Rechizitoriul în dosarul revoluției (3). Constituirea grupului dizident Iliescu

Actualizare 23 iunie 2019: Mici schimbări în ordinea unor propoziții la comentarii.

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod: „Constituirea grupului dizident Iliescu”. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional

Și în acest fragment al rechizitoriului se dau citate copioase din lucrările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc că activitatea acelei comisii a fost boicotată de asociații de revoluționari din Timișoara, boicot pe care chiar eu l-am inițiat. Am considerat că înființarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” la propunerea lui Sergiu Nicolaescu, membru al grupului care a preluat puterea în 1989, este parte din diversiunea menită să-i scape pe criminalii din 1989. Faptul că Sergiu Nicolaescu a folosit comisia pentru a propune o amnistie generală pentru evenimentele din decembrie 1989 (la audierea președintelui Ion Iliescu, în 16 decembrie 1994) îl consider o confirmare a intuiției mele.

Pentru acest aspect, citește pe acest blog:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește „grupul dizident Iliescu” caracterizat prin „total filosovietism”, Parchetul se bizuie pe laudele de sine ale unor presupuși membri ai acestui grup în fața Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” și pe unele declarații luate în 2017-2018 de către Parchet. Într-un singur loc se face precizarea că există și documente care se coroborează cu declarațiile – anume la Radu Nicolae se invocă 3 pagini provenite de la CNSAS, fără precizări despre conținutul acestora (instanța desigur are la dispoziție acele 3 pagini).

Rechizitoriul din procesul mineriadei (3). Manifestația din Piața Universității

28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) – actual conducător al asociației 21 Decembrie. În spatele lui Mărieș e Dumitru Dincă. La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 2 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei

În această parte a rechizitoriului, Parchetul face o descriere istorică a apariției și dezvoltării mișcării din Piața Universității din București, din 1990. Se povestesc evenimentele de dinainte de ziua de 13 iunie 1990, cînd au început tulburările propriu-zise. Descrierea evenimentelor e făcută pe alocuri într-un mod de-a dreptul poetic (se citează în întregime „cîntecul golanilor” care se cînta în piață).

Remarc o faptă concretă pusă în seama inculpatului Adrian Sîrbu (cel care avea să înființeze mai apoi ProTV): „Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gîndească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitînd ministrului apărării să-i pună la dispoziţie 20 kg de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari”. Dar este o faptă care nu s-a dus la îndeplinire și e dinainte de evenimentele care fac obiectul inculpărilor din dosar.

Pentru felul cum a început manifestația din Piața Universității, recomand un articol din 2016 a lui Ondine Gherguț din „România Liberă” (linc).

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu. Cu litere cursive între paranteze drepte am mai inserat unele explicații.

III. MANIFESTAŢIA DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII

„Le Monde” din 16 ianuarie 1990 despre divergențele din CFSN

După mitingul din 12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu (linc), ziarul francez „Le Monde” relatează, în numărul din 16 ianuarie 1990, despre divergențele apărute în interiorul Consiliului Frontului Salvării Naționale. Redau acest articol, în tălmăcire proprie.

România: răzgîndiri, atacuri la persoană
Divergențele cresc în sînul Consiliului Frontului Salvării Naționale

Dan Turturică și Iulian Vlad, omul care a înfrînt „frontul pro-rus”

Dan Turturică publică pe saitul digi24 articolul „Monstruoasa minciună pe care s-a clădit cultul lui Iulian Vlad” (linc).

Încă din titlu vedem cît sînt de anticomuniști Turturică și Digi24 care-i publică opiniile. Urmează o serie de observații despre abuzurile securității prin care se cîștigă credibilitate la publicul anticomunist. Iar apoi ni se spune:

Iulian Vlad este văzut de mulți dintre subalternii săi ca omul care a vrut să blocheze forțele pro-KGB, conduse de Ion Iliescu, să preia conducerea României după executarea lui Ceaușescu. Și care a eșuat, plătind pentru gestul său patriotic cu ani de închisoare și cu marginalizarea, în timp ce alți stîlpi ai sistemului ceaușist au revenit rapid în prim plan.

După toate aparențele, există argumente serioase în sprijinul acestei teorii. Mai mult, se pare că înfrîngerea frontului pro-rus care a acaparat statul începînd cu ianuarie 1990 și chiar joncțiunea ulterioară dintre serviciile de informații românești și cele occidentale ar fi beneficat de sprijinul său direct.

E foarte posibil să fie așa.

Octavian Paler – După patru ani (1993). „Ce legătură mai are cu revoluția regimul Iliescu?”

În ziarul „România Liberă” din 17 decembrie 1993 Octavian Paler a publicat articolul „După patru ani” în care analizează cei 4 ani care se scurseseră de la revoluția română. Redau articolul pentru cititorii acestui blog. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat explicații ale mele.

După patru ani

Într-una din serile dramatice petrecute lîngă un aparat de radio hîrbuit, la care mă chinuiam să ascult „Europa Liberă”, în decembrie 1989, am auzit un țipăt pe care nu-l voi putea uita, cred, toată viața. O femeie le striga, în stradă, la Timișoara, celor ce îndreptaseră mitralierele spre mulțimea răsculată: „Trageți, măăă! Și voi sînteți români!”. Clănțănitul mitralierei a acoperit apoi țipătul. Sau l-a retezat.

După patru ani, prin vocea lui Solcanu [Ion Solcanu, la acel moment senator PDSR], PDSR pune la îndoială legitimitatea „parlamentului conștiinței naționale”, de la Timișoara, cu argumentul: cine i-a ales? Și ce se poate explica, oare, cuiva care crede că, în alegeri, se împart nu mandate, ci „conștiințe”? că unii, între care mă număr, ne regăsim onoarea în acel țipăt de la Timișoara, acoperit sau retezat de gloanțe, mai degrabă decît în tot ce a urmat, ca spectacol, cu brasarde tricolore sau fără? că un vot valorează mai puțin decît o pată de sînge? Mă tem că e inutil. Trec de aceea la ceea ce mi-a adus aminte de serile de-acum patru ani. Întîmplător, mi-a căzut în mînă un ziar din decembrie 1989, de după fuga lui Ceaușescu, unde a fost publicată lista primului Consiliu al Frontului Salvării Naționale. Și am recitit-o. Am făcut, cu acest prilej, patru constatări care m-au dus, în final, la o întrebare.

Octavian Paler – Delapidarea revoluției (1993). „Lucrurile se agravează și mai mult prin teza complotului internațional care ar fi organizat și realizat înlăturarea lui Ceaușescu. Nu-ți trebuie prea multă logică pentru a-ți da seama că de o asemenea perspectivă asupra revoluției au nevoie, în primul rînd, cei care urăsc, de fapt, revoluția”

În ziarul „România Liberă” din 24 decembrie 1993 Octavian Paler a publicat articolul „Delapidarea revoluției”. Un articol actual, pe care-l readuc în atenție, în contextul redeschiderii de către Parchet a cercetărilor în problema revoluției.

Tresar neplăcut surprins, ori de cîte ori aud vorbindu-se în doi peri sau cu rezerve minimalizatoare despre revoluție. E adevărat, nici eu nu mai am optica integral romantică de acum patru ani. Multe lucruri pe care le credeam pe atunci imposibile s-au dovedit, între timp, posibile. Foști torționari au tupeul să ne dea lecții de patriotism. Foști apropiați ai lui Ceaușescu se consideră în drept să ne conducă. Foști speriați de revoluție își etalează ura față de revoluție de la tribune oficiale. Nu-mi imaginam, acum patru ani, că își va mai permite cineva să compare un semidoct dărîmător de biserici cu voievozii noștri. Și totuși, nu vreau și nu pot să uit că România este singura țară din Europa Răsăriteană unde, în 1989, libertatea a început în cimitire. Căci, în fond, nu „lovitura de stat” l-a doborît pe Ceaușescu. Ea s-a produs după fuga lui Ceaușescu, în golul de putere creat, cînd nu mai era, practic, nici un pericol. Ea a profitat de curajul mulțimilor revoltate și sacrificiile de sînge ale acestui curaj. Ea a ieșit din dormitor în stradă, cînd strada, beată de fericirea libertății obținute, nu mai era atentă la mișcările de culise unde se punea la punct salvarea epavelor sistemului naufragiat.

Dezbatere la Digi 24: Cine a făcut revoluţia română – KGB-ul sau securitatea?

Postul Digi TV a primit ordin de zi pe unitate să-l fută grija de revoluţia din 1989. Ca urmare, face o serie de emisiuni despre revoluţia din 1989 şi perioada care a urmat după ea. Într-o emisiune recentă „Revoluția, anul 1990 și specificul lui – opera KGB sau a Securității?”(linc), redacţia încerca să lămurească cine a făcut totuşi revoluţia din 1989 – KGB-ul ori securitatea?

În emisiunea moderată de Elena Vijulie au fost prezenţi Mihai Gheorghiu, vicepreşedintele Ligii Studenţilor în anii 1990-1991, care susţinea că revoluţia a fost făcută de KGB şi Armand Goşu, care susţinea că revoluţia a fost făcută de securitatea română. Invitaţii se contrazic între ei, întreaga emisiune are aerul unei maxime obiectivităţi, în care sînt expuse şi argumentate puncte de vedere diferite.

Octavian Paler – Iluziile au durat numai o lună. „Dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată … de către popor, ieşit spontan pe străzi”

Articol al răposatului Octavian Paler, publicat iniţial în „România Liberă” din 25 ianuarie 1990 (linc). Puterea FSN-istă mai fusese contestată şi pînă atunci (vezi 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu – linc şi manifestaţiile din 12 ianuarie 1990), dar acum era prima dată cînd un ziar important precum era „România Liberă” (cred că avea 1 milion de exemplare tiraj, la vremea aceea lumea fiind foarte interesată de ziare) contesta făţiş noua putere. Articolul a contribuit la pregătirea manifestaţiei anti-FSN din 28 ianuarie 1990, care a fost urmată de contramanifestaţia din 29 ianuarie şi apoi de înlocuirea CFSN cu CPUN. În contrast cu teoriile actuale care acuză FSN-ul că ar fi complotat pentru răsturnarea lui Ceauşescu, articolul lui Octavian Paler susţine că „dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului”. La fel ca în Proclamaţia de la Timişoara care va urma în martie 1990, contestarea FSN se bizuie pe ideea lipsei de implicare a liderilor FSN-işti în răsturnarea lui Ceauşescu. În căutare de legitimitate, liderii FSN-işti vor lansa apoi legendele despre pretinsa lor conspiraţie anticeauşistă, legende pe care încearcă să le impună în conştiinţa publică şi prin intermediul Institutului Revoluţiei condus de Ion Iliescu.

În 1945, cînd s-a format Guvernul Groza, aveam optsprezece ani şi-mi era silă de politică. Îmi trăiam sfîrşitul adolescenţei, retras printre cărţi, fără să înţeleg prea bine ce se petrecea. În ianuarie 1990, înţeleg, din nefericire, că povestea riscă să se repete, că acestei mult prea încercate ţări i se poate refuza din nou viitorul. Atunci, în 1945, ceea ce a decis a fost pumnul lui Vişinski. Acum al cărui pumn a căzut în balanţă? O vom şti, probabil, cîndva. Marţi seara, o seară neagră pentru mine, am fost tentat să mă retrag iarăşi printre cărţile mele. Ce rost are? mi-am zis. Lumea aceasta nu e făcută pentru idealişti. Dacă nu dau curs acestei tentaţii, sau nu-i dau încă, e din pricină că revoluţia română a spulberat şi limitele singurătăţii mele. M-a scos în stradă. M-a obligat să merg în Piaţa Universităţii, să mă ruşinez de prejudecăţile mele, să mă uit la tinerii care înfruntau acolo gloanţele şi să mă întreb: cum am putut, Doamne, să cred că sîntem un popor condamnat să rabde? Cum am putut să cred că tinerii din România n-au nici un ideal? Din păcate, am avut dreptate să mă tem în ultimele săptămîni de ceea ce se semnaliza din culise. Marţi seara am avut confirmarea. Am urmărit consternat reportajul transmis de televiziune de la şedinţa Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Consternat nu numai de decizia Frontului de a se prezenta în alegeri, ci şi de modul în care s-a adoptat această decizie; prin ridicare de mîini, de parcă era vorba de o hotărîre oarecare. În plus, senzaţia, extrem de angoasantă, care mă urmărea, era că totul avea ceva din aerul şedinţelor fostului partid comunist. A fost pentru mine, mărturisesc, seara spulberării iluziilor. Acum, în ce mă priveşte, înclin să cred că acţiunea de delapidare a revoluţiei a ieşit din culise, intrînd în faza ei oficială. Şi cui să reproşez această teribilă dezamăgire? Adevărul e că unii dintre liderii Frontului au declarat demult, încă de la 31 decembrie, cînd nici un partid nu era înregistrat legal, că Frontul intră în campanie electorală! E vina noastră, că n-am fost atenţi, că ne-am lăsat derutaţi de declaraţiile altor lideri ai aceluiaşi Front, care ne asigurau – de ce oare? – că nu vor să candideze, că înţeleg caracterul provizoriu al „mişcării” din care fac parte.

Europa Liberă, 21 decembrie 1989 ora 2. Ne miră reacţiile mai degrabă palide ale Moscovei. Sute şi posibil chiar mii de persoane au fost ucise. Frontul Eliberării Naţionale (audio)

A 3-a parte ediţiei speciale – din noaptea de 20/21 decembrie 1989 – a emisiunii „Actualitatea Românească” de la radio Europa Liberă. Moderator: Emil Hurezeanu. Participă la program Mircea Carp, Doina Alexandru, Neculai Constantin Munteanu, Ariadna Combes, Jean Steiger, William Totok.
În sumar: Informaţii ale agenţiilor de presă internaționale cu amănunte despre represiunea demonstraţiilor de la Timișoara (Radio Sofia, AFP); Corespondenţă din Paris de la Ariadna Combes despre manifestațiile de protest ale Ligii pentru apărarea drepturilor omului şi a reţelei de solidaritate cu satele românești; Reacţii oficiale de la Moscova și mediile de informare ruse (Doina Alexandru); Condamnarea regimului Ceaușescu de către forţe din Israel (Jean Steiger); Apel al grupării Frontul Eliberării Naţionale din România (Mircea Stoica, profesor universitar specialist în drept constituțional, Budapesta); Relatare de la Berlin cu informaţii de primă sursă primite telefonic de la Bucureşti şi Timișoara (William Totok): mărturia unui bănățean ajuns în Occident, după trecerea prin Timișoara în zilele de 17-18 decembrie; Mesaj al profesorului Victor Frunză despre evenimentele de la Timișoara.

Fă clic pentru a asculta emisiunea de pe saitul radio Europa Liberă (48 minute 4 secunde)

Transcriere înregistrare: