Etichetă: Ion Puiu

Rechizitoriul din procesul mineriadei (3). Manifestația din Piața Universității

28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) – actual conducător al asociației 21 Decembrie. În spatele lui Mărieș e Dumitru Dincă. La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 2 părți ale rechizitoriului:
Inculpații și obiectul cauzei
Date privind contextul general al cauzei

În această parte a rechizitoriului, Parchetul face o descriere istorică a apariției și dezvoltării mișcării din Piața Universității din București, din 1990. Se povestesc evenimentele de dinainte de ziua de 13 iunie 1990, cînd au început tulburările propriu-zise. Descrierea evenimentelor e făcută pe alocuri într-un mod de-a dreptul poetic (se citează în întregime „cîntecul golanilor” care se cînta în piață).

Remarc o faptă concretă pusă în seama inculpatului Adrian Sîrbu (cel care avea să înființeze mai apoi ProTV): „Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gîndească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitînd ministrului apărării să-i pună la dispoziţie 20 kg de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari”. Dar este o faptă care nu s-a dus la îndeplinire și e dinainte de evenimentele care fac obiectul inculpărilor din dosar.

Pentru felul cum a început manifestația din Piața Universității, recomand un articol din 2016 a lui Ondine Gherguț din „România Liberă” (linc).

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu. Cu litere cursive între paranteze drepte am mai inserat unele explicații.

III. MANIFESTAŢIA DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII Citește în continuare „Rechizitoriul din procesul mineriadei (3). Manifestația din Piața Universității”

Revoluţia trădată

S-a vorbit mult despre “revoluţia furată”. Împotriva furtului revoluţiei s-a protestat prin manifestaţia din 1990 din Piaţa Universităţii. Ar fi cazul să se discute şi despre “revoluţia trădată” – trădarea idealurilor revoluţiei de către forţele politice care s-au autointitulat anticomuniste.

În 16 decembrie 1994 preşedintele Ion Iliescu a fost audiat de către Comisia Senatorială “Decembrie 1989″. Audierea a fost televizată la vremea respectivă de TVR1. E bine să reamintim anumite aspecte ale vieţii politice româneşti care au fost dezvăluite prin această audiere. Iată cîteva fragmente din stenograma audierii, aşa cum au fost consemnate în cartea lui Ion Iliescu – “Revoluţia trăită”, Editura Redacţiei publicaţiilor pentru străinătate, februarie 1995 (numerotarea paginilor corespunde celei din carte). Citește în continuare „Revoluţia trădată”