Rechizitoriul în procesul mineriadei din 1990 (9). Starea de fapt. Sosirea muncitorilor și minerilor în Capitală și acțiunile desfășurate de aceștia în zilele de 14-15 iunie 1990

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 8 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei
– Manifestația din Piața Universității
– Starea de fapt (8-12 iunie 1990)
– Starea de fapt. Intervenția din dimineața de 13 iunie, Atacul asupra Institutului de Arhitectură și atacul muncitorilor de la IMGB
– Starea de fapt. Evenimentele petrecute în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 la Poliţia Capitalei, sediul Serviciului Român de Informaţii, sediul Ministerului de Interne, Televiziunea Română, Romarta Copiilor
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale (județele Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Călărași, Dîmbovița, Galați, Giurgiu)
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale, precum şi a minerilor din bazinele carbonifere (jud. Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Teleorman)

6. Sosirea muncitorilor şi minerilor în Capitală şi acţiunile desfăşurate de aceştia în zilele de 14-15 iunie 1990

Rechizitoriul din procesul mineriadei (3). Manifestația din Piața Universității

28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) – actual conducător al asociației 21 Decembrie. În spatele lui Mărieș e Dumitru Dincă. La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 2 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei

În această parte a rechizitoriului, Parchetul face o descriere istorică a apariției și dezvoltării mișcării din Piața Universității din București, din 1990. Se povestesc evenimentele de dinainte de ziua de 13 iunie 1990, cînd au început tulburările propriu-zise. Descrierea evenimentelor e făcută pe alocuri într-un mod de-a dreptul poetic (se citează în întregime „cîntecul golanilor” care se cînta în piață).

Remarc o faptă concretă pusă în seama inculpatului Adrian Sîrbu (cel care avea să înființeze mai apoi ProTV): „Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gîndească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitînd ministrului apărării să-i pună la dispoziţie 20 kg de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari”. Dar este o faptă care nu s-a dus la îndeplinire și e dinainte de evenimentele care fac obiectul inculpărilor din dosar.

Pentru felul cum a început manifestația din Piața Universității, recomand un articol din 2016 a lui Ondine Gherguț din „România Liberă” (linc).

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu. Cu litere cursive între paranteze drepte am mai inserat unele explicații.

III. MANIFESTAŢIA DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII

București, 21 decembrie 1989. Filmări comentate de Petre Mihai Băcanu (video)

Filmări din Piața Universității din București, 21 decembrie 1989 după amiaza, comentate de Petre Mihai Băcanu, fostul director al ziarului „România Liberă”, care fusese închis pe vremea comunistă pentru că tipărise un ziar ilegal.

Transcriere înregistrare:

Motru 1981 – o revoltă uitată de guvernanți. Pe cînd includerea acesteia în legea 341/2004? „Minerii din Motru au înscris una din cele mai mărețe fapte eroice”

Tendința guvernanților noștri de a extinde legea 341/2004, pentru a da drepturi altor categorii de revoltați împotriva regimului comunist în paralel cu micșorarea drepturilor acordate revoluționarilor din 1989, s-a concretizat în includerea în lege a unor capitole speciale pentru noiembriștii brașoveni din 1987 și pentru participanții la revolta din 1977 a minerilor din Valea Jiului.

Pe acest blog am criticat deseori acordarea de certificate de revoluționar unor persoane care nu se încadrează în prevederile legale. Deși normele de aplicare ale legii spun limpede că titlul de „luptător în revoluție remarcat prin fapte deosebite” se atribuie „persoanelor care s-au desprins din rîndul participanţilor şi au avut un rol deosebit, prin contribuţia decisivă, la victoria Revoluţiei, remarcîndu-se prin fapte deosebite în care şi-au pus viaţa în pericol” (art. 5 din HG 1412/2004), în destule cazuri acest titlu s-a dat unor simpli participanți care n-au avut fapte prin care să-și pună viața în pericol. Principiul inițial al legii – că de recunoștiința națiunii exprimată prin niște drepturi materiale sînt vrednici doar cei care și-au pus viața în primejdie pentru țară – s-a diluat în aplicarea ei practică pînă la ideea că toți cei care au protestat împotriva comunismului trebuie recompensați material.

Dan Turturică și Iulian Vlad, omul care a înfrînt „frontul pro-rus”

Dan Turturică publică pe saitul digi24 articolul „Monstruoasa minciună pe care s-a clădit cultul lui Iulian Vlad” (linc).

Încă din titlu vedem cît sînt de anticomuniști Turturică și Digi24 care-i publică opiniile. Urmează o serie de observații despre abuzurile securității prin care se cîștigă credibilitate la publicul anticomunist. Iar apoi ni se spune:

Iulian Vlad este văzut de mulți dintre subalternii săi ca omul care a vrut să blocheze forțele pro-KGB, conduse de Ion Iliescu, să preia conducerea României după executarea lui Ceaușescu. Și care a eșuat, plătind pentru gestul său patriotic cu ani de închisoare și cu marginalizarea, în timp ce alți stîlpi ai sistemului ceaușist au revenit rapid în prim plan.

După toate aparențele, există argumente serioase în sprijinul acestei teorii. Mai mult, se pare că înfrîngerea frontului pro-rus care a acaparat statul începînd cu ianuarie 1990 și chiar joncțiunea ulterioară dintre serviciile de informații românești și cele occidentale ar fi beneficat de sprijinul său direct.

E foarte posibil să fie așa.

Petre Mihai Băcanu: Cei vinovați de reprimarea revoluției pînă în 22 sînt vinovați și de ceea ce s-a întîmplat după… Ion Iliescu, împreună cu Gușe și Stănculescu, au avut ideea „să cerem populației să evacueze străzile”. Din cîte știm, cel care i-a propus „un mic foc de artificii”, ca să-i sperie pe demonstranți și să plece acasă … a fost generalul cu piciorul în ghips

Petre Mihai Băcanu, unul dintre puținii ziariști români care au făcut închisoare în perioada ceaușistă fiindcă încercaseră să-și facă meseria în alt cadru decît cel aprobat de regim (a participat la tipărirea unui ziar ilegal), este și unul dintre principalii investigatori ai evenimentelor din decembrie 1989 în primii ani care au urmat revoluției. Acum toate investigațiile din perioada imediat următoare revoluției, cînd lumea își aducea bine aminte evenimentele, se doresc uitate pentru a fi înlocuite cu producții jurnalistice recente scrise pe baza spuselor celor care au ocupat funcții înalte în sistemul represiv ceaușist.

În contextul reluării de către Parchet a „dosarului revoluției”, care își propune să lămurească inclusiv problema teroriștilor de după 22 decembrie, consider folositoare readucerea în atenție a unui articol a lui Petre Mihai Băcanu din „România Liberă” din 24 decembrie 1993 – „Și totuși, represiunea a continuat”. În acest articol domnul Băcanu declară că, în urma minuțioaselor sale anchete despre revoluție, este „foarte aproape de depistarea teroriștilor dar și a celor care i-au inventat”. Cu litere cursive între paranteze drepte am adăugat comentarii ale mele.

Europa Liberă, 23 decembrie 1989 dimineaţa. Nestor Rateş: „Pentru moment nu există o alternativă … Pînă ce alegeri libere se vor putea ţine, este vorba de un regim de tranziţie care nu poate fi condus decît de asemenea oameni ca Mănescu sau Iliescu (audio)

După căderea lui Ceauşescu, în dimineaţa de 23 decembrie 1989 radio Europa Liberă avea să transmită emisiunea prezentată mai jos. Se observă confuzia din studiou – noul conducător al României e considerat Corneliu Mănescu. Nici denumirea noii formaţiuni de conducere a statului nu e cunoscută de toţi – alături de „Frontul Salvării Naţionale”, unul din redactori foloseşte denumirea „Consiliul Salvării Patriei”. Influenţa postului de radio Bucureşti este vizibilă, după fuga lui Ceauşescu acest post devenind una din sursele de informaţii principale ale „Europei Libere”. Chiar se face la un moment dat aprecierea că, spre deosebire de anii precedenţi, ascultătorii ştiu prea bine ce se întîmplă în România de la radio Bucureşti.

Fă clic pentru a asculta înregistrarea emisiunii pe saitul postului de radio Europa Liberă (46 minute, 44 secunde)

Linc de rezervă

Descriere înregistrare: Actualitatea românească. Studio special matinal: Interviuri și mesaje, 23 decembrie 1989.

Moderatori: Mircea Vasiliu, Max Bănuș; colaborează la program: Nestor Rateș, Radu Tudor, Dan Vîlceanu, Anca Petrescu, Liviu Cangeopol, Sergiu Verona.

În sumar: Reacția Statelor Unite la evenimentele din România (corespondență N. Rateș, Washington); Interviu cu scriitorul Liviu Cangeopol (Radu Tudor); Conflictul din Panama (Dan Vîlceanu, New York); Mesaj Costin Popa (Bad Kreuzen, Austria); Interviu cu Sergiu Verona, expert în probleme sovietice la Universitatea Johns Hopkins (N. Rateș, Washington); Mesaje: Dan Ursulescu (Düsseldorf), Ion Bacinschi (Nürnberg); Aurel Onciul (Nürnberg) etc.

Transcriere înregistrare:

Marian Munteanu: Revoluţie şi restauraţie (6). Vatra Civică

Continui publicarea, în serial, a studiului lui Marian Munteanu, fost conducător al manifestaţiei din Piaţa Universităţii din 1990, cu privire la revoluţia română. Studiul a fost publicat iniţial în ziarul “Ziua”, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2002.

Vezi episoadele anterioare:
– Insurecţia naţională
– Restauraţia sistemului democratic
– Pseudo-miturile. „Revoluţionarismul conspirativ” şi dizidenţa”
– Pseudo-elita
– Traseul postdecembrist al restauraţiei. Elemente generale

Traseul postdecembrist al restauraţiei. Vatra civică

Paul Niculescu-Mizil: „Nu vreau să invoc motivele procesului marginalizării mele … Sînt la dispoziţia Frontului Salvării Naţionale, la dispoziţia Revoluţiei”

După apariţia, în „România Liberă” din 12 ianuarie 1990 a articolului lui Petre Mihai Băcanu „Cine eşti dumneata, domnule Paul Niculescu-Mizil?” (linc), ziarul „România Liberă” din 16 ianuarie 1990 publică răspunsul domnului Mizil la acel articol. Îl reproduc şi eu. De remarcat cum domnul Mizil, după modelul Ion Iliescu, vorbeşte de „marginalizarea” sa de către regimul ceauşist, deşi fusese membru al C.P.Ex. pînă în ultimile momente ale acelui regim, iar fiica sa fusese la un moment dat ibovnica lui Nicu Ceauşescu (linc). „Nu vreau să invoc motivele procesului marginalizării mele”, scrie cu modestie domnul Niculescu-Mizil. Probabil fiindcă nu are ce să invoce, procesul respectiv neexistînd niciodată. În aceeaşi scrisoare este prezentată şi interpretarea „corectă politic” a şedinţei C.P.Ex. din 17 decembrie 1989. Prin publicarea în ziar, toţi participanţii la şedinţa respectivă a C.P.Ex. au luat cunoştiinţă de linia pe care trebuie s-o adopte la anchetă, iar în procesul C.P.Ex. regăsim cam la toţi inculpaţii interpretarea lui Paul Niculescu-Mizil. Cu toate acestea, instanţa i-a considerat pe membrii C.P.Ex. coresponsabili de ordinul de deschidere a focului şi i-a condamnat la închisoare, de unde vor scăpa ca urmare a graţierii făcute de Ion Iliescu.

Scrisoarea domnului Paul Niculescu-Mizil

Petre Mihai Băcanu: Nu se poate admite ca un apropiat cu cei care au timorat, umilit, sfidat şi chiar batjocorit poporul nostru să vină acum în postura de persecutaţi şi vajnici luptători din “opoziţie”

Petre Mihai Băcanu, în „România Liberă” din 12 ianuarie 1990, dă glas unei nemulţumiri care se simţea în unele cercuri ale opiniei publice în acea perioadă: faptul că persoane sus-puse în epoca Ceauşescu se aflau în funcţii înalte şi după revoluţia din decembrie 1989, în guvernul „revoluţionar” al FSN. „Cine eşti dumneata, domnule Paul Niculescu-Mizil?” este titlul unui articol care se referă la bunicul actualei deputate Oana Niculescu Mizil. Reproduc articolul pentru cititorii acestui blog. Voi reproduce ulterior şi răspunsul dat „României Libere” de Paul Niculescu Mizil.

Cine eşti dumneata, domnule Paul Niculescu-Mizil?

Precizăm, dacă nu s-a înţeles pînă acum, că această rubrică se adresează în primul rînd caracterului oamenilor, aşteptîndu-ne ca măcar în acest ceas al adevărului, cei ce au fost în prim-planul vechiului regim şi caută să se ţină acum cu amîndouă mîinile de aceleaşi (sau alte) scaune, să-şi impună o doză de decenţă în această etapă de mare şi dorită istorie. „Cînd aţi fost sinceri?” nu este în nici un caz o vînătoare de capete (ministeriale sau nu), nu este o vendetă. Este doar datoria noastră de conştiinţă de a-i prezenta în această rubrică pe cei care au avut legături apropiate cu clanul Ceauşescu. Pentru că nu se poate admite ca un apropiat cu cei care au timorat, umilit, sfidat şi chiar batjocorit poporul nostru să vină acum în postura de persecutaţi şi vajnici luptători din „opoziţie”.

Această rubrică poate să sucombe repede, dacă cei care s-au împopoţonat cu titluri ştiinţifice, cu doctorate, cu funcţii importante în vechiul regim, acceptînd compromisurile pe care le presupune apartenenţa la nomenclatură, vor ieşi de bună voie din organismele noastre revoluţionare, dacă vor găsi tăria de a face asta acum, ca să-i putem stima şi preţui mai tîrziu pentru munca lor cinstită, de acum încolo.