Daniel Vighi, profesor de literatură la Universitatea de Vest din Timișoara, membru al Societății Timișoara (cea care în 1990 a emis Proclamaţia de la Timişoara – linc) a murit ieri, la vîrsta de 66 de ani, anunță „Adevărul” (linc). În filmarea de mai sus îl puteți vedea pe domnul Vighi vorbind despre revoluția din 1989 și perioada imediat următoare. Citește în continuare „A murit Daniel Vighi, cetățean de onoare al Timișorii, membru al Societății Timișoara, participant la revoluția din 1989 și adept al vaccinării anticovid (video)”
Etichetă: Proclamaţia de la Timişoara
Societatea Timișoara sărbătorește 30 de ani de la Proclamația de la Timișoara
Mîine se împlinesc 30 de ani de la Proclamația de la Timișoara. Cu acest prilej, la ora 15,30, la Consiliul Local Timișoara va avea loc o festivitate aniversară. Redau comunicatul pe care l-am primit (de la doamna Brîndușa Armanca):
Societatea Timișoara celebrează 30 de ani de la Proclamația de la Timișoara Citește în continuare „Societatea Timișoara sărbătorește 30 de ani de la Proclamația de la Timișoara”
Rechizitoriul în procesul mineriadei din 1990 (12). Analiza în drept a faptelor
Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.
Vezi primele 11 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei
– Manifestația din Piața Universității
– Starea de fapt (8-12 iunie 1990)
– Starea de fapt. Intervenția din dimineața de 13 iunie, Atacul asupra Institutului de Arhitectură și atacul muncitorilor de la IMGB
– Starea de fapt. Evenimentele petrecute în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 la Poliţia Capitalei, sediul Serviciului Român de Informaţii, sediul Ministerului de Interne, Televiziunea Română, Romarta Copiilor
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale (județele Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Călărași, Dîmbovița, Galați, Giurgiu)
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale, precum şi a minerilor din bazinele carbonifere (jud. Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Teleorman)
– Starea de fapt. Sosirea muncitorilor și minerilor în Capitală și acțiunile desfășurate de aceștia în zilele de 14-15 iunie 1990
– Unităţile în care au fost reţinute persoanele ridicate de mineri alături de forţele de ordine, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990
– Consecințele interne și internaționale ale evenimentelor din 13-15 iunie 1990 din București. Situația persoanelor vătămate. Mijloace de probă
Remarc că videoul de pe youtube cu care ilustrasem episodul precedent nu mai e disponibil. Nădăjduiesc că dispariția de pe youtube a filmării respective nu are legătură cu faptul că a fost popularizată prin acest sait.
VIII. ANALIZA ÎN DREPT A FAPTELOR
Analiza tipicității infracțiunilor contra umanității – art. 439 din Noul Cod Penal Citește în continuare „Rechizitoriul în procesul mineriadei din 1990 (12). Analiza în drept a faptelor”
Rechizitoriul din procesul mineriadei (3). Manifestația din Piața Universității
Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.
Vezi primele 2 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei
În această parte a rechizitoriului, Parchetul face o descriere istorică a apariției și dezvoltării mișcării din Piața Universității din București, din 1990. Se povestesc evenimentele de dinainte de ziua de 13 iunie 1990, cînd au început tulburările propriu-zise. Descrierea evenimentelor e făcută pe alocuri într-un mod de-a dreptul poetic (se citează în întregime „cîntecul golanilor” care se cînta în piață).
Remarc o faptă concretă pusă în seama inculpatului Adrian Sîrbu (cel care avea să înființeze mai apoi ProTV): „Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gîndească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitînd ministrului apărării să-i pună la dispoziţie 20 kg de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari”. Dar este o faptă care nu s-a dus la îndeplinire și e dinainte de evenimentele care fac obiectul inculpărilor din dosar.
Pentru felul cum a început manifestația din Piața Universității, recomand un articol din 2016 a lui Ondine Gherguț din „România Liberă” (linc).
Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu. Cu litere cursive între paranteze drepte am mai inserat unele explicații.
III. MANIFESTAŢIA DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII Citește în continuare „Rechizitoriul din procesul mineriadei (3). Manifestația din Piața Universității”
Rechizitoriul în procesul mineriadei din iunie 1990 (2). Date privind contextul general al cauzei
Actualizare 23 mai 2019, ora 10,47: Adăugare păreri legate de presupusul contact cu cancelarii europene ale unor dizidenți.
Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.
Vezi prima parte a rechizitoriului: Inculpații și obiectul cauzei (linc).
În această parte rechizitoriul face o expunere istorică a evenimentelor pînă la începerea manifestației din Piața Universității, ajungînd cu expunerea și la manifestațiile din Valea Jiului din 1977. Se afirmă în rechizitoriu că după evenimentele din 1977 cadre ale securității au fost încadrate ca muncitori în minele din Valea Jiului, cu scopul de a-i supraveghea și intimida pe mineri (asta-mi amintește de o lozincă de la mitingurile din 1990: „securiștii-n mină, să ne dea lumină”), dar nu se indică documente în sprijinul acestei afirmații. Printre intelectualii din CFSN care sînt enumerați ca fiind „cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene”, Parchetul îi numește pe Ion Caramitru și Domokos Geza. Rog cititorii acestui blog să-mi indice manifestări ale pozițiilor anticomuniste ale acestor persoane de dinainte de decembrie 1989. Deasemeni, și în cazul celorlalte persoane care se manifestaseră împotriva dictaturii amintite de Parchet, faptul că intraseră în contact cu cancelariile europene ar trebui dovedit, nu doar afirmat. Mărturisesc că nu știu ce dovezi există că Aurel Dragoș Munteanu, de pildă, a intrat în contact cu vreo cancelarie europeană. Niște scrisori ale lui fuseseră transmise la „Europa Liberă”, dar asta nu înseamnă automat „contact cu cancelarii europene”. Poate a existat un asemenea contact, dar Parchetul ar trebui să indice dovezi, fiindcă un rechizitoriu trebuie să se bizuie pe dovezi, nu pe presupuneri.
II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI Citește în continuare „Rechizitoriul în procesul mineriadei din iunie 1990 (2). Date privind contextul general al cauzei”
Dan Turturică și Iulian Vlad, omul care a înfrînt „frontul pro-rus”
Dan Turturică publică pe saitul digi24 articolul „Monstruoasa minciună pe care s-a clădit cultul lui Iulian Vlad” (linc).
Încă din titlu vedem cît sînt de anticomuniști Turturică și Digi24 care-i publică opiniile. Urmează o serie de observații despre abuzurile securității prin care se cîștigă credibilitate la publicul anticomunist. Iar apoi ni se spune:
Iulian Vlad este văzut de mulți dintre subalternii săi ca omul care a vrut să blocheze forțele pro-KGB, conduse de Ion Iliescu, să preia conducerea României după executarea lui Ceaușescu. Și care a eșuat, plătind pentru gestul său patriotic cu ani de închisoare și cu marginalizarea, în timp ce alți stîlpi ai sistemului ceaușist au revenit rapid în prim plan.
După toate aparențele, există argumente serioase în sprijinul acestei teorii. Mai mult, se pare că înfrîngerea frontului pro-rus care a acaparat statul începînd cu ianuarie 1990 și chiar joncțiunea ulterioară dintre serviciile de informații românești și cele occidentale ar fi beneficat de sprijinul său direct.
E foarte posibil să fie așa.
Citește în continuare „Dan Turturică și Iulian Vlad, omul care a înfrînt „frontul pro-rus””
Dezbatere la Digi 24: Cine a făcut revoluţia română – KGB-ul sau securitatea?
Postul Digi TV a primit ordin de zi pe unitate să-l fută grija de revoluţia din 1989. Ca urmare, face o serie de emisiuni despre revoluţia din 1989 şi perioada care a urmat după ea. Într-o emisiune recentă „Revoluția, anul 1990 și specificul lui – opera KGB sau a Securității?”(linc), redacţia încerca să lămurească cine a făcut totuşi revoluţia din 1989 – KGB-ul ori securitatea?
În emisiunea moderată de Elena Vijulie au fost prezenţi Mihai Gheorghiu, vicepreşedintele Ligii Studenţilor în anii 1990-1991, care susţinea că revoluţia a fost făcută de KGB şi Armand Goşu, care susţinea că revoluţia a fost făcută de securitatea română. Invitaţii se contrazic între ei, întreaga emisiune are aerul unei maxime obiectivităţi, în care sînt expuse şi argumentate puncte de vedere diferite. Citește în continuare „Dezbatere la Digi 24: Cine a făcut revoluţia română – KGB-ul sau securitatea?”
Manipularea FSN-istă din perioada imediat următoare revoluţiei
În decembrie 2011 am publicat articolul „Eliminarea Timişoarei din istoria revoluţiei române” (linc) în care explicam una din tendinţele care s-au observat imediat după răsturnarea lui Ceauşescu, în mass media de la Bucureşti: trecerea sub tăcere a evenimentelor de la Timişoara şi prezentarea ca „revoluţie” doar a ceea ce s-a întîmplat la Bucureşti, după apariţia lui Ion Iliescu la TV. Sigur, n-a fost o trecere sub tăcere totală, căci nici nu se putea face aşa ceva. Evenimentele erau prea proaspete. Însă ideea că revoluţia a început abia după ce Ion Iliescu a acţionat (adică după ce Ceauşescu fugise din CC) era insidios răspîndită de televiziunea şi radioul public, aflate sub control FSN, cît şi de majoritatea ziarelor.
În martie 1990, în punctul 13 din Proclamaţia de la Timişoara (linc), se face observaţia: “Cu excepţia ziarului România Liberă, în presa, radioul şi televiziunea din Bucureşti evenimentele comentate ca revoluţionare sînt numai cele din 21-22 decembrie”. De fapt, chiar şi evenimentele din 21 decembrie 1989 de la Bucureşti erau minimalizate, fiindcă FSN-ul se înfiinţase abia în 22 decembrie.
În cazul Timişoarei exista un motiv suplimentar pentru FSN să facă uitat rolul acesteia în revoluţie (chestie deloc simplă şi neizbutită pe deplin, în ciuda eforturilor stăruitoare întreprinse; în ultimii ani, cu acelaşi scop s-a lansat şi varianta că revoluţia ar fi început la Iaşi – linc): prezenţa în conducerea FSN a unor persoane (generalii Stănculescu, Chiţac, Guşă) care fuseseră implicaţi direct în reprimarea de la Timişoara.
Prezint acum un document suplimentar care arată eforturile FSN de a minimaliza evenimentele de la Timişoara: este vorba de o „diplomă de onoare”, cu semnătura Ion Iliescu, dată domnului Viorel Ronghilescu, un revoluţionar din Bucureşti. Dar asemenea diplome au fost împărţite cu sutele în perioada imediat următoare revoluţiei. Perioada precizată în diplomă pentru zdrobirea tiraniei dictatorului este 22-27 decembrie 1989. Cu alte cuvinte, abia în 22 decembrie 1989 a început „zdrobirea tiraniei dictatorului”, ce a fost înainte de 22 decembrie (adică înainte ca Ion Iliescu să acţioneze) sînt chestii mărunte, fără importanţă. Citește în continuare „Manipularea FSN-istă din perioada imediat următoare revoluţiei”
Mihai Răzvan Ungureanu: „înflăcăratele îndemnuri adresate tinerei generaţii de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu în deschiderea lucrărilor Forumului nostru pun şi în faţa noastră, a elevilor utecişti, sarcini deosebite”
„Biografiile factorilor de decizie trebuie cunoscute în detaliu. Nu fac un secret din faptul că am fost membru supleant al CC al UTC. Este exclusiv din cauza rezultatelor bune la învăţătură, la olimpiadele şcolare. Aşa am devenit, la vîrsta de 15 ani, secretar UTC în liceu pînă la 18 ani, pînă la clasa a douăsprezecea. Iar pentru aproape doi ani, de la 16 pînă la 18, numele meu a fost trecut pe o listă şi votat printre membrii supleanţi ai UTC-ului. Ca obligaţie, acest lucru nu presupunea nimic. Am fost anunţat că am fost trecut pe o listă. Pînă la urmă, era o ficţiune. Erau selectaţi, dintre secretarii UTC pe licee, cei care erau socotiţi reprezentativi din punct de vedere şcolar. Nu exista o activitate care să certifice valoarea politică a adolescentului. Era o chestiune strict formală, care nu presupunea participarea la decizia politică propriu-zisă”, spunea actualul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu într-un interviu din 2006 acordat „Ziarului de Iaşi” (linc). Referitor la legea lustraţiei (pe care azi vrea s-o impună grevistul foamei Teodor Mărieş – linc), domnul Ungureanu spunea: „Cred că este nevoie de o lege a lustraţiei, aşa cum cred că este nevoie de un proces de purificare a societăţii româneşti, ba mai mult decît atît, a clasei politice româneşti. Ca mulţi alţii, am semnat şi eu proclamaţia de la Timişoara, pentru ca un asemenea proces să înceapă în 1990, aşa cum s-a întîmplat în alte ţări, cu o doză mărită de obiectivitate şi fără a ataca iremediabil destinele oamenilor (…) în momentul în care textul [legii lustraţiei] trece în această formă sînt primul care, dincolo de alăturarea mea celor care doresc ca o asemenea lege să capete efect în România, sînt primul care se va retrage„. Citește în continuare „Mihai Răzvan Ungureanu: „înflăcăratele îndemnuri adresate tinerei generaţii de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu în deschiderea lucrărilor Forumului nostru pun şi în faţa noastră, a elevilor utecişti, sarcini deosebite””
Eliminarea Timișoarei din istoria revoluţiei române
Actualizare 2 ianuarie 2018: Adăugare fotografie cu placă comemorativă din București
Încă imediat după 22 decembrie 1989 s-a putut observa tendinţa puterii FSN-iste nou instalate de a elimina oraşul Timişoara din istoria revoluţiei române. Nu era o indicaţie explicită, ci o ignorare tăcută a Timişorii, în condiţiile în care pretutindeni se vorbea foarte mult despre revoluţie. În martie 1990, în punctul 13 din Proclamaţia de la Timişoara (linc) se face observaţia: „Cu excepţia ziarului România Liberă, în presa, radioul şi televiziunea din Bucureşti evenimentele comentate ca revoluţionare sînt numai cele din 21-22 decembrie”.
Ziarul „România Liberă” era ostil noii puteri FSN-iste, aceasta fiind explicaţia pentru care făcea notă discordantă. Interesul FSN de a neglija evenimentele din Timişoara venea de la faptul că doi miniştri din nou-instalatul guvern „revoluţionar” – generalii Chiţac (ministru de interne) şi Stănculescu (ministrul economiei, iar mai apoi al apărării) aveau lucruri de ascuns cu privire la faptele lor de la Timişoara, din perioada 17-22 decembrie 1989. Ce anume fapte s-a văzut ulterior, cînd amîndoi au fost condamnaţi la cîte 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav (linc). Citește în continuare „Eliminarea Timișoarei din istoria revoluţiei române”
Blogul lui Marius Mioc 