Odată cu pronunţarea hotărîrii judecătoreşti în procesul Chiţac-Stănculescu, o parte a mass-mediei, care de 19 ani dezinformează în problema revoluţiei române, şi-a reluat cu intensitate dezinformările.
De pildă, într-un comentariu de Bogdan Pitaru de la Antena 3 citim: “În cazul generalului Stănculescu, justiţia română s-a perpelit 18 ani în decizii îndoielnice, menite să arunce procesul acestuia în derizoriu. Generalul a fost, pe rând, condamnat, graţiat, trimis la psihiatru şi, într-un final, încarcerat”. Informaţii false şi tendenţioase. Stănculescu nu a fost niciodată graţiat, trimiterea la psihiatru este o cerinţă a Codului de procedură penală în cazurile de omor, nu o toană a judecătorilor, iar deciziile justiţiei în cazul Stănculescu s-au perpelit atîta vreme doar datorită sprijinului politic pe care Stănculescu l-a avut (şi încă îl are) din partea fostului preşedinte Ion Iliescu. Deşi exista o propunere de începere a urmăririi penale a generalilor Stănculescu şi Chiţac încă din 1990, din partea unei comisii care anchetase evenimentele din Timişoara, parchetul nu a făcut asta decît în 1997, după ce Iliescu pierduse alegerile. Bogdan Pitaru nu spune cine este vinovat de prelungirea procesului. Generalul Stănculescu însuşi, personal sau prin avocaţii săi, a folosit toate tertipurile posibile pentru prelungirea procesului. De pildă, deşi fusese examinat psihiatric, a pretins că examinarea nu e valabilă fiindcă nu s-a făcut cu internare, cerînd pe acest motiv rejudecarea procesului. În mod normal procesul Chiţac-Stănculescu era încheiat în 2000, cînd se respinsese recursul celor doi generali şi se dăduse prima hotărîre „definitivă şi irevocabilă”. Doar împrejurarea că Ion Iliescu a ajuns la putere şi a numit un procuror general care a promovat recursul în anulare în acest caz a făcut ca procesul să se prelungească atît. Cei doi generali nu se pot considera însă nedreptăţiţi de prelungirea procesului, cîtă vreme ei înşişi au făcut memorii pentru promovarea acelui recurs în anulare. Toate cele 4 complete de judecată care au examinat cauza i-au găsit vinovaţi, iar completul de la recursul în anulare trimisese cauza la rejudecare.
“Aşa cum doar mareşalul Antonescu nu poate fi singurul vinovat pentru deciziile României din al doilea război mondial, aşa nici generalul Stănculescu nu poate fi unicul responsabil pentru dramele din timpul Revoluţiei române”, mai scrie Bogdan Pitaru.
Lăsînd la o parte comparaţia trasă de păr între un general comunist şi un mareşal anticomunist, observăm manipularea opiniei publice prin inducerea ideii că justiţia l-ar fi considerat pe generalul Stănculescu drept unic vinovat de dramele revoluţiei române. Nimic mai fals. Lăsînd la o parte celelalte oraşe, referindu-ne doar la Timişoara, încă din 1990 au fost trimise în judecată 25 de persoane pentru participare la reprimarea revoluţiei. După 6 ani de procese, din cei 25 de inculpaţi 9 au fost condamnaţi (Ion Coman, Ilie Matei, Cornel Pacoste, Ion Popescu, Traian Sima, Ion Deheleanu, Ion Corpodeanu, Iosif Veverca, Nicolae Ghircoiaş – la acesta din urmă s-a constatat că pedeapsa a fost graţiată), în 2 cazuri (Radu Bălan şi Emil Macri) a intervenit decesul inculpaţilor, în alte 9 cazuri s-a constatat că fapta a fost amnistiată (Valentin Ciucă, Ion Baciu, Gheorghe Avram, Laurenţiu Preda, Eugen Mişea, Tiberiu Grui, Eugen Peptan, Gheorghe Ganciu, Emilian Zamfir Iosef), iar în 5 cazuri (Filip Teodorescu, Gabriel Anastasiu, Gheorghe Atudoroaie, Tinu Radu, Viorel Bucur) s-a pronunţat achitare. Pe lîngă acest proces de amploare, au mai fost condamnaţi în procese separate: plutonierul major de miliţie Vasile Bandula (pentru împuşcarea lui Vasile Moldovan), căpitanul de miliţie Traian Cozma (pentru falsificare de buletine de identitate pentru generalii Constantin Nuţă, Mihalea Velicu, Emil Macri şi coloneii Nicolae Ghircoiaş şi Ion Deheleanu; s-a constatat însă că infracţiunea e graţiată), iar în cazul locotenentului Florin Dragomir s-a constatat că fapta de purtare abuzivă a fost amnistiată. Toţi aceşti inculpaţi erau din miliţie, securitate sau activul de partid. Cîtă vreme a fost Ion Iliescu preşedinte, nimeni din armată nu a fost tras la răspundere pentru crimele de la Timişoara. Populaţia oraşului observase însă că şi armata deschisese focul, fapt recunoscut de altfel şi de generalul Stănculescu. Abia după pierderea puterii de Ion Iliescu în 1996, justiţia a putut să se atingă şi de cadre ale M.Ap.N. care se făcuseră vinovate de crime în Timişoara. Au mai fost astfel condamnaţi generalul Constantin Rotariu, locotenent-colonel Ion Păun şi căpitan Constantin Gheorghe, toţi aceştia fiind graţiaţi imediat după condamnare de preşedintele Ion Iliescu. A mai fost condamnat de asemeni căpitan Ilie Andreoiu, pentru împuşcarea a 3 persoane. După toate aceste procese, faptul că se pretinde că Stănculescu ar fi fost singurul găsit responsabil de dramele revoluţiei este doar o expresie a fenomenului de mercenariat care există în jurnalistica românească.
Stănculescu pare să fi fost la Timişoara om de încredere a lui Ceauşescu. A fost numit de acesta comandant militar al oraşului în data de 20 decembrie (cînd n-au mai fost morţi ci un singur rănit) iar în 22 decembrie tot Ceauşescu l-a numit ministru al apărării naţionale, după sinuciderea lui Milea. Dictatorul avea o deosebită încredere în cel care avea să-i organizeze execuţia.
Blogul lui Marius Mioc 
Stănculescu pare să fi fost la Timişoara om de încredere a lui Ceauşescu. A fost numit de acesta comandant militar al oraşului în data de 20 decembrie (cînd n-au mai fost morţi ci un singur rănit) iar în 22 decembrie tot Ceauşescu l-a numit ministru al apărării naţionale, după sinuciderea lui Milea. Dictatorul avea o deosebită încredere în cel care avea să-i organizeze execuţia
Daca n-au mai fost morti cand a fost numit atunci de ce a fost condamnat.
Stănculescu a ajuns la Timişoara în 17 decembrie 1989 şi a fost membru al comandamentului de reprimare a revoluţiei condus de Ion Coman (fost ministru al apărării, responsabil cu probleme de justiţie şi armată în C.C. al P.C.R.). Pentru activitatea sa în cadrul acestui comandament a fost condamnat. În 20 decembrie ieşiseră peste 100000 de oameni în stradă, se declarase grevă generală iar forţele militare dădeau semne de indisciplină, refuzînd să se mai opună demonstranţilor. Au fost chiar cîteva arme care au ajuns în mîna manifestanţilor, iar dacă nu s-ar fi retras trupele fenomenul ar fi putut lua amploare. În acest context, Ceauşescu l-a schimbat pe Ion Coman cu Victor Stănculescu în calitatea de comandant militar.
@mariusmioc. Ce se întâmplă cu Radu Tinu?
E director la filiala Asirom din Timişoara, proprietate a omului de afaceri din top 300 Ioan Niculae. În 1997 a fost achitat cu 5 voturi contra 4 la completul de 9 al Curţii Supreme, pentru „neîndeplinirea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii”. Într-o vreme fusese reprimit în SRI (după propriile-i spuse auzite de mine), dar pînă la urmă a preferat sectorul privat. A divorţat de nevasta căreia îi închina cartea sa despre revoluţie, fiindcă „a suferit şi a luptat” cît a stat el la puşcărie, şi şi-a luat nevastă mai tînără.