Dumitru Dincă, unul din revoluționarii din decembrie 1989 de la București, prezent atît în 21 decembrie în Piața Universității cît și în 22 decembrie, cînd a fost printre cei intrați în clădirea Comitetului Central, povestește în 1990 despre revoluție dar și despre evenimentele anului 1990 (manifestațiile din 12 ianuarie, 28 ianuarie, contramanifestațiile feseniste).
Domnul Mircea Diaconu (actual candidat la președinția României) a dat, într-o filmare pusă pe facebook și youtube, explicații legate de participarea sa la revoluție și implicarea sa civică din anul 1990. Reproduc filmarea și pentru cititorii mei.
28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) – actual conducător al asociației 21 Decembrie. În spatele lui Mărieș e Dumitru Dincă. La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook
Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.
În această parte a rechizitoriului, Parchetul face o descriere istorică a apariției și dezvoltării mișcării din Piața Universității din București, din 1990. Se povestesc evenimentele de dinainte de ziua de 13 iunie 1990, cînd au început tulburările propriu-zise. Descrierea evenimentelor e făcută pe alocuri într-un mod de-a dreptul poetic (se citează în întregime „cîntecul golanilor” care se cînta în piață).
Remarc o faptă concretă pusă în seama inculpatului Adrian Sîrbu (cel care avea să înființeze mai apoi ProTV): „Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gîndească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitînd ministrului apărării să-i pună la dispoziţie 20 kg de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari”. Dar este o faptă care nu s-a dus la îndeplinire și e dinainte de evenimentele care fac obiectul inculpărilor din dosar.
Mircea Dinescu a avut un accident de maşină, anunţă Stelian Tănase pe blogul său (linc). Maşina în care se afla poetul s-a răsturnat iar acesta a ajuns la spitalul din Caracal cu răni superficiale, fiind în afara oricărei primejdii.
Se ştie că Vasile Milea, în şedinţa C.P.Ex. din 17 decembrie 1989, şi-a luat angajamentul să reprime revoluţia, ceea ce a şi făcut. Ordinul său de reprimare a revoluţiei cred că a apărut prima oară în presă în 1991, în „Curierul Naţional”. O copie a acestui ordin am procurat-o şi eu, din dosarul procesului Chiţac-Stănculescu, şi o puteţi vedea alăturat (de altfel, am publicat această copie în 2004, în cartea mea „Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara”).
Printre multele teorii diversioniste care au circulat despre revoluţie este şi aceea că armata a fost dezinformată, că a crezut că are de a face cu agenţi străini, cu indivizi infiltraţi din străinătate care doreau să atenteze la integritatea ţării. Aşa li s-o fi spus ostaşilor trimişi împotriva demonstranţilor, dar conducerea armatei, respectiv ministrul Vasile Milea, ştia foarte bine cu cine trebuie armata să se lupte. În cuprinsul ordinului, vrăjmaşul este definit cu cuvîntul „demonstranţii”. Nu „agenţii străini”, nu „diversioniştii”, ci „demonstranţii”. Faptul că vrăjmaşul era propriul popor a fost cunoscut de ministrul Milea de la bun început. Se explică în ordin şi unele ticăloşii făcute de aceşti demonstranţi: „împing bătrînii şi copiii în faţă”. Citește în continuare „O iniţiativă corectă a ziarului „Adevărul”: Jos plăcuţele cu Milea!”→
A 6-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.
Blogul lui Marius Mioc 