Etichetă: Sorin Oprescu

Falsificarea statisticilor pentru a pretinde eficacitatea vaccinurilor anticovid (video)

Prezint un alt fragment înregistrat de la mitingul din Timișoara, 19 septembrie 2021, legat de restricțiile impuse sub pretextul luptei cu covidul Vorbesc aici despre epidemia de testări de laborator datorită căreia continuă isteria. Precizez că această idee – că în cazul covid problema principală este epidemia de teste de laborator – nu îmi aparține mie, ci doctorului neamț Claus Kohnlein, care a exprimat-o chiar de la începutul isteriei, în martie 2020, într-un interviu pe care l-am tălmăcit în românește și prezentat și pe acest blog: Coronavirus – primejdie sau epidemie de teste de laborator? (video – linc).

Transcriere înregistrare: Citește în continuare „Falsificarea statisticilor pentru a pretinde eficacitatea vaccinurilor anticovid (video)”

Președintele Colegiului Medicilor trage alarma: Români cu boli tratabile și-au pierdut viața din cauza faptului că s-au temut că se vor infecta cu Covid-19

Cînd, în 7 aprilie, am lansat petiția „Opriți isteria covid-19! Anulați de îndată starea de urgență” (linc), argumentul principal al acesteia era nevoia de a salva vieți omenești. Citez cum începea petiția: „Isteria COVID-19 provoacă efecte mai rele decît însuși virusul. Măsurile guvernanților sînt de-a dreptul criminale! Oameni cu alte boli decît COVID-19 mor fiindcă nu mai primesc îngrijiri medicale datorită faptului că toate resursele sînt dirijate pentru combaterea covid-19, dar și datorită scăderii generale a resurselor care va veni prin criza economică. Cancerul, diabetul și alte boli fac de sute de ori mai mulți morți decît covid-19. Nu mai sînt fonduri pentru investigații tip tomograf sau RMN și ca urmare mulți oameni vor muri fiindcă nu-și fac investigațiile astea care le-ar descoperi diferite boli. Mai mulți decît cei salvați de moarte prin covid-19”.

Corectitudinea argumentelor din această petiție e confirmată recent de domnul Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România (care în sfîrșit are o reacție după 4 luni de tăcere). După cum a declarat acesta către ziarul Național (linc), din 15 martie pînă în prezent, românii au murit de peritonită și ocluzii pentru că au ajuns prea tîrziu la spital. Numărul bolnavilor morți în această perioadă a crescut cu 20% raportat la aceleași perioade din anii trecuți. Citește în continuare „Președintele Colegiului Medicilor trage alarma: Români cu boli tratabile și-au pierdut viața din cauza faptului că s-au temut că se vor infecta cu Covid-19”

CPRD a aprobat certificatul de revoluţionar cu merite deosebite al primarului Bucureştiului, Sorin Oprescu

Cu vreo lună în urmă remarcam că SSPR şi-a schimbat opinia în cazul Sorin Oprescu (linc). Arătam că, după ce iniţial dosarul de preschimbare al certificatului de revoluţionar al primarului Bucureştilor, Sorin Oprescu, a fost respins (informaţie aflată într-o vreme pe saitul SSPR, dar ştearsă între timp), în ultima zi de verificare a certificatelor (30 aprilie 2010) SSPR a trimis la CPRD o adresă în care a cerut aprobarea certificatului de luptător cu merite deosebite a lui Sorin Mircea Oprescu. Citește în continuare „CPRD a aprobat certificatul de revoluţionar cu merite deosebite al primarului Bucureştiului, Sorin Oprescu”

SSPR şi-a schimbat opinia în cazul Sorin Oprescu. Spitalul din Bucureşti – obiectiv de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar?

Legea 341/2004 a apărut după îndelungi dezbateri în societatea românească (la care şi eu am participat) cu privire la înmulţirea impostorilor în rîndul celor care au certificate de revoluţionar şi eliberarea unor asemenea certificate unor persoane cu participare marginală la revoluţie. „Consider că actuala lege 42, prin modul ambiguu în care a fost alcătuită, a creat o inflaţie de revoluţionari care a făcut pînă la urmă să se demonetizeze noţiunea de revoluţionar, ceea ce s-a întors de fapt împotriva revoluţionarilor”, spuneam într-o emisiune a TVR din 1997 (linc), iar în altă emisiune televizată (linc) subliniam lipsa, în vechea lege 42/1990, a unor criterii limpezi referitor la ce înseamnă „fapte deosebite în revoluţie”. Citește în continuare „SSPR şi-a schimbat opinia în cazul Sorin Oprescu. Spitalul din Bucureşti – obiectiv de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar?”

Devastatorul efect Roxana Iordache

Roxana Iordache, fosta ziaristă de la „România Liberă”, golancă de Piaţa Universităţii şi anticomunistă furibundă, are propriul ei blog în care-şi dă cu părerea despre treburile politiceşti ale lumii. În ciuda îndemnului „Poftiţi, blogu-vă! Şi cîrcotiţi!” cu care-şi întîmpină vizitatorii, nu se sfieşte să şteargă comentariile care nu-i plac (am păţit-o şi eu; mai are şi un alt stil: unele comentarii neplăcute le aprobă cu mare întîrziere, astfel încît să nu mai fie citite).

Cei care studiază blogul Roxanei, au observat că există o forţă fără greş care guvernează situaţia politică: efectul Roxana Iordache. Astfel, pe blogul Roxanei am putut citi: Citește în continuare „Devastatorul efect Roxana Iordache”

O dezinformare electorală: „Revoluţionarii îl susţin pe Mircea Geoană” şi cîteva cuvinte despre soacra acestuia, revoluţionara Margareta Costea

Actualizare: Trimitere la bătaia încasată de jurnalistul Bogdan Drăghici şi la declaraţia Margaretei Costea

Pe ziare.com găsesc ştirea „Revoluţionarii îl susţin pe Mircea Geoană” (linc), aceeaşi ştire fiind disponibilă pe impactnews (linc), machiavelli.ro „portalul profesioniştilor în politică” (linc), Observator de Bacău (linc), probabil şi pe alte surse. De fapt, este vorba de doar una din multele organizaţii de revoluţionari existente – Loja Organizaţiilor de Revoluţionari din România – care a hotărît să susţină candidatura lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale. Din felul cum este prezentată ştirea şi din titlul acesteia, se lasă falsa impresie că toţi revoluţionarii din România ar susţine candidatura lui Mircea Geoană.

Chiar dacă Ion Iliescu, prezent la semnarea acordului de susţinere, a declarat că LORD este „cea mai reprezentativă structură a asociaţiilor de revoluţionari”, acest lucru îl cred doar simpatizanţii lui Ion Iliescu. La Timişoara, LORD este reprezentată de Tudorin Burlacu, care a candidat la alegerile parlamentare din 2008 izbutind să iasă ultimul în colegiul 3 senatorial Timiş, cîştigînd încrederea a 0,37% din alegători sau a 1,12% din voturile exprimate (linc). Preşedintele LORD, lugojeanul Petrică Balint, este unul dintre cei numiţi de Ion Iliescu în conducerea Institutului Revoluţiei Române (linc). Citește în continuare „O dezinformare electorală: „Revoluţionarii îl susţin pe Mircea Geoană” şi cîteva cuvinte despre soacra acestuia, revoluţionara Margareta Costea”

„Revoluţionarul” Sorin Oprescu intră în cursa prezidenţială

Primarul Bucureştilor, Sorin Oprescu, a hotărît să-şi înscrie candidatura pentru funcţia de preşedinte al României. Sorin Oprescu este fiul generalului de securitate Mircea Oprescu (linc) şi, în acelaşi timp, posesor de certificat de revoluţionar (linc) conform vechii legi 42/1990, care a depus şi cerere de preschimbare conform noii legi 341/2004.

Motivele pentru care Sorin Oprescu a pretins titlul de luptător în revoluţie remarcat prin fapte deosebite sînt: Citește în continuare „„Revoluţionarul” Sorin Oprescu intră în cursa prezidenţială”