Cică Măgureanu a scris o carte cu dezvăluiri supărătoare pentru Ion Iliescu

Zarvă mare în mass-media şi în internetul românesc: Virgil Măgureanu, fostul şef al SRI din perioada preşedinţiei lui Ion Iliescu, a scos o nouă carte în care, dialogînd cu Alex Mihai Stoenescu (ale cărui cărţi despre 1989 le-am comentat deja pe acest blog), face cică nişte dezvăluiri supărătoare pentru Ion Iliescu.

N-am citit cartea deci comentez aici doar pe baza celor apărute în presă şi pe internet. Am citit însă raportul SRI despre revoluţie din 1994, făcut cînd la conducerea SRI era Virgil Măgureanu, şi erau aceleaşi teorii despre agenturile străine pe care le văd şi acum menţionate. Am cerut atunci, la o conferinţă de presă a asociaţiei „17 Decembrie”, destituirea lui Măgureanu pentru falsificarea istoriei revoluţiei (citiţi sinteza conferinţei de presă din 25 august 1994). Nici un politician nu m-a susţinut. După venirea la putere a lui Emil Constantinescu în 1996 am avut surpriza să văd că Măgureanu e păstrat la conducerea SRI. În decembrie 1996, la aniversarea revoluţiei, pe cînd CDR-ul era încă în luna de miere cu alegătorii, am blestemat pe cei care continuă să-l susţină pe Măgureanu. Abia după ce revista „22” din 21 ianuarie 1997 a publicat cuvîntarea mea şi s-a declanşat o polemică legată de aceasta cu Vasile Popovici („22” din 28 ianuarie respectiv 11 februarie 1997), Măgureanu a fost schimbat.

Pe blogul lui Ion Iliescu văd dedicaţia olografă pe care Virgil Măgureanu i-o dă fostului preşedinte, exact pe cartea cică „incomodă” pentru acesta: „Domnului Preşedinte Ion Iliescu, omul care a făcut istorie atunci cînd toţi ceilalţi nu se aflau la înălţimea ei”. Stau şi mă minunez, cum îşi închipuie unii „analişti” că această carte ar avea ceva anti-Iliescu în ea? Se doreşte legendarea lui Măgureanu ca oponent a lui Iliescu? N-au fost oare în aceeaşi gaşcă în 1989?

Măgureanu, cînd scrie că încă din a doua jumătate a anilor ’70 se ştia că succesorul lui Ceauşescu va fi Ion Iliescu, sugerează că în decembrie 1989 nu exista altă opţiune decît Iliescu. Am îndoieli asupra acurateţii acestei interpretări, care în nici un caz nu e deranjantă pentru fostul preşedinte.

Răzvan Vintilescu de la „Cotidianul” salută anticomunist dezvăluirile lui Măgureanu. Vintilescu e deranjat de „ideea tîmpă că tocmai în acea zi din decembrie 1989 s-a trezit brusc tot poporul român să ţipe de durere, cînd pînă atunci a dormit în post de frică” şi e mulţumit că în cartea sa Măgureanu combate această idee, susţinînd că răsturnarea lui Ceauşescu a fost pusă la cale de KGB şi CIA.

Poporul român nu s-a trezit nicidecum brusc la revoluţie. În 15 decembrie 1989 s-au adunat cîţiva lîngă casa lui Laszlo Tokes, în 16 au fost mai mulţi, dar încă puţini faţă de populaţia oraşului. Coloana de demonstranţi din 16 a mers pe lîngă nişte întreprinderi şi prin complexul studenţesc ca să provoace o ieşire masivă în stradă a muncitorilor şi studenţilor, dar n-a izbutit. Abia în 21 revoluţia s-a extins la Bucureşti, unde a început tot cu o mînă de oameni. Trezirea în masă a bucureştenilor a fost abia în 22 decembrie, la o săptămînă după începutul de la Timişoara. Pentru timişoreni, senzaţia nu a fost că poporul s-a trezit „brusc” ci că s-a trezit încet şi cu greu. Mă uimeşte Vintilescu care lansează teoria trezirii bruşte pentru a avea ce să combată după aceea.

Un alt ziarist cunoscut pentru anticomunismul şi antifesenismul său, Victor Roncea de la „Ziua”, scrie despre „profesionalismul extrem” şi „acribia” care ar caracteriza respectivul volum.

Scriam după condamnarea generalilor Chiţac şi Stănculescu că mai avem o problemă rămasă de lămurit: teroriştii de după 22 decembrie 1989. Remarc că atît Ion Iliescu cît şi Virgil Măgureanu au iscălit cereri pentru graţierea lui Victor Stănculescu. Mi se pare foarte convenabil pentru cei care au preluat puterea în decembrie 1989 să se răspîndească în opinia publică teoria că nişte misterioşi agenţi KGB neidentificabili au fost vinovaţi de morţii de după 22 decembrie. Asfel, pot scăpa de răspundere adevăraţii vinovaţi, care sînt români. Cartea lui Măgureanu este parte din diversiunea fesenistă începută în 22 decembrie 1989, cu scopul de a scăpa de răspundere criminalii din 1989, iar criticile de suprafaţă faţă de Ion Iliescu care se găsesc în carte sînt doar o stratagemă pentru mărirea credibilităţii.

Urmăreşte: Înregistrare video cu discursul lui Măgureanu la lansarea cărţii sale, pe saitul ziarului „Ziua”

Vezi şi:

– Raportul SRI din 1994 despre revoluţie, de pe vremea lui Virgil Măgureanu

– despre Alex Mihai Stoenescu, coautorul cărţii lui Măgureanu, recenzii la volumele sale anterioare despre revoluţia din 1989:

– “Prejudecăţile birocratice ale lui Alex Stoenescu” – comentariu la primul volum al acestuia despre revoluţie – “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (I)”, Editura Rao Bucureşti, 2004.
– “Securitatea în revoluţia din 1989, după părerea lui Alex Stoenescu” – comentariu la capitolul “Departamentul Securităţii Statului la începutul revoluţiei” din “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (II)”, Editura Rao Bucureşti, 2005.
– Greşita distincţie a lui Alex Stoenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (I) – prima parte a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005)
– Greşita distincţie a lui Alex Stonenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (2) – a 2-a partea a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005)
– Căderea lui Ceauşescu, văzută de Alex Stoenescu – Comentariu la partea legată de căderea lui Ceauşescu din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005)

• cărţi
• politica românească
• revoluţia română din 1989