Rechizitoriul din procesul mineriadei (3). Manifestația din Piața Universității

28 septembrie 1990. Fotografie de la primul proces legat de evenimentele din 13 iunie 1990, avînd ca inculpați protagoniștii mișcării din Piața Universității. Printre ei: Teodor Mărieș (cu barbă) – actual conducător al asociației 21 Decembrie. În spatele lui Mărieș e Dumitru Dincă. La București și Timișoara s-au desfășurat manifestații în favoarea eliberării celor arestați ca urmare a evenimentelor din 13 iunie 1990. Sursă foto: facebook

Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 2 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei

În această parte a rechizitoriului, Parchetul face o descriere istorică a apariției și dezvoltării mișcării din Piața Universității din București, din 1990. Se povestesc evenimentele de dinainte de ziua de 13 iunie 1990, cînd au început tulburările propriu-zise. Descrierea evenimentelor e făcută pe alocuri într-un mod de-a dreptul poetic (se citează în întregime „cîntecul golanilor” care se cînta în piață).

Remarc o faptă concretă pusă în seama inculpatului Adrian Sîrbu (cel care avea să înființeze mai apoi ProTV): „Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gîndească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitînd ministrului apărării să-i pună la dispoziţie 20 kg de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari”. Dar este o faptă care nu s-a dus la îndeplinire și e dinainte de evenimentele care fac obiectul inculpărilor din dosar.

Pentru felul cum a început manifestația din Piața Universității, recomand un articol din 2016 a lui Ondine Gherguț din „România Liberă” (linc).

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu. Cu litere cursive între paranteze drepte am mai inserat unele explicații.

III. MANIFESTAŢIA DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII

28 decembrie 1989 – doborîrea avionului Bucureşti-Belgrad care avea un singur pasager: reporterul englez Ian Parry

În 28 decembrie 1989 s-a petrecut o catastrofă aviatică ciudată: avionul Bucureşti-Belgrad a fost doborît datorită “impactului cu un obiect dur”, cum a stabilit comisia de anchetă. Au murit cu acel prilej 6 membri ai echipajului şi singurul pasager: reporterul englez de 24 de ani Ian Parry, angajat al ziarului “Sunday Times”, care “făcuse mai multe filme şi fotografii la Comitetul Central PCR în timpul revoluţiei”, după cum aflăm dintr-un articol de Ondine Gherguţ. Articolul respectiv se referă la familia pilotului Valer Jurcovan, care a murit şi el cu acel prilej, familie care pare urmărită de blestem: tatăl pilotului, Cezar Jurcovan, la rîndul său fost pilot, a murit într-un accident de maşină în 1995, după ce primise ameninţări fiindcă investiga moartea fiului său, iar soţia, Doina Jurcovan, stewardesă, a murit într-un alt accident de avion în 1995.

Ciudat în cazul prăbuşirii avionului care-l ducea pe Ian Parry, este faptul că a existat un singur pasager, anume ziaristul care ducea filme din revoluţie. Parcă cineva a avut grijă la aeroport să nu se urce în avion mai multă lume, să nu fie victime inutile. În cinstea ziaristului englez, în Anglia se decernează un premiu pentru fotoreporteri care poartă numele lui Ian Parry. Este un premiu prestigios pentru care se luptă fotoreporteri din întreaga lume.

Cauza prăbuşirii avionului cu Ian Parry este o rachetă trasă de la o unitate militară din Boteni, dar vinovăţiile exacte nu s-au stabilit. Zborul fusese autorizat, iar avionul era pe traseul corect, totuşi a fost doborît. În 28 decembrie 1989, la 3 zile după executarea lui Ceauşescu, chiar şi luptele cu “teroriştii” se mai domoliseră, Ian Parry a fost printre ultimele victime ale revoluţiei române. Chiar dacă ar fi existat bănuieli legate de acel avion, acesta trebuia somat. “Dacă nu răspundea somaţiei, avionul trebuia încadrat de avioane militare şi iar somat. Dacă nu răspundea nici la această somaţie, avionul putea fi doborît doar la ordinul Comandantului Suprem al Forţelor Armate, care la acea oră era Ion Iliescu”, scrie Ondine Gherguţ.

Poate prima investigaţie ziaristică legată de Ian Parry a făcut-o Cristina Paţ în revista “Zig-Zag” nr. 24 din 21 august 1990. Articolul Cristinei Paţ este prezentat în facsimil mai sus.