Gheorghe Sălăjan în procesul revoluţiei din Timişoara (3): Consemnarea declaraţiei

După ce maiorul Gheorghe Sălăjan, ofiţerul însărcinat cu cercetarea penală în cadrul Securităţii Timiş, a spus ce a avut de spus, preşedintele instanţei, judecătorul Cornel Bădoiu, trece la consemnarea declaraţiei. Practic se repetă şi se sintetizează cele spuse anterior.

Fă clic ca să asculţi înregistrarea audio (45 minute 59 secunde)

Transcriere înregistrare:

Securistul Gheorghe Sălăjan în procesul revoluţiei din Timişoara (1): Generalul Velicu mi-a zis că miliţia cercetează prima dată şi după aia noi (audio)

Actualizare 11 iunie 2023: Fiindcă saitul trilulilu.ro, unde pusesem inițial înregistrarea, nu mai funcționează, am adăugat înregistrare de pe audio.com

Fă clic pentru a asculta înregistrarea (28 minute, 19 secunde)

Gheorghe Sălăjan era în decembrie 1989 ofiţer însărcinat cu cercetarea penală în cadrul Securităţii judeţului Timiş. În 5 iunie 1990 a depus mărturie în procesul revoluţiei din Timişoara. Declaraţia sa, înregistrată de radio Timişoara, a ajuns şi la mine (prin intermediul asociaţiei Memorialul Revoluţiei). Mai jos aveţi un prim fragment din această mărturie. În transcrierea înregistrării, intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.
Transcriere înregistrare:

Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct al RSR: Trebuia să fie un dosar istoric, prin care să aducă sancţiuni capitale (…) O echipă condusă de colonelul Caraşcă făcea cercetări în spatele nostru, avînd sarcina să stabilească cine sînt liderii politici ai manifestărilor din Timişoara (audio)

În 13 iunie 1991 Gheorghe Diaconescu, fost prim-adjunct al procurorului general al Republicii Socialiste România în 1989 (procuror şi după revoluţie, mai tîrziu trecut în avocatură unde a fost foarte apreciat de clienţi; răposat în 8 martie 2008), a fost chemat ca martor în procesul revoluţiei din Timişoara (procesul celor 25). Mărturia a fost înregistrată de radio Timişoara, iar prin intermediul asociaţiei „Memorialul Revoluţiei” am ajuns şi eu în posesia acesteia. De altfel, asociaţia „Memorialul Revoluţiei” a publicat mărturia în volumul 6 din „Documente ’89. Procesul de la Timişoara”, Timişoara 2008, fragmentul de mai jos apărînd la pag. 3532-3533 (există unele diferenţe între cartea publicată de „Memorialul Revoluţiei” şi transcrierea mea de mai jos; cred că transcrierea mea e mai exactă; cititorii pot acum compara şi cu înregistrarea audio).

Prezint mai jos o parte din mărturia depusă în faţa instanţei de Gheorghe Diaconescu, anume fragmentul în care povesteşte despre dosarele întocmite de organele de anchetă în timpul revoluţiei. Din păcate, chiar la începutul acestui fragment lipseşte o parte din înregistrare şi nu se înţelege despre cine se vorbeşte că ar fi dorit un dosar cu sancţiuni capitale (în volumul editat de asociaţia „Memorialul Revoluţiei” la pag. 3531 se afirmă că ar fi vorba de Emil Macri). Deşi Diaconescu vorbeşte de 28 sau 30 de dosare, la Pachetul Militar Timişoara au ajuns după revoluţie doar 4 asemenea dosare.

Ascultă înregistrarea mărturiei lui Gheorghe Diaconescu (6 minute 17 secunde)

Transcriere înregistrare:
Gheorghe Diaconescu: …am realizat că dorea ca la natura evenimentelor din Timişoara să se edifice cu un dosar echivalent. Trebuia să fie un “dosar istoric” – în viziunea lui sau a superiorilor lui, prin care să aducă sancţiuni capitale celor care erau arestaţi. [pauză în înregistrare considerată înregistrare defectuoasă – lipsă text în volumul editat de „Memorialul Revoluţiei”, dar ar putea să fie numai o pauză făcută de martor]
… în legătură cu faptele acestea mai mărunţele. Am spus că sînt clar încadrabile în Decretul 153, urmează ca organele de miliţie să facă sesizarea cuvenită la instanţă. Dar, printre cei care s-au opus, în primul şi în primul rînd, a fost generalul Macri, spunînd că nu acesta-i tratamentul la asemenea fapte. Deci, ofiţerii de cercetări penale de la Bucureşti, ca şi procurorii, erau cu toţii jos, la Cercetări Penale, în schimb nu aveau inculpaţii. Inculpaţii au apărut joi, dar au dispărut dosarele. Aşa puţine şi insuficient formate cum erau, nu mai existau. Pentru ca în noaptea de joi spre vineri, dosarele să plece la Bucureşti, într-o mapă, cu colonelul Caraşcă. Nu ştiam unde trebuie să ajungă aceste dosare. În cadrul cercetărilor care s-au făcut şi de care v-am amintit încă în preambulul declaraţiei mele, se găseşte declaraţia colonelului Caraşcă, care, ulterior, a relatat următoarele: în sîmbăta din 16 decembrie, din ordinul generalului Macri, a făcut parte dintr-o echipă care s-a deplasat la Timişoara cu un automotor; singur, din partea Cercetărilor Penale de la Bucureşti. Că tot din ordinul generalului Macri, a convocat ofiţeri de cercetare penală de securitate, din alte judeţe. Alcătuind acolo echipe de cercetare. Că în timp ce procurorii noştri se chinuiau la o masă, unde stăteau cîte cinci-şase procurori, de o parte, şi cinci-şase presupuşi sau chiar infractori, de cealaltă parte, această echipă condusă de colonelul Caraşcă, făceau cercetări în spatele nostru, avînd sarcina să stabilească cine sînt liderii politici ai manifestărilor din Timişoara. Noi nu am ştiut nici un moment şi nici cei de la Miliţie n-au ştiut, despre cercetări care se făceau în spatele nostru – am aflat, erau pe la cabinetul medical şi în alte locuri prin penitenciar, dar am aflat despre aceste cercetări paralele şi în spatele nostru, atunci cînd a fost audiat colonelul Caraşcă, legat de dosarele transportate de la Bucureşti. Probabil că, nefiind satisfăcut de poziţia adoptată deopotrivă de Direcţia de Cercetări Penale şi de către Procuratură în legătură cu încadrarea juridică preconizată, dosarele au fost preluate de Securitate, de Cercetările Penale de la Securitate, pentru a fi duse la Bucureşti. Cred că prin luna ianuarie, pe la mijlocul lui ianuarie, cred, întrebîndu-l pe colonelul Tudor Stănică, care mai este situaţia, ce mai ştie despre dosarele pe care le-am avut noi la Timişoara, el mi-a spus că le-a recuperat (nu mi-a precizat de unde) şi că le-a trimis cu adresă şefului Serviciului Cercetări Penale de la Timişoara, colonel Tufariu. Că, deci, toate cele 28 sau 30 de dosare (nu vă pot spune numărul precis, ştiu numărul de persoane, mai degrabă, decît de dosare, puteau să fie două sau mai multe persoane în acelaşi dosar), şi că după cîte a aflat, la un moment dat, ajunseseră aceste dosare pe la formaţiunea de Transporturi Feroviare. Nu ştiu din ce cauză, dar oricum, ce vreau să spun că aceste dosare au reintrat în circuitul lor normal. Despre cercetările pe care le-am făcut noi acolo, cam atît am avut să vă relatez. Doar în sinteză, să punctez că: 1). Procurorii nu au dat nici un mandat de arestare, pentru nici o faptă; după cum nu au dat mandate de arestare la nici una din unităţile de procuratură din ţară, împotriva celor care au manifestat – fie că a fost 16, fie că a fost 17, fie că a fost 22 decembrie – indiferent unde în ţară, deci nu s-au emis, în nici un caz, mandat de arestare de către procuror, şi că, în cele 28 sau 30 de cazuri în care am intenţionat să dăm mandat de arestare, pentru că erau foarte clar penale şi dovedite, nu am mai reuşit, datorită contextului faptei pe care deja v-am relatat-o.

Citeşte şi: Sînt vechi membru al clubului posesorilor de NUP