul acelei conferințe de presă l-am publicat și în cartea mea „Falsificatorii istoriei” (prima ediție 1994, a 2-a ediție 1995, apoi și în „Revoluția din Timișoara și falsificatorii istoriei”, 1999). Citește în continuare „După 30 de ani, „Europa Liberă” ne învață istoria revoluției din 1989 prin spusele lui Virgil Măgureanu”→
În 2014, în cadrul ciclului de interviuri „Revoluția română după 25 de ani”, TVR Timișoara i-a luat interviu și reșițeanului Matei Mircioane. Nu cunosc în ce măsură interviul a fost difuzat pe post. În 1989 Mircioane era laborant la Combinatul Siderurgic Reșița.
În ziarul „România Liberă” din 17 decembrie 1993 Octavian Paler a publicat articolul „După patru ani” în care analizează cei 4 ani care se scurseseră de la revoluția română. Redau articolul pentru cititorii acestui blog. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat explicații ale mele.
După patru ani
Într-una din serile dramatice petrecute lîngă un aparat de radio hîrbuit, la care mă chinuiam să ascult „Europa Liberă”, în decembrie 1989, am auzit un țipăt pe care nu-l voi putea uita, cred, toată viața. O femeie le striga, în stradă, la Timișoara, celor ce îndreptaseră mitralierele spre mulțimea răsculată: „Trageți, măăă! Și voi sînteți români!”. Clănțănitul mitralierei a acoperit apoi țipătul. Sau l-a retezat.
După patru ani, prin vocea lui Solcanu [Ion Solcanu, la acel moment senator PDSR], PDSR pune la îndoială legitimitatea „parlamentului conștiinței naționale”, de la Timișoara, cu argumentul: cine i-a ales? Și ce se poate explica, oare, cuiva care crede că, în alegeri, se împart nu mandate, ci „conștiințe”? că unii, între care mă număr, ne regăsim onoarea în acel țipăt de la Timișoara, acoperit sau retezat de gloanțe, mai degrabă decît în tot ce a urmat, ca spectacol, cu brasarde tricolore sau fără? că un vot valorează mai puțin decît o pată de sînge? Mă tem că e inutil. Trec de aceea la ceea ce mi-a adus aminte de serile de-acum patru ani. Întîmplător, mi-a căzut în mînă un ziar din decembrie 1989, de după fuga lui Ceaușescu, unde a fost publicată lista primului Consiliu al Frontului Salvării Naționale. Și am recitit-o. Am făcut, cu acest prilej, patru constatări care m-au dus, în final, la o întrebare. Citește în continuare „Octavian Paler – După patru ani (1993). „Ce legătură mai are cu revoluția regimul Iliescu?””→
Lia Roberts, prietenă a lui Gelu Voican Voiculescu, emigrantă în SUA unde a ajuns șefa Partidului Republican din Nevada, într-o emisiune TV din 2004 cînd voia să candideze la Președinția României
Pe alt sait al meu, documente1989.wordpress.com, prezint, din dosarul de la CNSAS al fostului viceprimministru FSN-ist Gelu Voican Voiculescu, un alt document: Planul de documentare întocmit în 31 mai 1985 de Securitate cu privire la Gelu Voican Voiculescu. Sînt enumerate aici o mulțime de persoane cu care Gelu Voican Voiculescu avea legături, securitatea plănuind verificarea și acestor persoane. Informațiile sînt structurate pe coloane, una din coloane se numește „Conținutul pe scurt al materialelor din care rezultă suspiciunea și legăturile ce le are în străinătate și țară”, alta „Documentul din care rezultă”, iar ultima coloană se numește „Probleme ce trebuie clarificate și măsura propusă”. În dreptul lui Gelu Voican Voiculescu măsura propusă este „de menținut în continuare legătura cu el însă fără a i se da sarcini”.
Planul de documentare respectiv are 31 de pagini și îl puteți vedea în întregime aici (linc). Enumăr doar unele persoane care sînt pomenite în acest plan: Odalis Perez (doctorand la I.A.T.C.), Waled Khalil El Mamamy (reprezentant al Organizației pentru Eliberarea Palestinei la București), Arlond (Arnold?) Aurelia (prietenă a lui Gelu Voican Voiculescu, căsătorită cu un milionar american) [informații din alte surse mă fac să consider că ar fi aceeași persoană cu Lia Roberts, care ajunsese la conducerea Partidului Republican din statul american Nevada și în 2004 voia să candideze la președinția României – linc], Paul Goma, Ilie Constantin (scriitor, fost coleg de liceu), Vera Lungu (artistă), Ilie Romneanu (dramaturg), Dumitru Puiu și soția lui Mona Ionescu (scriitor, crainic la Europa Liberă), Virgil Tănase (scriitor), Radu Varia (critic de artă, fost coleg de liceu), Sonia Ștefănescu, Ion și Alina Sturza, Manuela (Manuel? – se vorbește apoi la masculin despre el) Bogdan, surorile Moldoveanu, Sanda Nițescu (emigranți în Franța), Alexandru Breban (fratele scriitorului Nicolae Breban, fost logodnic al fostei soții a lui Voiculescu Gelu), Mircea Gheorghiu, Toma și Ionică Varlam, Șerban și Matei Sturza, Beatrice Fotino, Ion Dumitrescu Popovici (nume schimbat: Larsen, fost profesor universitar la medicină), Monica Lovinescu (crainică la Europa Liberă), Alexandru Mărgăritescu, Sanda Atanasiu și fratele ei Mircea A., Vintilă Ivănceanu (fiul Anei Aslan), Dragoș Ivănescu, Dan Constantinescu, Dorel Constantin (interpret de limbă română pe lîngă guvernul britanic), Felicia Daniel (fostă șefă a lui Voiculescu la revista „Viața Românească”), Valeriu Cisteanu (nepotul tovarășului Leonte Răutu), Eugen Marinescu, Felicia Ionescu, Nicolae Iliescu, Radu Dinulescu (fost coleg de liceu plecat în Suedia), Ilie Vlad Sturza (fost legionar plecat în Suedia), Manuela Abeg (Elveția), Constantin Reichman (medic, Elveția), Maria Polichroniade (medic pediatru la Spitalul Giulești), Constanța Breban (mama scriitorului Nicolae Breban), Mircea Sterescu, Doina Micu, Elena Cîmpeanu, Traian Todea, Lucia Bolea (redactor la „Viața Românească”), Ioana Crețulescu (redactor la „Viața Românească”), Virgil Teodorescu (fost președinte al Uniunii Scriitorilor), Lisette Daniel, Alexandru Tocineanu, George Cruceru, Raluca Iancek (balerină la Operă), Elena Magher, Alexandru Mircea Biju, Marioara Struteanu, Aurelia Zgîmbău, Gregorian Bivolaru (yoghin) și fosta lui soție Niculina, Ștefan Carmen, Gugea S. (readus în țară după trădarea lui „P.” – probabil Pacepa), Ivănceanu I., Tocineanu I., Anca Daniela Popescu și sora ei Manuela Stănescu, Paul și Ana Ionescu, Constantin Diaconu, Ionescu Codreanu Marina Gina, Lovinescu Magdalena (sora lui Monica de la Europa Liberă), Vasile Lovinescu, Goldstein I, King Iulia, Sorin Ștefan Stăncescu, Constantin Benone, Amariei Neculai, Tudor Gherghel, Papacostea (academia de studii agricole și silvicultură), Gheorghiu Benedicht, Ștefan Rodica Pană, Sabin Antonescu, Stelian Gavrilescu, Elisabeta Gheorghiu, Constantin Basarab Toader (văr), Ion Liviu (recepționer hotel Bulevard), Boeru I., Marioara Vijen, Gabriela Merceain, Mircea Blănaru, Tanasoacă Matache Botez, Rădulescu Elena, Novac Daniela Marilena, Capranica Mihai, Teodoru Erma, Matei Simionescu, Pătru Dan, Cristescu Emilia, Bertolan Jean, Aurel Dragoș Munteanu (redactor la România Liberă), Ion Pusariu, Nina Bobescu, Ilie Sava, Nedelcu Gh., Cocru D. (redactor la revista Magazin), Alex Man (geolog), Maria Șerban, Lidia Brisov, Popovici Solomei, Gheorghe Ilie, Sabău Ileana Zina, Bănișor Valentin, Pospoi Doina Carmen, Hanamolo Ion, Ștefan Anghel, Tomescu Ion, Bogdan Ion, Chircu Stelian (avocat), Popa Aretina, Năstase Aurel, Vasiliu Tudora Niculina, Beldescu George, Lungescu Virginia Georgeta, Stroescu Virgil, Rodovici Gh., Mitru de la Patriarhia Română, Pop Lucia Elena, Bodescu Irina Mihaela, Muntean Vasile, Cristofovici Anca, Alexe Florea, Cruceru Doina, Niculescu Gabriela Luminița, Chițimia Barbu Udiste, Mihăescu Florin, Iangic Ioana. Citește în continuare „1985. Securitatea se documentează despre Gelu Voican Voiculescu”→
În 30 martie Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul meu în procesul cu Gelu Voican Voiculescu și CNSAS, după cum observ de pe saitul acesteia (linc). Așadar, Gelu Voican Voiculescu nu poate fi considerat colaborator al securității. La ultima ședință de judecată, din 16 martie, nu m-am prezentat, iar Gregorian Bivolaru renunțase să mai facă recurs.
Continui prezentarea documentelor din dosarul de la CNSAS al fostului viceprimministru FSN-ist cu niște note ale informatorului „Gigi”, persoană instruită de securitate ca să se apropie de Gelu Voican Voiculescu și să cîștige încrederea acestuia.
Printre altele aflăm de la „Gigi” că Gelu Voican Voiculescu „îl cunoaște foarte bine pe Goma”, că „a trecut la religia mozaică fără ca tatăl său să știe” și că are un dosar cu scrieri ale sale pe care nu intenționează să le publice „ci numai le difuzează în cercul său de prieteni”.
În ziua de 18 VII 1977 împreună cu Voiculescu Gelu, la solicitarea mea ne-am deplasat la Institutul de Cercetări și Proiectări privind industria petrolului de la Cîmpina în vederea obținerii unor date de natură tehnică care mă privesc pe mine în vederea întocmirii studiului la care lucrez în prezent. Menționez că o deplasare în același scop am mai făcut-o anterior negăsind pe dr. Lary, persoana cea mai avizată pentru a da unele indicații tehnice. Abia în ziua de 18 VII 1977 am luat legătura cu dr. tehn. Lary cu care am avut discuția tehnică în care m-a edificat asupra problemelor tehnice care mă interesează. Ca urmare a serviciilor făcute de Voiculescu Gelu pentru lămurirea problemelor ce mă interesează, i-am propus iar el a acceptat cu plăcere să-l duc cu autoturismul meu la mare, împreună cu concubina și fiica acesteia.
În drum spre Cîmpina Voiculescu Gelu mi-a relatat despre perioada în care a fost anchetat de organele Securității Statului pentru tentativa de trecere frauduloasă a granițelor țării.
Cartea lui Arpad Szoczi – „Timişoara. Adevărata poveste despre revoluţia română” (editura Partium, Oradea 2014; au apărut şi ediţii în limbile engleză şi maghiară; conform spuselor autorului ediţia în română e mai recentă şi cuprinde ultimele actualizări) este de fapt o carte despre acţiunile organizaţiei americano-canadiene numită Federaţia Maghiară pentru Drepturile Omului, întreprinse împotriva regimului ceauşist, printre care cea mai importantă a fost pregătirea interviului cu Laszlo Tokes care a fost prezentat la televiziunea maghiară în 24 iulie 1989. Interviul a contribuit la consolidarea şi popularizarea statutului de dizident a lui Laszlo Tokes, indirect contribuind astfel şi la izbucnirea revoluţiei române.
Autorul însuşi, născut în Canada într-o familie mixtă maghiaro-germană, a fost activist al Federaţiei Maghiare pentru Drepturile Omului, deci cunoaşte bine subiectul asupra căruia scrie. Alt activist al respectivei organizaţii a fost Istvan Tokes, fratele lui Laszlo Tokes.
Postul de radio „Europa Liberă” are ca şi corespondent pentru spaţiul fost sovietic radio „Libertatea”. Emisiunile „Europei Libere” pentru România au încetat de ani buni, mai există emisiuni în limba română pentru Republica Moldova. Există încă vreo 20 de redacţii naţionale ale „trustului de presă” Europa Liberă/Libertatea, trust finanţat de guvernul american. Printre cele mai importante redacţii naţionale rămase încă în funcţiune este cea în limba rusă.
Recent, din cei vreo 60 de angajaţi ai radio Libertatea din Moscova, 40 au fost daţi afară şi alţi vreo 5-6 şi-au dat demisia în semn de protest. La Praga (Cehia), unde este sediul central al radio Europa Liberă/Libertatea, secţia în limba rusă are 28 de angajaţi. Şi aici se aşteaptă restructurări, între 5 şi 19 persoane vor fi date afară, după cum au fost anunţaţi angajaţii.
Radio Europa Liberă/Libertatea este finanţat de guvernul american şi reprezintă politica acestuia. Schimbările de la secţia rusă a acestui radio pot însemna schimbări ale modului cum guvernul SUA vede relaţia cu Rusia. Cred că şi pe noi românii ne interesează subiectul ăsta.
După căderea lui Ceauşescu, în dimineaţa de 23 decembrie 1989 radio Europa Liberă avea să transmită emisiunea prezentată mai jos. Se observă confuzia din studiou – noul conducător al României e considerat Corneliu Mănescu. Nici denumirea noii formaţiuni de conducere a statului nu e cunoscută de toţi – alături de „Frontul Salvării Naţionale”, unul din redactori foloseşte denumirea „Consiliul Salvării Patriei”. Influenţa postului de radio Bucureşti este vizibilă, după fuga lui Ceauşescu acest post devenind una din sursele de informaţii principale ale „Europei Libere”. Chiar se face la un moment dat aprecierea că, spre deosebire de anii precedenţi, ascultătorii ştiu prea bine ce se întîmplă în România de la radio Bucureşti.
Descriere înregistrare: Actualitatea românească. Studio special matinal: Interviuri și mesaje, 23 decembrie 1989.
Moderatori: Mircea Vasiliu, Max Bănuș; colaborează la program: Nestor Rateș, Radu Tudor, Dan Vîlceanu, Anca Petrescu, Liviu Cangeopol, Sergiu Verona.
În sumar: Reacția Statelor Unite la evenimentele din România (corespondență N. Rateș, Washington); Interviu cu scriitorul Liviu Cangeopol (Radu Tudor); Conflictul din Panama (Dan Vîlceanu, New York); Mesaj Costin Popa (Bad Kreuzen, Austria); Interviu cu Sergiu Verona, expert în probleme sovietice la Universitatea Johns Hopkins (N. Rateș, Washington); Mesaje: Dan Ursulescu (Düsseldorf), Ion Bacinschi (Nürnberg); Aurel Onciul (Nürnberg) etc.
Alexandru Tacu este un fost deţinut politic ieşean, semnatar în 1989, alături de Dan Petrescu, a „declaraţiei de la Iaşi” care s-a difuzat la radio Europa Liberă în 9 octombrie 1989 şi în care se protesta împotriva regimului Ceauşescu. În cartea „Revoluţia la negru. Iaşi 14 decembrie 1989, începutul revoluţiei române? – o fraudă!” (editura 3D Arte, 2010 – linc) domnia sa comentează ceea ce dînsul consideră o fraudă istoriografică – aşa-zisul început al revoluţiei române în 14 decembrie 1989 la Iaşi. Cartea domnului Tacu este o replică la o altă carte – „Iaşi 14 decembrie 1989 – începutul revoluţiei române?” apărută în 2000 la editura Cogito din Oradea sub îngrijirea lui Gheorghe Florescu, profesor universitar, şi a lui Cassian Maria Spiridon, unul din autodeclaraţii lideri ai „revoluţiei” ieşene şi principalul propagandist al acesteia după 1989, cît şi la unele articole din presa ieşeană despre ziua de 14 decembrie 1989. „Nişte impostori au machiat o sosie, un fel de raport-lucrare, aş numi-o cu maliţiozitate antologie de truc şi chestii, prin excelenţă de sorginte tupeist-livrescă (…) Estimez discuţia asupra ‘maculaturii’ ca fiind de stringentă actualitate, deşi ceva timp de la aventura imbroglio a trecut” (pag. 8), „Falsificatorii de istorie, de fapt infractori de drept comun, cu o formulă brigantescă: Sesam deschide-te!, au reuşit tot ce şi-au dorit: o structură privată numită Asociaţia 14 decembrie 1989, ‘cetăţeni de onoare ai urbei’, titluri naţionale în grad de cavaler acordate de preşedintele penal Ion Iliescu” (pag. 136), spune domnul Tacu. Volumul editat de Gheorghe Florescu şi Cassian Spiridon susţine că în 14 decembrie 1989 în Piaţa Unirii din Iaşi s-ar fi încercat organizarea unei manifestaţii anticeauşiste, care ar fi eşuat datorită prezenţei forţelor de ordine, iar această încercare eşuată ar fi reprezentat de fapt începutul revoluţiei române. Ideea a fost popularizată ulterior în presă (mai ales ieşeană) şi de persoane precum Alex Mihai Stoenescu (informator al securităţii – linc) şi a ajuns şi în manualele şcolare de istorie. Domnul Tacu a citit cartea îngrijită de Florescu şi Spiridon „cu atenţia martorului sub ochii căruia în 14 decembrie 1989 nu s-a petrecut nimic evenimenţial în Piaţa Unirii, cît şi pe platforma Combinatului de utilaj greu, de natură să sugereze iminenţa unui protest politic, sau mă rog, o revoltă antiregim” (pag. 7-8). Citește în continuare „Alexandru Tacu despre frauda „revoluţiei” din 14 decembrie 1989 de la Iaşi”→
Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, în care e descrisă preluarea puterii de către CFSN.
Blogul lui Marius Mioc 