Iliescu, Rațiu și Câmpeanu – confruntare televizată 17 mai 1990 (video)

În 20 mai 1990 au avut loc primele alegeri libere de după revoluție. Am mai scris despre acest moment istoric:
– 20 mai 1990 – duminica orbului
– Rezultatele alegerilor de la 20 mai 1990 pe județe

La sfîrșitul campaniei electorale, în 17 mai 1990, Televiziunea Română a organizat o dezbatere între cei 3 candidați la președinția României: Ion Iliescu (candidat FSN), Ion Rațiu (candidat PNȚCD) și Radu Câmpeanu (candidat PNL). O transcriere a acelei emisiuni televizate, fără înregistrare video, a prezentat-o Ion Iliescu pe blogul său (linc partea 1, linc partea 2) cu mulți ani în urmă. Am făcut rost de înregistrarea video, din care, din păcate, lipsesc ultimile cîteva minute. Verificînd transcrierea înregistrării de pe blogul domnului Iliescu am găsit unele fragmente lipsă, care în transcrierea pe care o dau mai jos le-am pus cu litere cursive. Tot cu litere cursive, dar între paranteze drepte, am adăugat comentarii ale mele și am adăugat transcrierea finalului emisiunii conform celor consemnate pe blogul domnului Iliescu. Mai apar unele mici schimbări de cuvinte în transcrierea mea, făcută conform înregistrării video, față de transcrierea de pe blogul domnului Iliescu.

Transcriere înregistrare:

Rechizitoriul în procesul mineriadei din 1990 (9). Starea de fapt. Sosirea muncitorilor și minerilor în Capitală și acțiunile desfășurate de aceștia în zilele de 14-15 iunie 1990

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 8 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei
– Manifestația din Piața Universității
– Starea de fapt (8-12 iunie 1990)
– Starea de fapt. Intervenția din dimineața de 13 iunie, Atacul asupra Institutului de Arhitectură și atacul muncitorilor de la IMGB
– Starea de fapt. Evenimentele petrecute în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 la Poliţia Capitalei, sediul Serviciului Român de Informaţii, sediul Ministerului de Interne, Televiziunea Română, Romarta Copiilor
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale (județele Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Călărași, Dîmbovița, Galați, Giurgiu)
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale, precum şi a minerilor din bazinele carbonifere (jud. Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Teleorman)

6. Sosirea muncitorilor şi minerilor în Capitală şi acţiunile desfăşurate de aceştia în zilele de 14-15 iunie 1990

Rechizitoriul din procesul mineriadei (3). Manifestația din Piața Universității

28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) – actual conducător al asociației 21 Decembrie. În spatele lui Mărieș e Dumitru Dincă. La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 2 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei

În această parte a rechizitoriului, Parchetul face o descriere istorică a apariției și dezvoltării mișcării din Piața Universității din București, din 1990. Se povestesc evenimentele de dinainte de ziua de 13 iunie 1990, cînd au început tulburările propriu-zise. Descrierea evenimentelor e făcută pe alocuri într-un mod de-a dreptul poetic (se citează în întregime „cîntecul golanilor” care se cînta în piață).

Remarc o faptă concretă pusă în seama inculpatului Adrian Sîrbu (cel care avea să înființeze mai apoi ProTV): „Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gîndească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitînd ministrului apărării să-i pună la dispoziţie 20 kg de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari”. Dar este o faptă care nu s-a dus la îndeplinire și e dinainte de evenimentele care fac obiectul inculpărilor din dosar.

Pentru felul cum a început manifestația din Piața Universității, recomand un articol din 2016 a lui Ondine Gherguț din „România Liberă” (linc).

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu. Cu litere cursive între paranteze drepte am mai inserat unele explicații.

III. MANIFESTAŢIA DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII

Rechizitoriul în procesul mineriadei din iunie 1990 (2). Date privind contextul general al cauzei

28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) și Dumitru Dincă (în spatele lui Mărieș). La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Actualizare 23 mai 2019, ora 10,47: Adăugare păreri legate de presupusul contact cu cancelarii europene ale unor dizidenți.

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi prima parte a rechizitoriului: Inculpații și obiectul cauzei (linc).

În această parte rechizitoriul face o expunere istorică a evenimentelor pînă la începerea manifestației din Piața Universității, ajungînd cu expunerea și la manifestațiile din Valea Jiului din 1977. Se afirmă în rechizitoriu că după evenimentele din 1977 cadre ale securității au fost încadrate ca muncitori în minele din Valea Jiului, cu scopul de a-i supraveghea și intimida pe mineri (asta-mi amintește de o lozincă de la mitingurile din 1990: „securiștii-n mină, să ne dea lumină”), dar nu se indică documente în sprijinul acestei afirmații. Printre intelectualii din CFSN care sînt enumerați ca fiind „cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene”, Parchetul îi numește pe Ion Caramitru și Domokos Geza. Rog cititorii acestui blog să-mi indice manifestări ale pozițiilor anticomuniste ale acestor persoane de dinainte de decembrie 1989. Deasemeni, și în cazul celorlalte persoane care se manifestaseră împotriva dictaturii amintite de Parchet, faptul că intraseră în contact cu cancelariile europene ar trebui dovedit, nu doar afirmat. Mărturisesc că nu știu ce dovezi există că Aurel Dragoș Munteanu, de pildă, a intrat în contact cu vreo cancelarie europeană. Niște scrisori ale lui fuseseră transmise la „Europa Liberă”, dar asta nu înseamnă automat „contact cu cancelarii europene”. Poate a existat un asemenea contact, dar Parchetul ar trebui să indice dovezi, fiindcă un rechizitoriu trebuie să se bizuie pe dovezi, nu pe presupuneri.

II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI

Un atac la adresa libertății de exprimare: Propunerea unei legi de incriminare a negării revoluției din 1989

Domnul Adrian Niculescu, membru în Consiliul Științific al Institutului Revoluției Române (linc), totodată conferențiar la Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (S.N.S.P.A.), lansează în revista „22” un apel către noul parlament al României (linc) în care cere o lege care să condamne negarea revoluției din 1989 după modelul legilor care interzic negarea holocaustului și a genocidului împotriva armenilor. Redau respectivul apel:

Un moment istoric aproape uitat: greva din decembrie 1990 de la Timişoara, în care se cerea adevărul despre revoluţie

În decembrie 1990 a avut loc la Timişoara un eveniment istoric aproape uitat astăzi: unele fabrici din oraş au intrat în grevă, cerînd, fapt unic în istoria României, nu măriri de salariu ci adevărul despre revoluţie. Un lucru care pare ciudat astăzi, dar era în spiritul punctului 9 al Proclamaţiei de la Timişoara (linc): „Timişoara nu a făcut revoluţie pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale”. Reamintesc că la acea vreme aproape toate fabricile erau proprietate de stat.

Iniţial începuse o grevă studenţească, organizată în toată ţara de Liga Studenţilor condusă de Marian Munteanu. Singurul loc în care muncitorii s-au alăturat studenţilor a fost Timişoara. Faptul a fost în mare parte ignorat de restul ţării. Televiziunea Română, aflată sub control FSN, nu pomenea despre greva de la Timişoara decît după ora 12 noaptea. Alte televiziuni nu existau la vremea respectivă. În aceste condiţii greva a fost un eşec, FSN menţinîndu-se la putere. Tensiunea care exista în Timişoara la acea vreme e dovedită de fapte precum fugărirea deputatului FSN Claudiu Iordache (actualul director al Institutului Revoluţiei Române) pe străzile oraşului, de către cetăţeni care-l considerau trădător al revoluţiei pentru că aderase la FSN. Respectiva experienţă l-a determinat pe domnul Iordache să ia în parlament cîteva atitudini în care cerea deconspirarea securităţii şi i-a creat o oarecare faimă de dizident în cadrul FSN.

Redau un manifest din perioada grevelor timişorene distribuit de Comitetul Civic Timişoara, care cuprindea Forumul Democrat Antitotalitar Timiş, Alianţa Civică şi Federaţia Timişoara a Sindicatelor. Aceste organizaţii sprijineau greva şi prin manifestul respectiv doreau să întreţină nemulţumirea populaţiei faţă de conducerea politică FSN-istă, pentru a încuraja participarea la grevă. Cu aceleaşi scopuri, pe versoul manifestului era reprodus un articol care apăruse în săptămînalul „România Mare” sub genericul „Timişoara, ruşinea României”. Întreg manifestul este xeroxat în condiţii destul de proaste, cum erau multe xeroxuri în anul 1990. Cu litere cursive între paranteze drepte sînt comentarii ale mele.

Protest

Forumul Democrat Antitotalitar Timiş împreună cu Alianţa Civică şi Federaţia Timişoara a Sindicatelor îşi manifestă protestul faţă de cele cuprinse în articolele „Timişoara, ruşinea României”, „Huliganii”, „Stimate d-le primar al oraşului de pe Bega”, „Societatea Timişoara, un viespar”, „La închiderea ediţiei”, „Judeţul Timiş, condus de o cîrpă” din publicaţia de scandal „România Mare”.

Protestăm împotriva următoarelor idei cuprinse în aceste articole:

Mineriada din 1991. Bucureşti (3), 26 septembrie. Spre ora prînzului erau pregătite manifestaţii, ieşirea unor mari uzine din Bucureşti (video)

O nouă parte din filmul documentar despre mineriada din 1991. Vezi şi primele secvenţe filmate pe acest subiect prezentate pe acest blog:
– Începutul mineriadei din septembrie 1991. 24 septembrie, Petroşani
– Petre Roman: „Domnul preşedinte a precizat că avînd în vedere că a doua zi eu trebuia să plec în vizită oficială în Austria, sîntem dispuşi, preşedintele împreună cu mine, să ne deplasăm în Valea Jiului vineri sau sîmbătă”
– Petre Roman: Astăzi s-a anunţat în presa de la Budapesta formarea unui guvern în exil al Transilvaniei

Transcriere înregistrare:

14 iunie 1990. „Am găsit la PNŢ droguri, armament, muniţie, maşină de scris automată” (video)

Prezint azi un alt film despre mineriada din 13-15 iunie 1990, în care apar mai multe filmări din 14 iunie, cînd minerii au ajuns în Bucureşti. În acea zi sediile partidelor politice de opoziţie au fost devastate şi la TVR se difuzau informaţii că acestea se ocupă de trafic de armament, muniţie, droguri şi falsificare de bani. Tipărirea ziarelor de opoziţie a fost oprită şi sediile lor devastate. Mulţi lideri ai mişcărilor politice anti-FSN fuseseră arestaţi. Impresia pe care au avut-o destui era că se urmăreşte interzicerea partidelor de opoziţie şi a presei antiguvernamentale şi reîntoarcerea la sistemul cu un singur partid.

Transcriere înregistrare şi traducere (unde e cazul):

Rezultatele alegerilor de la 20 mai 1990

În 20 mai 1990 au fost primele alegeri de după revoluţie. Am comentat acum doi ani despre acestea: 20 mai – duminica orbului (linc).

Acum cred că ar fi folositor să readuc în atenţie rezultatele, aşa cum au fost publicate de Comisia Naţională de Statistică în Buletinul de Informare Publică nr. 5/1990. Am scanat pentru dv. acest buletin.

O iniţiativă corectă a ziarului „Adevărul”: Jos plăcuţele cu Milea!

Ordinul lui Milea, aşa cum l-am copiat din dosarul procesului Chiţac-Stănculescu

Nu sînt fan al campaniei despre revoluţie dusă de ziarul „Adevărul”, după cum s-a văzut în destule comentarii publicate pe acest blog (linc), dar în problema ridicată de ziar ieri 19 aprilie, referitoare la schimbarea denumirii de străzi şi pieţe care poartă numele Vasile Milea (linc) nu pot să fiu decît de acord cu acest ziar.

Milea nu a fost un erou ci un criminal al revoluţiei din 1989, am spus-o de ani de zile, în repetate rînduri. Am avut polemici în presă pe această temă din 1993, cu Sergiu Nicolaescu, care iniţiase Comisia Senatorială „Decembrie 1989” (linc).

Se ştie că Vasile Milea, în şedinţa C.P.Ex. din 17 decembrie 1989, şi-a luat angajamentul să reprime revoluţia, ceea ce a şi făcut. Ordinul său de reprimare a revoluţiei cred că a apărut prima oară în presă în 1991, în „Curierul Naţional”. O copie a acestui ordin am procurat-o şi eu, din dosarul procesului Chiţac-Stănculescu, şi o puteţi vedea alăturat (de altfel, am publicat această copie în 2004, în cartea mea „Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara”).

Printre multele teorii diversioniste care au circulat despre revoluţie este şi aceea că armata a fost dezinformată, că a crezut că are de a face cu agenţi străini, cu indivizi infiltraţi din străinătate care doreau să atenteze la integritatea ţării. Aşa li s-o fi spus ostaşilor trimişi împotriva demonstranţilor, dar conducerea armatei, respectiv ministrul Vasile Milea, ştia foarte bine cu cine trebuie armata să se lupte. În cuprinsul ordinului, vrăjmaşul este definit cu cuvîntul „demonstranţii”. Nu „agenţii străini”, nu „diversioniştii”, ci „demonstranţii”. Faptul că vrăjmaşul era propriul popor a fost cunoscut de ministrul Milea de la bun început. Se explică în ordin şi unele ticăloşii făcute de aceşti demonstranţi: „împing bătrînii şi copiii în faţă”.