Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Fostul colaborator al securităţii, Pavel Buzgău, în 2003: „Fiecare revoluţionar să dovedească că nu a fost informator sau colaborator al securităţii. Cred că aici vor cădea multe capete!” Aprilie 27, 2010


Am relatat deja faptul că preşedintele Traian Băsescu, conform art. 8 din Legea 341/2004, a retras titlul de luptător în revoluţie la 3 persoane, dovedite a fi fost colaboratori ai securităţii (linc): Ioan Bălăceanu, Constantin Boncu şi Pavel Buzgău.

În 2003 încă nu apăruse Legea 341/2004 care a instituit incompatibilitatea între calitatea de fost colaborator al securităţii şi deţinerea titlului de luptător în revoluţie. Se discuta doar despre o asemenea posibilă lege, care să cearnă din titlurile de revoluţionar. Printre glasurile care s-au auzit în acea vreme, cerînd inclusiv eliminarea foştilor colaboratori ai securităţii din rîndul revoluţionarilor, este şi cel al preşedintelui Asociaţiei Revoluţionarilor din Decembrie 1989 din Arad, Pavel Buzgău, cum aflăm din articolul Feliciei R. Gheorghe – „La 13 ani de la revoluţie, lupta pentru ciolan, cea mai ruşinoasă ofensă adusă martirilor din 1989” (linc). Iată declaraţia lui Pavel Buzgău, consemnată în acel articol:

„În ţară sînt 27.000 de revoluţionari cu acte. Dar, în urma curăţirii generale, nu ştiu dacă vor mai rămîne vreo şapte mii. Trebuie să fie foarte clar: revoluţia română înseamnă 16-22 decembrie 1989. După aceea a fost contrarevoluţie. De asemenea nu intră în denumirea de revoluţie – revoluţionari decît oraşele-martir din ţară. Se va face ordine, sîntem siguri: printre altele, va fi necesar ca fiecare revoluţionar, conform Legii 187/99 art. 2 lit. z, să dovedească că nu a fost informator sau colaborator al securităţii. Cred că aici vor cădea multe capete! Oricum, accentuez, toate formaţiunile de revoluţionari din Timişoara fac parte din LORD ’89. Pînă nu vor rămîne doar adevaraţii revoluţionari, va fi acest haos de care profită revoluţionarii de carton”.

Cam nerealist Pavel Buzgău, cînd spunea că nu vor rămîne decît 7000 de revoluţionari. Pînă la sfîrşitul mandatului din fruntea SSPR a lui Puiu Nicolae Fesan se eliberaseră peste 12178 certificate (linc), iar pînă la sfîrşitul lui 2009, CPRD avizase favorabil alte 5771 certificate, conform raportului lui Raymond Luca (linc). Avem deci aproape 18000 de certificate cu aviz atît SSPR cît şi CPRD pînă la sfîrşitul lui 2009, la care se adaugă cele avizate în 2010. Bilanţul final se va putea face doar după perioada de contestaţii, dar e limpede că vor fi mult mai mulţi revoluţionari cu certificat decît cei 7000 despre care vorbea Pavel Buzgău.

„Vor cădea multe capete!”, spunea Pavel Buzgău referindu-se explicit la problema revoluţionarilor care au fost colaboratori ai securităţii. Deocamdată numărul capetelor căzute pe această problemă este de 3, unul dintre ele fiind chiar a lui Pavel Buzgău. Simpatică treabă!

De remarcat că Pavel Buzgău nu e un revoluţionar oarecare, ci a fost, poate încă mai este, preşedinte de asociaţie de revoluţionari la Arad. Adică persoană care, conform Legii 341/2004, a dat avize pentru alte persoane care au pretins la titlul de luptător în revoluţie.

Mai citeşte:
Revoluţionari, colaboratori ai securităţii, şi reluarea manipulării pe acest subiect
Colaborarea cu securitatea a revoluţionarului Ioan Itu
Fostul deputat şi rănit în revoluţie Vasile Bărbat şi colaborarea sa cu securitatea
Încercări ale CPRD de a schimba înţelesul art. 8 din Legea 341/2004
Le Monde: “Mulţi ofiţeri de securitate au primit certificate de revoluţionar”
Situaţia verificării revoluţionarilor de către CNSAS
Un precedent: Anularea certificatelor de revoluţionar pentru informatorii securităţii
Ion Caramitru în decembrie 2009 (2): Securistul nostru, care se ocupa de 3 teatre, a devenit luptător cu merite deosebite în revoluţie (video)
Băsescu retrage titlul de revoluţionar la 3 foşti colaboratori ai securităţii
Un colaborator al securităţii, dispărut în mersul hîrtiilor dintre SSPR, CPRD şi Preşedinţie

 

3 Responses to “Fostul colaborator al securităţii, Pavel Buzgău, în 2003: „Fiecare revoluţionar să dovedească că nu a fost informator sau colaborator al securităţii. Cred că aici vor cădea multe capete!””

  1. negrea Says:

    participarea la inlaturare unei dictaturi a fost un sacrificiu si un risc asumat defiecare indiferent de functild

  2. negrea Says:

    Cnsas-ul este o organizatie terorista la fel ca si fosta securitate. Politicienii fac legi traznite care duc la razbunarea intre cei care au participat la revolutie si cei care au fost detinuti politici si au fost torturati de catre fosta securitate. Cele doua organizatii, fosta securitate si CNSAS-ul, terorizeaza cu buna stiinta pe adevaratii eroi ai Revoutiei. Incalcarea flagrant a Constitutiei Romaniei art. 53 alin. 1 si 2 unde se spune ca ” Exercitarea unor drepturi sau libertati poate fi restransa numai prin lege si numai daca se impune dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, ordinii, a sanatatii ori a moralei publice…”
    Revolutia a fost declanasata in anul 1989 iar ordonanta 24/2008 si cu legea 293 a aparut dupa 25 de ani sub forma razbunarii inpotriva celor care au luat parte la Revolutie. La Revolutie am iesit fara ordonante si fara drepturi nesiliti de nimeni si de buna voie. Toti am vrut inlaturarea unui sistem dictatorial care incalca cele mai elementare dreputuri datorita unor politici criminale. Politicienii au infiintate o alta alta lege care incalca cele mai elemntare drepturi!

    • mihai Says:

      nu a fost revolutie , a fost lovitura de stat
      deci pentru ce sa existe persoane cu titlu de revolutinar sa beneficieze de niste avantaje banesti fara nici un motiv , adevaratii revolutionari sunt si au fost toti aceia care au fost in opozitie fata de regimul ceausist in nainte de 89 dar fara sa aibe pretentii materiale sau banesti


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s