Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

În clădirea CC al PCR, 22 decembrie 1989. Dăscălescu: La Timișoara am eliberat deținuții. Cetățean: Dacă în această anarhie nu se face ordine va fi lovitură de stat militară (video) aprilie 27, 2015


Filmare din clădirea Comitetului Central al PCR, în 22 decembrie 1989, începînd cu ora 16,40. Apar în filmare Iulian Vlad, Constantin Dăscălescu, Mircea Diaconu, iar spre final pot fi văzuți Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman. Rog cititorii blogului să-mi semnaleze identitatea persoanelor care apar în filmare și eventualele greșeli pe care le-am făcut la transcrierea înregistrării și să completeze acolo unde eu nu am putut desluși exact cuvintele rostite.

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Europa Liberă, 23 decembrie 1989 dimineaţa. Nestor Rateş: „Pentru moment nu există o alternativă … Pînă ce alegeri libere se vor putea ţine, este vorba de un regim de tranziţie care nu poate fi condus decît de asemenea oameni ca Mănescu sau Iliescu (audio) octombrie 15, 2012


După căderea lui Ceauşescu, în dimineaţa de 23 decembrie 1989 radio Europa Liberă avea să transmită emisiunea prezentată mai jos. Se observă confuzia din studiou – noul conducător al României e considerat Corneliu Mănescu. Nici denumirea noii formaţiuni de conducere a statului nu e cunoscută de toţi – alături de „Frontul Salvării Naţionale”, unul din redactori foloseşte denumirea „Consiliul Salvării Patriei”. Influenţa postului de radio Bucureşti este vizibilă, după fuga lui Ceauşescu acest post devenind una din sursele de informaţii principale ale „Europei Libere”. Chiar se face la un moment dat aprecierea că, spre deosebire de anii precedenţi, ascultătorii ştiu prea bine ce se întîmplă în România de la radio Bucureşti.

Fă clic pentru a asculta înregistrarea emisiunii pe saitul postului de radio Europa Liberă (46 minute, 44 secunde)

Linc de rezervă

Descriere înregistrare: Actualitatea românească. Studio special matinal: Interviuri și mesaje, 23 decembrie 1989.

Moderatori: Mircea Vasiliu, Max Bănuș; colaborează la program: Nestor Rateș, Radu Tudor, Dan Vîlceanu, Anca Petrescu, Liviu Cangeopol, Sergiu Verona.

În sumar: Reacția Statelor Unite la evenimentele din România (corespondență N. Rateș, Washington); Interviu cu scriitorul Liviu Cangeopol (Radu Tudor); Conflictul din Panama (Dan Vîlceanu, New York); Mesaj Costin Popa (Bad Kreuzen, Austria); Interviu cu Sergiu Verona, expert în probleme sovietice la Universitatea Johns Hopkins (N. Rateș, Washington); Mesaje: Dan Ursulescu (Düsseldorf), Ion Bacinschi (Nürnberg); Aurel Onciul (Nürnberg) etc.

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Europa Liberă, 22 decembrie 1989: „Puterea a fost preluată de Frontul pentru Salvarea Patriei, sub conducerea fostului ministru de externe Corneliu Mănescu (…) Bate astăzi în România un vînt puternic dinspre NE; este vîntul de libertate” (audio) iulie 1, 2011


Continui prezentarea emisiunilor „Europei libere” din decembrie 1989 cu emisiunea din 22 decembrie 1989, ora 12,30, imediat după fuga lui Ceauşescu din CC. În emisiune se anunţă căderea lui Ceauşescu. Interesant în această emisiune e că, în contradicţie cu scenariile post-factum care au fost răspîndite în opinia publică şi care spun că de multă vreme era stabilit ca Ion Iliescu să preia puterea în momentul căderii lui Ceauşescu, aici se anunţă că puterea a fost preluată de… Corneliu Mănescu, activist PCR dizident care iscălise „scrisoarea celor 6”. Cei de la Europa Liberă erau habarnişti asupra evenimentelor din Bucureşti şi încercau şi ei să pună cap la cap diferite informaţii, uneori contradictorii, care ajungeau la ei pe diferite căi. Altă idee interesantă afirmă şi Emil Hurezeanu, preluînd o ştire din buletinul meteorologic: „Bate astăzi în România un vînt puternic dinspre NE; este vîntul de libertate”, dar apoi precizează că vîntul de libertate vine din chiar inima acestui popor. Nicolae Stroescu-Stînişoară îşi exprimă părerea că „execuţii sumare şi metode violente de a încerca rezolvarea problemelor, inclusiv a vinovăţiilor capitale nu sînt metodele pe care le-ar dori românii înţelepţi şi care ar fi în interesul evoluţiei noastre ulterioare şi a neamului”. Se ştie că nu s-a ţinut seama de această opinie.

Căderea lui Ceaușescu comentată de redactorii Europei Libere.

Fă clic pentru a asculta emisiunea pe saitul postului de radio Europa Liberă (65 minute 17 secunde)

Linc de rezervă

Transcrierea înregistrării: (more…)

 

Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (3). „M-aţi făcut caghebist. Susţineţi această idee?”. „Bineînţeles c-o susţin” decembrie 20, 2009


Continuarea emisiunii difuzată de Antena 1 în 1999, despre condamnarea generalilor Chiţac şi Stănculescu. Participă la emisiune: Adrian Păunescu (moderator), Sergiu Nicolaescu, Marius Mioc, Lorin Fortuna, Şerban Săndulescu, Sorin Roşca Stănescu, Gelu Voican-Voiculescu, Neculae Cerveni.

Vezi şi primele două părţi ale acestei emisiuni:
Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara
Au existat două momente ale acelor evenimente. Un moment al revoluţiei şi unul al loviturii de stat

Transcriere înregistrare: (more…)

 

„Iliescu apare, măcelul dispare!” – diversiuni ale ziarului „Adevărul” noiembrie 20, 2009


Actualizare: Am actualizat lincul articolului din „Adevărul”, care la un moment dat nu mai funcţiona.

„Iliescu apare, măcelul dispare!” scriu Grigore Cartianu şi Florel Manu în ziarul „Adevărul” din 20 noiembrie 2009 (linc), articol făcut, ca de altfel întreaga serie de articole despre revoluţia din 1989 a acestui ziar, pe baza sfaturilor „expertului” Alex Mihai Stoenescu, fost informator al securităţii (linc). Iată ce putem citi în acest articol: (more…)

 

În 1990 scriam despre „acoperirea adevărului despre revoluţie printr-un potop de minciuni” august 17, 2009


NU_3390_masluireaistoriei

Actualizare 25 ianuarie 2014: Adăugare facsimil articol.

În revista clujeană „Nu” nr. 33/1990, care acorda destul spaţiu problemei revoluţiei din 1989, am publicat articolul de mai jos (l-am republicat apoi şi în cartea mea „Falsificatorii istoriei”), în care pentru prima dată mi-am exprimat în presă opinia că există o campanie coordonată de falsificare a istoriei revoluţiei. Reiau articolul respectiv mai jos, cred că trecerea timpului a dovedit că am avut dreptate. Mai precizez că la vremea respectivă eram membru în partidul politic Frontul Democrat Român condus de Petrişor Morar. Intervenţiile mele ulterioare publicării articolului sînt cu litere cursive între paranteze drepte.

Măsluirea istoriei revoluţiei

Domnilor, (more…)

 

Un document care se cere publicat: şedinţa organizaţiei PCR de la Editura Tehnică consacrată congresului al 14-lea martie 20, 2009


Am mai comentat pe acest blog dezvăluirea, de către Institutul Revoluţiei Române condus de Ion Iliescu, a existenţei unei scrisori anticeauşiste concepute de Ion Iliescu în martie 1989. Scrisoarea n-a fost difuzată din motive pe care nici măcar Institutul Revoluţiei nu le-a putut lămuri („nu se ştie din ce cauză”, scrie „Caietele Revoluţiei” nr. 1/2009, pag. 53), deşi fusese dată lui Virgil Măgureanu pentru a fi trimisă în Apus. În „Caietele Revoluţiei” nr. 1/2009 se face şi o comparaţie între pretinsa scrisoare a lui Ion Iliescu şi „scrisoarea celor şase”, binecunoscut document al dizidenţei româneşti, dar care nu se ridică la nivelul „scrisorii pierdute” a lui Ion Iliescu: „scrisoarea celor şase era adresată tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în timp ce textul elaborat de Ion Iliescu se constituia într-o Proclamaţie adresată celor patru milioane de membri ai Partidului Comunist Român şi tuturor cetăţenilor României; (…) în timp ce Proclamaţia face o radiografie severă şi virulentă a societăţii şi a puterii supreme a statului, chemînd populaţia ţării la revoltă pentru răsturnarea regimului Ceauşescu, Scrisoarea apelează la bunăvoinţa lui Ceauşescu de a rezolva unele probleme pentru ameliorarea situaţiei de criză în care intrase România” („Caietele Revoluţiei” nr. 1/2009, pag. 59). E limpede: Scrisoarea pierdută a lui Ion Iliescu este dizidenţă de categoria întîi, în timp ce „scrisoarea celor şase” e dizidenţă de categoria a doua. Notez că în textul atribuit lui Ion Iliescu nu apare cuvîntul „Proclamaţie”, dar Institutul Revoluţiei deja a poreclit scrisoarea pierdută ca „Proclamaţie” (se scrie cu P mare chiar şi în mijlocul propoziţiei).

Sînt mut de admiraţie pentru Ion Iliescu, care spre deosebire de „cei şase” nu s-a milogit de Ceauşescu ca să-l determine să facă reforme ci a trecut peste acesta, adresîndu-se direct celor 4 milioane de membri PCR şi cetăţenilor ţării cu această „chemare la luptă pentru răsturnarea dictaturii” (expresie preluată din „Caietele Revoluţiei”). De fapt, chiar şi Doina Cornea sau Laszlo Tokes i s-au adresat epistolar lui Nicolae Ceauşescu, încît, dacă textul din „Caietele Revoluţiei” este autentic, Iliescu, prin gestul său de a-l şunta pe Ceauşescu şi a se adresa direct poporului, pare cel mai dizident dintre dizidenţi.

Congresul al XIV-lea al partidului ar trebui să marcheze divorţul categoric al partidului de clanul Ceauşescu (…) Ne adresăm pe această cale tuturor celor interesaţi, tuturor patrioţilor, tuturor forţelor active ale naţiunii, tuturor categoriilor de oameni ai muncii, cu chemarea de a declanşa acţiuni ample de protest popular, folosind mijloacele şi posibilităţile cele mai diverse, inclusiv acţiunile oficiale organizate de regim, pentru a cere înlăturarea de la putere a lui Ceauşescu şi a acoliţilor săi”, este scris în răvaşul domnului Iliescu.

În noiembrie 1989 a avut loc Congresul al 14-lea al PCR, la care Nicolae Ceauşescu a fost reales în unanimitate secretar general al partidului. Înainte de congres, în organizaţiile PCR din întreaga ţară au avut loc şedinţe de pregătire a congresului, pe ordinea de zi a acelor şedinţe figurînd discutarea propunerii ca Nicolae Ceauşescu să fie reales în fruntea PCR. O asemenea şedinţă trebuie să fi avut loc şi la Editura Tehnică. Ion Iliescu, în calitate de membru PCR, trebuie să fi participat la şedinţă. Fiind şi director al întreprinderii, e greu de crezut că a tras chiulul. Din însăşi scrisoarea pierdută a lui Ion Iliescu reiese ideea sa că Congresul al 14-lea este momentul în care partidul trebuie să se lepede de clanul Ceauşescu, cît şi strategia de a folosi inclusiv acţiunile organizate de regim (precum discuţiile pentru congresul al 14-lea) în acest scop. Mă întreb: Ce atitudine a adoptat Iliescu la adunarea organizaţiei PCR din Editura Tehnică, cînd s-a discutat propunerea de realegere a lui Ceauşescu?

În conformitate cu însăşi scrisoarea care a fost acum publicată şi cu caracterul său de lider politic care nu se mai încurca cu apeluri către Nicolae Ceauşescu, precum dizidenţii de categoria a doua, ci se adresa direct membrilor de partid şi cetăţenilor ţării cu chemare la luptă pentru răsturnarea dictaturii, mă aştept ca Ion Iliescu să fi luat cuvîntul la acea şedinţă şi să spună că nu este de acord cu realegerea lui Ceauşescu. E posibil ca subalternii săi de la Editura Tehnică să-l fi contrazis şi, prin voinţa majorităţii membrilor săi, organizaţia PCR de la Editura Tehnică să fi susţinut în final realegerea lui Ceauşescu. Totuşi, poziţia lui Ion Iliescu trebuia să fie consemnată în procesul verbal al şedinţei respective, sau, dacă nu a fost consemnată acolo, participanţii la şedinţă ar trebui să-şi amintească o asemenea atitudine a directorului lor. N-am auzit însă în cei douăzeci de ani trecuţi de la revoluţie ca vreun fost angajat al Editurii Tehnice să pomenească despre vreo luare de atitudine în acest sens al fostului său director, la discutarea candidaturii lui Nicolae Ceauşescu în cadrul PCR.

În lipsa unor date concrete nu pot face speculaţii. Aştept, din partea istoricilor, publicarea procesului verbal al şedinţei organizaţiei PCR de la Editura Tehnică, în care s-a discutat propunerea de realegere a lui Nicolae Ceauşescu în fruntea PCR.

Mai citeşte, pe aceeaşi temă:
Ion Iliescu, dizidenţă descoperită după 20 de ani
Iarăşi despre „dizidenţa” lui Iliescu şi pretinsa exclusivitate a Jurnalului Naţional