Gulgute proaspete ale lui Stănculescu, la B1TV şi în ziarul „Adevărul”

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu, osîndit la 15 ani închisoare pentru participare la reprimarea revoluţiei din Timişoara, are regim privilegiat la puşcărie. Ca în toate ţările Uniunii Europene, există şi în România posibilitatea ca puşcăriaşii să beneficieze de întreruperea executării pedepsei pentru rezolvarea unor probleme medicale care nu pot fi rezolvate în sistemul penitenciar. Domnul Stănculescu a beneficiat şi dînsul de această prevedere a legii. Dar, pe lîngă asta, special pentru Victor Atanasie Stănculescu, în sistemul penitenciar românesc au mai apărut nişte inovaţii: învoire de la puşcărie pentru a merge la teatru (linc) şi învoire de la puşcărie pentru a participa la o emisiune televizată.

Ultimul lucru s-a întîmplat recent, Stănculescu fiind învoit de la puşcărie pentru a participa la emisiunea „Naşul” de la B1TV. Anterior, fostul general dăduse şi un interviu ziarului „Adevărul”, din penitenciar. Avem o serie de articole cu Stănculescu în ziarul „Adevărul”, nu am timp să le comentez pe toate, voi puncta cîteva neadevăruri pe scurt.

Ziarul „Adevărul”, de conivenţă cu Stănculescu, îl înfăţişează pe fostul general ca pe o victimă a lui Iliescu. Se pare că acesta este sfatul consilierilor de imagine care duc actuala campanie propagandistică pentru eliberarea lui Stănculescu din puşcărie. Într-un articol de Andrei Crăciun şi Florel Manu din „Adevărul” din 11 martie 2010 (linc), după ce e descrisă aflarea lui Stănculescu la puşcărie, citim: „Undeva, pe strada Molière din cartierul Primăverii, un bărbat de 80 de ani, un emanat al „Revoluţiei“, un fost preşedinte, zîmbeşte larg. Un zîmbet pînă la urechi”. Aţi înţeles probabil subtila aluzie a lui Andrei Crăciun şi Florel Manu: Ion Iliescu este cel care zîmbeşte larg, bucuros că Stănculescu e la puşcărie.

Ion Iliescu cerînd graţierea lui Stănculescu

Adevăratele relaţii dintre Ion Iliescu şi Victor Stănculescu nu rezultă însă din metaforele şi aluziile subtile ale ziarului „Adevărul”. Există destule fapte concrete care ne lasă să deducem natura acestor relaţii, pe care le-am analizat în articolul „Ion Iliescu, un Sorin Ovidiu Vîntu al revoluţiei române” (linc). Începînd cu numirea lui Stănculescu în CFSN, apoi în guvernul „revoluţionar”, menţinerea sa în guvern şi după ce se ştia, din raportul Comisiei Guvernamentale de Anchetă, că acesta este învinuit de reprimarea revoluţiei din Timişoara, blocarea dosarului penal a lui Stănculescu cîtă vreme a fost preşedinte Ion Iliescu, declaraţiile publice de revoltă la condamnarea acestuia, promovarea recursului în anulare atunci cînd Ion Iliescu a revenit la preşedinţia României, numirea lui Stănculescu în conducerea Institutului Revoluţiei Române (de unde s-a retras doar ca urmare a protestelor lui Traian Orban) deşi era inculpat oficial şi semnarea de către Ion Iliescu a apelului pentru graţierea fostului general sînt fapte concrete care arată că Ion Iliescu a făcut tot ce i-a stat în putinţă să-l sprijine pe Stănculescu şi este mîhnit, nu bucuros, de ajungerea fostului său colaborator în puşcărie. Faptele concrete nu contează însă pentru ziariştii de la „Adevărul”, ei au o misiune propagandistică de îndeplinit.

„Pe 28 sau 29 decembrie, Petre Roman a dat o dispoziţie pe care a semnat-o, dispoziţie de formare a acelei comisii care să cerceteze situaţia celor care au fost la Timişoara”, spune domnul Stănculescu. Pentru ca dezinformarea să izbutească se foloseşte un sîmbure de adevăr – a existat într-adevăr o comisie aprobată de Petre Roman care a cercetat evenimentele de la Timişoara, dar se devansează data formării acesteia pînă în 28-29 decembrie 1989, ceea ce ar arăta că una din primele preocupări ale noii puteri, de îndată ce lucrurile s-au mai potolit, a fost să lămurească evenimentele din Timişoara. Realitatea este alta. Abia în februarie 1990 s-a înfiinţat respectiva comisie, la presiunea opiniei publice şi a unui grup de iniţiativă din Timişoara, care s-a conjugat cu presiunea Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei, al cărui prim punct în lista de revendicări a fost tocmai „stabilirea adevărului privind rolul armatei în Revoluţie, în special în perioada 16-20 decembrie 1989 în Timişoara” (vezi linc cu înregistrare video). Înfiinţarea acelei comisii a avut rol de potolire momentană a spiritelor, dar de concluziile acesteia nu s-a ţinut seamă, iar după alegerile din mai 1990 comisia respectivă a fost desfiinţată. Atît în cartea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (Editura Sedona, 1999) cît şi pe blog am prezentat istoria înfiinţării respectivei comisii (linc). Un fapt omis de ziarul „Adevărul”, deşi era relevant: comisia aceea a propus cercetarea penală a lui Victor Stănculescu.

„Am colaborat bine cu mişcarea CADA” (Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei), a declarat Stănculescu, conform unui articol din „Adevărul” din 12 martie 2010 (linc), dar nu se spune nimic despre faptul că Victor Stănculescu personal a iscălit trecerea în rezervă a unora din membrii CADA. Uneori, nerespectînd formele legale, ceea ce a făcut ca peste ani statul român să fie silit să plătească despăgubiri, cum este cazul fostului ofiţer Nicolae Durac.

„Puteţi confirma prezenţa unor mercenari străini în zilele exercitării acţiunilor teroriste ?”, l-a întrebat ziaristul Sergiu Andon pe Victor Stănculescu în februarie 1990, după ce acesta fusese numit ministru al apărării naţionale. „Nu, nu pot, nu avem date in acest sens”, a răspuns Stănculescu, după cum s-a consemnat în articolul „După 20 de ore” din ziarul „Adevărul” din 18 februarie 1990.

Acum, la B1TV, Stănculescu a spus, precum relatează Ana Maria Onisei în „Adevărul” din 13 martie 2010 (linc): „Generalul [Stănculescu] a confirmat că Armata a reţinut 1.015 cetăţeni sovietici, „turişti”, care se aflau pe teritoriul României şi pe care i-a predat ulterior Miliţiei. Stănculescu a menţionat că aceştia erau doar o parte dintre cei aproape 40.000 de ,,specialişti” sovietici a căror eliberare a fost cerută, în mod imperativ, de Evgheni Tiajelnikov, ambasadorul URSS în România, în discuţiile de la 27 decembrie 1989 cu Ion Iliescu şi cu Petre Roman. Stenograma acestei întîlniri a fost publicată, în exclusivitate, de ziarul ,,Adevărul”.

Interesant că nimeni dintre ziariştii luptători neînfricaţi pentru adevăr nu-l confruntă pe Stănculescu cu propriile sale declaraţii din februarie 1990, pentru a explica neconcordanţa cu ceea ce declară acum. Cînd ai minţit, domnule Stănculescu, în februarie 1990 sau acum?, ar trebui să sune o întrebare jurnalistică, dar nu e cine s-o pună. Ziariştii români sînt „oameni recenţi”, care n-au ţinere de minte pentru lucruri mai îndepărtate în timp. Ca tehnică a dezinformării, remarc folosirea numărului de 1015 sovietici reţinuţi, care e mult mai credibil decît dacă s-ar fi vorbit de 1000, lasă impresia unor informaţii foarte precise. „Generalul a confirmat” ni se spune, ceea ce presupune că a mai existat cineva, înaintea domnului Stănculescu, care a vorbit de aceşti 1015 sovietici reţinuţi, dar „Adevărul” nu explică cine e acela. Se face o trimitere la stenograma unei întîlniri dintre Ion Iliescu, Petre Roman şi ambasadorul sovietic Evgheni Tiajelnikov, oferită ziarului „Adevărul” de Alex Mihai Stoenescu. În această stenogramă (linc) găsim doar fraza: Evgheni Tiajelnikov are o rugăminte: „O serie de specialişti sovietici se află la periferie, cerem să le acordaţi ajutor, să spuneţi celor care trebuie să aibă grijă de securitatea lor, pentru că n-au asupra lor documente: paşapoartele sînt la Ambasadă, au adeverinţe, dar s-ar putea ca la control să nu se recunoască aceste autorizaţii. Sînt într-o situaţie grea!”. La vremea respectivă se făcuseră baraje rutiere antiteroriste într-o mulţime de locuri, într-adevăr cei care nu aveau acte în regulă puteau fi reţinuţi pentru acest motiv şi e în fişa postului unui ambasador să se intereseze de soarta compatrioţilor săi, mai ales că au fost şi cazuri de cetăţeni sovietici împuşcaţi (la Brădeşti, de pildă – linc). Nu se spune însă niciunde că ar fi vorba de 40000 de asemenea cetăţeni, sau de 1015 care să fi fost reţinuţi. Ziarul „Adevărul” încă datorează cititorilor explicaţii cu privire la pe cine anume a confirmat Stănculescu cînd a spus că au fost 1015 sovietici reţinuţi în decembrie 1989.

Fiindcă acum s-au desecretizat documentele revoluţiei, aştept ca lista cu aceşti 1015 sovietici să fie publicată în presă. Pînă acum, cît am discutat cu persoane care au avut tangenţă cu cei reţinuţi sub bănuiala de terorism, mi s-a spus că marea majoritate erau cetăţeni români.

Mai citeşte:
– Minciuni neruşinate (şi plagiat) la ziarul „Adevărul”

• jurnalistica din România
• revoluţia română din 1989