Rich Andrew Hall este un profesor american care a studiat revoluţia română din 1989. În 1997 şi-a luat doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea Indiana, teza de doctorat avînd titlul: „Rescrierea istoriei revoluţiei. Relaţiile într-un regim autoritar şi triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”.
Recent dl. Hall şi-a publicat teza de doctorat pe internet, pe blogul său personal consacrat revoluţiei române din 1989. Unele idei din această teză de doctorat le consider interesante, de aceea voi publica aici în serial traducerea unor părţi din această lucrare. Pentru republicarea în altă parte a acestor fragmente este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net
Ceauşescu pleacă în Iran
Luni dimineaţă, în 18 decembrie 1989, preşedintele Ceauşescu a plecat într-o vizită dinainte plănuită în Iran. Era primul şef de stat care mergea într-o vizită oficială la Teheran după moartea aiatolahului Khomeini în iunie 1989<Jack Anderson şi Dale Van Atta – „Iran Embarassed by Ceausescu Visit” (Iranul stînjenit de vizita lui Ceauşescu) în Washington Post, 17 ianuarie 1990>. Cînd avionul prezidenţial a decolat spre Iran, Timişoara era practic sub ocupaţie militară de către unităţi de armată, securitate şi miliţie. Se pare că Ceauşescu era mulţumit de veştile pe care le primise despre înăbuşirea revoltei, încît a considerat că poate părăsi ţara în siguranţă. În absenţa sa, atribuţiile sale erau preluate de Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.). În fapt, asta însemna că puterea rămîne prim-viceprimministrului – soţia sa Elena – care nu era nicidecum o străină de putere, şi vicepreşedintelui ţării, Manea Mănescu, care era căsătorit cu sora lui Nicolae, Maria<Martyn Rady, Romania in Turmoil: A Contemporary History (New York: IB Tauris & Co Ltd., 1992), pag. 94. Pentru legăturile lui Mănescu cu familia Ceauşescu, vezi ibid., pag. 52-53>.
Faptul că Ceauşescu a părăsit ţara în toiul celei mai serioase ameninţări pe care a avut-o de înfruntat vreodată regimul comunist din România, pe deplin conştient de ceea ce se întîmplase cu ceilalţi lideri comunişti din regiune cu doar puţină vreme în urmă, în acea toamnă, e o dovadă despre cît de încrezător în propriile-i forţe şi rupt de realitate devenise. Pe de altă parte, absenţa lui din ţară între 18 şi 20 decembrie pentru un răstimp de peste 48 de ore a oferit elitelor din cadrul regimului oportunitatea perfectă să îl elimine de la putere dacă ar fi dorit asta. Ceauşescu, foarte probabil, ar fi primit azil politic în Iran. În teorie cel puţin, dacă înlăturarea lui Ceauşescu a fost premeditată, acesta era momentul ideal pentru a acţiona.
Multe persoane din elita comunistă îşi aminteau cum absenţa din ţară a lui Ceauşescu în timpul devastatorului cutremur din 1977 a paralizat autorităţile<Lovitura de stat eşuată plănuită pentru octombrie 1984 în timp ce Ceauşescu era în vizită în Germania de Vest a fost inspirată de amintirea experienţei din martie 1977. Vezi Silviu Brucan, The Wasted Generation: Memories of the Romanian Journey from Capitalism to Socialism and Back (Generaţia irosită: Amintiri ale călătoriei româneşti de la capitalism la socialism şi înapoi), Editura Westview Press 1993, Boulder, Colorado, SUA, pag. 131-134>. Mai mult, fiind ameninţaţi de Ceauşescu la şedinţa de urgenţă a C.P.Ex. din 17 decembrie 1989 cu înlăturarea din funcţii şi posibila execuţie, iar Ceauşescu fiind convins la acea şedinţă mai degrabă să amîne decît să anuleze acea hotărîre, comandanţii militari ai lui Ceauşescu aveau o puternică motivaţie să acţioneze rapid. Însă, în loc să facă aşa ceva, acoliţii lui Ceauşescu i-au executat credincioşi ordinele şi au aşteptat răbdători întoarcerea sa. Acesta este un puternic argument împotriva oricărei presupuneri că subordonaţii lui Ceauşescu plănuiau să-l înlocuiască şi intenţionat au lăsat evenimentele din Timişoara să scape de sub control.
Teoriile care pretind că Ceauşescu a fost răsturnat de o lovitură de stat plănuită din afară au o problemă în a explica de ce complotiştii n-au încercat să preia puterea în răstimpul cînd Ceauşescu a fost în afara ţării şi să-l împiedice apoi să revină în România. Întîmplările din Timişoara deja asiguraseră dimensiunea populară presupusă a fi atît de importantă acestui scenariu al loviturii de stat. Mai mult, dacă protestele din Timişoara au fost instigate de agenţi străini, de ce aceşti agenţi au fost incapabili să răspîndească revoluţia la Bucureşti (care a rămas surprinzător de liniştit) în timpul acestor zile?
În susţinerea ideii că evenimentele din decembrie au fost o lovitură de stat cu sprijin sovietic, Cornel Ivanciuc a citat comentariile din martie 1994 ale lui Igor Toporovski (directorul Institutului pentru Studii Politice Ruseşti şi Internaţionale de la Moscova), care a pretins că Biroul Politic Sovietic „a ales momentul cînd Ceauşescu era la Teheran [pentru a-l înlătura], căci altfel acţiunea ar fi fost greu de iniţiat”<Cornel Ivanciuc, “Raporturile dintre Frontul Salvării Naţionale şi KGB”, revista 22, nr. 21 (24-30 mai 1995), pag. 11>. Totuşi, faptele spun altceva. Ceauşescu nu a fost înlăturat la momentul cel mai prielnic – cînd se afla în Iran – iar răscoala din Timişoara nu s-a răspîndit în afara oraşului decît după întoarcerea lui Ceauşescu. Toate acestea aruncă îndoieli asupra afirmaţiilor lui Toporovski.
Comentariu propriu (Marius Mioc): Cornel Ivanciuc, cel care a scris în revista „22” despre declaraţiile lui Igor Toporovski, este un fost informator al securităţii. A se vedea articolul Mirelei Corlăţan – „Cornel Ivanciuc: Am turnat şi am fost plătit de Securitate” apărut în „Cotidianul” din 25 octombrie 2006. De la Ivanciuc şi alţii au preluat „argumentul Toporovski”, de pildă Vladimir Alexe în „Ziua” din 20 decembrie 1999. Acest Vladimir Alexe apare la rîndul său pe o listă a informatorilor Securităţii. În aceste condiţii eu pun la îndoială nu numai corectitudinea declaraţiilor lui Igor Toporovski ci chiar şi simpla existenţă a acestora. Ce anume a declarat Igor Toporovski despre revoluţia română, dacă o fi declarat ceva pe acest subiect, trebuie stabilit prin surse mai serioase decît Cornel Ivanciuc.
(Va urma)
Blogul lui Marius Mioc 
Multumiri pentru pontul indirect privind blogul dl. Hall 🙂
Felicitări pentru tot blogul. O părere : răsturnarea lui Ceauşescu aflat în Iran era o gravă eroare. Cu simbolul rămas viu acolo, adepţii din România declanşau ce s-a şi încercat : un război civil de amploare. Şi executarea sa chiar de Crăciun a evitat explozia războiului civil ce a sfârşit imediat după difuzarea execuţiei. Din Iran, Ceauşescu ar fi coordonat prăpădul la infinit, indiferent de numărul victimelor. Chiar mă întreb : nu cumva Ceauşescu a cerut azil şi Iranul l-a refuzat ?
Nu sînt de acord că Ceauşescu ar fi avut capacitatea de a declanşa un război civil din Iran. În 1989 popularitatea lui era mult mai mică decît astăzi (au avut grijă guvernanţii postdecembrişti să-i crească popularitatea). Din contră, revenit în ţară a putut coordona mai departe represiunea – vezi cele întîmplate în 21 decembrie în Bucureşti, Cluj şi alte oraşe. S-ar fi evitat un asemena lucru printr-o lovitură de stat, dar din păcate nimeni din nomenclatură n-a avut curajul s-o dea (Iliescu a apărut doar după ce Ceauşescu fugise din CC iar riscurile erau mult mai mici).
Nu cred nici faptul că Ceauşescu a cerut azil politic în Iran, el credea că poate stăpîni situaţia – vezi şi mitingul pe care l-a organizat în 21 decembrie.
Nu-mi fac iluzii : războiul civil a început pe 22 decembrie seara şi a sfârşit la moartea lui Ceauşescu. În Bucureşti s-a tras mai puţin decât au vrut ceauşiştii datorită uimitorului comportament al populaţiei care a ocupat intrările în metrou şi mai toate intersecţiile de stradă. S-a stat acolo zi şi noapte câteva zile. Acest extraordinar fenomen a oprit teroriştii să-şi transporte armele şi muniţia de colo-colo şi să tragă din toate poziţiile. Oricum, acest război civil a fost complet atipic : o mână de oameni împotriva unui popor. I-a oprit doar moartea lui Ceauşescu.
Totuşi s-au continuat luptele şi după moartea lui Ceauşescu. De pildă, în 28 decembrie 1989 (3 zile după moartea lui Ody) a fost doborît un avion, în cadrul luptei „antiteroriste”: https://mariusmioc.wordpress.com/2008/12/27/28-decembrie-1989-doborirea-avionului-bucuresti-belgrad-care-avea-un-singur-pasager-reporterul-englez-ian-parry/
Draga Marius Mioc,
Raspunsul la aceasta „dilema” este foarte simplu: Ceausescu nu a fost inlaturat cat a fost plecat pentru simplul motiv ca trebuia eliminat, a se citi executat!
In rest, te-as ruga sa nu te transformi intr-un colportor oarecare. Ar fi pacat! „Informatia” ca „acest Vladimir Alexe” ar fi fost informator nu este sustinuta de absolut nici o proba si face parte, dupa cum stii prea bine, din campania de denigrare a celor care au initiat operatiunea „Voci curate”. dupa ce am descoperit in tabara celor de la Cotidianul-Catavencu o sumedenie de turnatori („Max”, „Valentin”, etc); plus in lumea „intelectualilor” pe care o deserveste gasca respectiva. De altfel, ar fi fost corect sa oferi chiar link-ul „sursei”, recte Cotidianul, pentru ca lumea sa inteleaga mai usor.
Cu deosebit respect pentru munca ta,
Victor Roncea
Victor, eu cred că prea uşor dai crezare unor surse din cadrul securităţii. Am văzut şi articolul tău despre Iulian Vlad în care iei de bun tot ce ţi-a spus acesta sau prietenii săi. Chiar şi pe blogul ăsta găseşti o înregistrare video care arată că în 22 decembrie 1989 securiştii erau înarmaţi şi gata de intervenţie https://mariusmioc.wordpress.com/2008/12/02/tvr-22-decembrie-1989-gheorghe-stan-securitatea-e-cu-noi/ , contrar a ceea ce se afirmă mai nou că primiseră ordin să nu opună rezistenţă revoluţiei.
Despre Vladimir Alexe, acesta a preluat informaţia aceea cu Toporovski de la turnătorul dovedit Cornel Ivanciuc (de la „Caţavencu”) dar problema principală cu articolul ăla e că, independent de existenţa sau nu a calităţii de turnător la secu a autorului, articolul e fals. Adică scrie că s-a ales pentru începerea revoluţiei momentul cînd Ceauşescu era plecat în Iran, dar revoluţia a început înainte de acel moment.
Ceauşescu fusese deja compromis prin morţii de la Timişoara, dacă voia cineva să dea lovitură de stat putea s-o facă cînd acesta era în Iran. Se economiseau nişte vieţi omeneşti (şi nu mă refer la cuplul Ceauşescu) iar obiectivul persoanelor respective de a prelua puterea era realizat. Problema e că în România gaşca nomenclaturiştilor n-a avut curajul să crîcnească împotriva şefului. Aici în România, mai mult decît în oricare ţară est-europeană, se vorbeşte despre conspiraţii ale elitei comuniste care voiau să-l dea jos pe Ceauşescu, dar exact aici elita comunistă a fost cea mai slugarnică, acceptînd chiar şi deschiderea focului împotriva propriului popor. În alte ţări (RDG, Bulgaria) s-a vorbit mai puţin şi s-a făcut mai mult. Abia după ce Ceauşescu a fugit cu elicopterul din CC s-au vopsit unii foşti şefi comunişti în mari revoluţionari. N-a fost vorba de conspiraţie anti-Ceauşescu, ci de preluare din mers a unei mişcări populare care izbutise să-l alunge pe Ceauşescu. Conspiraţia nu a fost împotriva lui Ceauşescu ci împotriva mişcării populare.
ca initiator al frontului democrat romin vin cu o precizare pe care cred ca am mai facuto revolutia nu se stia de unde va incepe si nu sa cautat sa ca ceausescu nicolaie sa fie plecat sau nu din tara acest lucru a fost spontan iar orasul care a inteles unde vom ajunge cu comunismul a fost timisoara si primul oras din tara liber de comunisti ca a mai facut b boacana prin comandarea si executarea unor manifestantii a mai pus inca o data indignarea cetatenilor de felul lui de a gindi,,cine nu e cu mine e inpotriva mea ” trrminat citatu poate mai imi reamintesc ceva . mirica frontul democrat romin,la revedere noroc bun.
Domnule Mirică, scopul comentariilor pe acest blog este de a comenta articolele publicate. Vă rog să scrieţi la obiect, nu e nevoie să repetaţi aceleaşi lucruri la absolut toate articolele de pe acest blog. Alegeţi-vă un articol legat de Frontul Democrat Român şi comentaţi acolo. Nu mi-aţi răspuns la întrebarea dacă îl cunoaşteţi pe Fortuna. Tot ce scrieţi dv. sînt deocamdată doar afirmaţiile dv., pe care nu le-a confirmat nimeni.