Revista „Caţavencu”, 1991. Interviu cu Nicolae Durac şi replică a lui Nicolae Militaru

În săptămînalul „Caţavencu” nr. 17/1991 a apărut un interviu cu maiorul (rezervă) Nicolae Durac, unul din fondatorii Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (C.A.D.A.) care fusese trecut în rezervă de ministrul Stănculescu. După mulţi ani întîrziere maiorul Durac a izbutit să cîştige un proces cu M.Ap.N., să fie reprimit în armată, şi să primească nişte despăgubiri. Din cîte ştiu acum e pensionar şi are grad de colonel. Redau acest interviu, cît şi replica trimisă de generalul Nicolae Militaru şi publicată în numărul următorul al revistei.

„Victor Stănculescu şi-a plimbat conştiinţa între closet şi spital”

D. maior (rezervă) Durac Nicolae este unul din principalii fondatori ai Comitetului pentru Democratizarea Armatei. Are 37 de ani, 22 petrecuţi în armată, căsătorit (soţia ofiţer, căpitan de infanterie), 2 copii, studii: Liceul militar, Şcoala militară de ofiţeri activi, Academia Militară de Comandă şi Stat Major – Facultatea arme, secţia – geniu. În prezent: ŞOMER.

C.A.D.A. sau neliniştea generalilor

CAŢAVENCU: D-le maior, vocaţia dumneavoastră (dovedită cu certitudine pînă acum) a fost cea militară. Cum se împacă ea cu aceea de „activist” pe tărîmul democraţiei? Sînt compatibile?

D.N.: Vocaţia profesională nu înseamnă ochelari de cal. Vocaţia profesională nu se poate, nu se mai poate manifesta decît într-un cadrul democratic în care să existăm. Fiecare profesionist, din orice domeniu, ar trebui să fi în acelaşi timp şi un promotor al democraţiei.

„C”: Înseamnă că şi dumneavoastră aţi văzut… ielele.

D.N.: Se poate, dar fără această implicare a fiecăruia, fără această nouă (pentru noi) dimensiune, personalităţile devin nule. Atîta vreme cît nu realizăm acest lucru, vom fi serviţi ca şi în trecut cu gogoşi ideologice despre afirmarea personalităţii, omul de tip nou… etc., etc.

„C”: Foarte bine! Dar tot ce mi-aţi spus pînă acum sînt citate din principiile FSN. peste tot, la radio, la t.v., în presă şi în străinătate, şi domnul Petre Roman şi domnul Iliescu afirmă exact acelaşi lucru.

D.N.: Aici e diversiunea: afirmă şi atît. Şi P.C.R.-ul servea tuturor aceeaşi teorie. Naivii au şi crezut la început, iar la umbra teoriei, structurile comuniste s-au întărit într-o asemenea măsură încît au dus de rîpă o întreagă naţiune. Priviţi acum puţin în jurul dumneavoastră. F.S.N.-ul face cam acelaşi lucru.

„C”: Faptul că noi acum exprimăm nişte puncte de vedere pe care ulterior le vom publica neîngrădit într-un ziar, nu vi se pare un indiciu că ceva s-a schimbat, totuşi? Mai ales că dumneavoastră sînteţi militar de profesie.

D.N.: Ba da. Dar cu ce riscuri? pentru asemenea puncte de vedere eu am fost trecut forţat în rezervă, iar propaganda fesenisto-comunistă va tăbărî şi ea pe mine şi pe dumneavoastră cu un val de calomnii: că vrem să destabilizăm armata, că sîntem agenţi ai spionajului străin, securişti, trădători de ţară sau naiba mai ştie ce.

„C”: Nici o problemă! Noi ne-am obişnuit. Revista noastră este în topul lor. Apropo, pe dumneavoastră cine vă plăteşte?

D.N.: „Agenturili străine”, bineînţeles… Lăsînd gluma la o parte, trăiesc din salariul soţiei şi lucrez la o carte.

„C”: Cum se va numi?

D.N.: „C.A.D.A. -Neliniştea generalilor”

„C”: De ce?

D.N.: Pentru că demoinstrez în ea că nu armata a tras în popor, cigeneralii ei. Problema e mai complexă. Toţi generalii au fost avansaţi în acest grad de N. Ceauşescu. Lui i se datorează ascensiunea lor, dar criteriile n-au fost competenţa şi măiestria militară, ci slugărnicia ajunsă la apogeu prin laşitatea demostrată de ordinele de a trage în manifestanţii din Timişoara în 17-20 decembrie 1989. Nici unul măcar nu a avut intenţia de a refuza acest ordin. Mai mult, în slugărnicia lor, pe care o numeau devotament faţă de comandantul suprem, au fost de-a dreptul fanatici în a-i executa ordinele.

„C”: Vă asumaţi o afirmaţie foarte gravă.

Marian Munteanu: Revoluţie şi restauraţie (6). Vatra Civică

Continui publicarea, în serial, a studiului lui Marian Munteanu, fost conducător al manifestaţiei din Piaţa Universităţii din 1990, cu privire la revoluţia română. Studiul a fost publicat iniţial în ziarul “Ziua”, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2002.

Vezi episoadele anterioare:
– Insurecţia naţională
– Restauraţia sistemului democratic
– Pseudo-miturile. „Revoluţionarismul conspirativ” şi dizidenţa”
– Pseudo-elita
– Traseul postdecembrist al restauraţiei. Elemente generale

Traseul postdecembrist al restauraţiei. Vatra civică

Ministrul Victor Stănculescu, generos pe banii statului

Din februarie 1990 generalul Victor Atanasie Stănculescu a devenit ministrul apărării naţionale. La vremea aceea Procuratura Militară, instituţia care ancheta crimele din decembrie 1989, era subordonată Ministerului Apărării Naţionale. Indirect, generalul Stănculescu era şef şi peste procurorii care ar fi trebuit să-l ancheteze pentru faptele sale din timpul revoluţiei.

Domnul Stănculescu a ştiut să păstreze relaţii bune cu procurorii militari, care nu l-au deranjat cît timp a fost ministru şi nici cîţiva ani după aceea, cîtă vreme Ion Iliescu s-a menţinut la preşedinţia României. Una din trăsăturile de caracter care au făcut din Victor Stănculescu un ministru apreciat de subalterni este generozitatea. Nu pe banii proprii ci pe banii statului, dar tot generozitate se cheamă! Revista „Caţavencu” nr. 18/1991 explică această generozitate aplicată procurorilor militari. Dar nu numai aceştia au beneficiat de ea. Prin valul de avansări la excepţional din timpul ministeriatului său, care a însemnat şi o mărire a cîştigurilor financiare pentru cei împricinaţi, Victor Atanasie Stănculescu şi-a asigurat simpatia şi a majorităţii ofiţerilor obişnuiţi. Redau mai jos articolul lui Mădălin Matica din revista „Caţavencu”.

S-a scumpit un procuror militar