Domnul Mircea Diaconu (actual candidat la președinția României) a dat, într-o filmare pusă pe facebook și youtube, explicații legate de participarea sa la revoluție și implicarea sa civică din anul 1990. Reproduc filmarea și pentru cititorii mei.
Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.
28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) – actual conducător al asociației 21 Decembrie. În spatele lui Mărieș e Dumitru Dincă. La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook
Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.
În această parte a rechizitoriului, Parchetul face o descriere istorică a apariției și dezvoltării mișcării din Piața Universității din București, din 1990. Se povestesc evenimentele de dinainte de ziua de 13 iunie 1990, cînd au început tulburările propriu-zise. Descrierea evenimentelor e făcută pe alocuri într-un mod de-a dreptul poetic (se citează în întregime „cîntecul golanilor” care se cînta în piață).
Remarc o faptă concretă pusă în seama inculpatului Adrian Sîrbu (cel care avea să înființeze mai apoi ProTV): „Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gîndească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitînd ministrului apărării să-i pună la dispoziţie 20 kg de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari”. Dar este o faptă care nu s-a dus la îndeplinire și e dinainte de evenimentele care fac obiectul inculpărilor din dosar.
28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) și Dumitru Dincă (în spatele lui Mărieș). La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook
Actualizare 23 mai 2019, ora 10,47: Adăugare păreri legate de presupusul contact cu cancelarii europene ale unor dizidenți.
Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.
În această parte rechizitoriul face o expunere istorică a evenimentelor pînă la începerea manifestației din Piața Universității, ajungînd cu expunerea și la manifestațiile din Valea Jiului din 1977. Se afirmă în rechizitoriu că după evenimentele din 1977 cadre ale securității au fost încadrate ca muncitori în minele din Valea Jiului, cu scopul de a-i supraveghea și intimida pe mineri (asta-mi amintește de o lozincă de la mitingurile din 1990: „securiștii-n mină, să ne dea lumină”), dar nu se indică documente în sprijinul acestei afirmații. Printre intelectualii din CFSN care sînt enumerați ca fiind „cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene”, Parchetul îi numește pe Ion Caramitru și Domokos Geza. Rog cititorii acestui blog să-mi indice manifestări ale pozițiilor anticomuniste ale acestor persoane de dinainte de decembrie 1989. Deasemeni, și în cazul celorlalte persoane care se manifestaseră împotriva dictaturii amintite de Parchet, faptul că intraseră în contact cu cancelariile europene ar trebui dovedit, nu doar afirmat. Mărturisesc că nu știu ce dovezi există că Aurel Dragoș Munteanu, de pildă, a intrat în contact cu vreo cancelarie europeană. Niște scrisori ale lui fuseseră transmise la „Europa Liberă”, dar asta nu înseamnă automat „contact cu cancelarii europene”. Poate a existat un asemenea contact, dar Parchetul ar trebui să indice dovezi, fiindcă un rechizitoriu trebuie să se bizuie pe dovezi, nu pe presupuneri.
Ca reacție la manifestația anti-FSN din 28 ianuarie 1990, în 29 ianuarie 1990 simpatizanții FSN, printre care pentru prima oară veniseră și mineri din Valea Jiului (mineriada din iunie 1990 care e acum anchetată de parchet e de fapt a 3-a mineriadă; a mai fost una în februarie 1990) s-au adunat la o manifestație împotriva partidelor istorice. În filmarea alăturată, pusă pe youtube de Alexandru Căuțiș, este filmată mulțimea adunată cred lîngă sediul PNȚCD, în interiorul sediului fiind conducerea partidului (Corneliu Coposu, Ion Diaconescu) și unii membri ai FSN (Petre Roman, Cazimir Ionescu).
Ziarul francez „Le Monde” din 18 ianuarie 1990 a publicat un interviu cu Dumitru Mazilu, vicepreședinte al CFSN. Redau și pentru cititorii acestui sait acel interviu, în tălmăcire proprie. Cu litere cursive, între paranteze drepte, comentarii și explicații ale mele.
Actualizare 1 decembrie 2019: Înregistrarea de pe youtube a dispărut între timp. Am înlocuit-o cu alta.
1 decembrie a fost proclamată Zi Națională a României după revoluția din 1989, în locul fostei sărbători comuniste din 23 august. La 1 decembrie 1990 a avut loc prima sărbătorire a noii zile naționale, prilej cu care, la Alba Iulia (locul unde în 1918 se ceruse unirea Ardealului cu România) a avut loc o adunare populară, la care au participat conducătorii politici ai vremii. Alături de președintele Ion Iliescu și de primministrul Petre Roman, la tribuna oficială se afla și Corneliu Coposu, conducătorul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, de opoziție. Coposu a ținut și el un discurs, intens huiduit de o parte a publicului, după cum se vede în filmarea de mai jos.
Reproduc mai jos o recenzie la cartea lui Alex Mihai Stoenescu – „Interviuri despre revoluţie” (editura Rao 2004), publicată de mine în 2005 în presa timişoreană, şi republicată în cartea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” (în ediţia de pe internet a acestei cărţi acest capitol lipseşte). Cititorii acestui blog au putut lua cunoştiinţă de multe alte comentarii despre scrierile lui Alex Mihai Stoenescu (vezi pagina „Analize despre revoluţia din 1989”).
Ion Luca Caragiale avea o schiţă în care un profesor, ca să dea notă bună unui elev slab, pune întrebări de felul: “Nu-i aşa că …”. Elevul răspunde “Da, aşa e”, concluzia fiind că elevul e eminent!
Cam aşa stau lucrurile şi cu cartea lui Alex Stoenescu “Interviuri despre revoluţie” (Editura Rao 2004). Autorul nu urmăreşte adevărul despre revoluţie, ci strîngerea de “dovezi” în favoarea principalelor sale teze despre acest subiect: implicarea agenturilor străine şi patriotismul Securităţii, care ar fi fost de fapt de partea revoluţiei în 1989. Deseori martorii nu confirmă prejudecăţile autorului, iar atunci acesta le sugerează răspunsurile care trebuiesc date. Cînd răspunsurile sugerate convin intereselor celor interviaţi, uneori aceştia intră în jocul autorului. Citește în continuare „Alex Stoenescu – “Interviuri despre revoluţie” (recenzie)”→
Parlamentarii PDL din Iaşi (senatorii Dumitru Oprea şi Mihaela Popa şi deputaţii Cristina Dobre, Petru Movilă, Nicuşor Păduraru şi Teodor Marius Spînu) au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege, cu articol unic, prin care se cere declararea municipiului Iaşi drept oraş iniţiator al Revoluţiei române din decembrie 1989, anunţă saitul tion.ro (linc).
Tendinţa aceasta, de a promova Iaşiul în locul incomodei Timişoare ca oraş iniţiator al revoluţiei e mai veche. Eu am remarcat-o în 2004, în Jurnalul Naţional, la prima campanie despre revoluţie a cărei mentor a fost Alex Mihai Stoenescu (cel mai scîrbos informator al securităţii după părerea lui Neculai Constantin Munteanu – linc). Am publicat atunci un articol pe această temă în presa timişoreană, pe care l-am reluat în cartea „Revoluţia din Timişoara şi minciunile din Jurnalul Naţional”. Reiau acum acest articol:
Blogul lui Marius Mioc 