Ziarul „Adevărul”: „Marius Mioc, cel mai important documentarist despre perioada Revoluției din 1989”

După 5 ani în care am criticat de nenumărate ori ziarul „Adevărul” pentru cele scrise despre revoluția română (vezi pagina Analize despre revoluția din 1989 – linc), ziarul „Adevărul” mă numește „cel mai important documentarist despre perioada Revoluţiei din 1989” (articolul lui Ștefan Both „23 decembrie 1989. Lovitura de stat de la București a adus teroriștii la Timișoara. Halucinanta poveste de la Poligrafie” – linc). Nu e prima oară cînd pățesc așa ceva. De pildă, am criticat aspru ce a scris Alex Stoenescu despre revoluție (vezi aceeași pagină „Analize despre revoluția din 1989), l-am numit „Teodor Brateșul mileniului 3” (linc), iar el a scris că din sute de cărți despre revoluția din Timișoara numai 3 autori se apropie de adevăr, printre care m-a pomenit și pe mine (Istoria loviturilor de stat din România – vol. 4 (I)”, Editura Rao, Bucureşti 2004, pag. 320).

Polemica mea cu Vasile Popovici, în urma căreia Virgil Măgureanu a plecat din fruntea SRI

Din cartea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (editura Sedona 1999) reproduc expunerea pe care am făcut-o la simpozionul despre revoluţie organizat în decembrie 1996 la Timişoara, imediat după cîştigarea alegerilor de către Convenţia Democratică şi Emil Constantinescu. La acel simpozion am lansat un atac împotriva noii conduceri a ţării, care îl menţinea în funcţie pe directorul SRI Virgil Măgureanu, a cărui destituire o cerusem încă din 1994 pe motiv că falsifică istoria revoluţiei (linc). Cuvîntarea mea de la simpozion a fost publicată mai apoi de revista „22”, ceea ce a determinat o polemică în această revistă cu domnul Vasile Popovici, fost deputat, devenit apoi diplomat, membru marcant al societăţii „Timişoara” (aia cu Proclamaţia – linc). Revista „22” avea pe atunci o oarecare influenţă în cercurile care reprezentau noua guvernare şi după acea polemică, Virgil Măgureanu a fost nevoit să se retragă de la conducerea SRI (dar trecuseră cîteva luni de guvernare convenţio-democrată pînă s-a realizat asta, ceea ce mi s-a părut şi continuă să mi se pară scandalos). Cu litere cursive între paranteze drepte am adăugat comentarii ale mele de azi cu privire la textul de atunci.

Manipularea proceselor revoluţiei

După părerea mea, scoaterea basma curată a vinovaţilor de reprimarea revoluţiei a fost unul din scopurile puterii instalate în decembrie 1989.

Pentru realizarea acestui obiectiv s-au folosit diferite stratageme:

• Subminarea cercetărilor legate de descoperirea vinovaţilor, pentru ca aceştia să nu poată fi arestaţi sau să fie eliberaţi din „lipsă de dovezi”.

Chiar sinteza Parchetului Militar despre revoluţie, alcătuită în 1994, afirmă: „Mare parte a organismelor către care Parchetul Militar s-a adresat solicitînd diferite relaţii, fie că au răspuns în mod incomplet sau superficial, fie nu au răspuns de loc. Această paletă a răspunsurilor primite din partea diferitelor organisme conţine o mare varietate, pornind de la răspunsuri incomplete, trecînd prin domeniul superficialului, spre a ajunge la note de relaţii care ţin de domeniul hilarului, sau mai grav chiar, frizează insolenţa” (pag. 33-34).

S-au luat măsuri împotriva celor care au tratat cu „insolenţă” eforturile de lămurire a evenimentelor din decembrie 1989? Nu. Se vor lua? Rămîne de văzut. [era un îndemn pentru noua guvernare a Convenţiei Democratice]

Tatulici & Tatomir – Povestea Timişorii (10). Guşă şi Stănculescu la proces

Un nou fragment din filmul „Povestea Timişorii” realizat de Mihai Tatulici şi Virgil Tatomir şi difuzat în 1991 la TVR. Aici sînt prezentate declaraţii date în procesul revoluţiei de la Timişoara („procesul celor 25”) de martorii Victor Stănculescu şi Ştefan Guşă şi declaraţii date pentru reporteri de inculpaţii Ion Corpodeanu şi Tinu Radu. Comentariile mele ulterioare sînt inserate cu litere cursive, între paranteze drepte.

Vezi şi primele 9 fragmente prezentate pe acest blog:
– 15 decembrie 1989
– 16 decembrie 1989
– În jurul lui Tokes
– Dezvoltarea mişcării revoluţionare în 16 decembrie 1989
– Lupte între manifestanţi şi forţele de ordine
– Calea Lipovei şi Girocului, 17 decembrie 1989
– Groapa comună din cimitirul eroilor
– Catedrală, 17-18 decembrie 1989
– Recapitulare prima parte

Transcriere înregistrare:

Un interviu al generalului Guşe

Mai jos prezint un articol de-al meu din 1993, referitor la generalul Guşă. La vremea aceea în mass-media se ducea o propagandă în favoarea generalului Guşă, inclusiv de anumite cercuri declarat anticomuniste, cam în acelaşi stil în care acum se duce o propagandă în favoarea generalului Stănculescu. Articolul de mai jos a fost republicat şi în cărţile „Falsificatorii istoriei” respectiv „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei”.

Un interviu al generalului Guşe

Obsedat de lămurirea „misterelor” revoluţiei, dl. Pavel Coruţ publică, în cartea „Să te naşti sub steaua noastră!” (Editura Gemenii, Bucureşti 1993), un interviu cu dl. general Ştefan Guşe.
De la început, autorul avertizează: „Interesele de stat au prioritate. Desigur va veni o zi cînd se va putea spune tot adevărul. Pînă la acea dată trebuie să ne mulţumim cu adevăruri parţiale” (pag. 93).
Despre evenimentele din Calea Girocului, generalul Guşe, numit de Pavel Coruţ „omul care a salvat România”, mărturiseşte: „Reuşisem să deblochez tancurile din Calea Girocului, folosind efective conduse de un maior foarte destoinic – Paul Vasile„ (pag. 103). Motivul acestei acţiuni este că „dacă luau foc (tancurile – n.n.) explodau ca nişte bombe. Distrugea cartierul. Am dat ordin sa fie deblocate cu orice preţ. Recunosc ordinul: cu orice preţ! Inclusiv prin foc” (pag. 100).
În legătură cu manifestanţii din 20 decembrie, generalul Guşe declară: „Mă convinsesem că nici o forţă din lume nu-i putea opri să treacă în mod organizat spre centru” (pag. 109). Ne punem intrebarea: dacă „nici o forţă din lume nu-i putea opri” pe manifestanţi, ceea ce s-a întîmplat în 20 decembrie 1989 a fost fraternizarea armatei cu revoluţionarii sau doar acceptarea resemnată, de către generalii ceauşişti, a unei situaţii care depăşea puterea lor de influenţare?
„În noaptea de 21 decembrie 1989, Judeţeana de partid ne dăduse ordin să întocmim un plan de capturare a conducerii Revoluţiei din sediul Operei”, însă acesta „era un ordin absurd şi imposibil de realizat”, explică mai departe domnul Guşe (pag. 111). Constatăm coincidenţa dintre părerea domnului general şi propria noastră părere, exprimată cu peste 3 ani în urmă (vezi articolul „Măsluirea istoriei revoluţiei” din revista „Nu” nr.33/1990). Rămînem totuşi nedumeriţi: dacă ordinul de capturare a revoluţionarilor din clădirea Operei era „imposibil de realizat” (aprecierea generalului Guşe), care este meritul domnului general în faptul că acest ordin nu a fost îndeplinit?
În legătură cu Viorel Oancea, fost ofiţer M.Ap.N., actualul primar al Timişoarei [la vremea publicării acestui articol, în 1993], Ştefan Guşe explică: „Cînd nu mai era nici un pericol, Oancea a apărut în piaţă, vorbind din balconul Operei. Cam ăsta-i gestul său eroic. A cerut voie de la şefi să meargă să-şi vadă familia, apoi a ţinut un discurs în balcon. Ofiţerii s-au revoltat că vorbea în numele Armatei (…) Am dat ordin să fie dus imediat în cazarmă, la locul său de muncă. Ulterior m-a acuzat ca l-aş fi arestat (…) Era (Oancea -n.n.) oportunistul care stătuse ascuns cînd era greu” (pag. 149).
Nu ştim dacă, şi unde anume, „a stat ascuns” Viorel Oancea înainte de 22 decembrie. Mărturisim că, pînă la citirea cărţii lui Pavel Coruţ, credeam că ofiţerii timişoreni au fost de acord cu discursul lui Oancea, în care acesta a declarat că armata este alături de popor. Manifestanţilor din Piaţa Operei aceste cuvinte le-au sporit curajul şi încrederea în izbîndă. Generalul Guşe spune însă că ofiţerii erau „revoltaţi”.
Cu înverşunare demască domnii Guşe şi Coruţ exagerarea numărului morţilor revoluţiei. Pe acest fond, generalul Guşe încearcă minimalizarea numărului victimelor. Morţii din Timişoara „nu erau nici mii, nici sute. Nici chiar zeci” spune domnia sa (pag.111). După datele Procuraturii au fost totuşi 73 de morţi la Timişoara înainte de 22 decembrie, adică, un adevărat măcel.
Apreciem că interviul publicat de Pavel Coruţ se înscrie printre încercările, deja banalizate, de prezentare a oamenilor mînjiţi cu sînge românesc în decembrie 1989 drept eroi ai neamului. Nădăjduim că opinia publică nu se va lasa înşelată de acest fel de propagandă.

(„România Liberă” 7 decembrie 1993)

Notă: Maiorul Vasile Paul, despre care vorbeşte generalul Guşă în interviul său, a ajuns după revoluţie general.

Urmăreşte şi înregistrarea video din 22 decembrie 1989: Generalul Guşă: Poziţia mea nu se judecă acuma. Mai tîrziu vom vedea cine a greşit