Richard Andrew Hall: Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (8). Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române

A 8-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele şapte părţi ale acestei lucrări:
– Mişcări de deschidere
– El complotează, ei complotează, tu complotezi
– Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
– Zvonuri despre un documentar revoluţionar
– Fundal la Brandstatter: „Vechea Europă”, „Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană
– Şah-mat: „Un documentar palpitant care poate să-ţi distrugă încrederea în mass-media”
– Reacţii interne şi externe la documentarul „Şah-mat”

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române

Dacă n-ar fi fost surprinzătoarea apariţie în film a fostului prim ministru maghiar Miklos Nemeth, puţin probabil că ungurii ar fi dat atenţie documentarului „Şah-mat”. Dar comentariile lui Nemeth au prefăcut ceea ce altfel ar fi fost considerată o „poveste străină”, într-una care „loveşte propria casă”, ca să spunem aşa. Cei care cred că asemenea narcisism este de domeniul unor persoane izolate – sau, cum pare să creadă o parte a lumii academice americane, o situaţie tipic americană – probabil n-au urmărit niciodată acoperirea în mass media din alte ţări a unei catastrofe de peste hotare sau a unui eveniment sportiv, în care conaţionalii sînt întregul subiect al relatărilor.

Pînă la investigarea de către Televiziunea maghiară a susţinerilor lui Nemeth din „Şah-mat”, populaţia Ungariei a fost informată prin traducerea celor apărute în „Jurnalul Naţional” de către corespondenţii de presă maghiari din Bucureşti. Aceste relatări nu au fost subiectul vreunei investigaţii. Ziarul „Magyar Hirlap” din 26 februarie a prezentat revelaţiile ofiţerilor de securitate Raţiu şi Tinu [numele de familie este de fapt Radu; fiindcă a fost prezentat deseori ca Radu Tinu, s-a creat falsa impresie că prenumele Tinu ar fi numele de familie], ca o confirmare a tezei că Ceauşescu a fost răsturnat de servicii secrete străine, care au organizat tabere de antrenament inclusiv în Ungaria, după cum susţinuse Nemeth. Faptul că afirmaţiile acestor foşti securişti – chiar dacă în susţinerea unor declaraţii ale unui fost demnitar maghiar – au putut fi luate imediat drept bune arată cît de departe de decembrie 1989 s-a ajuns inclusiv în Ungaria. La începutul anilor 1990, asemenea afirmaţii ar fi fost întîmpinate cu o cercetare mult mai atentă şi mai sceptică. Ideea că mass media din Ungaria abia aştepta să dezmintă afirmaţiile lui Brandstatter e vorbărie goală.

Televiziunea maghiară a început să cerceteze filmul în emisiunea „Joi seara”, dar cea mai importantă examinare a acestuia a fost duminică, 29 februarie 2004, cînd MTV (Televiziunea Maghiară) a difuzat o emisiune intitulată „Revoluţia secretă?” (Titkos Forradalom?). Conform gazdei emisiunii, Sandor Friderikusz, „la cîteva zile [după premieră], filmul încă stîrneşte pasiunile ungurilor şi străinilor”. Dar a fost limpede că afirmaţiile lui Nemeth au fost cele care au condus totul – şi au slujit ca o poartă spre o mai mare deconstrucţie a filmului.

Brandstatter era programată să apară în emisiune, dar după ce făgăduise timp de o săptămînă că va participa, în ultima clipă s-a răzgîndit fără să dea vreun motiv, a afirmat Friderikusz. Friderikusz a hotărît să ia legătura cu cei interviaţi în film pentru a verifica afirmaţiile lor. A ieşit la iveală un model: Brandstatter a făcut lungi interviuri, uneori de cîteva ore, dar a inclus în film doar scurte secvenţe, deseori scoase din context. Mai mult, conform interlocutorilor ei, ea a venit la interviuri cu mintea deja ferm fixată despre ce s-a întîmplat în decembrie 1989.

Primul interviat care a fost căutat a fost Milton Bearden, care a participat la emisiune telefonic de la casa sa din New Hampshire. Bearden, fostul şef CIA al operaţiunilor pentru Uniunea Sovietică şi Estul Europei, nu era amuzat de documentarul lui Brandstatter. Avertismentul său către Brandstatter, că să aibe grijă în urmărirea ideii că revoluţia română a fost lucrătura serviciilor secrete străine, a fost singura parte prezentă în film din ceea ce el a spus că a fost un interviu de 2 ore jumătate. [Generalul român Victor Stănculescu susţine deasemenea că deşi în film el apare doar cu cîteva cuvinte, interviul cu Brandstatter a durat 4 ore (Gh. Brătescu – „Enigme budapestane” (linc) în „Clipa” din 11 martie 2004)]

Bearden a declarat categoric că „CIA nu a precipitat sau direcţionat revoluţia în nici un fel” şi a respins argumentele lui Brandstatter că revoluţia ar fi fost lucrătura serviciilor secrete străine ca „complet neadevărată”. Întrebat dacă crede că Brandstatter a forţat argumente pentru teoria ei, Bearden a răspuns: „Nu vreau să-i creez greutăţi lui Brandstatter, dar ea a venit deja convinsă de adevărul teoriei sale”. Avertismentul său către ea, „ai grijă”, pare să fie o referinţă la felul cum dînsa se apropia de subiect din punct de vedere analitic, şi nu la faptul că această urmărire a temei i-ar fi pus în primejdie viaţa sau bunăstarea.

Bearden a considerat ridicole afirmaţiile despre un rol central al ungurilor în revoluţia română. El a amintit că în 1989 scena politică maghiară era dominată de două probleme principale: reînmormîntarea lui Imre Nagy şi deschiderea graniţei cu Austria. Spre cinstea sa de jurnalist, Friderikusz l-a provocat pe Bearden în două probleme: 1) poate alte persoane din cadrul CIA au putut fi implicate într-o operaţie împotriva României de care Bearden să nu aibe cunoştiinţă şi 2) chiar dacă CIA a fost implicată, nu e firesc ca Bearden să tăgăduiască? Bearden a afirmat că e în afară de orice discuţie ideea că o operaţiune de acest fel ar fi putut avea loc fără ştiinţa sa, şi a spus că înţelege suspiciunile cu care tăgada sa este întîmpinată dar a reafirmat că susţinerile lui Brandstatter sînt neîntemeiate.

Apoi, Friderikusz l-a interviat pe Ferenc Karpati, ministul ungar al apărării în perioada revoluţiei, şi pe Laszlo Borsics, şeful de stat major al armatei ungare la acea vreme. Karpati şi Borsics au tăgăduit orice pregătire militară sau furnizare de arme în timpul revoluţiei şi au afirmat că ei nu cred că o operaţiune precum antrenarea de către CIA a unor agenţi provocatori care să-l răstoarne pe Ceauşescu putea fi lansată din Ungaria. Deşi au fost unele discuţii în cercurile politice despre trimiterea unor unităţi anti-teroriste sau a unor voluntari, Karpati a opinat „din fericire am respins aceste sugestii”. În fapt, aceşti demnitari au spus că au făcut doar o ofertă de ajutor cu arme şi muniţie după răsturnarea lui Ceauşescu şi că aceasta a fost respinsă de armata română, care a acceptat doar echipamente medicale. Friderikusz l-a întrebat pe Karpati „care partid sau fracţiune politică” sugera intervenţia, dar Karpati a refuzat să răspundă, susţinînd că el deja a făcut treaba asta publică de cîţiva ani într-un articol din revista „Historia” [Totuşi, în campania alegerilor parlamentare maghiare din 1994, liderul fostului partid comunist, Gyula Horn, l-a acuzat pe răposatul fost prim-ministru Jozsef Antall şi pe atunci ministrul de externe Geza Jeszensky de la Forumul Democrat Maghiar că ar fi cerut în zilele revoluţiei să se accepte crearea de detaşamente de voluntari care să intervină în România, dar că cererea a fost respinsă. Jeszensky a dezminţit afirmaţiile lui Horn, spunînd că Forumul Democrat Maghiar i-a cerut lui Horn, care era atunci ministru de externe, să ceară intervenţie NATO, şi că n-a propus niciodată crearea de detaşamente de voluntari. Vezi Dorin Suciu – „Şi totuşi în ’89 Ungaria pregătea o intervenţie în România”, „Adevărul” din 26 aprilie 1994].

În ceea ce reieşea ca un model clar, Karpati a afirmat că cu un an înainte Brandstatter a făcut un „pre”-interviu de două ore cu el, nefilmat, nimic din acesta nevăzînd lumina zilei. Apoi, cînd ea a cerut să-i trimită o echipă de filmare, el a refuzat fiindcă ea nu a răspuns la întrebările sale despre conţinutul filmului. Provocat să răspundă cu privire la susţinerile lui Nemeth despre implicarea directă a CIA şi a Ungariei în revoluţie, Borsics a fost de părere că spusele lui Nemeth „au putut fi scoase din context… În mod cert eu n-am cunoştiinţă de asemenea lucruri”. Borsics a evidenţiat de asemeni cîteva inexactităţi faptice din filmul lui Brandstatter – precum „tabăra de antrenament” Bicske care se spune că ar fi la 40 km de graniţa austriacă, cînd de fapt e la 40 km de Budapesta şi cel puţin 150 km de graniţa austriacă.

Friderikusz l-a întrebat apoi pe Karpati, cum e posibil ca afirmaţiile sale şi ale lui Borsics să fie atît de diferite de cele ale lui Nemeth? Era posibil ca numai Nemeth să cunoască aceste taine? Karpati a răspuns categoric:

„Ce pot spune e că în acele zile îl informam pe primul ministru în fiecare oră, stăteam frecvent la masa sa marcînd pe o hartă fiecare mişcare care avea loc în România, vorbeam despre mişcările de trupe, vorbeam despre tot, şi cred că el ar fi auzit întîi de la noi orice informaţie”.

În sfîrşit, Friderikusz a vorbit cu Sandor Aradi, ataşatul militar al Ungariei la Bucureşti în timpul revoluţiei, care a respins teoria lui Brandstatter, a pretins că filmul lui Brandstatter era plin de afirmaţii cu dublu înţeles şi a afirmat că Revoluţia Română a fost în primul rînd meritul poporului român, în special al tineretului. „Fără îndoială”, a spus Aradi, e de neconceput ca el să aibe o asemenea poziţie şi să nu fi fost informat despre operaţiunile secrete despre care a vorbit Nemeth.

Şi la nivel politic, susţinerile lui Nemeth au fost respinse de alţi politicieni importanţi ai acelor timpuri. O emisiune separată la televiziunea maghiară a prezentat un interviu cu Imre Pozsgay, care a susţinut că n-are cunoştiinţă despre afirmaţiile lui Nemeth şi că acesta n-a discutat niciodată despre ceva de acest fel. „Dacă eu n-aş fi ştiut [despre operaţiunile secrete], asta înseamnă că foarte, foarte puţini ar fi putut şti”, a afirmat. „Desigur Vestul şi Moscova au încercat să facă presiuni asupra lui Ceauşescu, dar o revoluţie, o ridicare a societăţii, o rebeliune, că serviciile secrete ar fi putut realiza aşa ceva… un asemenea lucru nu s-a întîmplat în istoria lumii [!]”. [Miklos Nemeth nu a putut fi găsit la telefon, conform Erdelyi Riport (linc)]

Aşadar, în afara persoanelor din România care au contestat caracterizarea şi/sau prezentarea lor în film şi maniera în care Brandstatter l-a produs, avem cel puţin cinci alţi demnitari ai vremii, care nu numai că resping teoriile lui Brandstatter, dar şi-au exprimat exasperarea şi dezgustul despre felul cum Brandstatter a prezentat Revoluţia în „Şah-mat”: Bearden, Karpati, Borsics, Aradi şi Pozsgay.

(va urma)

• revoluţia română din 1989